medic

O carte pe zi: „Dispariţia lui Josef Mengele”, de Olivier Guez

"Anumite zone de umbră nu vor putea fi niciodată clarificate. Doar forma romanescă îmi permitea să mă apropii cât mai mult de traiectoria macabră a medicului nazist."

”Peste 30% dintre români, adică 4-5 milioane de oameni, s-au imunizat deja” / Ce spune un medic român despre eventuale mutaţii ale virusului

Până acum, cel puţin 30% din populaţie, respectiv 4-5 milioane de români s-au imunizat deja faţă de coronavirus, consideră medicul Vasile Astărăstoae, fost preşedinte al Colegiului Medicilor. „Am o reţinere cu privire la date. Raportările sunt diferite. După părerea mea cred că în momentul de faţă cel puţin 30% din populaţie s-a imunizat. 4-5 milioane […]

Imagini emoţionante: Statuia lui Iisus din Rio de Janeiro a fost „îmbrăcată” în medic de Paşte în semn de recunoştiinţă

Un mesaj de recunoştiinţă a fost transmis medicilor care luptă în aceste zile cu noul coronavirus în Brazilia.

Medicii din SUA, expuşi la COVID-19, se luptă în tribunale să îşi poată vedea copiii

Dacă lucrezi la spital pandemia îţi fură energia şi timpul liber. Dar poţi avea ghinionul să te lase şi fără ce ai mai de preţ. O mamă din SUA, medic de profesie, duce o luptă şi în tribunal, pentru a-şi putea vedea în continuare fiica de şase ani. Fostul soţ a dat-o în judecată şi […]

Cum putem ţine sub control psihicul pe timpul pandemiei. Explicaţia unui medic din California

Coronavirusul a provocat o adevărată isterie la nivel global şi a reuşit să producă aproximativ 2 milioane de cazuri de infectări. Un psihiatru din Calofirnia este de părere că pandemia coronavirusului nu are doar o influenţă asupra sănătăţii publice şi a economiei, ci poate ameninţa şi sănătatea mentală.

Scandal la Buzău: Un medic rezident, confirmat cu COVID-19, a fost dus la spital cu poliţia după ce a refuzat să se interneze

DSP Buzău a anunţat că a fost înştiinţată, sâmbătă seara, de medicul infecţionist al Spitalului Militar Central Bucureşti despre existenţa unui medic al unităţii sanitare, în vârstă de 37 de ani, căruia rezultatul testului recoltat i-a ieşit pozitiv, după o perioadă de izolare la domiciliu impusă. Medicul, care se afla în vizită la socri, în […]

Echipament de colectare plasmă umană de la pacienţii COVID-19 vindecaţi, folosit de medicii din Maramureş

Preşedintele Consiliului Judeţean Maramureş, Gabriel Zetea, a anunţat, sâmbătă, că în urma discuţiilor cu directorul unei firme din Germania va ajunge în judeţ, gratuit, un echipament complet de colectare plasmă umană, care va putea fi folosit timp de 12 luni de către medicii maramureşeni. Echipamentul de plasmafereză ajută la colectarea plasmei umane de la pacienţii […]

INTERVIU EXCLUSIV Dr. Alin Suciu, unul dintre medicii plecaţi în Italia: Diferenţa majoră este impactul psihologic

Doctorul Alin Suciu este medic specialist în medicină de urgenţă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea. Când a auzit că se caută voluntari care să vină în ajutorul medicilor din Italia nu a stat pe gânduri. „Am decis să fac ceea ce ştiu să fac, să tratez, ca să putem noi scăpa ca şi […]

Medicul militar Mihai Mărginean, detaşat la Suceava: În primele zile, dezordinea era atât de mare. Adevăraţii eroi sunt medicii şi pacienţii

Medicul din Iaşi care a povestit cum a fost prima sa experienţă în secţia de ATI a spitalului din Suceava revine cu noi mărturisiri. Mihai Mărginean îţi spune că a vrut să te facă părtaş al suferinţei lui, pentru a învinge epidemia împreună. Adevăraţii eroi de la Suceava, pacienţii care luptă pentru viaţă „Medicii de […]

Cum elimini orice risc de infectare atunci când ieşi din casă. Un medic îţi explică pas cu pas / Consecinţele dezinfectării în exces

