Echipa FC Timişoara a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (0-1), formaţia Politehnica Iaşi, într-un meci contând pentru etapa a XIX-a Ligii I.
Antrenorul formaţiei Rapid, Nicolae Manea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că transferul jucătorului echipei Sportul Studenţesc, Dacian Varga, la gruparea giuleşteană a căzut.
Formaţia Astra Ploieşti a obţinut, duminică, prima victorie în deplasare din acest sezon, după ce s-a impus, cu scorul de 2-0 (0-0), în faţa echipei Pandurii Târgu Jiu, într-o partidă contând pentru etapa a XVIII-a, prima a returului Ligii I.
Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a apreciat că meciul cu FC Vaslui, din etapa a XVIII-a a Ligii I, va fi unul dificil, dar speră totuşi să întrerupă cu această ocazie seria câştigătoare a vasluienilor în meciurile directe cu Gaz Metan.
Preşedintele Federaţiei Române de Rugby, Alin Petrache, a declarat, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX, că partida dintre reprezentativele României şi Spaniei, programată astăzi, în cadrul Cupei Europene a Naţiunilor, a fost anulată din cauza terenului îngheţat.
Antrenorul echipei Steaua, Mihai Stoichiţă, a declarat, joi, că pe lista jucătorilor care ar putea fi achiziţionaţi de gruparea din Bulevardul Ghencea se află foarte mulţi străini, respectiv fotbalişti din Serbia, Portugalia şi Costa Rica, dar şi de pe continentul african.
Clubul PSV Eindhoven a decis, duminică, să îl concedieze pe atacantul brazilian Jonathan Reis pentru că a folosit produse interzise şi a refuzat să primească ajutor, a anunţat gruparea olandeză.
Mijlocaşul Ovidiu Petre a declarat, sâmbătă, în cantonamentul Stelei din Antalya, că opţiunea sa pentru banderola de căpitan, după plecarea lui Sorin Ghionea, este Petre Marin, informează site-ul oficial al clubului din Bulevardul Ghencea.
Agentul FIFA Victor Becali a declarat, pentru MEDIAFAX, că venirea, luni, în România a atacantului echipei Inter Milano, Cristian Chivu, care s-a accidentat la cap în meciul cu formaţia Chievo, din 6 ianuarie, este legată de probleme personale cu soacra sa.
Fundaşul echipei Internazionale Milano, Cristian Chivu, a părăsit, joi seară, institutul "Carlo Besta" din Milano, unde fusese transferat, duminică, de la spitalul "Borgo Trento" din Verona, pentru a-şi continua recuperarea după o operaţie la cap, informează cotidianul La Repubblica.
Atacantul Adrian Mutu a înscris două goluri în meciul câştigat de Fiorentina, joi, scor 3-2 (1-2), împotriva formaţiei Chievo Verona, în optimile de finală ale Cupei Italiei, informează Gazzetta dello Sport.
Transferul fundaşului rwandez Edwin Ouon de la AEL Limassol la Steaua a fost ratat, iar sosirea atacantului bulgar Hristo Iovov de la Levski s-a îngreunat, după ce gruparea sofiotă a emis pretenţii financiare, a declarat antrenorul formaţiei bucureştene Mihai Stoichiţă.
Site-ul fiorentina.it a scris, după partida câştigată de echipa viola, miercuri, în deplasare, cu scorul de 5-1, în faţa formaţiei AC Siena, că atacantul Adrian Mutu a avut o revenire frumoasă după accidentarea suferită acum două luni.
Atacantul echipei Universitatea Craiova, Mihai Costea, a declarat, marţi, că nu este interesat de o plecare la formaţia Steaua Bucureşti şi a precizat că va accepta doar un transfer în străinătate.
Atacantul român al echipei Fiorentina, Adrian Mutu, se află în primul "11" al fotbaliştilor care s-au remarcat prin "evoluţia" din teren sau din afara terenului, în ultimul deceniu, într-un top realizat de canalul CNN.
Noul antrenor al echipei Kuban Krasnodar, Dan Petrescu, a declarat că nu este un magician și lumea trebuie să aibă răbdare pentru a vedea performanțe, asigurând că va munci 24 de ore din 24 pentru a-şi atinge obiectivele, informează publicația rusă Komsomolskaia Pravda.
Atacantul formaţiei Real Madrid, Cristiano Ronaldo, a câştigat, luni, la Zurich, premiul pentru cel mai frumos gol al anului 2009, acordat de FIFA în urma voturilor exprimate de antrenorii şi căpitanii echipelor naţionale.
