marea britanie

„Ţara arde şi parlamentarul se relaxează”. Cum a ales un politician britanic să se comporte în timpul dezbaterii aprinse pe tema Brexit | FOTO, VIDEO

Jacob Rees-Mogg, parlamentar britanic din Partidul Conservator, a fost aspru criticat după ce s-ar fi „relaxat un pic prea mult” în timpul şedinţei pe tema Brexit, convocată de urgenţă marţi. Liderul Camerei Comunelor părea foarte calm înaintea votului crucial, atunci când o „alianţă rebelă” de parlamentari britanici a preluat controlul asupra agendei Parlamentului, scrie metro.co.uk.

Lupta pentru BREXIT: Opoziţia britanică a obţinut controlul asupra agendei Parlamentului/ Johnson va depune moţiune pentru alegeri anticipate/ Zeci de conservatori riscă expulzarea din partid

Mai mulţi parlamentarii britanici, inclusiv membri ai partidului de guvernământ, au iniţiat marţi o procedură ce le-ar permite să blocheze planul premierului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană fără un acord, iar prima acţiune în cadrul acestui proces, o moţiune ce permite opoziţiei să stabilească agendei Parlamentului de la Londra, a fost aprobată de Camera Comunelor.

ONU: Ieşirea Marii Britanii din UE fără Acord va cauza pierderi de cel puţin 16 miliarde de dolari

Conferinţa Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare (UNCTAD) a avertizat marţi că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană fără Acord va cauza pierderi de cel puţin 16 miliarde de dolari în exporturile acestei ţări, potrivit Reuters.

Proteste masive în Marea Britanie: Mii de oameni, nemulţumiţi de decizia de suspendare a Parlamentului/ „Boris Johnson, să îţi fie ruşine!” | FOTO, VIDEO

Mii de persoane protestează în mai multe oraşe din Marea Britanie faţă de decizia prim-ministrului Boris Johnson de a suspenda Parlamentul, facilitând astfel producerea Brexit fără niciun acord, relatează BBC.

Scoţia, reacţie puternică după ce premierul Johnson a anunţat-o pe regină că vrea suspendarea Parlamentului

Prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon a declarat miercuri că omologul său britanic Boris Johnson acţionează ca un dictator, în urma cererii acestuia de suspendare a Parlamentului, relatează BBC.

Marea Britanie şi Coreea de Sud vor semna un acord comercial de continuitate post-Brexit

Marea Britanie şi Coreea de Sud vor semna un acord comercial bilateral, care va permite continuarea comerţului în mod liber după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană la finalul lunii octombrie, a transmis Guvernul britanic, conform Reuters.

Un angajat al Consulatului Marii Britanii la Hong Kong, arestat în China din motive necunoscute

Un angajat al Consulatului Marii Britanii la Hong Kong a fost arestat în China, în timp ce încerca să se întoarcă dintr-o vizită la Shenzhen, informează The Guardian şi Reuters.

Statele Unite cer CONFISCAREA petrolierului iranian reţinut în Gibraltar, la o zi după ce instanţa a decis eliberarea acestuia

Departamentul de Justiţie al SUA a emis un mandat pentru confiscarea petrolierului iranian Grace 1, la o zi după ce un judecător din Gibraltar a dispus eliberarea acestuia. Nici Marea Britanie, nici Gibraltar nu au răspuns la acest mandat de reţinere, informează BBC.

Acordul comercial dintre Marea Britanie şi SUA ar putea intra în vigoare pe 1 noiembrie

Marea Britanie şi Statele Unite discută despre implementarea unui acord comercial parţial care ar putea intra în vigoare în data de 1 noiembrie, la o zi după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, a transmis marţi un oficial american, citat de Reuters.

Teheranul susţine că Marea Britanie ar putea elibera petrolierul sechestrat în zona Strâmtorii Gibraltar

Autorităţile din Iran susţin că Marea Britanie ar putea să dea drumul în curând petrolierului iranian sechestrat luna trecută în zona Strâmtorii Gibraltar, în urma unui schimb de documente între cele două părţi, informează postul Al Jazeera.

