mae

Ambasadorul român participă la decernarea Premiului Nobel pentru Pace

România participă, vineri, la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace la nivel de ambasador, Bucureştiul hotărând să îşi alinieze poziţia la cea a UE, a anunţat, joi, Doris Mircea, director general al Direcţiei de Comunicare din MAE.

MAE, în legătură cu extrădarea lui Popa: E necesar ca instanţa indoneziană să se pronunţe definitiv

MAE a precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, în legătură cu subiectul legat de Nicolae Popa, că România nu are un acord de extrădare încheiat cu Indonezia, astfel că este necesar ca instanţa indoneziană să se pronunţe definitiv privitor la această decizie.

MAE nu a primit o decizie a CNCD referitoare la ministrul Teodor Baconschi

Ministerul de Externe a precizat, joi seară, că nu a primit până în acest moment o decizie a CNCD referitoare la ministrul Teodor Baconschi.

România ezită încă să decidă dacă va participa la decernarea Nobelului pentru Pace

China a solicitat inclusiv misiunii României la Oslo să nu ia parte la ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru Pace, iar MAE analizează în continuare această problemă, nefiind încă luată o decizie, a declarat, joi, Doris Mircea, director general al Direcţiei de Comunicare a MAE.

Directorul Teatrului Naţional din Ungaria a anulat angajamentul pentru Ziua Naţională a României

MAE a constatat "cu regret", joi, că directorul Teatrului Naţional din Ungaria, sub presiunea unor demonstraţii anunţate, a decis anularea angajamentului de a pune spaţiul instituţiei la dispoziţia ambasadei române de Ziua Naţională, misiunea diplomatică fiind deja în căutarea altei locaţii.

România ezită să participe la decernarea Nobelului pentru Pace, din cauza ameninţărilor Chinei

MAE analizează în continuare posibilitatea participării ambasadorului de la Oslo la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru pace, în care va fi premiat un disident chinez, deşi termenul limită pentru confirmarea prezenţei era 15 noiembrie.

MAE a plătit peste un milion de euro pentru un consulat în capitala Tunisiei

MAE a cumpărat contra sumei de 1.069.518 de euro un imobil în Tunis, pe care l-a transformat în sediu pentru consulat, din această sumă 320.428 de euro fiind fonduri europene, iar 749.090 de euro, contribuţie naţională.

Autorităţile din Thailanda vor elibera vize la frontieră pentru cetăţenii români, din 21 noiembrie

Ministerul de Externe informează cetăţenii români care doresc să călătorească în Thailanda că, începând cu data de 21 noiembrie, autorităţile acestui stat vor elibera viză de intrare şi la frontieră pentru o perioadă de şedere de până la 15 zile.

MAE: Ambasadorul României a participat la recepţia de la Casa Albă

MAE a dezminţit sâmbătă informaţiile conform cărora ambasadorul României în SUA, Adrian Vieriţa, nu ar fi fost lăsat să intre marţi la o petrecere organizată la Casa Albă la care fusese invitat.

Cereri, reclamaţii, dar şi mesaje erotice şi reclamă la Viagra, pe site-urile ambasadelor

Rubrica "Opinia dumneavoastră" care se regăseşte pe majoritatea site-urilor ambasadelor româneşti conţine atât solicitări pentru aflarea de diferite informaţii, precum şi critici la adresa serviciilor consulare, dar şi postări de mesaje cu conţinut erotic, reclame la Viagra sau la produse similare.

A treia rundă de negocieri pe tema scutului antirachetă are loc vineri la Bucureşti

A treia rundă de negocieri pe tema participării României la sistemul de apărare antirachetă al SUA va avea loc vineri la Bucureşti, anunţă MAE, care precizează că discuţiile vor continua în vederea negocierii cadrului juridic care va reglementa cooperarea bilaterală în domeniu.

MAE analizează varianta închiderii de reprezentanţe ale României, pentru reducerea cheltuielilor

Ministerul Afacerilor Externe analizează, pentru reducerea cheltuielilor instituţiei, şi reducerea şi restructurarea numărului de reprezentanţe ale României în străinătate, se arată într-un răspuns semnat de ministrul Teodor Baconschi şi trimis la o interpelare a unui senator.

Pavilionul României la Shanghai a primit, în 4 luni, 2,9 milioane de vizitatori

Pavilionul României la EXPO 2010 Shanghai marchează, miercuri, patru luni de la deschiderea oficială, anunţă MAE, precizând că în această perioadă a fost primită vizita a peste 2,9 milioane de persoane şi 130 de delegaţii oficiale.

MAE: 93 de români vor fi repatriaţi joi, la bordul a două curse aeriene

Ministerul Afacerilor de Externe confirmă, pentru MEDIAFAX, că joi, la bordul a două curse aeriene, vor fi aduşi din Franţa 93 de cetăţeni români, repatriaţi voluntar, ca urmare a măsurilor luate de autorităţile franceze.

