marea neagr

Dragnea şi ministrul turc de Externe au discutat despre o cooperare mai strânsă la Marea Neagră

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a discutat, marţi, la Parlament, cu ministrul Afacerilor Externe din Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, despre o cooperare mai strânsă în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări şi despre securitatea în regiunea Mării Negre.

O fregată rusă a lansat o rachetă de croazieră şi a efectuat trageri cu muniţie de război în Marea Neagră

Fregata Amiral Grigorovici a efectuat un exerciţiu de trageri cu muniţie de război în Marea Neagră, fiind pentru prima dată când o navă din cadrul Flotei ruse de la Marea Neagră utilizează o rachetă de croazieră Kalibr pentru a lovi o ţintă navală, au anunţat autorităţile militare ruse.

Un distrugător al SUA a intrat în Marea Neagră pentru operaţiuni împreună cu ţările aliate şi partenere

Distrugătorul american USS Carney (DDG-64) a intrat pe data de 12 august în Marea Neagra, urmând să participe la "operaţiuni de securitate maritimă şi pentru a îmbunătăţi capacitatea de interoperabilitate cu aliaţii şi partenerii din regiune", se arată într-un comunicat al forţelor navale ale SUA.

Şeful ANAT: Numărul turiştilor de pe litoralul românesc e cu 10% mai mic din cauza ploilor

Numărul turiştilor de pe litoralul românesc a scăzut, în această vară, cu 10% faţă de media anilor trecuţi, din cauza ploilor, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), Nicolae Demetriade.

Senator PNL: Dragnea vrea să transforme România într-un „hub energetic” pe persoană fizică

Senatorul PNL, Florin Cîţu, a susţinut marţi că Liviu Dragnea, prin proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră adoptat de Camera Deputaţilor luni, ca for decizional, intenţionează să transforme România într-un "hub energetic" pe persoană fizică”.

A fost adoptată Legea care stabileşte cum se exploatează gazele din Marea Neagră. 50% din producţie va fi tranzacţionată pe piaţa din România / Dragnea: Nu putem accepta să fim dependenţi energetic de ruşi

Camera Deputaţilor a adoptat, luni, în calitate de for decizional, proiectul care stabileşte măsuri pentru exploatarea gazelor din Marea Neagră, cu 175 de voturi pentru, 30 împotrivă şi 30 de abţineri.

SUA: Gazul românesc din Marea Neagră ar consolida securitatea energetică în această regiune

Gazele naturale din zona românească a Mării Negre reprezintă o sursă promiţătoare de energie, dar încă neexploatată, care ar consolida pieţele şi securitatea energetică din regiune, susţine Departamentul american de Stat, precizând că SUA urmăresc cu interes evoluţiile privind această situaţie.

Cutremur cu magnitudinea 3,9 pe scara Richter în Marea Neagră

Un cutremur cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter a avut loc, joi, la ora 03.45, în Marea Neagră, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

Navele de luptă americane din Marea Neagră sunt monitorizate constant, avertizează Rusia

Amiralul rus Vladimir Valuev a declarat, marţi, că navele de luptă americane din Marea Neagră sunt monitorizate constant, în condiţiile în care Marina Statelor Unite şi-a intensificat prezenţa militară în regiune, relatează site-ul agenţiei Sputnik.

Nave britanice, în componenţa a două grupări navale ale NATO, prezente în Marea Neagră. Mesajul ambasadorului Marii Britanii, Paul Brummell

Prezenţa constantă din ultimul an a forţelor militare ale NATO în România este un mesaj puternic din partea Alianţei că Marea Neagră ”va rămâne o mare liberă”, spune ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Paul Brummell.

Două grupări navale ale NATO au misiuni de supraveghere în Marea Neagră

Două grupări navale ale NATO, din care fac parte şi o fregată şi un dragor maritim românesc, alături de nave britanice şi turceşti, desfăşoară misiuni şi activităţi specifice de supraveghere maritimă în Marea Neagră.

