mediafax

Mediafax Talks about Advertising Measuring – primul eveniment consacrat măsurării publicităţii

Bucureşti, 12 mai 2008 - Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generală şi de afaceri, reuneşte, marţi, 20 mai, specialişti în advertising din România şi din străinătate la primul eveniment dedicat exclusiv procesului de măsurare a publicităţii, indiferent de mediul în care aceasta este difuzată.

Piaţa pensiilor private în 2008, analizată la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions

Bucureşti, 7 martie 2008 - Principalii administratori de pensii private şi reprezentanţii autorităţilor vor discuta, marţi, 11 martie, despre controlul şi reglementarea fondurilor de pensii şi despre dezvoltarea pensiilor facultative în 2008, la conferinţa Mediafax Talks about Private Pensions.

Mugur Isărescu evaluează piaţa creditelor pentru companii la conferinţa Mediafax Talks about Corporate Loans

Bucureşti, 9 octombrie 2007 - Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, se întâlneşte cu reprezentanţii băncilor şi ai companiilor comerciale pentru a evalua împreună evoluţia pieţei creditelor corporate, în cadrul conferinţei Mediafax Talks about Corporate Loans, organizată de Mediafax luni, 15 octombrie, la hotelul Howard Johnson din Bucureşti.

COSMOTE şi Mediafax lansează alerte sportive în timp real prin serviciul i-mode, direct pe telefonul mobil

Bucureşti, 20 septembrie 2007 - COSMOTE România şi agenţia de presă Mediafax au lansat un nou serviciu, de alerte sportive, prin care utilizatorii i-mode se pot abona pentru a primi informaţii în timp real despre rezultatele echipelor favorite sau ultimele evoluţii din competiţiile de fotbal, baschet, handbal, Formula 1 sau orice alt sport care îi pasionează.

www.mediafax.biz – primul site de informaţie economică în timp real din România

Bucureşti, 17 iulie 2007 - Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generală şi de business, lansează marţi, 17 iulie 2007, site-ul www.mediafax.biz, primul website de informaţie economică difuzată în timp real din România.

Mediafax lansează ediţia electronică a anuarului său de construcţii

Bucureşti, 12 iulie 2007 - Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generală şi de business, lansează astăzi, 12 iulie, ediţia electronică a anuarului Mediafax Annual Report - Construcţii 2007, singura publicaţie din domeniu care prezintă o perspectivă documentată asupra evoluţiei de la an la an a industriei construcţiilor din România şi a domeniilor conexe.

Anuarul Mediafax Annual Report – Construcţii, la a doua ediţie

Bucureşti, 22 iunie 2007 - Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generală şi de business, lansează astăzi, 22 iunie, Mediafax Annual Report - Construcţii, ediţia 2007, singura publicaţie din domeniu care prezintă o perspectivă documentată asupra evoluţiei de la an la an a industriei construcţiilor din România şi a domeniilor conexe.

Mediafax îşi extinde reţeaua de monitorizare a presei

Bucureşti, 2 aprilie 2007 - Mediafax, cel mai mare furnizor român de informaţie generală şi de afaceri, îşi extinde reţeaua de monitorizare profesională a presei şi va acoperi, începând de luni, 2 aprilie 2007, presa locală din toate judeţele ţării.

Record de trafic pe www.mediafax.ro, a doua zi după alegeri

Site-ul www.mediafax.ro a înregistrat un record de trafic luni, când 44.952 de vizitatori unici au accesat site-ul, în principal pentru a afla informaţii în timp real despre rezultatele alegerilor parlamentare.

Evenimentele săptămânii trecute în imagini

Mediafax vă prezintă o selecţie de imagini reprezentative de la evenimentele care au avut loc în săptămâna 17-23 noiembrie.

Mediafax analizează piaţa de retail în contextul crizei financiare la Romania Retail Forum

Bucureşti, 24 noiembrie 2008 - Retaileri, autorităţi şi reprezentanţi ai asociaţiilor din domeniu discută despre evoluţia pieţei de retail în contextul crizei financiare internaţionale la conferinţa Romania Retail Forum 2008, pe care Mediafax o organizează marţi, 25 noiembrie, la Hotel Hilton.

Impactul crizei financiare asupra retailului, evaluat în Mediafax Annual Report – Retail 2008

Bucureşti, 19 noiembrie 2008 - Mediafax lansează, marţi, 25 noiembrie, la conferinţa Romania Retail Forum, a treia ediţie a anuarului Retail, care analizează evoluţia sectoarelor retail şi bunuri de larg consum în ultimul an şi prezintă previziuni pentru 2009, în contextul crizei financiare internaţionale.

