medici

Reacţia Colegiului Medicilor Sibiu privind cazul ATI: „Proceduri medicale obişnuite, prezentate ca practici abuzive”

Reprezentanţii Colegiului Medicilor Sibiu spun că nu vor putea avea un punct de vedere final, cât timp sunt în desfăşurare mai multe anchete, cea internă, administrativă a spitalului, o anchetă penală ca urmare a autosesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu si una a Corpului de Control al Ministrului Sănătăţii şi a Inspecţiei de Stat. […]

Mai multe echipaje de pompieri au încurcat locaţia la incendiul de la Craiova: S-au dus la Pediatrie în loc Psihiatrie/ Trei cadre medicale au suferit fracturi după ce au sărit de la etaj

Peste 40 de pacienţi au fost evacuaţi şi trei cadre medicale au suferit fracturi după ce au sărit de la etajul întâi al clădirii. În spaţiul public a apărut informaţia că pompierii au încurcat spitalele. Reprezentanţii ISU Dolj explică faptul că prima intervenţie pentru stingerea incendiului a fost asigurată de către subunitatea din imediata apropiere. […]

Modelul de relaxare a restricţiilor a eşuat în Cehia. Ţara înregistrează cifre record şi cere sprijin extern în lupta cu COVID-19

Cehia a pierdut controlul pandemiei. Încă de la începutul perioadei Covid-19 Cehia a avut o strategie proprie în abordarea epidemiei. Strategie cu care a dat greş. Dacă în iunie anul trecut erau relaxaţi şi redeschideau terasele, acum se luptă cu spitalele ajunse la capacitate maximă şi cer ajutor ţărilor europene pentru tratarea pacienţilor infectaţi. Experienţa […]

Grevă la Spitalul Judeţean Cluj. Medicii chirurgi refuză să mai facă gărzi fără ajutor

Restricţiile impuse din cauza COVID-ului afectează şi activitatea medicală. Exemplu este astăzi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Cluj unde medicii chirurgi de la compartimentul de chirurgie plastică refuză gărzile, în semn de protest. Din martie 2020, spitalul a interzis accesul rezidenţilor în sălile de operaţie, iar medicii au fost nevoiţi să se descurce singuri. […]

Ion Cristoiu: Klaus Iohannis trebuie să explice românilor de ce e acum, faţă de ianuarie 2021, în favoarea certificatului de vaccinare

Publicistul Ion Cristoiu critică atitudinea preşedintelui Iohannis, care, fără să dea explicaţii, şi-a schimbat declaraţiile şi susţine acum introducerea unui certificat de vaccinare la nivel european, constatând că o problemă atât de importantă a fost expediată de şeful statului în câteva rânduri, printr-un comunicat oficial, pentru ca românii să nu-şi dea seama de răzgândirea sa spectaculoasă […]

Fetiţa opărită în Vaslui este în stare foarte gravă, cu arsuri pe 40% din suprafaţa corpului

Fetiţa a fost testată negativ pentru Covid şi va continua tratamentul la Spitalul de Copii din Iaşi, au anunţat duminică reprezentanţii unităţii medicale. „Fetiţa a fost preluată de la echipajul SMURD intubată, ventilată mecanic, dar stabilă hemodinamic. Este în Terapie Intensivă, iar tratamentul a fost maximal. Copilul este pansat cu un pansament special, cu presiune […]

România trimite în Slovacia o echipă medicală specializată într-o misiune de asistenţă internaţională. Autorităţile de la Bratislava au iniţiat demersurile

„România răspunde solicitării de asistenţă internaţională lansată de autorităţile din Slovacia. Acest răspuns exprimă soluţia concretă a solidarităţii Uniunii Europene faţă de statele membre”, transmite Guvernul. Autorităţile medicale din Slovacia au nevoie de ajutor, astfel că o echipă compusă din 5 medici şi 9 asistenţi medicali formată prin grija Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este […]

Vaccinat cu ambele doze, dar fără anticorpi. Cum explică specialiştii valoarea mică a anticorpilor după test