Majoritatea britanicilor susţine un Brexit „prin orice mijloace”

Majoritatea cetăţenilor britanici consideră că prim-ministrul Boris Johnson trebuie să scoată Marea Britanie din Uniunea Europeană „prin orice mijloace”, chiar dacă acest lucru implică suspendarea Parlamentului, conform unui sondaj publicat de Daily Telegraph.

Google, alături de o organizaţie britanică, a dezvoltat o aplicaţie care poate salva de la moarte 100.000 de oameni anual

Alphabet, compania-mamă a gigantului tehnologic Google, în colaborare cu Royal Free London NHS Foundation Trust (RFL) a creat o aplicaţie care poate detecta insuficienţa renală acută în câteva minute. Această afecţiune este responsabilă de moartea a 100.000 de britanici pe an, scrie CNBC.

Pană majoră de curent în Marea Britanie: Traficul aerian şi feroviar, perturbate/ Semafoarele din Londra n-au funcţionat | FOTO, VIDEO

Marea Britanie a fost afectată vineri de o pană majoră de curent în mai multe zone ale ţării, inclusiv în capitala Londra, potrivit BBC.

Boris Johnson: Prioritatea funcţionarilor guvernamentali este pregătirea unui Brexit fără un acord

Premierul Marii Britanii, Boris Johnson, le-a transmis vineri funcţionarilor guvernamentali că cea mai mare prioritate a Guvernului trebuie să fie pregătirea pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană fără un acord, potrivit Sky News, citat de Reuters.

Ministrul britanic de Externe: Brexit va permite Marii Britanii să colaboreze mai mult cu Canada

Dominic Raab, ministrul britanic de Externe, a declarat marţi că este încrezător în faptul că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va permite o colaborare mai apropiată cu Canada, relatează Reuters.

Boris Johnson: Vom ieşi din Uniunea Europeană în data de 31 octombrie „orice ar fi”

Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat marţi în cadrul unei conversaţii telefonice cu omologul său irlandez, Leo Varadkar, că Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană în data de 31 octombrie „orice ar fi”, conform Reuters.

Fratele lui Meghan Markle explică motivul pentru care mama ducesei de Sussex ar putea fi următoarea rudă ”interzisă” de regalitatea britanică

Fratele ducesei Meghan de Sussex se teme că mama fostei actriţe ar putea să fie următoarea rudă ”interzisă” de familia regală britanică, notează Mirror.

Ministru irlandez: Boris Johnson a adus Marea Britanie pe traiectoria unei „coliziuni frontale” cu UE

Noul premier britanic, Boris Johnson, a plasat "deliberat" Marea Britanie pe traiectoria unei "coliziuni frontale" cu Uniunea Europeană, afirmă Simon Coveney, ministrul irlandez de Externe, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Boris Johnson urmează să aibă o discuţie cu Jean-Claude Juncker pe tema Brexit

Noul premier al Marii Britanii, Boris Johnson, va purta joi după-amiază o convorbire telefonică cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a anunţat un purtător de cuvânt al UE, potrivit Reuters.

Theresa May, prima zi de „libertate”: Ce a ales să facă fostul premier, în loc să participe la primul discurs al lui Johnson în Camera Comunelor | FOTO

Boris Johnson a fost ales, miercuri, noul premier al Marii Britanii, iar joi a susţinut primul său discurs în calitate de prim-ministru, în Camera Comunelor. Cu toate acestea, Theresa May a ales să participe la un alt eveniment, transmite CNN.

Dominic Raab, ministrul britanic de Externe: Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană până la finalul lunii octombrie

Dominic Raab, fost ministru britanic pentru Brexit şi actual ministru de Externe, a declarat joi că Marea Britanie trebuie să iasă din Uniunea Europeană până la finalul lunii octombrie, menţionând că este de preferat ca Brexitul să se producă cu un acord, relatează Reuters.

