mediu

Salariul mediu net a crescut semnificativ în martie. La ce nivel s-a ridicat câştigul salarial real în sectorul IT

Salariul mediu net a crescut în martie cu 8,7% faţă de luna precedentă şi cu 15,5% faţă de perioada similară a anului trecut, la 2704 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), cu o medie de 6689 lei, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante, cu 1541 lei, a anunţat INS.

Corpul de Control al Ministerului Mediului, la Arad. Pe străzile oraşului sunt grămezi de gunoaie

Ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, a anunţat, vineri, că va trimite, luni, Corpul de Control la Arad, pentru a verifica modul în care autorităţile locale au gestionat situaţia creată de operatorul de salubritate, care nu a adunat gunoaiele de pe străzile oraşului.

Prognoza anticipează o creştere a cursului mediu al euro şi o inflaţie mai mare

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză a publicat prognoza pe termen mediu 2018-2021 - varianta de primavară 2018, cu un curs mediu al monedei euro în creştere, de la 4,59 lei cât înregistra în varianta de iarnă la 4,65 lei, o inflaţie în creştere, precum şi un deficit de cont curent mai mare.

Garda de Mediu face verificări după incendiul din Hunedoara. Fumul gros, vizibil de la 10 kilometri | FOTO

O echipă de la Garda de Mediu s-a deplasat, duminică noaptea, la fabrica din apropierea municipiului Hunedoara, unde a izbucnit un incendiu la o fabrică de mase plastice, deoarece norul de fum s-a ridicat la mare înălţime putând fi văzut de la o distanţă de aproximativ 10 kilometri.

Teodorovici: Guvernul va introduce plafonul pentru IMM şi rambursarea taxei de mediu pe bază de CNP

Guvernul va introduce un plafon de un milion de euro sub care firmele pot să opteze în a fi impozitate pe cifra de afaceri sau pe profit şi să facă posibilă rambursarea taxelor de mediu doar pe baza Codului Numeric Personal (CNP), a anunţat miercuri ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici.

Comisia Europeană SOLICITĂ României să transpună în legislaţie norme europene privind mediul

Comisia Europeană a prezentat, joi, situaţia procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor Uniunii Europene de către statele membre, iar România a primit avize motivate privind legislaţia pentru politici climatice şi mediu, potrivit unui raport al instituţiei europene.

Descoperire uimitoare în Antarctica ce anulează temerile: O colonie neştiută de 1,5 milioane de pinguini Adelie | VIDEO

O mare colonie de pinguini Adelie a fost descoperită în Antactica, spulberând temerile specialiştilor referitoare la posibila dispariţie a acestei specii din cauza încălzirii globale. IMAGINILE aparţin CBS News.

Ministrul Mediului: Planul pentru calitatea aerului în Bucureşti, Iaşi, Braşov, aprobat în mai de consilii

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că planul integrat de management privind calitatea aerului pentru Capitală, Iaşi şi Braşov este în dezbatere publică şi va fi aprobat la sfârşitul lunii mai de către consiliile judeţene.

Primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, cere demiterea conducerii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti şi revocarea autorizaţiei de mediu a Iridex

Edilul Sectorului 1, Dan Tudorache, i-a trimis, miercuri, o scrisoare deschisă ministrului Mediului, Graţiela Gavrilescu, prin care cere demiterea conducerii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bucureşti, menţionând că autorizaţia companiei Iridex care gestionează gunoiul a fost prelungită ilegal.

Ministerul Mediului: România a prezentat la Comisia Europeană măsuri pentru îmbunătăţirea calităţii aerului

O delegaţie a Ministerului Mediului din România a participat, marţi, la reuniunea de la Bruxelles, convocată de comisarul european Karmenu Vella, ţara noastră prezentând măsurile întreprinse în ceea ce priveşte calitatea aerului.

Ministrul Mediului: Viitoarea taxă de mediu nu va fi una de primă înmatriculare. Termenul de luna martie ar putea fi decalat

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, susţine că noua taxă de mediu nu este gata şi a lăsat de înţeles, la sfârşitul audierilor din Parlament, că termenul de luna martie pentru elaborarea unei noi taxe ar putea fi decalat.