Vaccinat cu ambele doze, dar fără anticorpi. Asta a descoperit antreprenorul Marius Pahomi atunci când şi-a făcut testul de anticorpi, la 7 zile după rapel. El a ales să-şi facă testul din dorinţa de a urmări evoluţia imunităţii oferită de vaccin. Rezultatul nu a fost deloc cel pe care îl aştepta. MARIUS PAHOMI, antreprenor vaccinat […]

Consultare publică pentru ghidul „Creşterea siguranţei în unităţile care utilizează fluide medicale”

Ministerul Sănătăţii anunţă lansarea în consultare publică, prin Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a Ghidului solicitantului „Creşterea siguranţei pacienţilor în structuri spitaliceşti publice care utilizează fluide medicale”.

Tatuaje vs. competenţa profesională. Sunt tatuajele un dezavantaj la angajare? Cum variază încrederea în medici sau poliţişti

În SUA, 4 din 10 persoane cu vârste între 18 şi 29 de ani au tatuaje. La noi, subiectul este încă unul tabu. Mai ales când vine vorba de angajaţi în instituţii cheie ale statului. De exemplu, la admiterea în şcolile MAI, candidaţii nu pot avea tatuaje „la vedere”. Însă, după ce au îmbrăcat uniforma […]

Barometrul tehnologiei către copii trebuie stabilit de către părinţi

Pandemia ne-a pus în situaţia de a ne împrieteni cu tehnologia. Ne ajută, ne uşurează muncă, dar ne poate sabota dacă suntem părinţi. Dacă şi tu te numeri printre cei care îi oferă copilului tău telefonul, tableta şi laptopul pentru a se uita la desene şi a te lăsa să lucrezi, trebuie să ştii că […]

Primăria Galaţi caută medici pentru centrele de vaccinare

Reprezentanţii Primăriei Galaţi anunţă că la centrele de vaccinare este nevoie de personal şi fac apel la spiritul civic al gălăţenilor. Municipalitatea a trimis o solicitare Colegiului Medicilor pentru a găsi 12 medici. Astfel, autorităţile se pregătesc pentru a treia etapă a vaccinării când se aşteaptă ca numărul persoanelor care se imunizează să crească. Până […]

Încă un mit spulberat. Medicul Voichiţa Lăzureanu, detalii despre clorura de potasiu din vaccinul Pfizer

Încep dezinformările despre vaccinul anti COVID-19. Spre exemplu, în Franţa, câţiva internauţi atrag atenţia asupra clorurii de potasiu din compoziţia serului. Substanţa este folosită ca stabilizator în vaccinul Pfizer. Iar cei care trag semnalul de alarmă amintesc de injecţiile letale, folosite în SUA. Medicul Voichiţa Lăzureanu spune însă că oamenii nu au de ce să […]

Healthcare Trends: Care sunt simptomele unei boli endocrine? Medicul endocrinolog Simona Frăsie, invitatul emisiunii de astăzi, vine cu răspunsuri şi recomandări

Simona Frăsie Ceauşu, medic primar Endocrinologie la Centrul medical Frăsie Endocrinologie din Craiova, este invitata emsiunii Healthcare Trends de astăzi, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici.    Cu o amplă experienţă în domeniul Endocrinologiei, Simona Frăsie vorbeşte despre afecţiunile şi bolile endocrine care decurg din perturbarea funcţiei hormonilor, dar […]

Teste rapide gratuite, la cerere, pentru depistarea infecţiei SARS-CoV-2, oferite pacienţilor de către Medlife

În ultimul timp, din cauza pandemiei de COVID-19, românii au devenit mai reticenţi în ceea ce priveşte vizita la medic, referitor la screening medical periodic, dar şi privind evaluarea stării de sănătate când au simptome noi sau monitorizarea unei boli cronice.   Prin urmare, MedLife oferă gratuit, la cerere, teste rapide pentru depistarea SARS-CoV-2 tuturor […]

Vaccin sau coronavirus? Medicul Cristian Oancea îţi explică de ce nu trebuie să renunţi la rapel, chiar dacă ai trecut prin boală

