mexic

Trump susţine că Mexicul va plăti „în cele din urmă” pentru zidul de la frontiera de sud a SUA

Preşedintele american Donald Trump susţine că Mexicul va plăti "în cele din urmă" pentru ridicarea zidului de la frontiera de sud a Statelor Unite, lucru negat categoric de Preşedinţia Mexicului, relatează agenţia de ştiri Reuters.

VIDEO Accident violent: Un autocar cu turişti, lovit frontal de o autocisternă care a EXPLODAT. Cel puţin 24 de oameni au murit pe loc

Cel puţin 24 de persoane au decedat, iar alte nouă sunt rănite, în urma coliziunii frontale între o autocisternă şi un autocar cu turişti pe o şosea din sud-vestul Mexicului, a anunţat poliţia, informează site-ul postului de televiziune Sky News.

FOTO Cel puţin şase morţi, în urma prăbuşirii parţiale a unei clădiri aflate în construcţie în Mexic

Cel puţin şase muncitori au murit, nouă au fost răniţi, iar alţi câţiva au rămas prinşi sub dărâmături, în urma prăbuşirii unei părţi dintr-o clădire aflată în construcţie în Ciudad de Mexico, a anunţat un oficial din cadrul Protecţiei Civile, potrivit The Associated Press.

PREMIERĂ în sport. CAMPIONATUL MONDIAL de FOTBAL 2026 ar putea fi găzduit de TREI ţări

O ofertă comună din partea Statelor Unite, Canada şi Mexic pentru a găzdui Campionatul Mondial din 2026 ar putea fi finalizată anul acesta pentru a fi depusă la Fifa, informează The Guardian.

Într-un metrou din Mexico City se găseşte cel mai ciudat scaun. Obiectul a stârnit CONTROVERSE puternice

Un nou stil de scaune au apărut în metrourile din Mexico City. Unii călători s-au declarat şocaţi şi dezgustaţi de iniţiativă, în timp ce alţii au lăudat campania, informează BBC.

REVOLTĂ la o închisoare din Mexic: Doi deţinuţi au murit şi alţi 13 au fost răniţi

Doi deţinuţi au murit şi alţi treisprezece au fost răniţi, marţi, în urma unei revolte care a izbucnit la o închisoare din nordul Mexicului, a anunţat Guvernul statului Nuevo León, potrivit Le Figaro.

Douăzeci de turişti români, blocaţi în Mexic din cauza unor manifestaţii/ UPDATE: Veşti de la ministerul Turismului: Românii vor fi preluaţi de microbuze

Ministerul Afacerilor Externe a anunţat marţi, într-un comunicat de presă, că 20 de turişti români au contactat misiunea diplomatică din Ciudad de Mexico, după ce au rămas blocaţi la ieşirea din statul El Camaron, din cauza unor proteste spontane.

Zidul pe care Trump vrea să îl construiască la frontiera cu Mexicul va avea înălţimea de aproape 10 metri

Administraţia Donald Trump intenţionează să construiască un zid cu înălţimea de aproape zece metri la frontiera cu Mexicul, arată documente oficiale obţinute de agenţia Associated Press.

Imigranţii mexicani au început să se stabilească în Canada, pe fondul restricţiilor impuse de SUA

Imigranţii mexicani au început să se orienteze spre stabilirea în Canada, în contextul măsurilor semnalate de Administraţia din Statele Unite, condusă de preşedintele Donald Trump, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Mexicul va deschide CENTRE DE APĂRARE a imigranţilor mexicani la consulatele sale din SUA

Mexicul va începe oficial deschiderea unor centre de apărare a imigranţilor mexicani în cele 50 de consulate şi ambasade de pe teritoriul Statelor Unite, informează CNN.

VIDEO Gest EXTREM împotriva lui Donald Trump: Un politician mexican s-a căţărat pe zidul frontierei dintre Mexic şi Statele Unite

Un politician mexican s-a urcat pe zidul ce separă Mexicul de Statele Unite pentru a demonstra preşedintelui american, Donald Trump, că planul său de a construi un zid la frontiera celor două state este ”absurd”, informează The Independent.

