mihaiela moraru iorga

Curtea de Apel ANULEAZĂ ordinul prin care Kovesi a revocat-o din DNA pe Mihaiela Moraru-Iorga

Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au decis, marţi, să anuleze ordinul prin care fostul procuror-şef DNA Laura Codruţa Kovesi a revocat-o din Direcţie pe Mihaiela Moraru-Iorga, dar au respins ca nefondată cererea de daune morale. Decizia judecătorilor nu e definitivă.

Procurorul Mihaiela Iorga, despre revocarea lui Kovesi: Nu schimbă situaţia mea, dar e un moment al asumării. Noul şef al DNA va avea povară grea / De ce crede că este benefică o structură de anchetare a magistraţilor

Procurorul Mihaiela Moraru Iorga a declarat, la Antena 3, că revocarea fostei şefe a DNA nu schimbă cu nimic situaţia în care se află, însă reprezintă un moment al asumării şi al recunoaşterii greşelilor, deoarece încercarea de a găsi vinovaţi acolo „unde nu se regăsesc” a vulnerabilizat statutul procurorilor. Ea a adăugat că noul şef al DNA va avea povară grea, deoarece instituţia este, în acest moment, contestată. Mai mult, Mihaiela Moraru Iorga a explicat de ce crede că este benefică o structură de anchetare a magistraţilor.

Codruţa Kovesi şi adjunctul său, citaţi de instanţă într-un proces cu un fost procuror DNA

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, şi adjunctul său, Marius Iacob, au fost citaţi pentru 26 iunie de către magistraţii Curţii de Apel Bucureşti în dosarul în care Mihaiela Moraru Iorga îi cere daune pentru perioada de după revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei.

Instanţa respinge suspendarea procesului în care Mihaiela Iorga îi cere daune Laurei Codruţa Kovesi

Magistraţii Curţii de Apel au decis să nu suspende dosarul în care Mihaiela Iorga îi cere şefei DNA daune în valoare de 10.000 de euro pentru perioada de după revocarea din funcţia de procuror al Direcţiei până la finalizarea procesului penal de la ÎCCJ, deschis pe numele acesteia.