Ai primit ambele doze de vaccin, iar acum aştepţi imunizarea completă? Specialiştii spun că apare cam după 10 zile. Dar, ştii exact ce se întâmplă? Câţi anticorpi produce organismul după rapel? Îţi spune doctorul Virgil Musta, care a făcut un studiu, la nivelul spitalului. „Toţi cei care au făcut două doze de vaccin, şi a […]

Ministerul Sănătăţii nu ia în considerare deocamdată sancţiuni pentru vaccinarea peste rând

Ministerul Sănătăţii a făcut precizări, luni, după ce, în spaţiul public s-au vehiculat informaţii referitoare la introducerea de amenzi de până la 20.000 de lei pentru medici în cazul în care vaccinează anti-COVID-19 persoane care nu sunt programate. „Ministerul Sănătăţii monitorizează campania de vaccinare anti COVID-19 şi face verificări, în baza reglementărilor în vigoare, acolo […]

România vrea să producă vaccin anti-covid la Institutul Cantacuzino. Cât de realist este acest plan?

România nu vrea să mai cumpere vaccin, ci să-l producă. Premierul Florin Cîţu spune că am putea să producem unul dintre vaccinurile anti-covid, la Institutul Cantacuzino. El spune că avem capacitatea să producem un astfel de vaccin în ţară. „Vom face un lucru mult mai bun. Vom încerca să producem vaccinul în România, la Cantacuzino. […]

Healthcare Trends: De ce are nevoie România de un program de siguranţă naţională în Sănătate? Medicul Gabriel Mogoş, invitatul emsiunii de astăzi vine cu răspunsuri şi soluţii

Medicul chirurg Gabriel Mogoş, directorul medical al clinicii private MogoşMed, este invitatul emsiunii Healthcare Trends de astăzi, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici.    Cu o amplă experienţă în domeniul Chirurgiei, dar şi în Managementul medical, Gabriel Mogoş povesteşte despre diferenţa dintre meseria de medic şi cea de manager, […]

COMENTARIU Marius Oprea: Cu un guvern care nu face nimic, România merge înainte şi îşi numără singură morţii

Guvernul are de purtat o adevărată bătălie, cu dezastrul adus de Covid: medical, economic, uman – sîntem aproape de buza prăpastiei.

Portugalia îşi închide graniţele pentru a opri răspândirea coronavirusului. Două ţări îi dau o mână de ajutor

De asemenea, au fost reintroduse controalele la graniţa cu Spania, la fel cum s-a întâmplat în primăvara anului trecut, scrie DPA. Au fost, totodată, înăsprite controalele din porturi şi aeroporturi. Sunt exceptate doar persoanele care merg la serviciu sau care se întorc la reşedinţă. Sunt excepţii şi pentru transportul de mărfuri şi pentru urgenţe medicale […]

Johnson&Johnson aşteaptă aprobarea din SUA. Serul este eficient în proporţie de 66%

Încă un vaccin Covid-19 ar putea fi autorizat curând în Statele Unite. Aşa cum probabil te aştepţi este vorba de cel de la Johnson & Johnson. Producătorii lui spun că deşi are o eficienţă mai mică decât a serurilor deja aprobate, se va administra într-o doză unică, ceea ce înseamnă un flux mai mare şi […]

Healthcare Trends: Ce soluţii avem pentru însănătoşirea sistemului medical din România? Doctorul Victor Costache, fost ministru al Sănătăţii, invitat al emisiunii de astăzi, oferă răspunsuri

Victor Costache, doctor în Ştiinţe medicale şi unul dintre cei mai buni chirurgi specializaţi în chirurgie cardiovasculară, a fost invitatul emisiunii Healthcare Trends de vineri, ora 13:00, realizată de Mediafax în parteneriat cu Banca Transilvania – Divizia pentru Medici.   Fost ministru al Sănătăţii, medicul Victor Costache a spus cum a reuşit să reformeze rezidenţiatul […]