Unsprezece cadavre, unele prezentând semne de tortură, găsite în oraşul mexican Veracruz

Unsprezece cadavre au fost găsite în apropierea unei zone turistice din oraşul mexican Veracruz, la o zi după ce Guvernul a comunicat că va desfăşura în zonă poliţia federală, în încercarea de a aduce pacea într-un dintre cele mai violente regiuni din statul sud-american, informează Reuters.

Mexicul afirmă că va răspunde simetric dacă SUA introduc o taxă vamală pentru finanţarea zidului

Mexicul avertizează Statele Unite împotriva introducerii unei taxe vamale unilaterale pentru finanţarea zidului de la frontiera dintre cele două state, Guvernul mexican anunţând că ar putea la rândul său impune taxe vamale asupra unor produse importate din SUA, notează BBC News online.

Secretarul de Stat american, Rex Tillerson, în Mexic: Două ţări „puternice” pot avea din când în când disensiuni

Două ţări "puternice" pot avea uneori disensiuni, a declarat secretarul de Stat american, Rex Tillerson, în cursul vizitei în Mexic, exprimând speranţa, alături de ministrul mexican de Externe Luis Videgaray, că problemele vor putea fi depăşite prin dialog, relatează ABC News.

Mexicul avertizează Administraţia Donald Trump cu măsuri simetrice: „Această criză nu se va rezolva în trei zile”

Administraţia Mexicului va răspunde simetric tuturor măsurilor luate de preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, avertizează Luis Videgaray, ministrul mexican de Externe, în contextul vizitei efectuate în Ciudad de Mexico de secretarul de Stat al SUA, Rex Tillerson.

Mexicul avertizează Statele Unite că nu va accepta măsuri „unilaterale” în materie de imigraţie

Mexicul nu va accepta politici "unilaterale" ale Administraţiei Donald Trump în materie de imigraţie, avertizează Luis Videgaray, ministrul mexican de Externe, în contextul măsurilor antiimigraţie luate de Washington, care includ construirea unui controversat zid la frontiera comună.

Proteste masive în Mexic faţă de măsurile antiimigraţie luate de Donald Trump

Aproximativ 20.000 de persoane s-au adunat în capitala Mexicului pentru a protesta faţă de politicile antiimigraţie ale preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Zidul de la frontiera dintre SUA şi Mexic ar putea costa până la 21,6 miliarde de dolari

Construirea zidului de la frontiera dintre SUA şi Mexic, propus de preşedintele american Donald Trump, ar urma să coste până la 21,6 miliarde şi ar fi nevoie de trei ani şi jumătate pentru a fi finalizat, potrivit unui raport intern al Departamentului american pentru Securitate Internă, relatează în exclusivitate Reuters.

Rex Tillerson, secretarul american de Stat, s-a întâlnit cu ministrul mexican de Externe pentru a discuta pe tema migraţiei

Secretarul american de Stat, Rex Tillerson, s-a întâlnit la Washington cu ministrul mexican de Externe, Luis Videgaray, pentru a discuta despre colaborarea între SUA şi Mexic în mai multe domenii, inclusiv migraţie, securitate şi aplicarea legii, a anunţat Casa Albă, potrivit postului NBC News.

Donald Trump ar fi avertizat că va trimite armata SUA în Mexic. Casa Albă neagă

Preşedintele SUA, Donald Trump, l-a avertizat pe omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, că ar putea trimite trupe americane în Mexic pentru contracararea infracţionalităţii, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Associated Press, însă Casa Albă a catalogat "neserioase" aceste informaţii.

Justin Trudeau şi Enrique Pena Nieto au avut o convorbire telefonică

Enrique Pena Nieo, preşedintele mexican, a avut o discuţie telefonică cu premierul canadian, Justin Trudeau, pentru consolidarea relaţiilor între cele două state, informează Guvernul din Mexic, citat de Reuters.

