marea britanie

INTERVIU – Ambasadorul Marii Britanii în România: Investitorii britanici reclamă lipsa de predictibilitate legislativă – FOTO

Ambasadorul Marii Britanii în România, Paul Brummell, declară, într-un interviu acordat MEDIAFAX, că România, o ţară ”frecvent neînţeleasă în Marea Britanie”, e atractivă pentru investitorii britanici, însă aceştia sunt nemulţumiţi de lipsa de predictibilitate a legilor, care se modifică foarte des.

Republica Moldova, în TOPUL celor mai puţin vizitate ţări din lume – GALERIE FOTO

Republica Moldova a fost inclusă în Topul 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO).

Băncile britanice riscă penalizări de 41 miliarde de dolari din cauza practicilor incorecte

Băncile britanice riscă amenzi în valoare de 41 de miliarde de dolari din cauza practicilor incorecte, precum manipularea pieţelor valutare şi nereguli în operaţiunile cu credite ipotecare în Statele Unite, potrivit estimărilor Macquarie Group.

Dacia a prezentat noua versiune Duster pentru piaţa din Marea Britanie – FOTO

Dacia a prezentat vineri versiunea pentru 2015 a modelului Duster destinat pieţei britanice, cu volan pe dreapta, un design al grilei radiatorului schimbat, bare pentru amararea portbagajului inscripţionate şi jante de 16 inci din aliaj, fără ca noile echipări să afecteze preţul modelului.

Unu din cinci studenţi români din Marea Britanie se aşteaptă la datorii pentru studii de 50.000 euro

Studenţii români înscrişi la facultăţi din Marea Britanie estimează că vor avea datorii la momentul absolvirii, unu din cinci se aşteaptă să aibă datorii pentru studii de peste 50.000 de euro şi unu din doi, de peste 25.000 de euro, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Noul ambasador britanic, Paul Brummell: Românii sunt bineveniţi în Marea Britanie! Vorbim de un parteneriat între prieteni

Noul ambasador al Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a declarat, marţi, într-o conferinţă de prezentare a priorităţilor mandatului său, că românii sunt bineveniţi în Marea Britanie, marea majoritate a românilor care ajung acolo fiind angajaţi apreciaţi, care respectă legea şi plătesc taxe.

Noul ambasador britanic: Investitorii au probleme cu numărul mare de Ordonanţe de urgenţă

Investitorii britanici în România i-au reclamat noului ambasador al Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, potrivit acestuia, numărul mare de ordonanţe de urgenţă emise de Guvern, lipsa de claritate a legislaţiei şi instabilitatea acestei din urmă.

Ambasadorul Marii Britanii: Sprijinul dat DNA şi ANI va continua. Să vedem noi rezultate în justiţie

Noul ambasador al M. Britanii la Bucureşti, Paul Brummell, a afirmat că este mândru de sprijinul dat activităţii DNA şi ANI de guvernul britanic, care va continua să le asiste, iar prin colaborarea cu instituţii de profil îşi propune să vadă noi rezultate în reforma justiţiei şi lupta anticorupţie.

Ambasadorul Marii Britanii: Hitler a fost Hitler, nu mai există astăzi în politica europeană

Noul ambasador al Marii Britanii, Paul Brummell, a declarat, marţi, cu privire la acuzaţiile de nazism aduse de premierul Ponta la adresa preşedintelui Băsescu, că "Hitler a fost Hitler", iar din fericire în politica europeană de astăzi nu vede un alt Hitler.

Summit-ul NATO din Ţara Galilor, într-un resort de lux, sub semnul unor măsuri de securitate excepţionale – FOTO

Summit-ul NATO din Ţara Galilor, la care participă peste 60 de şefi de stat şi de guverne, însoţiţi de câteva mii de delegaţi, a început joi într-un complex hotelier luxos, Celtic Manor, proprietatea unui miliardar britanic, în apropiere de Newport.

Ambasada Marii Britanii: Ordonanţele de urgenţă trebuie folosite pe cât de rar posibil

Ordonanţele de urgenţă trebuie folosite pe cât de rar posibil, aşa cum prevede Constituţia, a precizat, joi, Ambasada Marii Britanii, care nu a dorit să comenteze conţinutul OUG privind migraţia aleşilor locali, subliniind că este o chestiune internă a României.

Preţurile locuinţelor din Londra au înregistrat în august cel mai mare declin din ultimii şase ani

Preţurile locuinţelor din Londra au înregistrat în luna august cel mai mare declin din ultimii şase ani faţă de luna anterioară, evoluţie care sugerează calmarea pieţei imobiliare a capitalei britanice, aflată în pericol de formare a unei bule speculative, relatează Bloomberg.

Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri pentru eventualitatea ieşirii Marii Britanii din UE

Băncile de pe Wall Street pregătesc planuri de transferare a unor activităţi din Londra în Irlanda, în eventualitatea în care Marea Britanie s-ar retrage din Uniunea Europeană, relatează Financial Times.

