marea neagr

Investiţie de aproximativ 32 milioane de euro într-o nouă campanie de foraj în Marea Neagră

Investiţia aferentă acestei campanii este de aproximativ 32 de milioane de euro, precizează compania. „OMV Petrom are o prezenţă activă în Marea Neagră de peste patru decenii şi, de-a lungul acestei perioade, OMV Petrom şi-a demonstrat rolul important pe care îl are în dezvoltarea economică a României. Folosind soluţii tehnice moderne, căutăm în acest fel […]

Nou incident între avioane militare din Rusia şi SUA deasupra Mării Negre

Un avion de vânătoare rus de tip Suhoi Su-27 a fost trimis, miercuri, să intercepteze două aeronave militare americane, în spaţiul aerian internaţional, deasupra Mării Negre, informează agenţia de presă Tass.   Un avion american de recunoaştere de tip RC-135 şi o aeronavă de patrulare americană R-8A Poseidon se îndreptau spre frontierele Rusiei, a anunţat […]

Avioane de vănătoare ruse, trimise să intercepteze aeronave americane, deasupra Mării Negre

Avioane de vânătoare ruse au fost trimise pentru a intercepta mai multe aeronave de recunoaştere americane, în cursul unor incidente produse deasupra Mării Negre în ultimele 24 de ore, anunţă autorităţile de la Moscova.   Un avion de vânătoare Suhoi Su-27 a fost mobilizat vineri pentru a intercepta o aeronavă de recunoaştere americană de tip […]

Iohannis despre informaţia privind vânzarea participaţiei Exxon la Marea Neagră: Nu este reală

Klaus Iohannis consideră că informaţia privind vânzarea participaţiei Exxon din Marea Neagră nu este reală. Şeful statului a afirmat că România "va avea un cuvânt greu de spus", iar inaugurarea gazoductului TurkStream nu este o problemă pentru statul român.

BBC: Marea Neagră, tratată zeci de ani ca un coş de gunoi al ţărilor din Est, a ajuns cea mai poluată din Europa

BBC prezintă într-un material video situaţia dramatică a Mării Negre, care moare treptat din cauza poluării. Specialiştii discută despre cauzele poluării, efectele nocive ale acesteia, dar oferă şi soluţii pentru un viitor mai bun.

Momente tensionate deasupra Mării Negre: Un avion rus de vânătoare a urmărit un bombardier american

Un avion rus de vânătoare Suhoi Su-27 a monitorizat un bombardier american B-52H în timpul unui zbor deasupra Mării Negre, în cadrul unei misiuni de antrenament comun cu forţe din România, Ucraina şi Georgia, informează Ministerul Apărării de la Moscova şi Comandamentul European al SUA.

Poliţia de Frontieră vrea să cumpăre sisteme noi pentru identificarea navelor care fac trafic ilegal în Marea Neagră

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră intenţionează să cumpere, cu aproape 6 milioane de euro, sisteme optoelectronice de supraveghere, cu care să modernizeze Sistemul Complex de Observare, Supraveghere si Control al Traficului la Marea Neagră (SCOMAR), potrivit unui anunţ de pe SICAP.

Un partid propune ca unii bani obţinuţi din exploatarea gazelor din Marea Neagră să meargă la Pilonul II

Claudiu Năsui a afirmat că banii proveniţi în urma exploatării gazelor din Marea Neagră ar trebui să meargă la Pilonul II de pensii. Deputatul USR a precizat că, în cazul în care banii ar ajunge la bugetul de stat, atunci oamenii politici i-ar folosi în interes propriu.

Un distrugător american, trimis pentru a confirma sprijinul SUA pentru aliaţii NATO, a ajuns joi în Marea Neagră/ Rusia monitorizează acţiunile navei

Distrugătorul american USS Porter (DDG-78) a tranzitat joi Strâmtoarea Bosfor, intrând în Marea Neagră, cu scopul consolidării "stabilităţii regionale" prin cooperarea cu aliaţii din cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi pentru a confirma sprijinul Statelor Unite pentru partenerii din regiune.