Discuţii între sindicaliştii din Sănătate şi Voiculescu. Ministrul Sănătăţii: Susţinem reglementarea gărzilor

La întâlnirea dintre sindicalişti şi Vlad Voiculescu au fost discutate, printre altele, teme de interes pentru gestionarea situaţiei epidemiologice actuale precum îmbunătăţirea campaniei de vaccinare şi creşterea nivelului de imunizare în rândul personalului medical. La propunerea reprezentanţilor sindicatului va exista o colaborare pentru realizarea şi implementarea unei campanii de vaccinare comune pentru cadrele medicale, ţintite […]

Reacţii adverse după rapel. Doctorul Cristian Oancea explică la ce se pot aştepta pacienţii

Doctorul Cristian Oancea explică faptul că este normal ca populaţia să se îngrijoreze că vor apărea efecte secundare, dar ele nu pun viaţa în pericol. El însuşi se numără printre cei care au avut reacţii destul de severe, dar nu atât de grave încât să necesite îngrijiri medicale sau să nu poată merge la serviciu. […]

România, tot mai aproape de legalizarea canabisului în scopuri medicale

România este mai aproape decât te-ai aştepta să legalizeze utilizarea canabisului în scopuri medicale. Legea care le permite pacienţilor cu boli cronice aflate în fază terminală, a trecut deja de Senat. Alte ţări europene au adoptat deja astfel de legi. Austriecii au legalizat marijuana medicinală încă din 2008. Au urmat Italia şi Cehia în 2013, […]

Aterizare de urgenţă. Un avion Bucureşti – Madrid a aterizat la Timişoara, din cauza unei femei care prezenta simptome Covid-19

Un avion Bucureşti-Madrid a aterizat de urgenţă la Timişoara, după ce o femeie s-a simţit rău. Avionul părăsise spaţiul aerian al României, iar comandantul a decis să se întoarcă pe cel mai apropiat aéroport. Iniţial, pasagera, în vârstă de 65 de ani a primit îngrijiri medicale la bord. La Timişoara, a fost preluată de o […]

Mesajul de rămas bun al Melaniei Trump: A fost un privilegiu să servesc ca prima doamnă

Prima doamnă din Statele Unite ale Americii, Melania Trump îşi părăseşte funcţia cu un mesaj de rămas bun. Aceasta a ţinut să le mulţumească lucrătorilor din sistemul medical, precum şi cel al transportului. În discursul ei, Melania a făcut apel la bună credinţă, curaj şi devotament faţă de ţară. „A fost un privilegiu să servesc […]

Ce efecte majore are COVID-19 asupra inimii pacienţilor şi ce investigaţii sunt necesare

Lăcrămioara Petrescu, medic primar cardiolog, MedLife Griviţa explică faptul că virusul SARS-COV2, prin modificările inflamatorii pe care le induce, poate afecta atât muşchiul cardiac, cât şi endoteliul vascular (peretele intern al vasului de sânge). Şi cum vasele sunt prezente în toate organele, afectarea acestora poate avea multiple localizări: inimă, plămâni, rinichi, creier.

O petiţie lansată de Mihail Lala, managerul unei clinici medicale private, propune reguli mai eficiente anti-COVID-19

Mihail Lala este managerul clinicii medicale private OK Medical şi a lansat o petiţie prin care le propune autorităţilor să ia în calcul o altă strategie de oprire a crizei. Aşa crede că mediul de afaceri din ţară s-ar putea relansa, iar viaţa socială ar putea reveni la normal. Managerul spune că s-a inspirat de […]

Campania de vaccinare se desfăşoară fără medici. Medicii fac voluntariat şi îşi oferă serviciile gratuit

Vaccinarea merge tot mai greu. Pe lângă lipsa finanţării pentru centrele de imunizare, acum a mai apărut o problemă. Cei responsabili s-au încurcat în calcule şi nu găsesc răspuns la o întrebare simplă: Cine va lucra în aceste centre? Cine îţi va administra vaccinul? Asta am încercat să aflăm de la directorul DSP Timiş. Flavius […]

