manifesta ii

Un influent lider religios le cere liderilor arabi să îşi asculte poporul

Un teolog din Qatar, de origine egipteană, şeicul Yusuf al-Qaradawi, foarte influent în lumea arabă, a îndemnat liderii arabi să îşi asculte popoarele şi să angajeze cu acestea un "dialog constructiv", în cadrul rugăciunii de vineri, în Piaţa Tahrir din Cairo, relatează AFP.

Mii de persoane participă la funeraliile celor doi manifestanţi ucişi în Bahrain

Mii de persoane participau vineri, într-un sat, la est de Manama, la funeraliile celor doi şiiţi ucişi într-un raid sângeros, cu o zi înainte, al forţelor de securitate, contra unui miting de protest antiguvernamnetal, în capitală, relatează AFP.

Un mort şi zece răniţi, în timpul manifestaţiilor de la Aden

Un manifestant a fost ucis şi alţi zece răniţi, într-o acţiune a poliţiei de dispersare a manifestanţilor, joi, la Aden, în sudul Yemenului, potrivit unui bilanţ furnizat de spitalele din oraş, relatează AFP.

Confruntări violente în oraşul libian Benghazi, soldate cu şase morţi – opoziţie

Şase persoane au fost ucise joi în confruntări dintre forţele de ordine şi manifestanţi antiguvernamentali la Benghazi, al doilea mare oraş din Libia, au informat site-uri de opoziţie cu sediul în străinătate, citate de AFP.

Zeci de blindate ale armatei, staţionate în apropiere de Piaţa Perlei din Manama

Zeci de blindate ale armatei erau mobilizare joi, la prânz, în apropiere de Piaţa Perlei din Manama, unde forţele antirevoltă au dispersat, în noaptea de miercuri spre joi, protestatarii antiguvernamentali, au anunţat martori oculari, citaţi de AFP.

Cel puţin patru morţi în manifestaţiile din oraşul libian Al-Baida

Cel puţin patru persoane au murit, miercuri, în Libia în confruntările dintre forţele de ordine şi manifestanţii antiguvernamentali, în oraşul Al-Baida (est), au anunţat joi site-urile de opoziţie şi organizaţiile neguvernamentale libiene, cu sediul în străinătate, relatează AFP.

Doi morţi, în cursul manifestaţiilor din Yemen

Două persoane au murit în ciocnirile violente dintre manifestanţii antiregim şi poliţişti, miercuri, în sudul Yemenului, în condiţiile în care sute de protestari au fost dispersaţi cu lovituri de baston în capitala Sanaa de susţinătorii preşedintelui Ali Abdallah Saleh, transmite AFP.

Vărul lui Bashar Al-Assad cere iniţierea unor reforme în Siria, pentru evitarea unei revoluţii

Ribal Al-Assad, vărul preşedintelui sirian Bashar Al-Assad şi opozant în exil, a apreciat că Siria riscă o revoluţie ca în Tunisia sau Egipt dacă nu se reformează, relatează AFP.

Confruntări în timpul funeraliilor unei victime a protestelor din Iran

Participanţi la funeraliile uneia dintre victimele manifestaţiilor antiguvernamentale de luni, din Iran, au fost implicaţi miercuri în confruntări cu "un mic număr de persoane care au aparent legături" cu opoziţia, a anunţat site-ul televiziunii de stat, citat de AFP.

Noi manifestaţii în Irak, pentru a cere condiţii de viaţă mai bune

Sute de manifestanţi, care cer locuri de muncă şi o reducere a întreruperilor curentului electric, au defilat marţi în mai multe oraşe din Irak, în virtutea elanului oferit de revoltele din Tunisia şi Egipt.

PE compară „spiritul” manifestaţiilor din Iran cu cele din Egipt şi Tunisia

Manifestaţia antiguvernamentală din Iran, organizată de opoziţia reformatoare, arată că populaţia are aceeaşi aspiraţie la democraţie ca în Egipt şi Tunisia, a apreciat marţi Jerzy Buzek, preşedintele Parlamentului European (PE).

Doi manifestanţi au fost ucişi în timpul protestelor antiguvernamentale din Bahrain

Doi manifestanţi şiiţi au fost ucişi în Bahrain, în timp ce forţele de ordine dispersau protestele antiguvernamentale, care continuă marţi, potrivit opoziţiei şi unei surse oficiale, relatează AFP.

SUA creează un cont Twitter în persană pentru a se adresa iranienilor

Departamentul de Stat american a început duminică să scrie mesaje pe Twitter în limba persană, pentru a se adresa iranienilor, insistând asupra necesităţii ca Teheranul să îşi lase populaţia să manifesteze paşnic şi liber, ca şi în Egipt.

Cel puţin două persoane rănite de gloanţe, în timpul unui protest, în Iordania

Cel puţin două persoane au fost rănite de gloanţe în Iordania, la trecerea unui autobuz al Gărzii Regale, în timpul unei manifestaţii de 3.000 de persoane din cadrul a două triburi, care solicitau Guvernului restituirea pământurilor, a anunţat un oficial politic, citat de AFP.

