marea britanie

Marea Britanie: Vaccin împotriva melanomului, disponibil pentru primii pacienți

Pacienții cu un tip avansat de melanom cutanat vor avea acces rapid la un nou vaccin „revoluționar” împotriva cancerului de care suferă. Tratamentul inovator este parte a unui studiu al Serviciului Național de Sănătate (NHS) din Regatul Unit.

Importul de carne și produse lactate, interzis călătorilor care sosesc în Marea Britanie

Începând de sâmbătă, turiștii nu vor mai putea aduce în Marea Britanie carne de vită, oaie, capră sau porc sau produse lactate din țările UE pentru uz personal, potrivit The Guardian. Măsura este menită să prevină răspândirea febrei aftoase (FMD) după o creștere a numărului de cazuri în Europa.

Parlamentarii britanici organizează o dezbatere de urgență pentru a salva British Steel

Guvernul britanic încearcă să adopte o legislație excepțională pentru a prelua controlul asupra uzinei British Steel, aflată în dificultate și deținută de chinezi, pentru a preveni închiderea acesteia și a salva industria siderurgică a țării.

Un forum online din Marea Britanie, legat de moartea a 97 de persoane

Autoritatea britanică de reglementare mass-media, Ofcom, a anunţat miercuri că investighează un forum online unde utilizatorii împărtăşesc sfaturi de sinucidere. Grupul ar fi legat de aproape 100 de decese care au avut loc în Marea Britanie.

Avocatul prințului Harry declară că măsurile de securitate britanice sunt „nejustificate”

Prințul Harry a avut o apariție publică în Marea Britanie, marți, la Curtea Regală de Justiție din Londra, pentru a contesta măsurile de securitate luate de guvern după ce s-a retras din funcțiile regale. Avocatul său a descris măsurile drept „nejustificate”, scrie Reuters.

Rusia a plantat senzori secreți în apele britanice pentru a spiona submarinele nucleare

Marea Britanie a descoperit senzori de spionaj ruși în apele sale teritoriale, despre care se crede că fac parte dintr-o campanie ascunsă a Kremlinului de monitorizare a infrastructurii critice britanice, inclusiv a submarinelor nucleare, relatează The Sunday Times.

Peste un milion de mașini vândute anual în Marea Britanie nu încap în locurile de parcare obișnuite

Peste un milion de mașini care sunt prea mari pentru a încăpea în locurile de parcare obișnuite sunt vândute anual în Marea Britanie, iar numărul acestora este în creștere, arată un nou studiu, potrivit The Guardian.

Marea Britanie pregătește „replica” după tarifele anunțate de Trump

Secretarul britanic pentru comerț, Jonathan Reynolds, a declarat că Regatul Unit „nu va ezita să acționeze” după ce Trump a anunțat miercuri seară că impune o taxă de 10 % pentru produsele britanice importate în Statele Unite, care va intra în vigoare pe 5 aprilie.

Marea Britanie impune un permis electronic vizitatorilor europeni începând de miercuri

Europenii care vizitează Regatul Unit vor avea nevoie, începând de miercuri, de un nou permis electronic de intrare în ţară, informează The Guardian. Regulile de călătorie au fost modificate de guvernul britanic pentru a spori securitatea.

Marea Britanie speră că tarifele americane vor fi anulate în urma unui acord economic

Ministrul britanic pentru afaceri, Jonathan Reynolds, a declarat că guvernul este optimist că eventualele tarife impuse de preşedintele american Donald Trump vor fi anulate în curând, dacă cele două părţi vor ajunge la un acord economic bazat pe tehnologie, potrivit Reuters.

Serialul „Adolescence” va fi difuzat în toate școlile din Marea Britanie

Serialul dramatic „Adolescence”, care a stârnit dezbateri ample cu privire la influențele toxice și misogine la care sunt expuși online băieții tineri, va fi difuzat în toate școlile gimnaziale din Marea Britanie, anunță luni oficialii din învățământ.

Marea Britanie înregistrează cea mai rapidă creștere a locurilor de muncă vacante din ultimii 3 ani

 În februarie, numărul locurilor de muncă vacante din Regatul Unit a înregistrat cea mai rapidă creștere lunară din ultimii trei ani, potrivit datelor publicate luni, care contrastează cu perspectivele economice în mare parte sumbre.

Marea Britanie găzduieşte o reuniune cu 40 de ţări pentru a coordona lupta împotriva traficanţilor de persoane

Marea Britanie va găzdui luni o reuniune a peste 40 de ţări şi organizaţii, inclusiv Statele Unite, Franţa şi Vietnam, pentru a încerca să îşi coordoneze la nivel internaţional lupta împotriva migraţiei ilegale şi a celor care profită de pe urma acesteia, scrie Reuters.

Experții francezi și britanici vor merge în Ucraina și vor stabili strategia postbelică

Echipe franceze și britanice vor fi trimise în Ucraina pentru a stabili cum va fi monitorizată respectarea unui acord de încetare a focului. Decizia a fost luată în timpul summitul-ui de joi de la Paris.

