maroc

Ambasadorul Spaniei în Maroc, convocat de Rabat în legătură cu „informaţii false” apărute în presă

Marocul l-a convocat pe ambasadorul Spaniei la Rabat pentru a protesta faţă de informaţiile apărute în presa spaniolă, potrivit cărora mişcările de trupe marocane anticipează posibile manifestaţii după tulburăriledin Egipt şi Tunisia, relatează AFP.

Patru elefanţi de circ blocaţi în Maroc nu se pot întoarce în UE fără respectarea regulilor

O încurcătură administrativă împiedică patru elefanţi de circ blocaţi în Maroc să revină în Uniunea Europeană, dresorul lor trebuind să se supune regulilor în vigoare, a anunţat Comisia Europeană, citată de AFP.

Monovolumul Dacia va fi lansat în 2012 la un preţ de pornire de 13.000 de euro

Monovolumul Dacia va fi lansat în 2012 şi va fi produs în Maroc în două variante, una de familie şi una utilitară, la un preţ începând cu 13.000 de euro, potrivit publicaţiei franceze L'argus.

Schelete umane vechi de 5.000 de ani, descoperite în Maroc

O necropolă, cu morminte şi schelete umane vechi de 5.000 de ani, a fost descoperită într-o peşteră în apropiere de Khemisset, la 80 de kilometri la est de Rabat (Maroc), au anunţat vineri arheologii.

Dacia va lansa până la sfârşitul anului 2011 două noi modele bazate pe Logan

Dacia va lansa până la sfârştul anului viitor două noi modele bazate pe platforma Logan, care vor fi construite în Maroc, pentru a-şi completa prezenţa pe toate segmentele majore de piaţă, transmite Reuters, preluată de publicaţia franceză La Tribune.

Patru morţi în urma prăbuşirii unui avion de mici dimensiuni în Maroc

Patru persoane care se aflau la bordul unui avion de mici dimensiuni, venind dinspre Portugalia, au murit luni în urma prăbuşirii aparatului în apropierea aerodromului Tit Mellil, lângă Casablanca (Maroc), anunţă autorităţile locale.

Vase de ceramică vechi de 9.000 de ani, în Maroc

Vase de ceramică, considerate cele mai vechi fabricate în Maroc, au fost descoperite în apropierea localităţii Nador de o echipă de arheologi marocani şi germani, potrivit autorităţilor marocane.

Marocul şi-a întrerupt relaţiile diplomatice cu Iranul

Marocul a decis să întrerupă, începând de vineri, relaţiile sale diplomatice cu Iranul, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe şi Cooperării, citat de AFP.

Fosilele unor reptile gigantice, descoperite în deşertul marocan

Două noi specii de reptile preistorice gigantice au fost descoperite în deşertul Sahara, cu ocazia celor mai importante săpături arheologice efectuate în Africa în ultima jumătate de secol, de o echipă de specialişti britanici şi marocani.

Un avion a aterizat de urgenţă, după ce unui pasager i s-a făcut rău în urma unei supradoze

Un avion al companiei spaniole Iberia, care efectua o cursă între Dakar şi Madrid, a efectuat, duminică, o aterizare de urgenţă la Casablanca, după ce un pasager a suferit "o problemă cardiacă provocată de o supradoză de droguri", a declarat, marţi, o sursă aeroportuară marocană.

Un român salvează o femeie agresată de un marocan la Milano (Video)

O femeie, care era agresată joi seara la Milano (nordul Italiei) de un marocan, a fost salvată de un român în vârstă de 19 ani.

Cuplul Sarkozy a plecat în Maroc

Preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi soţia sa, fostul manechin Carla Bruni, au plecat vineri la Marrakech, într-o vizită privată de trei zile, în timp ce, la New York, presa americană şi cea franceză aşteaptă ceremonia de nuntă a fostei doamne Sarkozy, Cécilia, cu Richard Attias.

Prăbuşirea unei clădiri a provocat moartea a 14 oameni, în Maroc

Paisprezece oameni au murit, iar alţii au fost răniţi, când o clădire în construcţie din nord-vestul oraşului Khenitra, din Maroc, s-a prăbuşit.

Maroc: Trei români şi cinci marocani, arestaţi pentru trafic de droguri

Trei cetăţeni români şi cinci marocani au fost arestaţi, sâmbătă, în oraşul Mohammedia, din Maroc, pentru trafic de droguri, asupra acestora fiind găsite aproape 200 de kilograme de stupefiante, potrivit unor surse din poliţie, citate de Le Matin.

Ministrul de Interne marocan neagă că Madeleine s-ar afla în această ţară

Ministrul de interne marocan, Chakib Benmoussa, a declarat, duminică, că nu are niciun motiv să creadă că Madeleine McCann se află în Maroc aşa cum susţin mai multe publicaţii britanice, relatează AFP.

UE şi Israelul avertizează Marocul asupra iminenţei unor atacuri teroriste – Reuters

Uniunea Europeană a avertizat autorităţile de la Rabat asupra probabilităţii ridicate de comitere a unor atentate în Maroc, cerând şi instituirea de măsuri sporite de securitate la ambasadele occidentale şi în zonele frecventate de turişti, a relatat, luni, un cotidian marocan, citat de Reuters.