mircea fechet

Rabla pentru sobe: Statul finanțează 70% din costurile instalării unei sobe noi

Ministrul Mediului Mircea Fechet a semnat marți ghidul programului „Rabla pentru sobe”, prin care statul va finanța 70% din costurile de instalare a unei noi sobe în localitățile din zona de munte.

Fechet, după negocieri cu silvicultorii: Îmi menţin punctul de vedere legat de primele de pensionare

Îmi menţin, în continuare, punctul de vedere legat de primele de pensionare, de reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, susţine ministrul Mediului, Mircea Fechet, după negocierile avute miercuri cu sindicaliştii din silvicultură.

Veste bună pentru fermieri. Programul Rabla pentru tractoare va deveni operaţional până la finalul lunii martie

„Am decis ca în Programul rabla pentru tractoare, fiecare fermier să se înscrie, să aibă propria lui şansă: sper ca în luna martie a acestui an, fermierii să poată să beneficieze de această finanţare”, a anunţat ministrul Mircea Fechet, cu ocazia semnării ordinului pentru programul „Rabla pentru tractoare”, menit să sprijine fermierii să îşi modernizeze […]

Ministerul Mediului anunţă încă un pas în direcţia eliminării bonusurilor de pensionare din Romsilva

„Am promis să corectăm prin lege dezechilibrele de la Romsilva şi mă ţin de cuvânt”, a scris Mircea Fechet, pe Facebook.

Fechet: Eu cred că bucătarul se poate descurca foarte bine şi fără spor

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, propune, miercuri, modificarea legii statutului personalului silvic şi scoaterea din lege a sporurilor. Dacă îmi spuneţi că nu ştiu ce bucătar ia un spor pentru că e stresat, eu cred că bucătarul s descurcă bine şi fără spor, declară ministrul.

Ministrul Mediului: Dezastrul de la Romsilva este cauzat de management, restructurarea va începe cu managementul

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că Romsilva - Regia Naţională a Pădurilor va trece printr-un amplu proces de reorganizare. Dezastrul de la Romsilva este cauzat de management, de acolo va începe restructurarea, a explicat Fechet. Conducerea a primit un termen pentru realizarea unui plan.

Fechet: Ne aşteptăm la o frecvenţă din ce în ce mai mare a fenomenelor meteo extreme

Ne aşteptăm la o frecvenţă din ce în ce mai mare a fenomenelor meteo extreme, dar şi la o creştere a intensităţii acestora, a declarat miercuri ministrul Mediului, Mircea Fechet.

Mircea Fechet a convocat nouă şedinţă de urgenţă: Zonele cu risc mare, în această perioadă, sunt Galaţi şi Vaslui

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a convocat, sâmbătă dimineaţă, Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), constituit la nivelul M.M.A.P. Şedinţa extraordinară a C.M.S.U a fost organizată ca urmare a avertizărilor meteorologice de Cod galben şi Cod portocaliu transmise de Administraţia Naţională de Meteorologie (A.N.M), dar şi a avertizărilor hidrologice realizate de Institutul Naţional de Hidrologie […]

Ministrul Mediului a convocat o şedinţă extraordinară a CSMU. Debitul Dunării la intrarea în ţară se va dubla la finalul lunii

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, a convocat astăzi o şedinţă extraordinară a Comitetului Ministerial pentru Situaţii de Urgenţă (CMSU). Scopul întâlnirii a fost evaluarea situaţiei hidrologice a Dunării, având în vedere creşterea semnificativă a debitelor fluviului, cauzată de precipitaţiile abundente în amonte de România. Conform informaţiilor furnizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi […]

Fechet: Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent

Delta Dunării va avea 40 de trasee pentru turism lent, a anunţat ministrul Mediului Mircea Fechet, care a vizitat marţi unul dintre primele puncte de înnoptare de pe traseul de turism lent „Delta lui Ivan”, inaugurat duminică, în cadrul Festivalului Ivan Patzaichin.

Panouri de avertizare, pe Transăgărăşan, pentru turiştii care hrănesc urşii

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mirchea Fechet, a dispus instalarea de panouri de avertizare care să-i înştiinţeze pe turişti sau participanţi la trafic că hrănirea urşilor este interzisă pe Transfăgărăşan.

Ministrul mediului: un miliard de ambalaje au fost colectate prin Sistemul de Garanţie-Returnare

PET-urile colectate în România ar putea înconjura Pământul de cinci ori, susţine Mircea Fechet, ministrul mediului. „Un miliard de ambalaje colectate prin Sistemul de Garanţie Returnare! SGR este cel mai bun exemplu de sustenabilitate şi inovaţie din ultimii 30 de ani, în materia economiei circulare din România. Vorbim de PET-uri, sticlă sau doze de aluminiu. […]

Remarcă amară de Ziua Dunării: În drumul său, revarsă frumuseţe, însă adună deşeuri

În drumul său, Dunărea revarsă frumuseţe, naşte viaţă, însă se confruntă cu tot felul de probleme, adună deşeuri, printre altele, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, într-un mesaj adresat sâmbătă, când este marcată Ziua Dunării.

Fechet, vizită la proiectul „Aspretele Trăieşte”: Astăzi avem aproape 200 de exemplare

Ministrul Mediului Mircea Fechet a vizitat joi proiectul „Aspretele Trăieşte” pe Valea Vâlsanului din Munţii Făgăraşului. „Astăzi avem aproape 200 de exemplare, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure”, a spus ministrul despre specia care a fost aproape de a dispărea.

Fechet, de Ziua Pământului: SGR este proiectul prin care România celebrează această zi

Sistemul Garanţie-Returnare este proiectul prin care România celebrează această zi, susţine ministrul Mediului, Mircea Fechet, cu ocazia Zilei Pământului.

Al 3-lea centru de numărare şi sortare a ambalajelor, inaugurat luni la Braşov

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a participat luni, la Braşov, la inaugurarea celui de-al treilea centru de numărare şi sortare a ambalajelor din cadrul Sistemului de Garanţie – Returnare (SGR).

Mircea Fechet: Programul Rabla Plus are un buget record, de un miliard de lei

Ministerul Mediului Mircea Fechet a anunţat marţi, la Craiova, că bugetul programului Rabla Plus pentru 2024 este de un miliard de lei.

Sistemul de garanţie-returnare va fi lansat săptămâna viitoare. Vom primi înapoi garanţia de 50 de bani după ce returnăm ambalajul

Sistemul de garanţie-returnare va fi lansat joi, 30 noiembrie, şi ar urma să ducă la eliminarea a 7 miliarde de ambalaje de pe străzile şi din apele României.