Scandalagiul reţinut în Capitală este fostul bodyguard al Reginei Elisabeta a II-a

Scandalagiul care a ameninţat cu arma un tânăr pe terasa unui restaurant din Sectorul 1 al Capitalei şi a fost reţinut de poliţişti este Nicolas Radu, fostul bodyguard al Reginei Elisabeta a II-a, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Doi bărbați au fost condamnați pentru vandalizarea unei statui cu ursulețul Paddington

Doi bărbați au fost condamnați marți la 12 luni de muncă în folosul comunității pentru vandalizarea unei statui a ursului Paddington, în Anglia. Cei doi erau beți când au comis fapta, potrivit AFP.

Starmer a discutat la telefon cu Trump. Marea Britanie negociază cu SUA un acord comercial

Prim-ministrul britanic Keir Starmer și președintele american Donald Trump au vorbit despre „progresele” pe care cele două țări le-au făcut pentru încheierea unui acord economic, în cadrul unei „scurte discuții” telefonice, a anunțat luni Downing Street, preluat de Le Figaro.

Marea Britanie va găzdui noi sesiuni de planificare militară privind Ucraina

Europa trebuie „să se ridice” pentru a face faţă provocării unui „capitol diferit al istoriei”, le-a spus premierul britanic Keir Starmer aliaţilor. El a anunţat încă trei zile de planificare militară la Londra, care vor avea loc săptămâna viitoare, relatează Politico.

Meta vrea să introducă o versiune plătită fără reclame pentru utilizatorii britanici

Meta, compania care deţine Facebook şi Instagram, ia în considerare posibilitatea de a taxa utilizatorii din Regatul Unit pentru o versiune fără reclame a platformelor sale, informează The Guardian.

British Museum, cea mai vizitată atracţie din Marea Britanie în 2024

Cea mai vizitată atracţie din Regatul Unit în 2024 a fost British Museum, pentru al doilea an consecutiv, potrivit cifrelor oficiale. Celebrul muzeu londonez a primit peste şase milioane de vizitatori anul trecut, potrivit BBC.

Germania îndeamnă Marea Britanie să reintre în uniunea vamală a UE

Cel mai înalt diplomat al Germaniei la Londra, Miguel Berger, a cerut, joi dimineață, Regatului Unit să încheie un acord de uniune vamală cu Uniunea Europeană, informează Politico.

Marea Britanie nu va desfășura trupe în Ucraina fără sprijinul SUA, spune un ministru

Marea Britanie nu va desfășura trupe de menținere a păcii în Ucraina fără garanții de securitate din partea Statelor Unite, care să le susțină, declară joi ministrul Forțelor Armate, Luke Pollard.

Premierul britanic: Trebuie să fim pregătiți să reacționăm rapid dacă se ajunge la un acord de pace

Premierul britanic, Keir Starmer, declară joi că este esențial ca Marea Britanie și aliații săi să fie pregătiți să reacționeze imediat în cazul în care Rusia și Ucraina ajung la un acord de pace, transmite Reuters.

Închisoare pe viață pentru un adolescent care și-a omorât familia și a planificat un masacru școlar

Un tânăr în vârstă de 19 ani, care și-a ucis mama, sora și fratele și a planificat meticulos un masacru la vechea sa școală, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viață. Decizia a fost luată de magistrații Tribunalului din Luton, potrivit Le Figaro, care adaugă că tânărul a pledat vinovat, iar condamnarea sa implică o detenție pe viață, din care trebuie să execute cel puțin 49 de ani.

Creșterile salariale în Marea Britanie au revenit la nivelul inflației, pentru prima dată din 2023

Creșterile salariale acordate de angajatorii britanici au revenit, pentru prima dată din octombrie 2023, la un nivel comparabil cu inflația, potrivit datelor furnizate de firma de resurse umane Brightmine și transmise de Reuters.

MI6 ar putea avea pentru prima dată o femeie în funcția de director

Serviciul britanic de informații externe MI6 a demarat selecția pentru un nou director, iar actualul șef, Richard Moore, a spus că vrea ca succesorul său să fie o femeie, scrie AP.

Franța, Italia și Marea Britanie comandă armament complex, pentru a face față deteriorării securității europene

Franța, Italia și Regatul Unit au comandat 218 rachete antiaeriene Aster cu livrare accelerată, pentru a face față deteriorării securității europene, a anunțat, vineri, ministrul forțelor armate franceze, preluat de cotidianul Le Monde. Achiziția face parte dintr-o comandă-cadru pentru aproape 700 de rachete, plasată în decembrie 2022, în comun, de către cele trei țări.

Un pas înainte. Prima pastilă zilnică pentru tratarea endometriozei a fost aprobată în Marea Britanie

Prima pastilă zilnică pentru tratamentul pe termen lung al endometriozei a fost aprobată pentru folosire în cadrul Serviciului Naţional de Sănătate (NHS) din Marea Britanie. Medicamentul ar putea ajuta aproximativ o mie de femei pe an care suferă de această afecțiune debilitantă.