INTERVIU cu generalul (r) american Joseph W. Ralston: România este o insulă de stabilitate în regiunea Marii Negre

România este o insulă de stabilitate în regiunea Marii Negre, în contextul în care Rusia efectuează o serie de activităţi destabilizatoare în zonă, a declarat generalul (r) american Joseph W. Ralston, fost oficial de rang înalt al NATO, într-un interviu pentru agenţia MEDIAFAX.

INTERVIU Generalul Ben Hodges: România este centrul de gravitaţie pentru eforturile NATO în zona Mării Negre

România, datorită poziţiei strategice şi capacităţilor sale militare, este centrul de gravitaţie pentru eforturile NATO în regiunea Mării Negre, zonă ce se află acum în centrul competiţiei între marile puteri, a declarat generalul (r) Ben Hodges, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX.

Consiliul UE exprimă preocupare privind riscurile de securitate din zona Mării Negre

Consiliul Uniunii Europene a exprimat preocupare, luni, în legătură cu provocările de securitate din regiunea Mării Negre, cerând respectarea legislaţiei internaţionale şi reiterând că Bruxellesul nu recunoaşte anexarea ilegală a regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia.

Ucraina cere NATO să dezvolte capabilităţile pentru descurajarea agresiunilor în zona Mării Negre

Adjunctul ministrului ucrainean de Externe, Yehor Bozhok, a făcut apel Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) să dezvolte capabilităţile pentru descurajarea agresiunilor în reigunea Mării Negre, relatează site-ul agenţiei Unian.

Gabriel Leş, îngrijorat de atitudinea Rusiei la Marea Neagră: România nu poate face faţă singură

Obiectivul strategic al Rusiei este de a domina zona Mării Negre, este de părere ministrul Apărării, Gabriel Leş, apreciind necesitatea unei atitudini mai ferme a NATO în regiune. „România nu va avea capabilităţi să poată face faţă singură la un astfel de potenţial agresor”, a declarat Leş.

Generalul american Ben Hodges: Marea Neagră este singurul loc pe unde Rusia îşi poate proiecta puterea în Mediterană

Generalul american Ben Hodges, fost comandat al forţelor armate americane din Europa, a vorbit la conferinţa Black Sea and Balkans Security Forum despre importanţa Mării Negre, afirmând că bazinul pontic este singurul loc pe unde Rusia îşi poate proiecta puterea în estul Mării Mediterane.

Ucraina vrea statut internaţional pentru strâmtoarea Kerci, care desparte Marea Neagră de Marea Azov

Ucraina vrea să obţină statut de strâmtoare internaţională pentru Kerci, care desparte Marea Neagră de Marea Azov, a declarat Olena Zerkal, adjunct al ministrului de Externe de la Kiev, informează agenţia de ştiri Tass.

Cutremur în Marea Neagră. În ultima săptămână, au avut loc cinci seisme în România

Un cutremur cu magnitudinea de 3,2 pe scara Richter a fost înregistrat, duminică dimineaţă, în Marea Neagră, la o adâncime de 30 de kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Moscova anunţă motivul pentru care Rusia îşi consolidează forţele în zona Mării Negre

Alexander Gruşko, adjunctul ministrului rus de Externe, susţine că Moscova îşi consolidează forţele din zona Mării Negre în contextul proiectelor de infrastructură ale NATO în apropierea ţărmurilor Rusiei, informează site-ul agenţiei de ştiri Tass.

Pachete de droguri au ajuns şi pe litoralul bulgar al Mării Negre

Autorităţile din Bulgaria au descoperit 150 de pachete susceptibile a conţine droguri cu o concentraţie foarte ridicată (peste 90%) în urma verificărilor plajelor de pe litoralul Mării Negre, anunţă reprezentanţii Poliţiei Române.

