mecanici

Mecanicii de tren din Germania vor declanşa un nou „val de greve”

Prima grevă în transportul feroviar de pasageri va începe joi la ora 1.00 GMT şi va dura 35 de ore, a declarat şeful GDL, Claus Weselsky, potrivit Reuters. „Cu aceasta, începem un aşa-numit val de greve”, a spus el reporterilor. Discuţiile de durată între sindicat şi reprezentanţii companiei s-au întrerupt săptămâna trecută. GDL insistă asupra […]

Ministrul Grindeanu cere verificarea infrastructurii feroviare şi a mecanicilor din toată ţara

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a cerut verificarea infrastructurii feroviare şi a mecanicilor din toată ţară în urma accidentului produs sâmbătă seara în Gara Galaţi.

Concluzii înfiorătoare ale medicului legist. Cum au murit cei doi mecanici de locomotivă

Mecanicii locomotivei care a deraiat, sâmbătă, în judeţul Hunedoara, au murit pe loc, potrivit medicului legist care a efectuat autopsia, transmite corespondentul MEDIAFAX

Mecanicii trenului care a deraiat ar fi cerut cale liberă din cauza problemelor la frâne / Unicom Tranzit, firma cu trenul deraiat la Merişor, are certificări pentru securitatea ocupaţională

Mecanicii trenului care a deraiat, sâmbătă, în judeţul Hunedoara, ar fi cerut cale liberă prin staţie după ce au constatat că ar avea probleme la sistemul de frânare, declară şeful ITM Hunedoara, Adrian Bozdog.

Mecanicii trenurilor care traversează Eurotunelul, şocaţi de numărul mare de imigranţi morţi

Mecanicii trenurilor care traversează Eurotunelul, membri ai Confederaţiei Generale a Muncii (CGT) din Franţa, au lansat un apel la ajutor într-o scrisoare deschisă transmisă joi, declarându-se şocaţi de numărul mare de imigranţi morţi, informează Le Figaro în ediţia online.

Sindicatele feroviare, de acord cu restructurarea, dar să nu vizeze personalul de execuţie

Preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă, Voicu Sala, a declarat, marţi, că sindicaliştii ar fi de acord cu o restructurare a Companiei de Căi Ferate aşa cum a propus premierul Tăriceanu, dar cer ca aceasta să nu fie făcută la nivelul personalului de execuţie, unde deja există un deficit.