Ministrul Mediului, despre poluare: Responsabilitatea calităţii aerului le revine primarilor/ Comisia Europeană a convocat România şi alte opt state din cauza poluării

Ministrul Mediului din România, Graţiela Gavrilescu, spune că statele convocate de Comisia Europeană pe tema calităţităţii aerului, inclusiv România, nu au altă soluţie decât aceea de a se conforma, menţionând că, potrivit legii, responsabilitatea calităţii aerului le aparţine primarilor.

Sfaturi de viaţă din Evul Mediu. Cum trebuia să procedeze un bărbat dacă se dădea la el soţia şefului

Unele lucruri nu se schimbă niciodată. O colecţie de sfaturi din secolul al XIII-lea arată totuşi cât de diferit gândeau oamenii în acea perioadă. Chiar dacă nici atunci nu era recomandat să ai o aventură cu soţia şefului, printre sfaturile de viaţă se număra vomitatul în fiecare dimineaţă, scrie Descoperă.

Ministrul Mediului: România va avea un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi va evita astfel să plătească sancţiuni între 2.000 şi 110.000 euro/zi către Comisia Europeană

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu a anunţat, joi, că România va avea un Plan Naţional de Gestionare a Deşeurilor, evitând astfel să plătească sancţiuni între 2.000 şi 110.000 de euro pe zi către Comisia Europeană.

TOPUL celor mai bine plătiţi angajaţi ai ministerelor în anul 2018

Topul ministerelor în funcţie de salariul mediu net din 2018. Ministerul Public şi Ministerul Afacerilor Externe se califică pentru cele mai mari salarii oferite angajaţilor anul viitor.

România riscă sancţiuni, din 4 decembrie, din cauză că întârzie aplicarea unor directive UE. Cele 5 decizii pentru care Comisia Europeană a transmis un ultimatum Bucureştiului

Pe 4 octombrie, Comisia Europeană a transmis României cinci decizii care includ două scrisori de punere în întârziere şi trei avize motivate în domenii ca piaţa unică digitală, mediu, mobilitate şi transporturi. Termenul de conformare pentru evitarea unor litigii în aceste speţe este 4 decembrie.

Soluţia găsită de ministerul Mediului la coborârea urşilor în sate şi oraşe: ÎMPUŞCAREA. Doi urşi au soarta pecetluită, se pregătesc dosare pentru încă şapte

Ministerul Mediului a aprobat două dosare de recoltare, respectiv de împuşcare a două exemplare de urşi care au intrat în gospodăriile oamenilor în satul Sebeş din Făgăraş şi în zona Bârsa, lângă Zărneşti. Administratorii fondului cinegetic pregătesc dosarele pentru alţi şapte.

Efectele fatale ale unui fenomen ce-şi lasă amprenta pe întreaga Planetă: POLUAREA a ucis 9 milioane de oameni la nivel mondial în 2015

Poluarea ucide milioane de persoane din întreaga lume, cauzând boli de inimă, infarcturi şi cancer la plămâni, potrivit unui studiu internaţional, citat de site-ul agenţiei Reuters.

Dacă dai search pe Google la aceşti termeni, s-ar putea să ai mari probleme

Motoarele de căutare, precum Google sau Bing, sunt locul cu care oamenii împărtăşesc cele mai multe curiozităţi şi dorinţe personale. Totuşi, nimeni nu trebuie să uite că în mediul virtual ajung tot felul de informaţii şi că informaţiile pe care le distribuim, indiferent de modalităţile de protejare folosite, nu sunt în deplină siguranţă în acest mediu.

Amendă de 60.000 lei, aplicată de Garda de Mediu, după incendiul de la Pata Rât

Reprezentanţii Comisariatului Judeţean Cluj al Gărzii Naţionale de Mediu au constatat că nu au fost respectate prevederile din autorizaţia de mediu în cazul incendiului de la rampa temporară de gunoi Pata Rât şi au amendat Regia Autonome a Domeniului Public (RADP) cu 60.000 de lei.