Peste 150 de kilograme de droguri au fost aduse la mal de Marea Neagră în ultimele trei zile/ Poliţiştii au găsit, luni, noi pachete cu stupefiante

Peste 150 de kilograme de droguri au fost aduse la mal de Marea Neagră, în ultimele trei zile, au anunţat reprezentanţii Poliţiei Române, la Tulcea, precizând că şi luni continuă căutările poliţiştilor şi jandarmilor, sub coordonarea DIICOT.

Sea Shield 19: Începe cel mai mare exerciţiu multinaţional naval din Marea Neagră, organizat de Forţele Navale Române

Cel mai mare exerciţiu multinaţional naval din Marea Neagră, „Sea Shield 19”, organizat de Forţele Navale Române, la care vor participa 2.200 de militari, începe vineri şi se va desfăşura atât în apele teritoriale ale României, cât şi în apele internaţionale ale Mării Negre.

Black Sea Oil & Gas: Proiectul Midia continuă indiferent de deciziile luate în privinţa legislaţiei

Black Sea Oil & Gas anunţă, într-o declaraţie făcută S&P Global Platts, că va continua proiectul Midia indiferent de decizia pe care autorităţile o vor lua în privinţa prevederilor legii offshore şi a OUG 114.

Cutremure în lanţ în Marea Neagră, în largul coastelor Bulgariei, în decurs de câteva ore/ Explicaţiile specialistului INFP

Zece cutremure au fost înregistrate miercuri dimineaţă în Marea Neagră, între orele 5.42 şi 10.29, toate la adâncimea de cinci kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Un nou cutremur după alte şase seisme, miercuri dimineaţa, în Marea Neagră

Şapte cutremure au fost înregistrate miercuri dimineaţă în Marea Neagră, între orele 5.42 şi 7.46, toate la adâncimea de cinci kilometri, anunţă Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Rusia, suspectată că a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International, informează postul american de televiziune Fox News.

Oficial de la Kiev: Ucraina va trimite nave militare prin Strâmtoarea Kerci, cu reprezentanţi ai NATO şi OSCE la bord

Oleksandr Turcinov, secretar al Consiliului Naţional pentru securitate şi apărare de la Kiev, a declarat că Ucraina va trimite din nou nave militare prin Strâmtoarea Kerci, dintre Marea Neagră şi Marea Azov, însă de această dată la bordul navelor vor fi oficiali ai unor organizaţii internaţionale.

Ministrul de Externe al Rusiei semnalează că situaţia în regiunea Mării Negre s-a degradat recent

Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, a semnalat că situaţia în regiunea Mării Negre s-a degradat recent, adăugând că este important ca acestă evoluţie să fie inversată pentru a transforma regiunea într-o zonă de pace şi prosperitate, informează agenţia Tass.

Flota rusă a Mării Negre va primi în dotare încă patru nave militare în următoarele luni

Trei nave militare urmează să intre în dotarea Flotei ruse a Mării Negre în luna decembrie, iar o alta la începutul anului următor, a declarat viceamiralul Alexander Moiseyev, informează agenţia de ştiri Tass.

ULTIMA ORĂ Rusia a redeschis traficul maritim în strâmtoarea Kerci, după incidentul cu Ucraina/ UPDATE: Diplomat ucrainean, convocat la Ministerul rus de Externe

Rusia a redeschis traficului maritim în strâmtoarea Kerci, între Marea Neagră şi Marea Azov, după ce trei nave ucrainene au fost oprite şi confiscate de forţele navale ruse, a declarat un reprezentant al autorităţilor portuare din regiunea Crimeea, citat de agenţia Tass.

Ministrul Anton de la Energie estimează: Dacă extragem gazele din Marea Neagră, vom ajunge primul producător de gaze din UE

Anton Anton, ministrul Energiei, a susţinut, luni, că România trebuie să devină un hub de gaze naturale, în condiţiile în care este producător şi poate deveni chiar cel mai mare producător de gaze naturale din Uniunea Europeană (UE).

