mai

În cazul Vlădan, MAI chemat ca parte responsabilă civilmente

În cazul atacului armat de la coaforul Perla din Bucureşti, în care a fost arestat agentul de poliţie Gheorghe Vlădan, şofer la Policlinica "N. Kretzulescu", una dintre părţile civile a solicitat introducerea în cauză a Ministerului Administraţiei şi Internelor ca parte responsabilă civilmente

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură ordinea de Florii şi Paştele catolic

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi şi pompieri asigură ordinea şi siguranţa publică în perioada Floriilor şi a Paştelui romano-catolic. Aceştia vor fi prezenţi în apropierea lăcaşurilor de cult unde au loc slujbe religioase cu ocazia Floriilor şi a Sărbătorii Pascale romano-catolice, în staţiunile turistice şi în zonele de agrement, potrivit Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Peste 11.000 de poliţişti vor lucra de Florii pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice

Peste 11.000 de poliţişti din toată ţara vor lucra duminică, de Florii, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice şi pentru apărarea patrimoniului public şi privat, informează Poliţia Română.

ANALIZĂ: BNR va reduce la şedinţa din mai dobânda cheie cu încă 0,25 puncte, la 5%

BNR va reduce în luna mai pentru cea de-a cincea şedinţă consecutiv dobânda cheie, cu încă 0,25 puncte procentuale, la 5%, însă este puţin probabil să continue relaxarea condiţiilor de politică monetară dincolo de acest nivel, potrivit estimărilor analiştilor.

CSAT a stabilit limitarea recrutării poliţiştilor din sursă externă

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a decis, în şedinţa de joi, limitarea recrutării poliţiştilor din sursă externă, informează un comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială.

CSAT discută joi despre Summit-ul NATO şi activitatea MAI din perspectiva resurselor umane

CSAT se întruneşte, joi, la Cotroceni, pentru a discuta despre mandatul României la Summitul NATO, activitatea MAI din perioada 2007-2011 în legătură cu resursele umane, rezultatele activităţilor de combatere a evaziunii fiscale şi a infracţiunilor din porturile maritime.

Berca: Voi mai face schimbări în Ministerul Administraţiei şi Internelor

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că are în continuare nemulţumiri legate de oameni din minister, face evaluări şi va mai face schimbări.

Finala Ligii Europa: Aproximativ 4.400 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor asigura ordinea şi siguranţa publică

Aproximativ 4.400 de poliţişti, jandarmi şi pompieri vor asigura ordinea şi siguranţa publică la finala Ligii Europa, în zona aeroporturilor, punctelor de frontieră, pe traseele de deplasare şi în apropierea locurilor de cazare a suporterilor, precum şi pe căile de acces spre Arena Naţională.

Absolvenţii Academiei de Poliţie ar putea ocupa funcţiile de conducere vacante fără examen

Absolvenţii Academiei de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza", arma jandarmi sau pompieri, ar putea ocupa fără examen sau concurs funcţiile de comandă vacante la numirea în prima funcţie, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) supus dezbaterii publice.

Ioan Dascălu a fost înlocuit la Departamentul de ordine publică MAI cu Petre Tobă, fost şef al Poliţiei Române

Ioan Dascălu a fost eliberat din funcţia de şef al Departamentului de ordine şi siguranţă publică din MAI, prin decizie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, iar postul a fost preluat de Petre Tobă, până în prezent secretar general adjunct în minister, fost şef al Poliţiei Române.

Igaş: Preşedintele cunoaşte problemele din MAI. 95% dintre cei disponibilizaţi erau din surse externe

Fostul ministru al Internelor Traian Igaş a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că preşedintele cunoaşte foarte bine problemele din interiorul MAI, pentru că este conducătorul CSAT, precizând că din cei aproximativ 10.000 de angajaţi disponibilizaţi în 2011, 95 la sută erau din surse externe.

Băsescu: Vom face în CSAT o discuţie despre îndepărtarea neaveniţilor din structurile MAI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la emisiunea "După 20 de ani" de la PRO TV, că în următoarea şedinţă a CSAT se va face o discuţie despre îndepărtarea din structurile Ministerului de Interne a "neaveniţilor" - poliţiştii "angajaţi fără selecţie în 2006-2007".

Cristina Dobriţoiu, împuternicită ca şef al Departamentului MAI în Relaţia cu Parlamentul

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Berca, a împuternicit-o vineri pe Cristina Dobriţoiu să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef al Departamentului Relaţia cu Parlamentul, în locul Irinei Alexe, care a fost numită secreatr general al MAI.

Ungureanu a schimbat secretarul general al MAI. Cine îi va lua locul lui Alexandru Dumitrana

Alexandru Dumitrana a fost înlocuit din postul de secretar general al Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) prin decizie a premierului Mihai Răzvan Ungureanu, în locul acestuia fiind numită Irina Alexe. Deciziile de schimbare la nivelul MAI au fost semnate vineri de şeful Guvernului.

