malluri

Analiză. Călătorii au aglomerat staţiile de metrou care deservesc marile malluri din Bucureşti: creştere de 20% a traficului

Staţiile de metrou care deservesc cele mai mari malluri din Capitală au devenit mai aglo­merate în ultimul an, pe măsură ce şi res­tric­ţiile privind pandemia s-au tem­perat treptat. Astfel, Piaţa Sudului, Obor, Politehnica – staţii care se află în imediata apro­piere a unora dintre cele mai mari cen­tre comerciale din Bucureşti, au înre­gistrat creşteri de […]

România, record de centre comerciale. Câte milioane de metri pătraţi s-au realizat

Şase centre comerciale noi sau extinderi ale unor proiecte deja existente sunt planificate pentru deschidere până la finalul anului viitor. Construcţiile deja începute sau chiar şi proiectele autorizate şi parţial închiriate vor merge înainte, pentru că acoperă oraşe sau zone unde a rezultat că este sustenabilă o dezvoltare nouă, consideră Simina Niculiţă, partner & head […]

Unele magazine au redeschis şi aşteaptă deja clienţii. Unde poţi face cumpărături după 15 mai

O parte din patronii magazinelor cu ieşire la stradă au decis să redeschidă deja, spre bucuria bucureştenilor. Fie că e vorba de un magazin de haine sau produse cosmetice, oamenii mai au încă un motiv în plus să iasă din casă. „Înainte cu 2 zile de intrarea în starea de alertă, multe magazine de pe […]

Rafila: Trebuie să ne obişnuim cu regulile. Nu ştiu dacă mall-urile se vor redeschide

Prof. dr. Alexandru Rafila, reprezentantul României la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, a declarat că „trebuie să ne obişnuim cu regulile” stării de urgenţă şi că nu crede că „în acest an adunările de mare amploare vor putea fi organizate”.

Încă două mall-uri din Bucureşti îşi ajustează programul de funcţionare în contextul limitării răspândirii virusului 2019-nCov

Începând de luni, centrele comerciale Bucureşti Mall – Vitan şi Plaza România au program redus la opt ore, programul fiind ajustat în vederea limitării răspândirii virusului 2019-nCov. „În ambele malluri au fost instalate mesaje de prevenire, dar şi de informare în mediile digitale şi print pentru ca fiecare dintre cei care vizitează centrele comerciale să […]

Cum s-au transformat cinci malluri ajunse în faliment / Peste 100 de centre comerciale de mici şi mari dimensiuni s-au deschis în România în ultimii 10 ani

Peste 100 de centre comerciale de mici şi mari dimensiuni s-au deschis în România în ultimii zece ani, dar prea puţină lume ştie că cel puţin cinci dintre acestea au intrat în insolvenţă sau în faliment şi au fost transfor­mate în fabrici, spaţii de depozitare sau birouri în ultimii ani. Acestea au atras investiţii de aproa­pe 100 de milioane de euro.

STUDIU: Criteriile după care bucureştenii aleg centrul comercial pentru cumpărături

Accesibilitatea şi calitatea produselor sunt cei mai importanţi factori care influenţează alegerea unui centru comercial pentru cumpărături, în timp ce ofertele şi promoţiile, diversitatea serviciilor, opţiunile de divertisment şi zona de food court sunt criterii secundare, potrivit DTZ Echinox.

Mallurile Galleria Buzău şi Piatra Neamţ nu pot fi vândute din cauza rezultatelor foarte slabe

Grupul israelian GTC a anunţat că nu poate vinde mallurile Galleria Buzău şi Piatra Neamţ din cauza rezultatelor financiare slabe, înregistrate pe fondul unor rate ridicate de neocupare şi nivelului redus al chiriilor, astfel că proiectele vor rămâne în portofoliul companiei.

Vânzările din AFI Cotroceni au depăşit 200 milioane de euro în 2013. Mall-ul va avea un magazin Collective

Magazinul Benetton din AFI Cotroceni va fi mutat într-un alt spaţiu pentru a face loc unei unităţi Collective, a declarat Israel Vizel, managerul mall-ului, care estimează că vânzările retailerilor din centrul comercial au crescut anul trecut aproximativ în acelaşi ritm cu piaţa de retail.

ANALIZA mall-urilor din Bucureşti: Care sunt cele mai profitabile centre comerciale din Capitală

Mall-urile Sun Plaza, Plaza Mall şi Cocor au înregistrat anul trecut pierderi totale de 27,5 milioane de euro, depăşind profitul cumulat de Băneasa Shopping City, Cotroceni Park, Unirea Shopping Center, Bucureşti Mall şi Grand Arena, de 21,96 milioane de euro.

Câte malluri sunt în România? Ţara noastră va deveni a doua piaţă a centrelor comerciale din regiune până în 2013

În următorii doi ani România va deveni a doua piaţă din regiune în funcţie de stocul de centre comerciale realizate, după Polonia, dar înaintea Cehiei şi Ungariei, pe fondul continuării dezvoltării pieţei, potrivit raportului "Centre Comerciale în Europa Centrală 2011", realizat de compania de cercetare PMR Publications.

Parfumeriile au fugit în malluri după clienţi

România a devenit ţara centrelor comerciale, iar mallul, o a doua casă a românilor. În aceste condiţii, cremele şi parfumurile au plecat după consumatori, care mai au de cheltuit cam 50 de euro lunar pentru produse de înfrumuseţare, scrie revista BUSINESS Magazin .

Investitorii au mai găsit 400 mil. euro pentru malluri

Investitorii imobiliari au finalizat sau vor finaliza până la sfârşitul anului malluri de peste 400 de milioane de euro, cel mai scăzut volum de investiţii din ultimii patru ani pe această piaţă, dar semnificativ mai mare comparativ cu banii care merg în realizarea de fabrici, arată o analiză ZF.

Noua etapă din viaţa mallurilor din Capitală: unu din cinci magazine are obloanele trase

În mallurile din Capitală, în care acţionarii români sau străini au investit peste 1,1 mld. euro se întâmplă în fiecare săptămână câte ceva: se mai deschide un magazin, se mută un altul, se mai închide ceva, dar de cele mai multe ori activitatea merge înainte.

Firme care vând mâncare în patru mall-uri bucureştene, amendate de inspectori sanitari

Inspectorii sanitari au verificat 30 de unităţi unde se comercializează produse alimentare din patru complexe comerciale din Capitală şi au aplicat amenzi în valoare de aproape 50.000 de lei pentru încălcarea normelor de igienă şi au suspendat activitatea unei unităţi pentru că nu avea apă caldă.