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia avertizează: Riscurile militare s-au amplificat în zona Mării Negre din cauza acţiunilor Statelor Unite şi NATO

Riscurile militare s-au amplificat în ultimii ani în regiunea Mării Negre din cauza activităţilor Statelor Unite şi Alianţei Nord-Atlantice, a avertizat vineri Ministerul rus de Externe.

OMV amână pentru anul viitor decizia continuării investiţiilor în Marea Neagră

OMV a amânat luarea unei decizii privind investiţia în proiectul de explorare din Marea Neagră pentru anul viitor, din cauza Guvernului român, care a avut nevoie de prea mult timp pentru legea offshore, a anunţat directorul executiv al companiei Rainer Seele, citat de Reuters.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia acuză NATO de intensificarea misiunilor de recunoaştere în zona Mării Negre

Alianţa Nord-Atlantică a intensificat misiunile de recunoaştere în Marea Neagră şi în Marea Baltică, afirmă ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, avertizând că Rusia şi Belarus vor lua măsuri pentru contracararea activităţilor NATO.

Cea mai veche epavă INTACTĂ din lume a fost descoperită în Marea Neagră

O corabie grecească datând din urmă cu aproximativ 2.400 de ani a fost descoperită conservată perfect în Marea Neagră, în apropiere de coasta bulgară, iar specialiştii cred că este cea mai veche epavă intactă găsită vreodată, potrivit The Guardian.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia exprimă preocupare privind activităţile militare NATO în zona Mării Negre/ Avertismentul adresat Ucrainei

Rusia este preocupată de activităţile militare organizate de Alianţa Nord-Atlantică în apropierea frontierelor ruse, afirmă ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, avertizând Ucraina că nu poate organiza manevre militare în Marea Azov, situată în nordul Mării Negre.

Mihai Fifor: Rusia a intensificat activităţile militare în Marea Neagră şi în estul Mediteranei

Rusia utilizează spaţiul Mării Negre pentru proiectarea forţei militare în estul Mediteranei, a afirmat, potrivit agenţiei Reuters, ministrul român al Apărării, Mihai Fifor, în cursul unei conferinţe internaţionale.

MONITORUL APĂRĂRII | Activitatea submarinelor militare ruse în Marea Neagră, în atenţia SUA: „Pot lansa rachete Kalibr, foarte puternice”

Statele Unite şi Alianţa Nord-Atlantică sunt preocupate şi trebuie să menţină vigilenţa din cauza activităţilor militare ale Rusiei, care a dezvoltat submarine militare puternice, unele fiind operaţionale în Marea Neagră, afirmă amiralul James Foggo, comandantul Forţelor Navale SUA din Europa.

MONITORUL APĂRĂRII | Rusia a trimis submarine în Marea Neagră pentru manevre militare

Două submarine militare ruse au iniţiat, miercuri, o serie de exerciţii în Marea Neagră, anunţă Flota militară rusă din această zonă, conform site-ului agenţiei Tass.

Legea offshore modificată de deputaţii PSD: Cote mărite la impozitarea veniturilor suplimentare

Comisiile reunite ale Camerei Deputaţilor au adoptat, marţi, în şedinţă comună, raportul privind Legea offshore, care stabileşte modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, cu noi amendamente. Astfel, Legea offshore este trimisă spre votul final din Camera Deputaţilor.

MONITORUL APĂRĂRII | Ucraina va suplimenta capacităţile militare în nordul Mării Negre, pentru contracararea ameninţărilor Rusiei

Ucraina va construi o bază militară în zona Mării Azov, situată în nordul Mării Negre, şi a mobilizat efective suplimentare în această regiune pentru a contracara ameninţările Rusiei, afirmă Viktor Muzhenko, şeful Statului Major al armatei ucrainene, citat de agenţia Reuters.