Opt persoane, inclusiv români, au fost salvate de la sclavie într-o fermă din Marea Britanie

Opt persoane, inclusiv români, au fost salvate de poliţia britanică dintr-o fermă din Hampshire, în sud-vestul Marii Britanii, în urma unei investigaţii privind explotarea în condiţii similare sclaviei, relatează The Irish Times, în ediţia online.

Aproape 13.000 de maşini Dacia vândute în Marea Britanie în primele şase luni, în creştere cu 85%

Înmatriculările Dacia în Marea Britanie au crescut cu 85,5% în primele şase luni ale anului, la 12.976 de autoturisme, avansul fiind cu mult peste cel de 10,6% înregistrat de piaţă, la 1,3 milioane de maşini, potrivit datelor Asociaţiei britanice a producătorilor şi dealerilor de maşini (SMMT).

Un reputat medic britanic pledează pentru săptămâna de lucru de patru zile

Unul dintre cei mai reputaţi medici din Marea Britanie, profesorul John Ashton, cere ca ţara sa să treacă la săptămâna de lucru de patru zile pentru combaterea nivelului ridicat de stres, creşterea timpului petrecut în familie sau pentru mai mult sport şi reducerea şomajului.

GOOGLE a lansat la vânzare Glass în Marea Britanie, la un preţ mai mare decât în SUA

Google a lansat la vânzare şi în Marea Britanie ochelarii inteligenţi Glass, disponibili iniţial doar în SUA, iar preţul la care britanicii pot cumpăra produsul aflat încă în faza te testare este de 1.000 lire sterline (1.700 dolari), uşor peste cel de pe piaţa americană, unde costă 1.500 dolari.

Marea Britanie lansează un studiu de proporţii asupra demenţei. Cameron: „Demenţa este, alături de cancer, unul dintre cei mai mari duşmani ai omenirii”

Marea Britanie a anunţat joi lansarea unui studiu de proporţii asupra demenţei - care se manifestă cel mai frecvent sub forma maladiei Alzheimer -, despre care premierul britanic David Cameron a declarat că trebuie combătută "cu aceeaşi hotărâre ca şi cancerul".

Marea Britanie şi China au încheiat contracte comerciale de peste 14 miliarde de lire

Marea Britanie şi China au încheiat marţi contracte comerciale în valoare de peste 14 miliarde de lire sterline (23,7 miliarde dolari), în timpul vizitei la Londra a premierului chinez Li Keqiang, a declarat marţi premierul britanic David Cameron.

Lagarde: FMI a subestimat potenţialul de creştere al economiei Marii Britanii

FMI a subestimat soliditatea economiei britanice, atunci când a criticat programul guvernamental de austeritate, a declarat luni directorul general al Fondului, Christine Lagarde, la un an după ce economistul şef al instituţiei, Oliver Blanchard, a avertizat că autorităţile se joacă cu focul.

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au depăşit un nivel record atins în 2007

Preţurile locuinţelor din Marea Britanie au atins un nou maxim în luna mai şi au depăşit nivelul record atins în octombrie 2007, sugerând că semnele recente de încetinire a pieţei ar putea fi de scurtă durată, potrivit datelor companiei financiare National Building Society, citate de Bloomberg.

Economia britanică creşte cu 10 miliarde de lire prin includerea drogurilor şi prostituţiei în PIB

Includerea în calculul PIB a unor activităţi ilegale, cu precădere traficul de droguri şi prostituţia, ca urmare a unor reglementări la nivelul UE, va creşte economia Marii Britanii cu 10 miliarde de lire sterline, estimează autorităţile de la Londra.

RECORD pentru fiscul britanic: A recuperat în 12 luni taxe neplătite de 23,9 miliarde de lire sterline

Fiscul britanic a recuperat pe parcursul unei perioade de un an încheiate în aprilie o sumă record de 23,9 miliarde de lire sterline (40,3 miliarde dolari) de la evazionişti, cu 15% mai mare faţă de anul precedent, în cadrul unei campanii intens promovate, relatează CNBC.

Partidul lui Nigel Farage revendică un avans considerabil în alegerile locale

Partidul populist şi eurosceptic UKIP a revendicat vineri un avans considerabil la alegerile locale desfăşurate joi în Anglia şi Irlanda de Nord, în faţa celor trei partide tradiţionale, inclusiv conservatorii premierului David Cameron.

Alegătorii din Marea Britanie, îndemnaţi să evite pozele „selfie” în cabina de vot

Comisia Electorală din Marea Britanie i-a îndemnat joi pe alegători să evite pozele "selfie" în cabinele de vot, care ar reprezenta o încălcare a secretului votului, în contextul în care britanicii au dat startul alegerilor europene.

Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici, NIVEL RECORD de 519 miliarde de lire sterline

Averea celor mai bogaţi 1.000 de britanici a crescut cu 15,4% faţă de anul trecut, la 518,9 miliarde de lire sterline (874 miliarde de dolari), nivel record echivalent cu o treime din Produsul Intern Brut al ţării, potrivit unui top întocmit de publicaţia Sunday Times şi citat de CNBC.