Primul navigator român care a traversat solitar Atlanticul cu un velier, yachtmanul Dorel Benone, propune o competiţie la Mării Negre, de Centenar

Primul navigator român care a traversat solitar Atlanticul cu un velier, yachtmanul Dorel Benone Nacu, acum Nacou - având şi cetăţenia franceză pe lângă cea română, a propus autorităţilor organizarea unui Raliu al Mării Negre, dedicat celebrării Centenarului Marii Uniri.

Un distrugător al SUA, elicoptere şi nave militare ucrainene efectuează exerciţii în Marea Neagră | FOTO, VIDEO

Un distrugător american, elicoptere şi nave militare ucrainene efectuează exerciţii comune în Marea Neagră, a anunţat vineri după-amiază Ministerul Apărării de la Kiev, pe fondul intensificării conflictului separatist est-ucrainean.

Un grup de peste 60 de migranţi, depistat pe Marea Neagră, a cerut azil în România

Peste 60 de străini, care au fost depistaţi la bordul unei ambarcaţiuni pe Marea Neagră, au solicitat acordarea unei forme de protecţie internaţională din partea statului român, fiind cazaţi în centrele din administrarea Inspectoratului General pentru Imigrări.

Cutremur de magnitudine 3,5 pe Richter în Marea Neagră

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 pe scara Richter s-a produs, duminică, la ora 14.58, în Marea Neagră, la o adâncime de 10 kilometri, informează Institutul Naţional pentu Fizica Pământului.

O navă de marfă ce avea 11 persoane la bord s-a scufundat în Marea Neagră/ Cel puţin patru membri au murit

O navă de marfă ce avea 11 persoane la bord s-a scufundat, miercuri, în Marea Neagră, în apropierea oraşului Istanbul, a anunţat premierul turc Binali Yildirim, informează site-ul agenţiei de presă Reuters.

Prezenţa NATO la Marea Neagră | Dragnea: Se impune adecvarea mijloacelor maritime de apărare în regiune/ Iohannis: Prezenţa înaintată de pe Flancul Estic trebuie întărită, mai ales în Sud, la Marea Neagră

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat, luni, în cadrul sesiunii plenare a AP NATO, că se impune adecvarea mijloacelor maritime de apărare în regiunea Mării Negre, având în vedere că aceasta a devenit poartă de intrare în Europa prin modificarea rutelor de migraţie.

Cel puţin patru imigranţi au murit, iar 20 sunt daţi dispăruţi în Marea Neagră

O barca de pescuit care transporta imigranţi s-a scufundat vineri dimineaţă în apropierea coastelor turce ale Mării Negre, iar cel puţin patru persoane au murit şi alte 20 au fost date dispărute, potrivit gărzii de coastă din Turcia, relatează site-ul agenţiei The Associated Press. Autorităţile turce cred că aceştia voiau să ajungă în România

Forţele Navale Române îşi instruiesc militarii la două exerciţii multinaţionale în Marea Neagră

Forţele Navale Române vor participa în luna iulie, la două exerciţii multinaţionale în Marea Neagră, organizate de Bulgaria şi Ucraina, primul dintre acestea urmând să debuteze sâmbătă, sub coordonarea Forţelor Navale ale Statelor Unite în Europa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şase pui de delfin, probabil victime ale plaselor pescăreşti, găsiţi morţi pe o plajă din Năvodari. Cifra e alarmantă; marsuinii sunt pe cale de dispariţie în Marea Neagră

Şase pui de delfini morţi au fost aduşi de valuri la ţărm, pe plaja din apropierea Camping Lebăda din Năvodari. Rrezentanţii unui ONG din Constanţa spun că cel mai probabil mamiferele, care fac parte dintr-o specie pe cale de dispariţie în Marea Neagră, au căzut victime plaselor pescăreşti.

Armata rusă a detectat o dronă militară americană de gabarit mare deasupra Mării Negre

Armata rusă a observat, vineri, deasupra Mării Negre, o dronă militară americană de gabarit mare, de tip RQ-4 Global Hawk, afirmă surse militare şi diplomatice citate de presa rusă.

