m britanie

Familia de romi români care jefuia pasageri în trenuri în Marea Britanie a fost condamnată la închisoare

Familia de romi români care jefuia pasagerii în trenuri în Marea Britanie, în timp ce aceştia dormeau, a fost condamnată la închisoare, relatează The Independent, în ediţia electronică de vineri.

Energie electrică din craterul vulcanilor: Marea Britanie vrea să se asocieze cu Islanda pentru exploatarea resurselor geotermice

Marea Britanie vrea să beneficieze de resursele geotermice din Islanda şi negociază instalarea unor cabluri submarine destinate transportului de electricitate între cele două ţări, a declarat joi Charles Hendry, secretar de stat responsabil cu Energia.

Marea Britanie va susţine opoziţia siriană dacă regimul Assad nu respectă acordul de încetare a focului

Marea Britanie va acorda sprijin opoziţiei siriene şi va solicita sancţiuni mai dure împotriva Damascului dacă forţele guvernamentale nu se vor conforma acordului de încetare a focului, a anunţat miercuri ministrul britanic al Afacerilor Externe, William Hague.

STUDIU: Vieţile pacienţilor din spitalele britanice, puse în pericol de şobolani, purici şi gândaci

Invaziile de şobolani, şoareci, gândaci şi purici din spitalele britanice pun în pericol vieţile pacienţilor, administratorii utilizând de sute de ori pe an substanţe pentru combaterea acestor dăunători, scrie Daily Mail în ediţia online.

Ministrul britanic de Externe: Regimul sirian nu pare să aibă intenţia respectării condiţiilor planului de pace

Regimul Bashar Al-Assad pare să nu aibă nicio intenţie de a respecta angajamentele asumate conform planului de pace propus de emisarul ONU Kofi Annan, apreciază ministrul britanic de Externe, William Hague.

Al-Qaida ameninţă că va ataca Marea Britanie. Extrădarea unui islamist în Iordania”va deschide poarta Răului”

Reţeaua teroristă Al-Qaida a ameninţat că va ataca Marea Britanie dacă Londra îl va extrăda pe islamistul Abu Qatada în Iordania, afirmând că acest lucru "va deschide poarta Răului" pentru autorităţile britanice.

Noi dezvăluiri ale relaţiei dintre Marea Britanie şi regimul Kadhafi: Guvernul britanic ar fi aprobat în 2004 extrădarea unui suspect de terorism către Libia

Guvernul britanic a aprobat în 2004 predarea unui suspect de terorism, Abdel Hakim Belhaj, în prezent şeful Consiliului Militar de la Tripoli, către regimul colonelului Muammar Kadhafi, potrivit unei scrisori MI6, o informaţie dezminţită de Executivele britanice.

Ministerul britanic de Interne, ţinta unui atac cibernetic comis de Anonymous

Ministerul britanic de Interne a anunţat sâmbătă că anchetează informaţiile potrivit cărora site-ul său de Internet a fost ţinta unui atac cibernetic comis de grupul de hackeri Anonymous, ostil proiectelor Guvernului de a intensifica supravegherea comunicaţiilor online.

Britanicii, avertizaţi să se pregătească pentru una dintre cele mai dificile vacanţe de Paşti

Britanicii au fost avertizaţi să se pregătească pentru condiţii de călătorie "haotice" şi o vreme "atroce", în contextul unor ameninţări cu greva în domeniul alimentării cu carburanţi, toate pe fundalul vacanţei de Paşti, una dintre cele mai aglomerate perioade a anului.

Sky News a „autorizat” piratarea unor e-mailuri într-un caz de escrocherie

Postul britanic de televiziune Sky News, legat de grupul Murdoch, a recunoscut joi că a "autorizat" de două ori şi în "interesul publicului" piratarea unor e-mailuri, în cadrul anchetei asupra unui celebru caz de escrocherie datând din anii 2000.

Britanicii, sfătuiţi cum să se ferească de fraudele la ATM-uri comise de români, într-un documentar

Poliţia britanică avertizează cetăţenii să fie extrem de vigilenţi faţă de bandele de infractori, în special români, care fură milioane de euro din bancomate, prezentând câteva recomandări în documentarul intitulat Fraud Squad, difuzat joi seara de postul de televiziune ITV.

Poluare într-o zonă maritimă protejată din nordul Ţării Galilor, în urma naufragiului unui cargou

O zonă maritimă protejată din nordul Ţării Galilor este poluată cu carburant ce se scurge de la bordul cargoului MV Carrier, eşuat în zonă marţi seara, transferarea carburantului de la bord fiind amânată din cauza unor condiţii meteorologice dure

O britanică ce a pretins ajutoare pentru a se trata de cancer a cheltuit banii pe vacante de lux

O britanică, Debra Allan, care a pretins că este bolnavă de cancer şi abia mai poate să meargă, a fost condamnată miercuri la 18 luni de închisoare după ce a încasat ajutoare în valoare de 110.000 de lire sterline pe care le-a cheltuit pe vacanţe de lux.