Dacă ai un motiv bun ca să ieşi din casă, dar te temi că ai putea fi infectat, există o metodă de a te asigura că nu îţi asumi niciun risc. Ţi-o arată în detaliu, Manuela Răvescu, medic specialist dermatolog. Uite ce ai de făcut atunci când revii acasă: Stropeşte covorul de la intrare cu […]

Simptomele prin care a trecut un medic din Dej, confirmat cu Covid-19: „Atenţie, cazul meu a început astfel”

Potrivit unui mesaj al medicului cardiolog, o femeie de la Spitalul Penitenciar Dej transmis colegilor, aceasta şi-a făcut testul pentru coronavirus la sugestia unei prietene şi a fost depistată pozitiv, fiind internată la Spitalul de Pneumologie Cluj-Napoca. „Atenţie la nas înfundat, fără gust, fără miros, inapetenţă şi, eventual, oboseală. Cazul meu a început astfel. Soţul, […]

Expertul italian care nu a pierdut niciun pacient: “Devin înfometaţi de oxigen / Bolvanii trebuie trataţi în moduri diferite”

Unii pacienţi au un nivel foarte scăzut de oxigen în sânge, dar nu poţi vedea mereu acest lucru “cu ochiul liber”, dacă ei nu au o senzaţie de sufocare. Doar o parte dintre ei prezintă uşoare stări de confuzie. Dar la computerul tomograf şi la fotografiile cu raze X, plămânii apar neagri, ceea ce indică faptul că sunt plini de aer, iar aerul nu se mai duce în sânge.

Dej: Medic de la penitenciar, confirmat cu COVID-19! A fost declanşată ancheta epidemiologică

Un medic de la Spitalul Penitenciar Dej a fost confirmat pozitiv cu noul coronavirus şi internat în spital la Cluj-Napoca, fiind declanşată o anchetă epidemiologică pentru a se stabili contacţii acestuia, printre care sunt şi deţinuţi.   Prefectul judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că personalul medical al spitalului şi pacienţii ar […]

Predicţiile expertului de top al lui Vladimir Putin. Cine este consilierul său pe problema COVID-19

Un medic endocrinolog este expertul lui Vladimir Putin pe problema epidemiei de coronavirus. Moscow Times scrie că acesta ar fi fost şi coordonatorul de doctorat al fiicei preşedintelui rus.

Cum se simte COVID 19? Ce simptome ai? / Totul începe ca o răceală

Cu siguranţă te-ai întrebat cum se simte COVID-ul? Ce simtpome ai? Cum evoluează maladia? Un medic îţi explică pas cu pas simptomele pe care le-a avut. “A început ca o răceala. Mă simţeam obosită şi mă strângea gâtul”, a explicat medicul Roxana Betea care este infectată cu COVID 19 şi internată la Spitalul de Boli […]

Mărturia unui medic infectat cu noul COVID-19: O simplă mască chirurgicală şi o pereche de ochelari. Atât am avut

Un medic din Deva s-a infectat cu noul COVID-19 de la un pacient în timpul unei endoscopii digestive, pentru că nu a avut echipament.„O simplă mască chirurgicală şi o pereche de ochelari. Atât am avut. Şi un halat de unică folosinţă, care se dă la vizitatori”,spune doctorul Ioan Demeter, de la Deva.

Un chirurg care făcea operaţii pe inimă a murit din cauza coronavirusului

Jitendra Rathod, în vârstă de 62 de ani, este primul cadru medical care moare în Ţara Galilor, din cauza infecţiei cu coronavirus.

Prof. univ. dr. Monica Pop: Oricare infectat cu coronavirus are şi în lacrimi virusul şi îl poate raspândi

Monica Pop la „Marius Tucă Show”: Pe suprafaţa oculară sunt toţi viruşii aceştia. Orice virus care se găseşte în nas poate să ajungă în cavitatea oculară.

Mesajul unui rezident din prima linie în lupa cu coronavirusul: „Nu vă mai bateţi joc de noi, e tare comod să urâţi din casă, de pe canapea“

O rezidentă de la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Prof. Dr. Al. Obregia" a postat pe o reţea de socializare o poză în care prezintă cum arata un medic aflat în prima linie în lupta cu noul coronavirus.

