mediafax 20

Acum, succesul presei se măsoară în click-uri şi like-uri. E şi asta o parte a istoriei. Ca şi una dintre cele trei fotografii pe care le vezi când deschizi această pagină – fotografia care ilustrează anul 2002, făcută la summit-ul de la Praga, când România a fost invitată să adere la NATO. Dacă această fotografie făcută de mine a fost aleasă pentru a ilustra anul 2002, cred că povestea ei este poate cea mai interesantă din tot ceea ce mi s-a întâmplat de când sunt jurnalist şi mai ales din cei 7 ani în care am fost reporter acreditat la Preşedinţie. Şi n-au fost puţine şi nici obişnuite întâmplările, dacă ar fi să îmi amintesc doar de un cutremur în Mexic, de gazele lacrimogene de la un miting antiglobalizare la Atena, de cerşetoarea româncă de pe celebrul bulevard Paulista din Sao Paolo sau de faptul că m-a muşcat un câine chiar în curtea Palatului Cotroceni.

La MEDIAFAX am ajuns cu spaimă. A fost a patra instituţie de presă în care am ajuns să lucrez şi era pentru mine un fel de Dumnezeu al presei. La fel credeam şi despre oamenii care lucrau aici. După mai multe interviuri, teste de cultură generală, desenatul unui copac (care m-a făcut să mă întreb dacă nu sunt la camera ascunsă) şi o perioadă de probă în care şeful de la ziarul la care încă mai lucram îmi dădea ştirile date de MEDIAFAX (adică de mine) pentru a mă ajuta să scriu şi în ziar, am intrat în rândul reporterilor MEDIAFAX.