AP: Două persoane date dispărute, după ciocnirea unor ambarcaţiuni pe Dunăre

The Associated Press (AP) transmite pe 14 noiembrie 2008, citând Mediafax, că două persoane sunt date dispăture după ce un şlep s-a scufundat în Dunăre în urma ciocnirii de un împingător austriac.

AP: Turist german rănit de un urs în România

Un turist german în vârstă de 26 de ani, Cristoph Schultz, care campase în Munţii Bucegi, a fost rănit în somn de un urs, relatează pe 15 august 2008 agenţia The Associated Press (AP), citând Mediafax.

AFP: Baschetbalistele junioare române, discriminate în Franţa şi în Italia

Baschetbalistele junioare române au fost victimele unor discriminări în timpul celor două turnee la care au participat în luna iunie în Franţa şi Italia, potrivit preşedintelui Federaţiei Române de Baschet, Carmen Tocală, relatează AFP pe 16 iulie 2008, citând Mediafax.

ANSA: Mesajul premierului român în cazul nomazilor – „practici discriminatorii”

Agenţia de presă italiană ANSA transmite, pe 16 iulie 2008, citând Mediafax, mesajul premierului Călin Popescu Tăriceanu către Guvernul italian ca răspuns la decizia acestuia de amprentare a persoanelor din taberele nomade.

AFP: Timpi de antenă egali pentru ştiri „pozitive” şi „negative” în audiovizualul românesc

AFP citează, pe 25 iunie 2008, declaraţia pentru Mediafax a preşedintelui CNA, Răsvan Popescu, care argumentează că ştirile nu pot fi împărţite în „pozitive” şi „negative”, aşa cum prevăd modificările la Legea audiovizualului adoptate de Senat.

Thomson Financial: Renault va investi 600 milioane euro în România în următorii 3 ani

Producătorul francez de automobile Renault SA intenţionează să investească circa 600 de milioane euro în decursul următorilor trei ani în România, transmite pe 13 mai 2008 Thomson Financial, citând Mediafax.

Impactul crizei financiare asupra retailului, evaluat în Mediafax Annual Report – Retail 2008

Mediafax lansează, marţi, 25 noiembrie, la conferinţa Romania Retail Forum, a treia ediţie a anuarului Retail, care analizează evoluţia sectoarelor retail şi bunuri de larg consum în ultimul an şi prezintă previziuni pentru 2009, în contextul crizei financiare internaţionale.

Mediafax Mobile Services lansează o pagină despre alegeri în portalul pentru mobil Orange World

Bucureşti, 19 noiembrie 2008 - Mediafax Mobile Services şi Orange lansează, miercuri, 19 noiembrie, în portalul pentru mobil Orange World o secţiune dedicată alegerilor parlamentare din această toamnă.

AFP: Preşedintele român cheamă partidele la o întâlnire pe tema Kosovo

Preşedintele român Traian Băsescu a invitat liderii partidelor politice parlamentare la o întâlnire pe tema evenimentelor din Kosovo, relatează pe 18 februarie 2008 agenţia AFP, într-o ştire în care citează Mediafax.

BBC: Piedică în calea dezvăluirii dosarelor Securităţii din România

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii ar putea fi suprimat în forma sa actuală, în urma unei decizii a Curţii Constituţionale care a declarat neconstituţionale anumite prevederi din legea CNSAS, relatează pe 31 ianuarie 2008 BBC News, care citează o declaraţie pentru Mediafax a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Thomson Financial: România spune că ţinta UE de reducere a emisiilor CO2 periclitează 20.000 de locuri de muncă

Reducerea cu 20,7 la sută a cotei de emisii de dioxid de carbon alocate industriei româneşti va pune în pericol 20.000 de locuri de muncă şi va duce la creşterea facturii pentru încălzire şi a cheltuielilor companiilor, informează Thomson Financial pe 18 ianuarie 2008, citând Mediafax.

PressTV Irlanda: Trei arestări în România în cazul finanţării PKK

PressTV Irlanda citează Mediafax pe 19 decembrie 2007, într-o ştire despre arestarea la Bucureşti a trei bărbaţi suspectaţi că ar fi finanţat Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) prin intermediul unei reţele de trafic de droguri.

UPI: România vrea să combată violenţa în sport

United Press International (UPI) citează Mediafax pe 13 decembrie 2007 într-o ştire despre proiectul de lege menit să combată violenţa la evenimentele sportive, care a fost aprobat de Camera Deputaţilor, după ce a trecut de Senatul României.

