m ri

Guvernul adoptă lista proiectelor pe care România la va propune la Summitul Celor Trei Mări

Executivul va adopta, în şedinţa de joi, lista naţională de proiecte prioritare pe care România le va promova în cadrul viitorului Summit al , a anunţat premierul Viorica Dăncilă în debutul şedinţei săptămânale de Guvern.

5 mari mistere nerezolvate ale mărilor şi oceanelor – FOTO, VIDEO

Există câteva zone ale oceanelor şi mărilor pe care nicio persoană nu le-a vizitat, iar alte zone care sunt marcate de dispariţii misterioase, ale căror explicaţii nu au fost găsită nici până în ziua de azi, potrivit Descoperă.

Nivelul mărilor ar putea creşte mai rapid decât se anticipase

Experţii mondiali în schimbări climatice reuniţi la Valencia, în Spania, au renunţat să mai ofere o valoare-limită pentru creşterea previzibilă a apelor mărilor până la sfârşitul secolului, din lipsă de certitudine, potrivit celui de-al patrulea raport adoptat oficial sâmbătă, relatează AFP.