mihai mitric

INTERVIU Mihai Mitrică, Director Executiv Asociaţia Editorilor din România: Timbrul literar, idioţenie perversă / Uniunea Scriitorilor să-şi pună felinar roşu

Comisia pentru Cultură a Camerei Deputaţilor a reluat ieri, 11.10, dezbaterea privind proiectul iniţiat de Traian Dobrinescu şi Varujan Vosganian privind Timbrul literar Proiectul de lege 583/2014. Interviu cu Mihai Mitrică, Director Executiv Asociaţia Editorilor din România împotriva timbrului.

Oiţa Anim’est se întoarce, de data asta pe o felie de cozonac

Oiţa Anim'est este, de vineri, din nou la Cinema Patria, pentru o nouă ediţie a singurului festival de animaţie din România; directorul evenimentului, Mihai Mitrică, a povestit pentru MEDIAFAX cum oiţa ar fi putut să fie un câine cu covrigi în coadă şi cum colindă festivalurile în căutare de filme.

Fest’Asia debutează vineri cu „The Eye/ Ochiul”

A patra ediţie a Festivalului de film asiatic Fest'Asia debutează vineri, la Bucureşti, cu "The Eye/ Ochiul", primul film din celebra trilogie cu acelaşi titlu, evenimentul având anul acesta şi o secţiune dedicată regizorului Johnnie To, au anunţat, marţi, organizatorii.