Medicul italian care salvează pacienţii bolnavi de cancer din calea Covid-19

Când munceşti sub presiunea timpului îţi greu să iei decizii importante. Pentru medici aşa arată fiecare zi, dar următorul caz te va impresiona în mod special. Într-una dintre cele mai afectate provincii din Italia, un medic oncolog a găsit soluţia salvatoare pentru bolnavii de cancer. A reuşit să ţină în viaţă în jur de 100 […]

Premierul Irlandei, doctor de meserie, va lucra în spital pe perioada pandemiei de COVID-19

Leo Vardkar, premierul Irlandei, doctor de meserie, a anunţat că va reveni în spital pe perioada pandemiei de coronavirus. El va continua să îşi îndeplinească şi atribuţiile de prim ministru.

Se găsesc din nou măşti în farmacii. Şi chiar la preţuri rezonabile

Dacă nu ai reuşit până acum să cumperi măşti de protecţie, iar preţurile din online te-au îngrozit, am veşti bune. Farmaciile s-au aprovizionat şi de acum se găsesc din nou la vânzare. Costă 7 lei şi 50 de bani una, dar ai voie să cumperi doar 7 bucăţi. Oamenii care până mai ieri căutau disperaţi […]

Modelul Piacenza | Cum salvează un medic italian pacienţii bolnavi de cancer din calea Covid-19

Un medic din Piacenza, oraş din Emiliglia Romagna, una dintre provinciile italiene cele mai afectate de epidemia de Covid-19 pare a fi găsit soluţia de a le salva viaţa pacienţilor bolnavi de cancer. A reuşit să ţină în viaţă în jur de 100 de oameni, pentru că nu i-a dus la spital, unde ar fi […]

Prof. Dr. Adrian Marinescu, la ”Marius Tucă Show”: Vârful epidemiologic va fi atins după Sărbătorile Pascale, iar în mai vor scădea cazurile / Virusul e parşiv, are o evoluţie deosebită

Ediţie specială ”Marius Tucă Show”, joi, 2 aprilie, de la ora 19.00. Invitat este dr. Adrian Marinescu, medic primar în cadrul Institutului National de Boli Infectioase “Matei Balş”.

Reacţia unei tinere poliţiste când şi-a dat seama că şoferul oprit în trafic este de fapt un medic

O poveste impresionantă a fost relatată pe Facebook de Ministerul Afacerilor Interne. O tânără poliţistă a avut o reacţie emoţionantă atunci când a aflat că şoferul pe care l-a oprit în trafic pentru a-i cere adeverinţa de deplasare este de fapt un medic care se întorcea din gardă.

Românii vor să arate bine în izolare. Saloanele de înfrumuseţare s-au mutat la domiciliu

În plină pandemie de coronavirus, saloanele de înfrumuseţare s-au mutat la domiciliu. Clienţi încă se găsesc, chiar dacă există pericolul infectării cu Covid-19. România se află în izolare pe timpul stării de urgenţă. Ai voie să te deplasezi doar până la magazin, medic sau la locul de muncă. Pe reţelele de socializare au apărut multe […]

SOLIDARITATE. O doctoriţă de la Iaşi a plecat la Suceava să ajute oraşul cu cei mai mulţi bolnavi COVID-19

  Pentru ca alţii să trăiască, Alina a plecat de acasă din Iaşi, acasă la Suceava. A lăsat Unitatea de Primiri Urgenţe din Iaşi, unde are soţ şi copil, pentru UPU din oraşul în care s-a născut. Timp de o lună, Alina, medic rezident în medicină de urgenţă va fi medic la Suceava, iar prima […]

Au ajuns pe mâna procurorilor! Angajaţi ai DSP Botoşani şi un medic infectat, anchetaţi pentru „zădărnicirea combaterii bolilor”

Mai mulţi angajaţi ai DSP Botoşani sunt urmăriţi penal pentru că în loc să trimită în carantină o persoană, au trimis-o în izolare. Urmărit penal este şi un medic infectat cu noul coronavirus care a continuat să meargă la serviciu, cu toate că intrase în contact cu o persoană infectată. Procurorii Parchetului de pe lângă […]

Eroii sistemului de sănătate. Cine sunt oamenii care au răspuns apelului: „Ţara are nevoie de tine”

Medicii pensionaţi şi cei aflaţi în diverse stagii de practică, precum şi studenţii la medicină intră în sistemul sanitar pentru a sprijini efoturile de combatere a pandemiei, potrivit unei analize Reuters. În Irlanda, de ziua Sf. Patrick, ministrul Sănătăţii a lansat o campanie de recrutare în sistemul medical cu mesajul „Ţara are nevoie de tine”. […]

Medic din Dolj, diagnosticat cu coronavirus. A fost contact al primului român mort din cauza Covid-19