AFP: Băsescu vrea capul a doi miniştri acuzaţi de corupţie

AFP citează pe 6 decembrie 2007 o scrisoare intrată în posesia Mediafax, prin care preşedintele Traian Băsescu îi cere premierului Călin Popescu Tăriceanu să-i înlocuiască pe miniştrii Justiţiei şi Muncii, faţă de care s-a cerut începerea urmăririi penale.

UPI: România confirmă un caz de gripă aviară

United Press International (UPI) relatează pe 30 noiembrie 2007, citând Mediafax, despre impunerea unor măsuri de siguranţă în sate din Delta Dunării în urma înregistrării unui caz de gripă aviară în zonă.

Thomson Financial: Dubai Ports World intenţionează să investească 1 miliard euro în România

Thomson Financial preia o ştire Mediafax de pe 12 septembrie 2007, potrivit căreia operatorul portuar Dubai Ports World vrea să investească 1 miliard de euro în România în următorii cinci ani.

AFP citează Mediafax în cazul suspendării lui Ganea

Agence France Presse (AFP) citează Mediafax în ştirea “Agresare de arbitru: Ganea riscă o suspendare de până la 24 de meciuri”, publicată pe 27 august 2007 în fluxul sportiv al agenţiei franceze de presă.

AFX News: Holcim investeşte 86 milioane de euro în operaţiunile din România în 2007

AFX News citează pe 30 martie 2007 o ştire Mediafax potrivit căreia Holcim România va investi în 2007 86 milioane de euro în modernizarea liniilor de producţie, în echipamente de logistică, în programe de protecţia mediului şi în training-ul angajaţilor.

UPI: Castelul lui Dracula, prea scump pentru România

Ministrul român al Culturii a declarat că nu va plăti 78 milioane de dolari pentru "castelul lui Dracula", aflat în proprietatea familiei de Habsburg, transmite United Press International (UPI) pe 15 ianuarie 2007, citând Mediafax.

Constructorii faţă în faţă cu autorităţile la Romania Construct Forum

Bucureşti, 23 noiembrie 2006 - Mediafax şi revista sa Business Construct organizează primul forum dedicat domeniului construcţiilor: Romania Construct Forum, în 29 noiembrie, începând cu ora 9:00, la Hotel Novotel din Bucureşti.

Evenimentele săptămânii trecute în imagini

Mediafax vă prezintă o selecţie de imagini reprezentative de la evenimentele care au avut loc în săptămâna 10-16 noiembrie.

Mediafax lansează blogul de jurnalism „Dincolo de ştiri”

Bucureşti, 5 martie 2007 - Mediafax lansează astăzi blogul jurnaliştilor săi, "Dincolo de ştiri", care poate fi accesat la adresa www.mediafax.ro/blog. Acesta va fi un spaţiu dedicat discuţiilor despre jurnalism, munca dintr-o redacţie şi, nu în ultimul rând, despre evenimentele momentului şi despre ceea ce se află în spatele ştirilor.

Informaţie Mediafax la standarde europene

Bucureşti, 15 ianuarie 2007 - Sistemul de management al calităţii Mediafax a primit azi certificatul de conformitate cu standardul internaţional ISO 9001:2000, de la auditorul TUV Rheinland România.

Mediafax îşi extinde prezenţa în online-ul românesc

Bucureşti, 20 decembrie 2006 - În 2007 Mediafax, furnizorul de informaţie cu cea mai mare cotă de piaţă în România, îşi va concentra activitatea pe sectorul online. Compania va investi anul viitor în mai multe proiecte web, prin intermediul cărora va livra informaţie în format electronic nu doar pentru mass-media, ci şi pentru comunitatea de afaceri.

Mai mulţi specialişti, perspective mai clare asupra construcţiilor româneşti

Bucureşti, 27 noiembrie 2006 - Asociaţia Română a Antreprenorilor de Construcţii (ARACO) se alătură specialiştilor şi factorilor de decizie din industrie în dezbaterile de la Romania Construct Forum 2006, eveniment organizat de Mediafax şi revista Business Construct în 29 noiembrie la Hotelul Novotel din Bucureşti.

Cei mai mari jucători din retail la Romania Retail Forum 2006

Bucureşti, 16 octombrie 2006 – Mediafax şi revista Retail Magazin anunţă prima ediţie a celui mai mare eveniment din retail din România: Romania Retail Forum 2006, organizat în 17 octombrie, ora 9:00, la JW Marriott Bucharest Grand Hotel.

Logo Mediafax

Mediafax Journalist Indira Crasnea Elected Romanian Press Club President

The Romanian Press Club’s general assembly elected Thursday Indira Crasnea as president of the institution for a two-year mandate.