Procesul de reformă a MAI a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi

Procesul de reformă pentru modernizarea şi eficientizarea MAI, iniţiat în 2010 şi continuat următorul an, a determinat reducerea cu 35.056 a numărului de posturi prevăzute în ştatele de organizare ale unităţilor din aparatul central şi a instituţiilor aflate în subordinea MAI.

Premierul Ungureanu cere de la MAI normalitate: Vă garantez că pe lângă ochii domnului Berca vor fi şi ochii mei

Primul-ministru Mihai Răzvan Ungureanu a spus că cere normalitate Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), precizând, printre altele, că viaţa în România ar fi mai bună în lipsa evaziunii fiscale.

Ungureanu: E nevoie de mai multă inteligenţă la problemele MAI. Vechea generaţie să lucreze cu tinerii

Reprezentanţii Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) trebuie să dovedească mai multă inteligenţă decât până în prezent pentru rezolvarea problemelor noi, iar vechile generaţii din minister trebuie să încheie cu tinerii o "reconciliere" fără revoluţie, a afirmat premierul Mihai Ungureanu.

Ungureanu cere servicii voluntare de intervenţie la nivel local, pentru recâştigarea spiritului civic

Premierul Ungureanu a cerut MAI să iniţieze cât mai multe proiecte noi pentru atragerea fondurilor europene şi a atenţionat că este necesar ca la nivel local să fie constituite servicii voluntare de intervenţie în cazuri de urgenţă, pentru recâştigarea unui spirit civic "diminuat" de anii anteriori.

SITUAŢIA din ţară: 25 de localităţi sunt izolate şi 30 de drumuri judeţene sunt blocate

Douăzeci şi cinci de localităţi sunt izolate şi 30 de drumuri judeţene sunt blocate, fiind în continuare afectate de zăpadă 13 judeţe, potrivit situaţiei anunţate luni dimineaţă de Ministerul Administraţiei şi Internelor.

SITUAŢIA ÎN ŢARĂ: 13 judeţe afectate de zăpadă şi 32 de drumuri judeţene blocate

Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI) informează că 13 judeţe sunt afectate de căderile de zăpadă, 32 de drumuri judeţene sunt blocate, iar pe alte trei se circulă cu dificultate.

NINSORI ÎN ŢARĂ: 225 de localităţi izolate şi 156 de drumuri judeţene blocate

Peste 220 de localităţi sunt în continuare izolate şi 156 de drumuri judeţene sunt blocate, fiind în continuare afectate de zăpadă 24 de judeţe ale ţării, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Ministerului Administraţiei şi Internelor, Alina Enciu.

Secretarul de stat în MAI: Va fi o noapte albă pentru toţi cei care lucrează pe utilaje în zonele cu probleme

Secretarul de stat în MAI Mihai Capră a declarat, sâmbătă seară, că 53 de localităţi sunt încă izolate şi 46 nu au curent electric, intervenţiile de deszăpezire continuând şi în cursul nopţii.

Berca cere prefecţilor din judeţele avertizate de ninsori să raporteze urgent situaţia pentru măsuri

Ministrul Gabriel Berca a cerut prefecţilor şi comitetelor din judeţele avertizate cu cod portocaliu şi galben de ninsori să raporteze urgent situaţia, sâmbătă seară, la Comitetul Interministerial pentru Situaţii Urgenţă pentru a se putea dispune măsurile necesare, informează MAI.

Comunicatele MAI vor fi elaborate jurnalistic. Ministerul va avea metodologie pentru crize mediatice

Comunicatele Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI) vor fi elaborate jurnalistic, structurând informaţia după modelul "piramidei inversate", vor purta "titluri care să suscite interesul destinatarului", iar instituţia va avea o metodologie de gestionare a "crizelor mediatice", potrivit MAI.

Ungureanu cere MAI să se implice „total” în organizarea alegerilor şi să evite problemele de imagine

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a cerut angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor să aibă o implicare "totală" în organizarea alegerilor din acest an, arătând că Guvernul îşi pune la bătaie credibilitatea pentru corectitudinea acestora, şi să evite apariţia unor noi probleme de imagine.

Ungureanu: Apreciez sinceritatea angajaţilor MAI, unii oameni politici nu au primit-o bine

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu a transmis angajaţilor Ministerului Administraţiei şi Internelor că îi cunoaşte pe mulţi dintre aceştia din experienţa "muncii comune" şi că întotdeauna le-a apreciat sinceritatea, contrar reacţiei altor politicieni.

Ungureanu vrea să unifice centrele de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă

Premierul Măhai Răzvan Ungureanu a anunţat, vineri, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor, că analizează foarte serios varianta reorganizării centrelor de reacţie rapidă în situaţii de urgenţă sub o singură autoritate, arătând că este "adversarul disipării" acestor centre.