Manifestaţii în Statele Unite, pentru respectarea drepturilor omului în Egipt

O manifestaţie a avut loc, sâmbătă, la Washington, iar alte mitinguri erau organizate în mai multe oraşe din Statele Unite, pentru a sărbători plecarea preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, dar şi pentru a cere respectarea drepturilor omului şi democraţiei, relatează AFP.

Mii de egipteni euforici se află în piaţa Tahrir, în prima zi fără Hosni Mubarak – VIDEO

Câteva mii de egipteni euforici se aflau în continuare, sâmbătă dimineaţă, în piaţa Tahrir din Cairo, la o zi după demisia preşedintelui Hosni Mubarak, înlăturat de la putere de protestatari.

Protestele din Egipt: Manifestanţii se îndreaptă spre palatul prezidenţial – VIDEO

Mii de manifestanţi se îndreptau vineri după-amiază spre palatul prezidenţial din Cairo şi spre sediul televiziunii de stat, în condiţiile în care peste un milion de persoane manifestează în Egipt pentru a cere plecarea preşedintelui.

Manifestanţii egipteni, furioşi că armata susţine reformele lui Hosni Mubarak – VIDEO

Manifestanţii egipteni au reacţionat cu furie, vineri, la declaraţiile armatei care susţine reformele anunţate de preşedintele Hosni Mubarak, acesta din urmă menţinându-se la putere în pofida mişcării de proteste masive care afectează ţara.

Un muncitor care lucra pentru ambasada americană de la Cairo, ucis în timpul manifestaţiilor

Un muncitor egiptean care lucra pentru ambasada americană de la Cairo a fost ucis în violenţele din timpul manifestaţiilor antiguvernamentale din această ţară, a anunţat secretarul de Stat american, Hillary Clinton, transmite AFP.

Israelul îşi avertizează cetăţenii în legătură cu riscurile de atacuri în străinătate

Israelul şi-a avertizat vineri cetăţenii care intenţionează să meargă în străinătate în legătură cu riscurile la care se expun, în special în Egipt, transmite AFP.

Sute de mii de persoane manifestează la Teheran, la împlinirea a 32 de ani de la Revoluţia islamică

Sute de mii de persoane erau adunate vineri în centrul Teheranului, în cadrul manifestaţiilor oficiale organizate în Iran cu ocazia împlinirii a 32 de ani de la Revoluţia islamică, potrivit imaginilor difuzate de posturile de televiziune, transmite AFP.

Momentul pentru o schimbare în Egipt „este acum”, afirmă Catherine Ashton

Momentul pentru o schimbare în Egipt "este acum", a afirmat, joi, Înaltul Reprezentat UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton, după discursul preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, transmite AFP.

Noi greve în Egipt, în timp ce manifestaţiile împotriva regimului lui Hosni Mubarak continuă

Mii de lucrători egipteni au intrat în grevă joi pentru a cere salarii mai mari, sporind astfel presiunile asupra Guvernului, în condiţiile unor manifestaţii masive pentru demisia preşedintelui Hosni Mubarak, relatează CNN.

Nouă noapte petrecută în Piaţa Tahrir de manifestanţii împotriva regimului lui Hosni Mubarak

Mii de persoane s-au trezit miercuri dimineaţă în Piaţa Tahrir din centrul capitalei egiptene Cairo, după o nouă noapte petrecută aici şi în a 16-a zi de revoltă pentru a cere plecarea preşedintelui Hosni Mubarak.

Manifestaţiile de marţi din Egipt, cele mai importante de la începutul protestelor

Manifestaţiile care au avut loc marţi în Egipt sunt cele mai importante de la începutul mişcării de contestare a preşedintelui Hosni Mubarak. Conform unor fotoreporteri ai AFP din piaţa Tahrir, epicentrul mişcării de contestare din Cairo, numărul manifestanţilor l-a depăşit pe cel de la mitingurile precedente, în momentul în care protestele intră în cea de-a treia săptămână.

Cel puţin 297 de persoane au fost ucise în timpul manifestaţiilor din Egipt, potrivit HRW

Cel puţin 297 de persoane au fost ucise în timpul manifestaţiilor antiguvernamentale violente din Egipt, începute la 25 ianuarie, a anunţat organizaţia de apărare a drepturilor omului Human Rights Watch, potrivit căreia bilanţul real este probabil mult mai mare, transmite AFP.

SUA susţin alegerea lui Frank Wisner ca emisar special în Egipt

Statele Unite au susţinut luni alegerea diplomatului Frank Wisner la conducerea unei misiuni în Egipt, chiar dacă acesta este angajat al unei firme care a lucrat pentru Guvernul preşedintelui egiptean Hosni Mubarak, transmite AFP.