MAE: Un diplomat de la Ambasada Rusiei, declarat persona non grata; are 48 de ore pentru a pleca

Un diplomat din cadrul ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, cu grad de secretar I, a fost declarat persona non grata şi urmează să fie expulzat, a anunţat MAE, aceasta fiind o măsură luată după o măsură similară adoptată în cazul unui diplomat român la Moscova.

MAE condamnă atitudinea autorităţilor ruse în cazul diplomatului român şi anunţă că va lua măsuri

MAE condamnă "încălcarea gravă" de către autorităţile ruse a prevederilor Convenţiei de la Viena privind relaţiile diplomatice prin reţinerea, luni, a unui diplomat român acreditat la Moscova, precum şi prin tratamentul "complet neadecvat" aplicat acestuia.

Numărul maxim de posturi în MAE scade cu 440

Numărul maxim de posturi din MAE a scăzut cu 440, dintre care 69 de posturi au fost reduse din Centrală, iar 371 din serviciul exterior, potrivit modificărilor aduse Hotărârii de Guvern 100/2004 şi publicate în Monitorul Oficial.

MAE: Situaţia cetăţenilor care comit infracţiuni în UE nu trebuie abordată pe baze etnice

MAE apreciază că "situaţia cetăţenilor care comit infracţiuni în state UE trebuie abordată fără stereotipii şi în niciun caz pe baze etnice" iar declaraţiile prin care sunt stigmatizate grupuri etnice, respectiv prin care se creează o imagine negativă asupra unui stat sau popor nu sunt conforme UE.

MAE: România poate gestiona eficient fluxurile migratorii la frontiera externă a Schengen

România este în măsură să gestioneze eficient fluxurile migratorii la frontiera externă a Spaţiului Schengen, la standardele la care problematica este gestionată în prezent de actualele state membre Schengen, dar acest fapt nu are legătură cu deplasarea cetăţenilor europeni pe teritoriul UE.

MAE singaporez: Procesul lui Silviu Ionescu nu este despre Guvernul nostru

Purtătorul de cuvânt al MAE singaporez a precizat, ca urmare a acuzaţiilor de înscenare din şedinţa de judecată în cazul lui Silviu Ionescu, că procesul acesuia nu se referă la sistemul sau la Guvernul singaporez, ci la stabilirea adevărului într-un caz soldat cu un deces şi mai mulţi răniţi.

Românii care călătoresc în Arabia Saudită cu autocarul să aibă etichete pe toate bagajele

MAE atenţionează cetăţenii români care călătoresc cu autocarul în Regatul Arabiei Saudite să ataşeze fiecărui bagaj pe care îl deţin o etichetă cu numele posesorului şi datele de contact, acestea fiind cerinţe impuse pentru ca autocarele să nu fie folosite pentru trafic de stupefiante.

Românii, avertizaţi că în Serbia depăşirea vitezei legale se pedepseşte cu închisoare

Ministerul Afacerilor Externe a atras atenţia, luni, cetăţenilor români care călătoresc în Serbia cu autoturismul personal, că depăşirea vitezei legale în această ţară este sancţionată cu închisoare de la 15 la 60 de zile.

MAE îşi reafirmă poziţia de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo

MAE îşi reafirmă poziţia cunoscută de nerecunoaştere a statalităţii Kosovo şi precizează că CIJ a analizat, cu caracter limitativ, numai legalitatea actului de a face o declaraţie de independenţă, nu şi consecinţele juridice ale acesteia, adică problema legalităţii constituirii unui pretins nou stat.

Mărul, butelcuţa şi pălăria de paie cu panglică tricoloră, suveniruri de succes la Expo 2010

Un măr verde pe care fiecare cumpărător îl asamblează singur, butelcuţa din ceramică având imprimată imaginea Castelului Bran şi pălăria de paie prinsă cu panglica tricoloră sunt principalele produse vândute la magazinul de suveniruri al Pavilionului României de la Expo 2010, potrivit MAE .

Sărmăluţele, cel mai vândut produs la restaurantul Maria de la Expo Shanghai

Ministerul de Externe a anunţat, joi, că 25.000 de oaspeţi au trecut pragul restaurantului cu specific românesc "Maria", de la Expo Shanghai, potrivit MAE cel mai vândut produs - aproape 200 de porţii zilnic - fiind sarmalele, micii fiind şi ei "la mare căutare".

MAE atenţionează românii care vor să meargă în Grecia. Joi va fi declanşată o nouă grevă generală

MAE atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Grecia că sindicatele din această ţară continuă acţiunile de protest, joi urmând să fie declanşată o grevă generală, care va conduce la anularea curselor aeriene şi la blocarea principalelor transporturi maritime.