Antrenorul echipei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, vineri, că o calificare în optimile de finală ale Ligii Europa nu este imposibilă, chiar dacă gruparea ialomiţeană va întâlni pe FC Liverpool.
Mijlocaşul central al echipei Unirea Urziceni, Iulian Apostol, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că dacă formaţia antrenată de Dan Petrescu va elimina gruparea Liverpool din Liga Europa va fi un rezultat istoric pentru România.
FC Liverpool, adversara formaţiei Unirea Urziceni în 16-imile de finală ale Ligii Europa, este cel mai puternic adversar pe care gruparea ialomiţeană putea să îl întâlnească în această competiţie, în ciuda unui sezon nu tocmai reuşit în Liga Campionilor şi în campionatul Angliei.
Antrenorul echipei CFR Cluj, Andrea Mandorlini, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că gruparea ardeleană va trata cu maximă seriozitate partida cu PSV Eindhoven, contând pentru ultima etapă a Ligii Europa.
Înscrierea candidaţilor la examenul naţional de bacalaureat se va desfăşura normal în intervalul 14-18 decembrie, chiar dacă de luni profesorii intră în concediul fără plată, iar MECI a permis ca dosarele să poată fi depuse şi cu câteva zile mai devreme, respectiv între 9 şi 11 decembrie.
Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că echipa de handbal a Norvegiei este una redutabilă, care a citit foarte bine jocul României, la Campionatul Mondial din China.
Tehnicianul Ilie Dumitrescu a declarat, marţi, la Aeroportul Henri Coandă, că partida VfB Stuttgart - Unirea Urziceni este o finală pentru locul doi al grupei G a Ligii Campionilor.
Atacantul echipei Unirea Urziceni, Marius Bilaşco, a declarat, marţi, înaintea plecării în Germania, că este foarte important ca el şi colegii săi să nu îşi facă foarte mari iluzii de calificare în optimile Ligii Campionilor înaintea partidei din deplasare cu VfB Stuttgart.
Antrenorul echipei Gaz Metan Mediaş, Cristian Pustai, a declarat, duminică, după remiza din meciul cu Unirea Alba Iulia, scor 0-0, că ambele formaţii merită să rămână în Liga I.
Jucătoarele echipei de handbal feminin U Jolidon Cluj au revenit miercuri la antrenamente, după ce cu o zi înainte anunţaseră conducerea clubului că au intrat în grevă japoneză din cauza restanţelor salariale din ultimele două luni.
Antrenorul Dorinel Munteanu a declarat, marţi, că Oţelul Galaţi a obţinut trei puncte extrem de importante în meciul cu Astra Ploieşti, scor 3-2, în etapa a XV-a a Ligii I, şi că speră ca problemele financiare cu care se confruntă gruparea gălăţeană să fie rezolvate până la pauza competiţională.
Pugilistul mexican Librado Andrade a declarat, duminică dimineaţă, că românul Lucian Bute a meritat victoria în meciul în care s-a pus în joc titlul mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF.
Clubul Şerif Tiraspol a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a informat UEFA despre faptul că nu va permite accesul suporterilor echipei Steaua la meciul de pe teren propriu, programat, miercuri, în cadrul etapei a V-a a Ligii Europa, informează Pro TV Chişinău.
Partida Oţelul Galaţi - Astra Ploieşti, programată, vineri, în etapa a XV-a a Ligii I, va fi amânată la o dată ulterioară, după ce un jucător de la formaţia ploieşteană, Abel Valdez, a fost diagnosticat cu gripă nouă, informează site-ul oficial al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF).
Formaţia FC Vaslui a câştigat, scor 2-0 (1-0), partida susţinută, luni, pe teren proriu, cu CFR Cluj, în etapa a XIV-a a Ligii I, şi a trecut pe prima poziţie a clasamentului (28 de puncte).
Echipa Steaua Bucureşti a fost învinsă, luni, în deplasare, cu scorul de 1-2 (1-0), de formaţia Astra Ploieşti, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I.
Echipa Universitatea Craiova a învins, luni, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-1), formaţia Ceahlăul Piatra Neamţ, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii.
Antrenorul formaţiei Unirea Urziceni, Dan Petrescu, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că ar fi un miracol ca echipa sa să învingă, marţi seară, FC Sevilla, în penultima etapă a grupelor Ligii Campionilor şi să se califice în optimile de finală ale competiţiei.