Administraţia Donald Trump anulează o serie de măsuri ecologice adoptate de Barack Obama

Administraţia Donald Trump va anula o serie de standarde industriale privind reducerea emisiilor de gaze poluante, anunţă Scott Pruitt, directorul Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului, citat de Associated Press.

Ministrul Mediului cere demiterea şefului Comisariatului Gărzii de Mediu Cluj: Niciun depozit de deşeuri din judeţul Cluj nu este conform; este inadmisibil, o pată neagră în centrul Ardealului

Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a criticat autorităţile din judeţul Cluj pentru faptul că nici un depozit de deşeuri din cele şase nu este conform, spunând că este o situaţie inadmisibilă şi că nu ştie ce judeţ îşi va permite să mai primească deşeurile clujenilor. Ea a cerut demiterea şefului Comisariatului Gărzii de Mediu Cluj, pe care l-a acuzat că nu a dat amenzi şi nu a fost vigilent în cazul fostei rampe de deşeuri a municipiului Cluj-Napoca de la Pata Rât, care şi-a sistat activitatea în 2010.

Protecţia Mediului Alba acordă autorizaţie companiei Kronospan pentru instalaţie de formaldehidă

Protecţia Mediului Alba a decis emiterea autorizaţiei integrate de mediu companiei Kronospan pentru noua instalaţie de producere a formaldehidei, un produs gazos, care va avea o capacitate de 60.000 de tone pe an. Aceasta va fi eliberată dacă în 30 de zile nu vor exista observaţii fundamentate.

Cum vrea ministrul Mediului să reducă poluarea în Ploieşti cu „prognoza meteo cu până la 3 zile în avans”

Ministrul Mediului s-a întâlnit joi cu reprezentanţii rafinăriilor din Ploieşti. În urma discuţiilor, Graţiela Gavrilescu a propus măsuri de reducere a poluării, una dintre ele fiind un parteneriat cu ANM, încât rafinăriile să îşi diminueze procesul ţinând cont de presiunea tehnologică şi circulaţia aerului.

Rafinăriile din Prahova, amendate cu sute de mii de lei de Garda de Mediu

Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei, în ultimii doi ani, rafinăriilor din judeţul Prahova, pentru nepunerea în conformitate a reglementărilor din autorizaţii, au anunţat, vineri, reprezentanţii Ministerului Mediului.

Ministrul Mediului: Avem 107 depozite de deşeuri neconforme. Trebuind închise, altfel România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie. Care ar fi soluţia

În România sunt 107 depozite de deşeuri neconforme, dintre care 7 în Braşov, acestea trebuind închise, în caz contrar România riscă un proces la Curtea Europeană de Justiţie. Ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat, joi, că o soluţie pentru închiderea depozitelor ar fi prin POIM.

HARTA mondială a inteligenţei. Unde se plasează România în topul statelor cu cei mai deştepţi locuitori

România se plasează pe ultimele locuri în Europa în privinţa coeficientul de inteligenţă, cu un IQ mediu de 91, la egalitate cu locuitorii din Macedonia, dar peste cei din Serbia, Albania sau Muntenegru, potrivit Gândul.

Povestea neştiută a tortului miresei. Ce simbolizează acesta şi cum a apărut

În zilele noastre, torturile sunt oferite la cât mai multe ocazii, însă tortul miresei este cel care se remarcă ca fiind cel mai aşteptat. Iată care este adevărata poveste a tortului de nuntă, potrivit One.

Marea Britanie ar urma să interzică vânzarea maşinilor care merg pe benzină sau pe motorină din 2040

Guvernul britanic ar urma să anunţe miercuri că va interzice toate vânzările autovehiculelor care merg pe benzină sau pe motorină din 2040, măsură ce este parte a unui plan guvernamental pentru reducerea poluării, informează cotidianul The Independent.