Demisie, înainte de numirea lui Boris Johnson: Philip Hammond demisionează din funcţia de ministru de Finanţe al Marii Britanii

Ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, şi-a dat miercuri demisia din Guvern, ţinându-şi promisiunea de a demisiona în loc să rămână sub comanda noului premier Boris Johnson, potrivit Reuters.

Donald Trump, felicitări pentru victorie adresate lui Boris Johnson/ Primul lider european cu care va avea întâlniri noul premier al Marii Britanii

Preşedintele american, Donald Trump, l-a felicitat pe Boris Johnson pentru victoria din alegerile din cadrul Partidului Conservator din Marea Britanie, care de miercuri va deveni succesorul Theresei May în fruntea Guvernului de la Londra.

Primele IMAGINI din interiorul petrolierului sub pavilion britanic capturat, în care apar membri ai echipajului

Presa de stat a Iranului a publicat imagini din interiorul petrolierului britanic capturat în Golf Persic, inclusiv cu membrii echipajului de pe navă. Imaginile video şi fotografice par să surprindă pregătirea meselor de către bucătari, dar şi membri ai echipajului în timp ce sunt informaţi de către un oficial iranian să nu se uite în camera de luat vederi. Gardienii Revoluţiei din Iran au capturat vineri un tanc petrolier sub pavilion britanic în Strâmtoarea Ormuz din Golful Persic.

Germania denunţă sechestrarea „nejustificabilă” a unui tanc petrolier britanic de către Iran

Germania a denunţat sâmbătă sechestrarea "nejustificabilă" de către Iran a unui tanc petrolier britanic în zona Strâmtorii Ormuz şi a avertizat că această acţiune exacerbează în mod periculos situaţia deja tensionată din regiune, informează cotidianul The New York Times.

Demisia ministrului britanic al Justiţiei. David Gauke: Marea Britanie va fi umilită în cazul unui Brexit fără un acord

David Gauke, ministrul britanic al Justiţiei, a anunţat că va demisiona miercuri, afirmând că nu poate lucra cu Boris Johnson, probabilul succesor al Theresei May în fruntea Guvernului de la Londra, întrucât acesta doreşte ieşirea Marii Britanii din UE fără acord, lucru ce va duce la "umilirea" ţării.

Iranul transmite că a capturat un singur petrolier britanic

Gardienii Revoluţiei din Iran au capturat un singur petrolier britanic, Stena Impero, au transmis mai multe surse militare citate de agenţia de presă semioficială Tasnim, menţionând că petrolierul Mesdar a primit permisiunea de a-şi continua traseul, conform BBC şi Reuters.

Petrolierul britanic capturat în Strâmtoarea Hormuz a închis radarul şi a ignorat avertismentele -surse

Petrolierul britanic capturat vineri de către autorităţile iraniene în Strâmtoarea Hormuz şi-a oprit radarul şi a ignorat avertismentele date de Gardienii Revoluţiei, a declarat o sursă militară citată de agenţia de presă IRNA, conform Reuters.

Gibraltarul a prelungit cu 30 de zile reţinerea petrolierului iranian capturat în Marea Mediterană

Curtea Supremă din Gibraltar a aprobat extinderea cu 30 de zile a perioadei de reţinere a petrolierului iranian Grace 1, care a fost capturat în urmă cu două săptămâni de Marina Regală britanică pe coasta vestică a Mării Mediterane, până pe data de 15 august, relatează Reuters.

Jeremy Hunt: Marea Britanie ar putea elibera nava iraniană sechestrată dacă primeşte garanţii din partea Teheranului că petrolul transportat nu va fi livrat Siriei

Marea Britanie va facilita eliberarea tancului petrolier sechestrat dacă Teheranul garantează că petrolul transportat de această navă nu va fi livrat Siriei, a declarat sâmbătă Jeremy Hunt, ministrul britanic de Externe, potrivit postului BBC.