Instalarea în funcţie a miniştrilor din Cabinetul Ungureanu. Premierul participă la ceremonii. Care sunt declaraţiile noilor miniştri

Premierul Mihai Răzvan Ungureanu participă, vineri, la instalarea în funcţie a miniştrilor din noul Guvern. Cabinetul condus de Mihai Răzvan Ungureanu a fost învestit de Parlament, prin votul exprimat joi, cu 237 de voturi "pentru" şi două "împotrivă".

MAI: 52 de persoane au fost duse cu elicoptere la spitale – VIDEO

Numărul pacienţilor transportaţi la spitale cu elicoptere ale Ministerului Administraţiei şi Internelor aproape s-a dublat în ultimele ore, ajungând la 52, informează MAI. Până la ora 18.30, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul MAI au executat, miercuri, 22 de misiuni de salvare în 37 de localităţi.

Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi, afectate serios de ninsoare. Punctul maxim va fi după-amiază

Punctul maxim al codului portocaliu prognozat de ANM va fi luni după-amiază, în prezent fiind afectate serios judeţele Buzău, Ialomiţa şi Călăraşi, a declarat secretarul de stat al MAI, Mihai Capră.

Ninsorile şi viscolul vor avea intensitate maximă luni. Vrancea, Buzău, Ialomiţa şi Galaţi, cele mai afectate judeţe

Vrancea, Buzău, Ialomiţa şi Galaţi sunt mai afectate decât celelalte judeţe, unde ninsorile şi viscolul vor avea intensitate maximă luni, după ora 14.00, a declarat, duminică seara, secretarul de stat Mihai Capră, după videoconferinţa cu prefecţii de la Ministerul Administraţiei şi Internelor.

Elicopterele MAI sunt pregătite pentru intervenţii de salvare: O femeie gravidă a fost transportată de la Chilia la Tulcea – VIDEO

O femeie gravidă a fost transportată, vineri dimineaţă, de la Chilia la Tulcea, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor , informează ministerul.

Aproape 3.000 de persoane au fost evacuate şi adăpostite în ultimele patru zile

Secretarul de stat Ioan Dascălu din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor a declarat, într-o conferinţă de presă, că între 25 şi 28 ianuarie, au fost evacuate şi adăpostite de frig 2.776 de persoane, 31 rămânând cazate şi sâmbătă în unităţile MAI.

România sub zăpadă: Cum arată drumurile din elicopterul MAI – VIDEO

Ministerul Administraţiei şi Internelor a publicat imagini surprinse dintr-unul dintre elicopterele care survolează drumurile din ţară, pentru a monitoriza situaţia creată după ninsori şi viscol.

Senator PDL:S-ar impune o remaniere, unii miniştri nu gestionează foarte bine domeniul lor

Senatorul PDL de Alba Nicolae Dobra a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Alba Iulia, că s-ar impune o remaniere a Guvernului deoarece sunt unii miniştri din actualul cabinet care "nu gestionează foarte bine domeniul lor", el dând exemplul ministrului de Interne, Traian Igaş.

MAI: Simpla înregistrare a unei plângeri penale nu incriminează modul de intervenţie al Jandarmeriei

Simpla înregistrare a unei reclamaţii de natură penală la Parchet nu incriminează modul de acţiune sau de intervenţie al Jandarmeriei, în acest caz procurorii fiind cei care trebuie să dispună soluţia legală, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.

Ministrul Igaş a convocat o celulă de criză pentru gestionarea situaţiei din Piaţa Universităţii

Ministrul de Interne Traian Igaş a convocat, duminică seara, la MAI, comandamentul pentru situaţii de criză ca urmare a evenimentelor înregistrate în ultimele zile în Piaţa Universităţii, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse oficiale.

Peste 600.000 de români care poartă numele Sfântului Vasile îşi serbează onomastica pe 1 ianuarie

Peste 600.000 de români care poartă numele Sfântului Vasile îşi serbează onomastica, pe 1 ianuarie 2012, aproximativ 500.000 fiind bărbaţi, potrivit unei statistici a Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).

Jandarmi şi poliţişti români din Kosovo, repatriaţi

Jandarmii şi poliţiştii români a căror misiune s-a încheiat în Kosovo au fost repatriaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, efectivele sosind în Cazarma Băneasa fără probleme deosebite, anunţă Ministerul Administraţiei şi Internelor (MAI).

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor acţiona de sărbători

Peste 30.000 de poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi pompieri vor asigura măsurile de ordine publică în perioada sărbătorilor, ei participând la acţiuni care vizează menţinerea şi asigurarea ordinii publice, fluidizarea traficului rutier şi prevenirea incendiilor, informează, joi, MAI.