Cutremur cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter în Marea Neagră

Un seism cu magnitudinea de 3,9 pe scara Richter s-a produs, duminică seară, în Marea Neagră, cutremurul înregistrându-se la o adâncime de şapte kilometri, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

FOTO, VIDEO Coliziune, în Marea Neagră, între o navă MILITARĂ rusă şi un vas cargo care plecase din România/ Nava rusă s-a SCUFUNDAT

O navă militară rusă s-a scufundat după ce a intrat în coliziune cu un vas comercial, joi, în sud-vestul Mării Negre, anunţă Ministerul rus al Apărării, citat de presa rusă. UPDATE: Vasul care a intrat în coliziune cu nava militară rusă în Marea Neagră plecase din România -surse.

FOTO Pescador turcesc surprins la braconat în Marea Neagră, oprit cu focuri de armă

Un pescador tucesc, identificat de Nava Poliţiei de Frontieră în timp ce pescuia ilegal în Marea Neagră, în Zona Economică Exclusivă a României, la aproximativ 64 de mile marine est de localitatea Constanţa, a fost oprit cu focuri de armă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

EXERCIŢIU de amploare în Marea Neagră: Peste 1.500 de militari, 17 nave militare, elicoptere Puma şi avioane MiG 21 LanceR

Peste 1500 de militari vor participa, în perioada 5-13 martie, la Exerciţiul Mulitinaţional "Poseidon 2017", în apele teritoriale româneşti şi în apele internaţionale din partea vestică a Mării Negre, anunţă Forţele Navale Române.

Moscova avertizează NATO că îşi va proteja interesele în zona Mării Negre. Deputat rus: Intimidarea Rusiei nu este cea mai bună idee

Rusia va lua toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor în zona Mării Negre, afirmă ambasadorul rus la NATO, Aleksandr Gruşko, după anunţul Alianţei Nord-Atlantice privind consolidarea prezenţei militare în regiune, în timp ce un deputat rus transmite un avertisment clar Occidentului.

NATO îşi va consolida prezenţa în regiunea Mării Negre. Stoltenberg: „Am căzut de acord să introducem două măsuri maritime suplimentare”

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunţat joi că Alianţa Nord-Atlantică va introduce noi măsuri cu scopul sporirii prezenţei sale în regiunea Mării Negre, pentru o mai bună conştientizare situaţională şi coordonare cu forţele navale aliate care operează în acestă regiune.

Gabriel Leş, ministrul Apărării, la Bruxelles: Am decis creşterea prezenţei maritime NATO în Marea Neagră

Ministrul Apărării, Gabriel Leş, aflat la reuniunea Alianţei Atlanticului de Nord de la Bruxelles, a anunţat că s-a decis creşterea prezenţei maritime a NATO în Marea Neagră şi înmulţirea exerciţiilor militare navale pentru întărirea capacităţii de apărare a României.

Putin: SUA fac presiuni pentru ca ţări NATO să găzduiască sisteme antirachetă; Situaţia devine tensionată/ Stoltenberg: NATO va consolida prezenţa militară în zona Mării Negre

Ţări membre NATO au fost supuse presiunilor Statelor Unite pentru a accepta sisteme antibalistice, acuză preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, avertizând cu măsuri simetrice şi apreciind că Alianţa Nord-Atlantică creează "ameninţări externe" pentru a impune reguli ţărilor membre.

Proiect: MApN intenţionează să cumpere patru nave militare, care ar urma să fie construite de Şantierul Naval Damen Galaţi

MApN a lansat în dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern prin care intenţionează să cumpere patru nave militare, care ar urma să fie construite în România în maximum şapte ani şi care vor fi puse la dispoziţia NATO. Impactul bugetar estimat pe cinci ani este de 3,6 miliarde de lei.