MAE: Ambasadorul în Chile se afla la volanul autovehiculului în momentul incidentului

Ambasadorul român în Chile se afla la volanul autovehiculului aparţinând misiunii diplomatice a României în momentul în care a avut loc "incidentul" de luni, precizează MAE, menţionând că are loc în prezent o anchetă ale cărei rezultate vor fi făcute publice în momentul primirii de către Minister.

MAE trece la deplasări cu companii low-cost, iar ambasadele nu mai fac „taximetrie” pentru delegaţii

Bilete de avion de la companii low-cost, telefonie prin Internet, renegocierea chiriilor şi reducerea consumului la utilităţi sunt măsuri de criză luate la MAE, a anunţat luni ministrul Baconschi, adăugând că delegaţiile româneşti în străinătate nu vor mai avea transport gratuit de la ambasadă.

MAE îi atenţionează pe românii care merg în Grecia că sindicatele elene fac joi grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe atenţionează cetăţenii români care doresc să călătorească în Republica Elena în perioada următoare că sindicatele din această ţară vor organiza joi o grevă generală, care va afecta sectoarele public şi privat.

MAE: Creditul ministrului, menţionat în declaraţia pentru 2007, în cea pentru 2008 e înscris greşit

Creditul de 109.000 de euro al ministrului Teodor Baconschi este menţionat în declaraţia de avere pentru 2007, iar în documentul aferent anului 2008 împrumutul este înscris greşit dintr-o eroare "tehnică de redactare", precizează MAE, fără a face referiri la declaraţia din decembrie 2009.

MAE: Încă nu există o confirmare oficială a identităţii victimelor accidentului feroviar din Spania

Consulatul României la Barcelona se află în contact permanent cu autorităţile spaniole pentru a verifica dacă una dintre victimele accidentului feroviar produs joi în localitatea Castelldefels este de naţionalitate română, informează MAE.

MAE trebuie să disponibilizeze peste 500 de angajaţi

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat într-un interviu acordat Deutsche-Welle că trebuie disponibilizate, la MAE, 573 de persoane, adăugând că acest lucru va determina şi închiderea de oficii consulare sau ambasade.

MAE: Din primele informaţii nu sunt români printre victimele accidentului de la Barcelona

MAE a comunicat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, că deocamdată nu există indicii că cetăţeni români s-ar afla printre victimele accidentului feroviar de la Barcelona, însă a precizat că autorităţile locale nu au finalizat identificarea persoanelor decedate.

Negocierile oficiale cu SUA privind scutul antirachetă au început

Negocierile oficiale cu SUA pe tema scutului antirachetă au început joi, a anunţat MAE, precizând că o delegaţie condusă de Ellen Tauscher, subsecretarul de stat american pentru controlul armamentelor şi securitate internaţională, se află la Bucureşti în perioada 17-18 iunie.

Circa 50 de angajaţi MAE, inclusiv diplomaţi, participă la protestul de la Parlament

Circa 50 de angajaţi ai MAE, inclusiv diplomaţi, participă, marţi, la protestul sindicatelor de la Palatul Parlamentului, a declarat, pentru MEDIAFAX, Valeriu Smadu, liderul de sindicat al MAE.

România preia preşedinţia Comitetului pentru utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic

România preia preşedinţia Comitetului pentru utilizarea paşnică a spaţiului extra-atmosferic (COPUOS) pentru perioada iunie 2010 - iunie 2012, cu ocazia deschiderii celei de-a 53-a sesiuni a Comitetului, care îşi desfăşoară lucrările la Viena, în perioada 9-18 iunie 2010, informează MAE.

Baconschi le-a transmis un mesaj mobilizator angajaţilor MAE, îndemnaţi să fie „etalon de adaptare”

Ministrul Teodor Baconschi le-a trimis, vineri, angajaţilor MAE un mesaj în care îi îndeamnă să fie "un etalon de adaptare" în această criză şi spunându-le că alte categorii, la fel de cultivate, au la final de carieră salarii cât ale diplomaţilor debutanţi.

Oana Marinescu şi-a dat demisia din funcţia de director general de diplomaţie publică al MAE

Oana Marinescu şi-a dat demisia vineri din funcţia de director general pentru diplomaţie publică din cadrul MAE, ea anunţând că va reveni în sectorul privat în domeniul consultanţei şi al formării profesionale.

Datele de identificare ale românilor decedaţi în Cehia, trimise la MAI pentru anunţarea familiilor – VIDEO

MAE a precizat, joi, la solicitarea MEDIAFAX, că datele de identificare ale celor trei români decedaţi în Cehia au fost transmise la MAI, pentru informarea familiilor acestora din România.

Marinarul român eliberat de pe nava RIM a fost operat şi este în afara oricărui pericol

Marinarul român eliberat de pe nava RIM a fost operat, joi, iar starea sa de sănătate este stabilă, acesta aflându-se în afara oricărui pericol, a comunicat MAE, vineri.