Marea Britanie nu va riposta la impunerea de taxe vamale de către SUA

Reprezentanții guvernului britanic au anunțat că Marea Britanie nu va riposta la impunerea de taxe vamale de către SUA pentru importurile de oțel și aluminiu. Totuși, britanicii cataloghează taxele americanilor drept „dezamăgitoare”.

Rusia expulzează doi diplomaţi britanici în timp ce negociază refacerea relaţiilor cu SUA

Rusia a anunţat, luni, expulzarea a doi diplomaţi britanici acuzaţi de spionaj, acordându-le un termen de două săptămâni pentru a părăsi ţara, transmite Reuters.

Războiul din Ucraina, ziua 1110. Franța oferă Ucrainei 195 milioane de euro din dobânzile activelor rusești blocate / Australia se gândește să se alăture „coaliției celor dispuși” să ajute Ucraina

Polonia va căuta alternative dacă Musk taie accesul Ucrainei la Starlink Polonia va căuta furnizori alternativi dacă SpaceX se dovedește a fi un furnizor nesigur de internet prin satelit Starlink pentru Ucraina, a declarat duminică ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, ca răspuns la remarcile lui Elon Musk. Varșovia ajută Ucraina să își mențină accesul […]

Numărul cazurilor de sclavie modernă în Marea Britanie atinge un nivel record

Numărul potenţialelor victime ale sclaviei moderne în Marea Britanie a crescut la un nivel record anul trecut, arată statisticile oficiale publicate joi. Potrivit experţilor, este nevoie ca guvernul să întreprindă reforme politice urgente pentru a combate infracţiunea, scrie Reuters.

Reguli noi pentru călătoriile în Marea Britanie din aprilie 2025: taxă de 10 lire și cerere obligatorie online

Începând cu 1 aprilie 2025 cetățenii tuturor statelor membre ale UE vor plăti o taxă pentru a vizita Marea Britanie: noua autorizație ETA costă 10 lire și are o valabilitate de doi ani.

Marea Britanie investighează TikTok, Reddit şi Imgur privind protecţia datelor copiilor

Autorităţile britanice investighează TikTok, Reddit şi Imgur pentru modul în care protejează datele personale ale copiilor şi verifică vârsta utilizatorilor, scrie TechCrunch.

Regele Charles l-a primit pe Trudeau la reşedinţa regală. Cei doi discută despre ameninţarea lui Trump

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii şi premierul canadian Justin Trudeau, s-au întâlnit, luni, pentru o audienţă privată la reşedinţa regală Sandringham a monarhului, potrivit Associated Press (AP).

Europa se înarmează şi marile companii profită. Explozie a acţiunilor companiilor europene de armament

Preţurile acţiunilor companiilor europene de armament au crescut vertiginos, investitorii anticipând cheltuieli semnificativ mai mari după ce Marea Britanie şi Franţa au condus un efort de a forma un acord de pace pentru Ucraina.

Războiul din Ucraina, ziua 1103. Ursula von der Leyen: Vom sprijini Ucraina, în timp ce vom face o creştere a apărării europene / Kremlinul susţine că schimbarea politicii externe a SUA se aliniază cu poziţia sa / Starmer încearcă să medieze disputa Trump-Zelenski, în timp ce SUA aşteaptă scuze

Europa lucrează împreună cu America, afirmă Zelenski Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a postat o scurtă actualizare după summitul de la Londra, fiind recunoscător pentru „sprijinul puternic pentru Ucraina şi poporul nostru”. El a declarat că liderii europeni lucrează împreună pentru a crea „o bază fiabilă pentru cooperarea cu America, în numele păcii reale şi al […]

Bolojan, în capul mesei, la Londra, alături de Starmer şi Zelenski. Premierul Marii Britanii: Vom lucra cu Ucraina

Declaraţiile lui Keir Starmer „Ne-am adunat astăzi (n.r. „duminică”) aici pentru că acesta este un moment unic pentru securitatea Europei, iar noi toţi trebuie să rămânem aşa. Obţinerea unui rezultat bun în Ucraina nu este doar o chestiune de bine şi rău, ci este vitală pentru securitatea fiecărei naţiuni de aici şi a multor altora. […]

Ilie Bolojan a ajuns la summitul liderilor privind Ucraina

Preşedintele interimar al României a ajuns la Londra, la summitul liderilor privind războiul din Ucraina.

Marea Britanie anunţă un nou împrumut pentru Ucraina

Autorităţile britanice au semnat documentele prin care se aproba împrumutul de de 2,6 miliarde de lire sterline pentru sprijinirea Ucrainei, potrivit Sky News. Aceste fonduri sunt legate de active ruseşti îngheţate, a explicat sursa menţionată. Împrumutul va fi rambursat folosind profiturile extraordinare ale acelor active ruseşti. Grupul G7 a anunţat anul trecut 50 de miliarde […]