Reprezentantul Rusiei la NATO: Moscova va urmări cu atenţie activitatea NATO în zona Mării Negre

Rusia va urmări cu atenţie activităţile americane şi ale Alianţei Nord-Atlantice în zona Mării Negre şi va reacţiona pentru a menţine securitatea în zona frontierelor sale sudice, a declarat Alexander Grushko, reprezentantul permanent al Moscovei la NATO, citat de agenţia Tass.

Preşedintele Klaus Iohannis vorbea, în martie, despre crearea unei „grupări navale multinaţionale” în Marea Neagră

Preşedintele Klaus Iohannis afirma, în martie 2016, că susţine "iniţierea demersurilor de constituire a unei grupări navale multinaţionale", în cadrul reafirmării valenţelor strategice NATO în zona Mării Negre, după un proiect MApN privind crearea unei "flotile", prezentat de Guvern în ianuarie.

Iohannis, replică la anunţul Bulgariei: Nu creează nimeni o flotă NATO la Marea Neagră/ E vorba de exerciţii România-Bulgaria-Turcia. Ce spune premierul

Preşedintele Klaus Iohannis a precizat, joi, că iniţiativa privind flota de la Marea Neagră a generat interpretări, subliniind că "nu creează nimeni o flotă NATO, asta este o prostie", iniţiativa vizând exerciţii comune ale forţelor navale din România, Bulgaria şi Turcia, state membre NATO.

Iohannis: Trebuie intensificate negocierile pentru delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră

Negocierile pentru delimitarea spaţiilor maritime din Marea Neagră trebuie intensificate, România dorindu-şi o soluţie care să corespundă metodei de delimitare a jurisprudenţei instanţelor internaţionale, a declarat miercuri preşedintele Klaus Iohannis în Bulgaria.

Rusia anunţă ca va lua măsuri în replică la trimiterea în Marea Neagră a unui distrugător american

Ministerul rus de Externe a anunţat că lua măsuri pentru a răspunde intrării în Marea Neagră a unui distrugător american, fără a preciza despre ce măsuri este vorba, informează Reuters online, care citează agenţia de ştiri RIA.

Calitatea apei la Marea Neagră: 30,6% din locurile de îmbăiere prezentau o calitate excelentă a apei – FOTO

În sezonul estival 2015, doar 30,6% din locurile de îmbăiere de pe zona litorală din România prezentau o calitate excelentă a apei, faţă de media europeană de 85,5%, conform unui raport al Agenţiei Europene a Mediului ce măsoară nivelul de bacterii fecale din apă.

Un alt pescador din Turcia, surprins la braconat în Marea Neagră. Comandantul şi secundul, reţinuţi – VIDEO

Comandantul şi secundul unui pescador turcesc, surprins la braconat în Marea Neagră, la sfârşitul săptămânii trecute, au fost reţinuţi de poliţiştii de frontieră constănţeni, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru 30 zile.

Poroşenko: Am discutat cu Iohannis despre crearea unei brigăzi româno-ucraineano-bulgare

Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a declarat joi la Bucureşti că ţara sa susţine crearea unei flote NATO în Marea Neagră, dar şi a unei brigăzi româno-ucraineano-bulgare după modelul celei existente între Polonia, Lituania şi Ucraina.

Fregată canadiană, în Marea Neagră pentru exerciţii cu România, în cadrul unei operaţiuni NATO

O fregată canadiană a ajuns luni în Marea Neagră, pentru exerciţii navale organizate în comun cu echipaje din România, Bulgaria şi Turcia, în cadrul măsurilor NATO de a oferi garanţii regionale de securitate pe fondul activităţilor militare ruse.

Iohannis, în cadrul Conferinţei de la München: Zona Mării Negre este crucială pentru securitatea regională şi euroatlantică

Zona Mării Negre se dovedeşte a fi crucială atât pentru securitatea regională, cât şi pentru întreaga securitate euroatlantică, în actualul context geopolitic, a susţinut preşedintele Klaus Iohannis, în alocuţiunea sa la Conferinţa de securitate de la München.