Primarul din Berlin critică planurile privind zidul între SUA şi Mexic, menţionând Zidul Berlinului

Primarul capitalei germane, Michael Mueller, a criticat planurile Administraţiei Trump de ridica un zid la frontiera dintre Statele Unite şi Mexic, pe care l-a asemuit cu Zidul Berlinului şi a făcut un apel la Trump să urmeze exemplul preşedintelui Ronald Regan, relatează agenţia de ştiri Dpa.

Donald Trump, discuţie cu Enrique Nieto după ce a afirmat că Mexicul a profitat „prea mult” de SUA / Trump: Am avut o conversaţie foarte bună; Mexicul i-a făcut pe americani să pară „cam proşti”

Preşedintele american, Donald Trump, a discutat vineri, prin telefon, cu omologul său mexican, Enrique Pena Nieto, pe fondul tensiunilor dintre cele două ţări, conversaţia intervenind imediat după ce liderul american a transmis că "Mexicul profită de prea mult timp de SUA", relatează AP şi Reuters.

Zidul lui Trump de la frontiera SUA cu Mexicul va dăuna mediului înconjurător-organizaţie ecologică

Planul lui Donald Trump de a construi un zid între SUA şi Mexic este ”un act de sabotaj”, în măsura în care va avea un impact vizibil asupra schimbărilor climatice şi ameninţă speciile puse în pericol fără a influenţa de fapt imigraţia, informează o organizaţie de mediu, citată de The Independent.

VIDEO Donald Trump vrea să impună Mexicului o taxă vamală de 20%, pentru finanţarea zidului

Preşedintele SUA, Donald Trump, propune introducerea unei taxe vamale speciale, de 20%, la importurile generale de produse din Mexic, pentru a putea finanţa zidul construit la frontiera celor două ţări, anunţă Casa Albă, în contextul amplificării crizei bilaterale.

Congresul SUA va aloca 12-15 miliarde de dolari pentru zidul cu Mexicul. John McCain: Bariera va fi ineficientă

Congresul SUA intenţionează să aloce 12-15 miliarde de dolari, în 2017, pentru construirea zidului dorit de preşedintele Donald Trump la frontiera cu Mexicul, o situaţie care riscă să amplifice deficitul bugetar şi care întâmpină rezistenţă din partea multor congresmeni, inclusiv republicani.

Enrique Peña Nieto, preşedintele Mexicului, anulează vizita în SUA, pe fondul tensiunilor cu Donald Trump

Preşedintele Mexicului, Enrique Peña Nieto, a anunţat, joi, anularea participării la reuniunea de la Casa Albă, din cauza tensiunilor cu omologul său american, Donald Trump, care a somat Administraţia mexicană să asume costurile zidului de frontieră dorit de Washington.

Donald Trump ameninţă Mexicul: Dacă nu vrea să plătească zidul, atunci să anuleze întrevederea pe tema NAFTA

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a cerut Mexicului să anuleze întrevederea pe tema Acordului comercial nord-american (NAFTA) dacă nu vrea să suporte costurile zidului de frontieră.

VIDEO Donald Trump a semnat ordonanţa privind ridicarea zidului la frontiera dintre SUA şi Mexic/ Preşedintele Mexicului respinge categoric plata construcţiei

Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri ordonanţa executivă care prevede construirea unui zid la frontiera cu Mexicul, relatează presa americană. Pe de altă parte, preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a transmis că statul mexican nu va plăti pentru acest zid, însă a precizat că este dispus să ajungă la un acord cu oficialii americani, pe această temă.

Toyota Motor va crea 400 de locuri de muncă la fabrica din Indiana

Toyota Motor Corp a anunţat că va crea 400 de noi locuri de muncă pentru construcţia mai multor SUV-uri la fabrica din Indiana, Statele Unite, în contextul în care preşedintele Donald Trump le cere producătorilor să construiască mai multe maşini în ţară, potrivit Reuters.