FOTO | A fost demarată o anchetă a Gărzii de Mediu Alba după ce sute de peşti au fost găsiţi morţi într-un râu din Apuseni

Garda de Mediu Alba a demarat o anchetă, miercuri, după ce sute de peşti au fost găsiţi morţi în râul Ampoi, în zona oraşului Zlatna din Munţii Apuseni, localnicii apreciind că ar fi vorba de o poluare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Doina Pană, ministrul Apelor şi Pădurilor: Cifra din Codul Silvic este aberantă. Nu putem împăduri două milioane de hectare/ Parchetul, sesizat în cazul tăierilor masive de păduri

Ministrul Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, a declarat, marţi, că plantarea a două milioane de hectare de teren silvic este o cifră „aberantă”, precizând că multe dintre aceste suprafeţe sunt degradate şi nu aparţin statului, ci sunt proprietăţi private.

Ministru francez: Vom interzice vânzarea autovehiculelor care merg pe benzină sau motorină

Ministrul Ecologiei în Guvernul francez, Nicolas Hulot, a anunţat, marţi, că Franţa va interzice din 2040 vânzarea autovehiculelor care merg pe benzină sau motorină, informează France 24.

Preşedinte CJ Sibiu: Vom da în judecată Ministerul Mediului din cauza prevederilor Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor

Preşedintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a atras atenţia, vineri, într-o conferinţă de presă, că instituţia riscă să piardă 100 de milioane de euro, majoritatea bani europeni, din cauza prevederilor Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor şi plănuieşte să dea în judecată Ministerul Mediului.

Agenția de Protecție a Mediului: Nu s-au constatat depășiri ale concentrației substanțelor toxice

Viorel Toma, președintele Agenției Naționale de Protecție a Mediului, a declarat, pentru MEDIAFAX, că rezultatele primelor analize ale aerului din Balotești, acolo unde s-a produs un incendiu de proporții la două depozite, arată că nu s-au constatat depășiri ale concentrației substanțelor toxice.

România, atenţionată de Comisia Europeană în urma deficienţelor legate de monitorizarea calităţii aerului. Poluarea atmosferică provoacă peste 25.000 de decese premature/an

România a fost atenţionată miercuri de Comisia Europeană în legătură cu deficienţele semnificative în ceea ce priveşte monitorizarea poluării aerului pe întregul său teritoriu.

Ziua Mondială a Mediului: Ministerul Public anunţă că intensificarea luptei contra infracţiunilor privind mediul constituie un obiectiv pe anul 2017

Ministerul Public anunţă că şi-a propus ca intensificarea luptei împotriva infracţiunilor privind mediul, a celor silvice, privind patrimoniul natural şi cultural naţional să constituie un obiectiv pentru acest an prin operaţionalizarea şi specializarea reţelei de procurori.

Acordul de la Paris şi cât de importantă este retragerea Statelor Unite din acest pact global

Aproape 200 de state au convenit în decembrie 2016 asupra unui pact global obligatoriu ce prevede reducerea emisiilor de gaze, decizia SUA de a se retrage din Acordul de la Paris ar putea conduce la relaxarea angajamentelor altor ţări.

VIDEO Protest al angajaţilor agenţiilor pentru protecţia mediului în faţa Ministerului Mediului

Câteva zeci de angajaţi ai agenţiilor pentru protecţia mediului protestează, la ora transmiterii ştirii, în faţa Ministerului Mediului, fiind nemulţumiţi de discriminările salariale faţă de alţi funcţionari, manifestări fiind şi în ţară.

Ionuţ Dumitru: Salariul mediu brut în administraţia publică, dublu faţă de cel din sectorul privat

Salariul mediu brut în administraţia publică a crescut în luna februarie la 1116 euro/lună, ajungând aproape dublu faţă de cât câştigă un angajat din mediu privat, conform unei analize făcute de Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal.

Revista Business Magazin a premiat cele mai PUTERNICE femei din mediul românesc de afaceri. Provocarea: să-şi imagineze că pentru o zi sunt preşedintele României

Revista Business Magazin a organizat în această seară Gala Woman in Power, prilej cu care a lansat catalogul „Cele mai puternice femei de afaceri” dedicat doamnelor care reprezintă elita mediului românesc de afaceri, „aripa” feminină.