Un actor britanic, românilor: Avem politicieni turbaţi, veniţi şi bucuraţi-vă de prostia lor

Actorul britanic de comedie Mark Thomas îi invită pe români să vină în Marea Britanie să se bucure de "prostia politicienilor turbaţi, cu spume la gură", pe care acesta îi cataloghează drept "surse de divertisment".

Vânzările Dacia în Marea Britanie au urcat în primele patru luni de peste două ori, la 8.800 unităţi

Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de peste două ori în primele patru luni ale anului, la 8.800 de automobile, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cel mai puternic avans în rândul mărcilor de volum, într-o piaţă în urcare cu 12,54%.

Ducesa Kate, desemnată cea mai elegantă personalitate din Marea Britanie. Cine completează podiumul – FOTO

Ducesa Catherine de Cambridge a fost aleasă cea mai elegantă personalitate feminină din Marea Britanie, potrivit rezultatelor unui sondaj realizat recent.

10 invenţii apărute în Primul Război Mondial – FOTO

De la pliculeţele de ceai până la bronzul artificial, unele dintre lucrurile care par comune în secolul XXI se datorează Primului Război Mondial.

Preţurile locuinţelor au scăpat de sub control la Londra

Inflaţia anualizată din Marea Britanie a scăzut în martie la 1,6%, cel mai redus nivel din ultimii patru ani şi jumătate, în timp ce preţurile locuinţelor au urcat cu 9,1% în ultimul an, creştere generată în principal de piaţa londoneză, unde se vorbeşte deja despre o bulă speculativă periculoasă.

Scriitoarea de romane pentru copii Sue Townsend a murit la vârsta de 68 de ani

Sue Townsend, o scriitoare britanică de romane pentru copii, creatoarea personajului Adrian Mole, aflat în centrul mai multor cărţi care au fost apoi adaptate în seriale de televiziune, a murit la vârsta de 68 de ani, a anunţat vineri fiul ei.

Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut de peste 3 ori în primul trimestru, la 6.800 automobile

Vânzările de autoturisme Dacia în Marea Britanie au crescut de aproape 3,5 ori în primele trei luni din 2014 faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, la peste 6.800 unităţi, cel mai puternic avans în rândul mărcilor de volum, într-o piaţă în urcare cu 13,7%.

David Cameron cere o anchetă privind activitatea mişcării islamiste Fraţii Musulmani în Marea Britanie

Premierul britanic David Cameron a ordonat o anchetă privind activitatea mişcării islamiste Fraţii Musulmani, pe fondul îngrijorărilor referitoare la acţiunile desfăşurate în Marea Britanie de gruparea declarată organizaţie teroristă în Egipt, a anunţat marţi Downing Street.

Cât costă să faci înconjurul lumii cu trenul în 53 de zile

O companie britanică le oferă persoanelor cu dare de mână şi cu suficient timp liber la dispoziţie posibilitatea de a face înconjurul lumii cu trenul. Călătoria durează 53 de zile, timp în care pasagerii vor trece peste trei continente.

Cum arată prinţul George al Marii Britanii la opt luni de la naşterea sa – FOTO

Prinţul George nu a mai apărut în public de la botezul său, care a avut loc anul trecut, pe 23 octombrie.

Familia regală britanică şi Banca Angliei se tem de un şoc speculativ pe piaţa imobiliară

Temerile provocate de pericolul reprezentat de formarea unei bule speculative pe piaţa imobiliară britanică s-au amplificat, cu avertismente venite din partea a trei instituţii majore, Banca Angliei, Biroul pentru Responsabilitate Bugetară şi familia regală.

Dispută în Marea Britanie, după ce primăriile au renunţat la semnele de punctuaţie din numele străzilor

O adevărată dispută s-a declanşat în Marea Britanie, după ce mai multe primării au renunţat la semnele de punctuaţie din numele străzilor, pentru a evita eventuale probleme în sistemele informatice sau de localizare a adreselor folosite de serviciile de intervenţie.

Comisar UE: Vom declanşa o anchetă oficială privind situaţia studenţilor români din Marea Britanie

Comisarul european pentru Educaţie, Androulla Vassiliou, a precizat, răspunzând unei întrebări adresată de europarlamentarul Renate Weber, că va fi declanşată o investigaţie oficială privind decizia Londrei de suspendare a împrumuturilor pentru întreţinere pentru studenţii români şi bulgari.

Marea Britanie a prezentat noua monedă de o liră sterlină, considerată cea mai sigură din lume

Monetăria Regală a Marii Britanii a prezentat miercuri noua monedă de o liră sterlină, cu un design bazat pe vechiul bănuţ de trei pence, autorităţile britanice considerând că au dezvoltat cea mai greu de falsificat monedă din lume.