Celebrul lider interlop Joaquin „El Chapo” Guzman a fost extrădat de Mexic în Statele Unite

Celebrul interlop mexican Joaquin "El Chapo" Guzman, liderul cartelului Sinaloa, a fost extrădat în Statele Unite, fiind transferat la o închisoare din New York, au anunţat autorităţile din Mexic, potrivit BBC News online.

Atac armat la Procuratura din Cancun, Mexic: Un poliţist a fost ucis

Un ofiţer de poliţie şi trei atacatori au decedat, după ce mai mulţi bărbaţi înarmaţi au atacat Procuratura din staţiunea turistică Cancun, la doar o zi după un incident armat petrecut la un festival de muzică organizat într-un oraş aflat în apropiere, relatează ABC News online.

Cel puţin cinci persoane au murit în urma unui schimb de focuri la un festival de muzică din Mexic

Cel puţin cinci persoane au decedat, iar 15 altele au fost rănite luni dimineaţa după ce o persoană a deschis focul în afara unui club de noapte în timpul festivalului de muzică electronică BPM, din oraşul mexican Playa Del Carmen, au declarat organizatorii evenimentului, citaţi de Reuters.

Enrique Pena Nieto, preşedintele Mexicului: ”Bineînţeles” că nu vom plăti zidul dintre Mexic şi SUA

Preşedintele Mexicului, Enrique Pena Nieto, a declarat că statul mexican nu va plăti zidul pe care preşedintele-ales, Donald Trump, vrea să îl construiască la graniţă.

Mexicul îi transmite lui Donald Trump că nu va plăti deloc pentru zidul de la frontieră

Mexicul nu va plăti "în niciun caz" lucrările zidului pe care noul preşedinte al SUA, Donald Trump, intenţionează să îl ridice la frontiera dintre cele două ţări, afirmă ministrul mexican de Externe, Luis Videgaray, citat de site-ul cotidianului mexican El Economista.

VIDEO Explozie puternică la o piaţă de artificii din Mexic: cel puţin 29 de morţi şi 72 de persoane rănite

O explozie în lanţ s-a produs, marţi seară, în cea mai cunoscută piaţă de artificii din oraşul Tultepec, situat la 40 de km de capitala Mexicului, ducând la moartea a cel puţin 29 de persoane şi la rănirea a peste 70. Explozia s-a transformat într-un nor de fum uriaş, relatează CNN.

Localnici din Mexic furioşi pe un grup infracţional au răpit-o pe mama unui lider interlop

Un grup format din locuitori ai unei sat mexican au sechestrat-o pe mama unui lider interlop local ca reacţie la răpirea unui bărbat de către reţeaua infracţională, sătenii transmiţând o înregistrare video în care propun un schimb de ostatici, relatează BBC News online.

Donald Trump ameninţă companiile care vor să părăsească Statele Unite

Companiile care aleg să părăsească Statele Unite vor suferi consecinţe, reflectate prin taxe ridicate la graniţă, a avertizat preşedintele ales, Donald Trump, în cadrul ”USA Thank You Tour 2016”, turneul în care mulţumeşte susţinătorilor, potrivit BBC.

Peste 30 de cadavre şi 9 capete, găsite în gropi comune clandestine din Mexic

Autorităţile din Mexic au găsit 32 de cadavre şi nouă capete în 20 de gropi comune clandestine în municipiul Zitlala din statul Guerrero, relatează proceso.com.mx.

Catherine Zeta-Jones a ales o metodă inedită de a se răzbuna pe paparazi

Catherine Zeta-Jones s-a hotărât să se răzbune pe paparazi care au fotografiat-o fară acordul ei. Actriţa în vârstă de 47 de ani a vrut să le arate tuturor cât de bine arată de fapt, scrie Huffington Post.