AFP: Egiptenii oscilează între teama de necunoscut şi euforia unei schimbări la care au sperat

În cele două săptămâni de la începutul mişcării de contesatare împotriva preşedintelui Hosni Mubarak, nervii a numeroşi egipteni au fost puşi la grea încercare, oscilând între teama de necunoscut şi euforia unei schimbări la care au sperat, comentează AFP.

Un comitet pentru reforme constituţionale în Egipt va fi creat până în martie – oficial

Participanţii la dialogul între regimul egiptean şi reprezentanţii opoziţiei, printre care Fraţii Musulmani, au convenit duminică să creeze un comitet pentru pregătirea de amendamente constituţionale până în prima săptămână din martie, potrivit purtătorului de cuvânt al Guvernului, citat de AFP.

Un lider militar al Hamas, evadat dintr-o închisoare din Egipt, s-a întors în Gaza

Un lider militar al Hamas, care a evadat dintr-o închisoare din Egipt profitând de revolta din această ţară, s-a întors sâmbătă seară în Fâşia Gaza, a declarat mişcarea islamistă care controlează teritoriul, citată de AFP.

Autorităţile egiptene reduc durata restricţiilor de circulaţie în marile oraşe

Autorităţile egiptene au redus, vineri, durata restricţiilor de circulaţie impuse în marile oraşe din Egipt, care vor fi valabile de acum între orele 19.00 (19.00 ora României) şi 06.00 (06.00 ora României), acordând astfel mai multe ore de libertate de mişcare locuitorilor, relatează AFP.

UE insistă ca tranziţia în Egipt să înceapă imediat

Liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au cerut vineri ca tranziţia democratică din Egipt să înceapă "acum", într-o declaraţie comună adoptată la un summit de la Bruxelles, transmite AFP.

Televiziunile poloneze îşi repatriază echipele din Egipt

Televiziunea publică poloneză TVP a decis să îşi repatrieze echipa care transmitea de la manifestaţiile de la Cairo, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al TVP, Andrzej Siwek, în timp ce alt post privat de televiziune a luat măsuri similare, transmite AFP.

Filiala France Telecom din Egipt, „constrânsă” să trimită mesaje telefonice atribuite armatei

Filiala egipteană a operatorului France Telecom (Orange), Mobinil, a fost "constrânsă să trimită mesaje clienţilor săi", dar armata egipteană a fost "clar identificată" drept expeditor, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al grupului francez, citat de AFP.

Filiala France Telecom din Egipt, „constrânsă” să trimită mesaje telefonice armatei

Filiala egipteană a operatorului France Telecom (Orange), Mobinil, a fost "constrânsă să trimită mesaje clienţilor săi", dar armata egipteană a fost "clar identificată" drept expeditor, a declarat, vineri, un purtător de cuvânt al grupului francez, citat de AFP.

Un fondator al Jihadului Islamic cheamă la luptă împotriva lui Hosni Mubarak – SITE

Unul dintre fondatorii grupării Jihadul Islamic Egiptean, Sarwat Salah Shehata, condamnat la moarte, în contumacie, în Egipt, îi cheamă pe egipteni să continue lupta "contra faraonului şi partidului său putred", referindu-se la preşedintele Hosni Mubarak, relatează AFP.

Susţinătorii lui Hosni Mubarak nu au ucis manifestanţi, declară vicepreşedintele egiptean

Partizanii preşedintelui egiptean Hosni Mubarak nu au ucis manifestanţi antiguvernamentali în cursul violenţelor care s-au înregistrat la Cairo, a declarat joi vicepreşedintele Egiptului, Omar Suleiman, cu câteva ore înaintea unei noi manifestaţii prevăzute în ţară, transmite AFP.

Confruntări între poliţie şi manifestanţi în faţa ambasadei Egiptului din Beirut

Peste 100 de manifestanţi ostili preşedintelui egiptean Hosni Moubarak s-au confruntat joi cu poliţia în faţa ambasadei Egiptului de la Beirut, după ce au încercat să forţeze cordonul de securitate instalat în jurul cancelariei, a declarat un oficial din serviciile de securitate, citat de AFP.

Foşti miniştri şi oficiali, opriţi să iasă din Egipt – Parchet

Foşti miniştri şi oficiali egipteni, printre care fostul ministru de Interne Habib el-Adli şi magnatul în domeniul oţelului Ahmad Ezz, au fost opriţi să iasă de pe teritoriul egiptean şi conturile lor au fost îngheţate, a anunţat joi Parchetul general, citat de AFP.

Tinerii militanţi din Egipt resping oferta de dialog a premierului, cerând plecarea lui Moubarak

Grupările de tineri militanţi prodemocraţie care au lansat mişcarea de contestare în Egipt au respins joi oferta de dialog a premierului, solicitând în prealabil plecarea preşedintelui Hosni Moubarak, a declarat unul dintre reprezentanţii lor, citaţi de AFP.