Documentarul care arată că 92 la sută din fraudele la bancomate din Marea Britanie sunt comise de români – VIDEO

Poliţia britanică se teme de o creştere a infracţiunilor la bancomate în timpul Jocurilor Olimpice din această vară de la Londra, în timp ce monopolul în astfel de infracţiuni este deţinut de români, se arată într-un documentar al postului de televiziune ITV1, care va fi difuzat joi seara.

Sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie încurajează imigraţia

Sistemul de ajutoare sociale din Marea Britanie, de care imigranţii veniţi din interiorul UE pot beneficia imediat ce ajung în această ţară, a încurajat imigraţia masivă, se arată într-un raport publicat de organizaţia MigrationWatch.

Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani, condamnat la închisoare pe viaţă

Un adolescent britanic în vârstă de 15 ani care şi-a ucis mama folosind un ciocan inspirându-se dintr-un serial de televiziune, a fost condamnat luni la închisoare pe viaţă.

Scoţia: Alertă cod galben de ninsori pentru cea mai mare parte a ţării

Serviciul meteorologic din Marea Britanie (Met Office) a emis o alertă cod galben de ninsori pentru cea mai mare parte a Scoţiei, valabilă de luni de la prânz până marţi dimineaţă. Meteorologii au informat că ploaia de luni dimineaţă ar urma să se transforme progresiv în ninsoare pe parcursul zilei şi în timpul nopţii.

MI5 descoperă un complot vizând asasinarea unui lider separatist cecen pe teritoriul britanic

Serviciile britanice de informaţii interne (MI5) au descoperit un complot vizând asasinarea pe teritoriul Marii Britanii a unui fost lider separatist cecen aflat în exil la Londra, Ahmed Zakaiev, scrie Sunday Telegraph în ediţia de duminică.

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii a devenit străbunică pentru a doua oară

Regina Elisabeta a II-a a devenit străbunică pentru a doua oară, cu naşterea fetiţei Isla Elizabeth Phillips, nepoata prinţesei Anne, a anunţat vineri Buckingham Palace.

O româncă de etnie romă a fost invitată la un dineu cu regina Elizabeth a II-a

O tânără româncă de etnie romă din Marea Britanie a fost invitată la un dineu cu regina Elizabeth, după ce în urmă cu doar şase luni vindea ziare, relatează cotidianul The Guardian, în ediţia online.

Presiunile se intensifică asupra lui David Cameron privind identităţile participanţilor la dineuri

Presiunile s-au accentuat asupra premierului David Cameron pentru dezvăluirea identităţii donatorilor pe care i-a primit la dineuri în reşedinţa sa, pe fondul scandalului privind presupusa finanţare ilegală a partidului său. Trezorierul Partidului Conservator, Peter Cruddas, este suspectat că a intermediat un acces privilegiat la şeful Guvernului.

O platformă a companiei Total din Marea Nordului a fost evacuată din cauza unei scurgeri de gaz

O platformă de exploatarea a hidrocarburilor aparţinând companiei Total şi situată în Marea Nordului, în largul Scoţiei, a fost evacuată integral în noaptea de duminică spre luni din cauza unei scurgeri de gaz, a anunţat grupul francez.

Trezorierul Partidului Conservator britanic a demisionat după un caz stânjenitor pentru premierul Cameron

Trezorierul Partidului Conservator britanic a fost nevoit să demisioneze duminică, după difuzarea unei înregistrări video care îl prezenta în timp ce propunea unor presupuşi donatori un acces privilegiat la David Cameron prin intermediul finanţării, un caz stânjenitor pentru premier.

Oficiali britanici: Peste 90 % dintre furturile din bancomatele din Marea Britanie sunt comise de români

Peste 90 la sută din furturile de la bancomatele din Marea Britanie sunt atribuite grupurilor infracţionale formate din români, afirmă oficiali de rang înalt din cadrul poliţiei britanice, afirmând că valoarea fraudelor este de 35 de milioane de lire (41 de milioane de euro), scrie Daily Mail.

David Cameron, mândru că a fost „găzduit” de Obama în patul de la bordul Air Force One

Premierul britanic David Cameron a povestit cu mândrie marţi că a fost "găzduit" de Barack Obama în patul preşedintelui Statelor Unite, în cursul unui zbor la bordul avionului prezidenţial Air Force One.

Actor din Harry Potter, condamnat la închisoare pentru participare la violenţele de la Londra

Actorul britanic Jamie Waylett, în vârstă de 22 de ani, care interpretează rolul lui Vincent Crabbe în şase filme din seria Harry Potter, a fost condamnat marţi la doi ani de închisoare pentru rolul pe care l-a avut în cursul protestelor urbane de vara trecută din Londra.