Un nou trend provoacă accidente fatale: O femeie a murit în timp ce folosea un pai metalic, produsul momentului printre ecologiştii înrăiţi

O femeie din Marea Britanie a murit după ce a căzut pe un pai reutilizabil din metal, tragicul accident stârnind noi dezbateri privind interzicerea paielor din plastic, transmite Live Science.

Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în SUA, a demisionat/ REACŢIA Theresei May

Kim Darroch, ambasadorul Marii Britanii în Statele Unite, a anunţat miercuri că demisionează din funcţie, în contextul polemicilor apărute după ce a numit "ineptă" Administraţia SUA, relatează BBC.

TENSIUNI, la cote maxime. Preşedintele Iranului: Marea Britanie „va suporta consecinţe” pentru sechestrarea petrolierului în Gibraltar

Preşedintele iranian Hassan Rouhani a declarat miercuri că Marea Britanie „va suporta consecinţe” pentru faptul că a sechestrat un petrolier iranian în Gibraltar, în contextul escaladării tensiunilor între cele două ţări, relatează Reuters.

Ministrul iranian de Externe: Marea Britanie trebuie să elibereze IMEDIAT petrolierul sechestrat în Gibraltar

Ministrul iranian de Externe, Javad Zarif, a declarat luni că sechestrarea petrolierului iranian în Gibraltar a creat „un precedent periculos” şi a cerut Marii Britanii să elibereze nava, relatează Reuters.

Un bărbat s-a căţărat pe cea mai înaltă clădire din Londra, un zgârie nori cunoscut drept „Ciobul” | VIDEO

Pe reţelele de socializare au fost publicate imagini cu un bărbat care se caţără pe construcţia „The Shard” din Londra, una dintre cele mai înalte clădiri din Europa, informează The Guardian.

Noi detalii despre scandalul diplomatic din Gibraltar. Petrolierul confiscat nu se îndrepta spre Siria/ IMAGINI cu momentul capturării navei

Autorităţile din Iran susţin că nava petrolieră confiscată de forţele armate britanice, în apropiere de Gibraltar, nu s-ar fi îndreptat spre Siria, aşa cum s-a relatat iniţial, informează Bloomberg.

Marea Britanie a iniţiat o anchetă privind divulgarea unor note diplomatice despre Administraţia SUA / Donald Trump l-a criticat pe ambasadorul britanic

Ministerul de Externe de la Londra a iniţiat o anchetă privind dezvăluirea unor note diplomatice confidenţiale, scrise de Kim Darroch, ambasadorul britanic la Washington, în care diplomatul afirma despre Administraţia Donald Trump că este "disfuncţională" şi "ineptă", informează cotidianul The Guardian.

Ambasadorul britanic în SUA afirmă despre Administraţia Donald Trump că este „ineptă” şi „disfuncţională”

Kim Darroch, ambasadorul britanic la Washington, afirmă că Administraţia Donald Trump este "ineptă" şi "disfuncţională", iar preşedintele SUA este "incompetent", potrivit unor documente diplomatice confidenţiale divulgate de publicaţia Mail on Sunday, informează cotidianul The Guardian.

Iranul neagă informaţiile privind sechestrarea unui petrolier britanic în Golful Persic

Administraţia de la Teheran a transmis că nu a sechestrat un petrolier al Marii Britanii în Golful Persic, catalogând o serie de informaţii apărute în acest sens ca fiind „fabricate” şi „false”, a transmis agenţia de presă IRIB, citată de Reuters.

Avertisment de la Teheran: Marea Britanie ar trebui să fie „speriată” de reacţia Iranului după sechestrarea petrolierului în Gibraltar

Marea Britanie ar trebui să fie „speriată” de măsurile de retorsiune pe care le va lua Iranul, după sechestrarea petrolierului iranian în Gibraltar, a declarat sâmbătă clericul iranian Mohammad Ali Mousavi Jazayeri, citat de Reuters.