Academicianul Victor Voicu despre COVID-19, la Interviurile lui Cristoiu: Trebuie să avem 70% vaccinaţi pentru că altfel continuă contaminarea în masă

Academicianul Victor Voicu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române, afirmă că vaccinarea presupune o organizare aproape militară – planificare, exactitate, verificare- iar covingerea populaţiei are rolul de a atinge un procent de 70% de persoane imunizate pentru a pune capăt contaminării în masă. Academicianul Victor Voicu mai spune că vaccinul anti-Covid te ajută […]

Academicianul Victor Voicu, la Interviurile lui Cristoiu, de la ora 20.00, la ALEPH NEWS

Duminică, 10 ianuarie, academicianul Victor Voicu, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Medicale şi vicepreşedinte al Academiei Române, intră sub tirul întrebărilor şi curiozităţii publicistului Ion Cristoiu. Ce ştim şi ce nu ştim despre coronavirus? E mai bine să faci boala sau să te vaccinezi? Cât durează imunitatea? Ce presupune vaccinarea anti-COVID? Ce se întâmplă după vaccinare? […]

Plata personalului care vaccinează va face obiectul unei OUG. Medicii pot primi 100 de lei pe oră

Guvernul va discuta o Ordonanţă de Urgenţă în vederea stabilirii unei plăţi suplimentare pentru personalul sanitar care vaccinează, care propune acordarea a 100 de lei pe oră pentru un medic, 50 de lei pentru asistent şi 25 de lei pentru registratori, a anunţat ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu la Digi 24.

Trei angajaţi ai Spitalului Victor Babeş din Timişoara, depistaţi cu COVID-19 la câteva zile după ce s-au vaccinat

Directorul medical al Spitalului de boli infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, Cristian Oancea, a declarat la Digi24 că este vorba despre doi medici şi „un caz auxiliar”, depistaţi cu Covid la câteva zile după ce au primit vaccinul. „Cazul auxiliar a fost diagnosticat pozitiv chiar a doua zi după vaccinare, iar celelalte cadre medicale estimativ […]

Trei paşi importanţi către normalitate: Recomandările unui medic şi cercetător român

A venit vaccinul, dar ne mişcăm greu, iar asta este îngrijorător. Până acum, semnele sunt proaste. Pe lângă faptul că unele persoane nu au încredere în vaccin, există probleme şi cu distribuţia lui spre centrele medicale. Cercetătorul şi medicul Octavian Jurma îţi spune 3 paşi simpli pe care şi mâine i-ar pune în funcţiune ca […]

De la 500.000 de cadre medicale, la jumătate: Cum au scăzut estimările în timpul campaniei de vaccinare anti COVID-19

Numărăm, adunăm, facem liste, dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Dacă la început ni s-a spus că avem de vaccinat aproximativ 500 000 de cadre medicale, după ce şi-au dat cu apă pe faţă, conducătorii campaniei de vaccinare şi-au dat seama că numărul celor din sistem e la jumătate: 250 […]

Care sunt efectele COVID-19 asupra sistemului nervos al pacienţilor. Cele mai dese afecţiuni, explicate de un neurolog

COVID-19 este o boală complexă întrucât nu afectează doar sistemul respirator, ci poate avea şi un impact neurologic asupra pacientului infectat. Cel puţin, acesta este semnalul de alarmă tras de către experţi. Dan Filip, medic primar neurologie MedLife Polisano Sibiu, explică modul în care infecţia cu SARS-CoV-2 poate afecta pacienţii.

COMENTARIU Marius Oprea: În ritmul actual, ”Marea Vaccinare” va dura în România doi ani

Campania de vaccinare a fost prezentată în România ca fiind foarte bine organizată, de-a dreptul un succes”logistic”. Doctorul Valeriu Gheorhiţă a fost pus în mod inspiriat la comanda operaţiunii, lucrurile păreau să pornească cu un start bun, deşi o întrebare mi-am pus de la bun început: de ce n-au fost mai întîi vaccinaţi bătrînii, copiii, […]