Jubileul de diamant al Elisabetei a II-a, sărbătorit în Parlamentul britanic. Ce mesaj a transmis regina la 60 de ani de la urcarea pe tron – FOTO

Regina Elisabeta a II-a a reiterat marţi, la Londra, devotamentul său pentru slujirea ţării, într-o intervenţie în cadrul Parlamentului britanic, la 60 de ani de la întronizare.

Explozie la o secţie de poliţie din Londra: Şapte persoane au fost rănite

Şapte persoane au fost rănite într-o explozie produsă marţi la subsolul unei secţii de poliţie din Croydon, în sudul Londrei. Aproximativ 50 de pompieri au intervenit la locul incendiului provocat de deflagraţie, produsă la ora 11.20 GMT (13.20, ora României).

Guvernul libian anunţă eliberarea a doi jurnalişti britanici de la un post iranian de televiziune

Doi jurnalişti britanici arestaţi pe 21 februarie în Libia, Nicholas Davies şi Gareth Montgomery-Johnson, au fost eliberaţi duminică, a anunţat Omar al-Khadrawi, adjunctul ministrului libian de Interne.

Scrisoare confidenţială a ministrului britanic de Interne, trimisă din greşeală unei persoane private

O scrisoare confidenţială redactată de ministrul britanic de Interne, Theresa May, şi adresată parlamentarului laburist Jack Straw, care conţinea informaţii sensibile, a fost trimisă din greşeală unei persoane private, relatează Sunday Mail, în ediţia electronică.

Londra a păcălit Canada când i-a vândut patru submarine uzate, susţine un deputat britanic

Canada ar trebui să ceară o rambursare Marii Britanii pentru achiziţia a patru submarine uzate, dintre care niciunul nu este momentan operaţional. a apreciat joi un deputat britanic întrebat de televiziunea publică canadiană.

Obama i-a oferit lui Cameron un grătar şi a primit de la el o masă de ping-pong

Barack Obama şi David Cameron au făcut schimb de cadouri miercuri în cadrul vizitei premierului britanic la Washington, preşedintele american oferindu-i oaspetelui său un grătar personalizat, iar invitatul său dăruindu-i o masă de ping-pong.

Fostul reporter-şef al News of the World a fost arestat de poliţia britanică

Poliţia britanică ce anchetează cazul interceptărilor practicate de News of the World l-a arestat din nou miercuri pe fostul reporter-şef al tabloidului închis, Neville Thurlbeck, suspectat de intimidarea unui martor.

Michelle Obama va conduce delegaţia americană la Jocurile Olimpice de la Londra

Prima Doamnă a Statelor Unite Michelle Obama va conduce delegaţia americană la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012, a anunţat aceasta marţi, în cadrul unei întâlniri la Washington cu soţia premierului britanic, Samantha Cameron.

Locuinţă luxoasă din Londra aparţinând familiei Kadhafi, restituită Libiei de justiţia britanică

Justiţia britanică a restituit vineri statului libian o locuinţă din Londra, estimată la valoarea de zece milioane de lire sterline (12 milioane de euro), care aparţinea lui Saadi Kadhafi, fiul fostului lider libian, Muammar Kadhafi.

Proteste ale unor studenţi faţă de prezenţa lui Dominique Strauss-Kahn la o conferinţă din Cambridge

Fostul şef al FMI, Dominique Strauss-Kahn, a sosit vineri seara la universitatea din Cambridge, unde demonstranţi au protestat faţă de prezenţa sa la o conferinţă despre starea economiei mondiale.

Coşmarul micuţei cenuşărese românce din Marea Britanie: O lovea în cap, ţipa la ea şi o înjura, o punea să măture, să care molozul, era o sclavă

Doi romi români ar putea fi condamnaţi la închisoare după ce au adus în Marea Britanie o fetiţă în vârstă de şapte ani pe care o numeau Cenuşăreasa şi au forţat-o să lucreze ca servitoare. Fetiţa a fost luată de la mama ei după ce Aurel Zlatea, în vârstă de 45 de ani, şi soţia sa Alexandra Oaie, în vârstă de 44 de ani, au minţit că va avea o viaţă mai bună.

Marea Britanie se opune unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene

Marea Britanie se opune ideii unui moratoriu asupra extinderii Uniunii Europene, pe care unele state ar dori să-l impună din cauza crizei financiare, a declarat joi, la Riga, ministrul britanic al Afacerilor Europene, David Lidington.

Instalaţii nucleare civile din Marea Britanie, în pericol de inundaţii

Douăsprezece din cele 19 instalaţii nucleare civile din Marea Britanie riscă să fie afectate de inundaţii şi eroziune în zona de coastă, din cauza schimbărilor climatice, se arată într-o analiză guvernamentală nepublicată, relatează The Guardian în ediţia electronică.

Şase militari britanici sunt daţi dispăruţi în Afganistan, fiind „consideraţi morţi”

Şase militari britanici sunt daţi "dispăruţi" în provincia Helmand din sudul Afganistanului şi sunt "consideraţi morţi", a anunţat miercuri Ministerul Apărării de la Londra, într-un comunicat citat de AFP.