Potrivit unor surse medicale, doctorul este internat în Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, iar starea lui de sănătate este bună. Aceleaşi surse au declarat, pentru MEDIAFAX, că medicul a început să aibă simptome ale infecţiei cu noul coronavirus în urmă cu câteva zile. A ajuns la Spitalul de Boli Infecţioase Craiova, unde a fost testat, […]

EXCLUSIV Ce se întâmplă la Suceava? Un medic susţine că autorităţile nu spun tot

La Suceava, bomba epidemiologică a României, situaţia nu este deloc sub control, aşa cum susţin autorităţile. O spune, în exclusivitate pentru Mediafax, medicul Mircea Dinu Bordiniuc. „Se încearcă să se spună că totul este în regulă, pentru a nu se panica populaţia şi a nu se pierde capital electoral. Sunt în izolare la domiciliu. Am înţeles […]

Marius Tucă, interviu cu un medic rezident român dintr-un spital din Franţa: Port echipamentul de protecţie 6-7 ore/ Tratamentul pentru COVID-19 este suportiv cu ventilatie mecanică

Ediţie specială ”Marius Tucă Show”, miercuri, 1 aprilie, de la ora 17.00 cu un medic rezident român care practică medicina la Terapie Intensivă într-un spital din Paris, Franţa.

Cum reuşeşte Islanda să ţină sub control epidemia de coronavirus de mai bine de o lună. Doar două decese până acum

Islanda a confirmat 1.086 cazuri de pacienţi diagnosticaţi cu coronavirus, de la începutul pandemiei. Primul caz a apărut pe 29 februarie.

Unul dintre primii medici care au avertizat despre Covid-19 a dispărut. Care sunt temerile apropiaţilor

Un medic din oraşul chinez Wuhan, care a fost printre primii doctori care au avertizat în legătură cu apariţia unei „boli similare SARS”, a dispărut, informează Daily Mail. Medicul Ai Fen a spus în repetate rânduri în trecut că a fost „mustrată extrem de dur” de către oficiali după ce, la începutul epidemiei din China, […]

Medic de la un spital privat din Prahova, confirmat cu Covid-19. Unitatea medicală a fost închisă

Iniţial, medicul a fost la UPU Câmpina, pentru că se simţea rău, iar apoi a ajuns la Bucureşti. Surse din administraţie au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că medicul respectiv s-a prezentat la UPU Câmpina, după ce a acuzat stări de rău. Purta însă mănuşi şi mască. De aici, a fost transferat la Institutul Matei Balş din […]

Jurnal de adolescentă în vremea coronavirus – Anisia Căpitanu Reisler

Reporter: Care a fost pentru tine momentul adevărului? Momentul zero pentru epidemia de COVID-19 şi pe urmă când s-a transformat în pandemie. Ce-ai gândit? Anisia Căpitanu Reisler: Când am aflat pentru prima dată despre apariţia unui nou virus în China, mă aflam în alergătura zilnică a dimineţii în drum spre liceu, ascultând superficial matinalul de […]

Adolescent de 19 ani, ucis de coronavirus după ce doctorul i-a spus că e tânăr şi nu trebuie să-şi facă griji

Luca Di Nicola, un tânăr italian în vârstă de 19 ani, a fost răpus de coronavirus la Londra, scrie Daily Mail, care notaeză că medicii i-au spus că e tânăr, puternic şi nu trebuie să-şi facă griji.

Medic american, mesaj emoţionant despre pacienţii cu Covid-19: I-am spus unei femei prin FaceTime că soţul ei moare

Medicul intensivist american Anna Podolanczuk a postat un mesaj pe Twitter în care a povestit cu ce se confruntă medicii în lupta împotriva Covid-19. Ea a dat mai multe exemple referitoare la activitatea sa dintr-un spital din New York în aceste zile. „Astăzi: i-am spus unui pacient de 28 de ani că trebuie să fie […]

Spitalul Judeţean Deva intră în carantină. Nimeni nu intră, nimeni nu iese timp de 14 zile

Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva este închis, începând de duminică seara, în totalitate, astfel că nimeni nu intră şi nimeni nu iese timp de 14 zile, iar niciun pacient nu va fi internat sau externat în acest interval, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un chirurg din Marea Britanie, considerat „erou”, a murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus. Rudă: „Virusul este brutal şi neiertător, nu face discriminări”

Un medic din Marea Britanie, care s-a oferit voluntar să lucreze în prima linie cu pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus a murit după ce a contract virusul.