mo iune de cenzur

Kelemen: Probabil că UDMR nu va vota moţiunea de cenzură

Preşedintele executiv al UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, luni, că "probabil" că reprezentanţii Uniunii nu vor vota moţiunea de cenzură anunţată de Mircea Geoană, apreciind că responsabili pentru acest acest dezastru sunt, în egală măsură, Traian Băsescu, Emil Boc şi Mircea Geoană.

PSD susţine o moţiune de cenzură pentru îndepărtarea actualului Guvern

Biroul Permanent Naţional al PSD a decis, luni ca social-democraţii să susţină o moţiune de cenzură care să ducă la îndepărtarea actualului Guvern, a anunţat liderul partidului Mircea Geoană.

Antonescu: Textul moţiunii de cenzură, gata luni seară

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, la finalul BPC, că liberalii vor finaliza luni seară textul moţiunii de cenzură care va fi trimis grupurilor parlamentare pentru a fi semnat, acesta sperând să obţină sprijin de la UDMR, PSD, dar şi de la PDL.

PDL speră la sprijinul UDMR şi va iniţia discuţii cu parlamentari PNL şi PSD

Liderul PDL Adriean Videanu a declarat, potrivit RFI România, că partidul său va "iniţia" discuţii cu parlamentari PSD şi PNL şi se bazează pe sprijin de la UDMR, parteneri în PPE, pentru susţinerea iniţiativelor Guvernului în Parlament

Mazăre: Propun să nu votăm o moţiune de cenzură, să nu dăm semnalul că am creat haos

Preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, a afirmat, vineri, la Consiliul Naţional al PSD, că social-democraţii nu ar trebui să voteze în Parlament o eventuală moţiune de cenzură la adresa actualului Guvern.

Haşotti: Nu a existat nicio negociere cu PSD pentru moţiune

Liderul senatorilor liberali, Puiu Haşotti, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că nu a existat şi nici nu trebuie să existe vreo negociere între PNL şi PSD privind iniţiarea unei moţiuni de cenzură comune împotriva Guvernului condus de Emil Boc.

Olteanu: Voi propune PNL o moţiune de cenzură pentru incapacitatea guvernării de a organiza alegeri

Liderul PNL Bogdan Olteanu a declarat, luni, că va propune partidului iniţierea unei moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, dată fiind "incapacitatea de a organiza alegeri" şi în acelaşi timp, de a administra corespunzător "situaţia de criză economică".

Moţiunea de cenzură PNL-UDMR a fost respinsă

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL şi UDMR a întrunit doar 112 voturi "pentru", 137 "împotrivă", două voturi fiind anulate, în condiţiile în care, pentru a fi adoptată, ar fi fost necesare 236 de voturi.

PDL nu va participa la votul moţiunii de cenzură

Parlamentarii şi membrii PDL din Executiv nu vor participa la votul moţiunii de cenzură a Opoziţiei, au decis grupurile parlamentare ale formaţiunii, joi, înaintea şedinţei plenului reunit.

Bazac: PSD nu va participa la votul din plen legat de moţiunea de cenzură

Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a anunţat, joi, la Parlament, că în urma deciziei grupurilor parlamentare ale PSD, toţi reprezentanţii partidului nu vor participa la momentul votului moţiunii de cenzură.

Parlamentul dezbate moţiunea de cenzură a Opoziţiei

Şedinţa plenului reunit consacrată dezbaterii şi votării moţiunii de cenzură a PNL şi UDMR, "Guvernul PDL-PSD a hotărât: Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost" pe Legea salarizării a început, joi, în prezenţa premierului Emil Boc şi a Cabinetului pe care îl conduce.

Ciucă: Niciun parlamnetar PSD+PC nu va vota moţiunea de cenzură

Vicepreşedintele PC Bogdan Ciucă a declarat, marţi, că niciun parlamentar al PSD şi al PC nu va vota moţiunea de cenzură depusă de PNL şi UDMR împotriva Guvernului şi că nu va exista niciun trădător care să voteze altfel decât au decis social-democraţii şi conservatorii.

Anastase: Moţiunea de cenzură se citeşte luni şi se va discuta joi

Preşedinta Camerei Deputaţilor Roberta Anastase a anunţat că moţiunea cenzură iniţiată de PNL şi UDMR pe tema salarizării unitare se va citi luni în plenul parlamentului, iar joi se va dezbate.

Marko: UDMR va semna o moţiune de cenzură pe legea salarizării unitare

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, marţi, că formaţiunea pe care o conduce a decis să răspundă solicitării PNL şi să semneze o moţiune de cenzură pe tema Legii salarizării unitare pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Parlamentarii PNL nu participă la şedinţa asumării răspunderii de către Guvern

Liderul PNL Crin Antonescu a anunţat, marţi, în plenul reunit al celor două Camere, că parlamentarii liberali nu vor participa la şedinţele în care Guvernul îşi asumă răspunderea pe cele trei proiecte de legi, menţionând că aceştia se află în clădirea Parlamentului, lucrând la moţiuni de cenzură.

Marko: Fără noi, liberalii nu pot depune o moţiune de cenzură

Preşedintele UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, că reprezentanţii Uniunii vor lua o decizie privind o eventuală moţiune de cenzură doar după ce vor vedea textele proiectelor de legi pe care Guvernul îşi asumă răspunderea, subliniind că, fără UDMR, liberalii nu pot depune o astfel de moţiune.

Olteanu: PNL pregăteşte o moţiune de cenzură

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Bogdan Olteanu a declarat, duminică, la Covasna, că PNL pregăteşte o moţiune de cenzură pe tema asumării răspunderii Guvernului.

PNL va depune moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii Guvernului pe Coduri

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că liberalii vor depune moţiune de cenzură în urma asumării răspunderii pe cele două Coduri de către Guvern, afirmând că, de fapt, documentul se va referi la întreaga activitate a Executivului.

Geoană: Ordonanţa referitoare la abrogarea legilor „umbreşte” asumarea răspunderii pe coduri

Preşedintele Senatului, liderul PSD Mircea Geoană, a declarat, vineri, că ordonanţa adoptată de Guvern privind posibilitatea de a completa sau abroga acte normative înainte de a intra în vigoare "umbreşte" asumarea răspunderii pe coduri, producând un efect negativ în ţară şi la Bruxelles.

Boc: Respingerea moţiunii reprezintă un vot de încredere şi reflectă soliditatea Guvernului

Respingerea moţiunii de cenzură iniţiate de PNL şi UDMR, cu o majoritate covârşitoare, reprezintă un vot de încredere acordat de Parlament pentru ca Guvernul să continue politica de investiţii, a declarat, miercuri, premierul Emil Boc.

Antonescu: PDL şi PSD au minţit când au explicat că se aliază ca să scoată România din criză

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că minciunile spuse de guvernanţi îi fac pe cei din Opoziţie să considere că "nu există soluţie de continuare" cu actualul Guvern.

Boc: Liberalii au topit banii ca la cazinou

Adevărata moţiune de cenzură este decizia Comisiei Europene de a declanşa, miercuri, procedura de deficit excesiv împotriva României din cauza iresponsabilităţii fostului Guvern, care a generat cea mai şocantă prăbuşire economică din ultimii 20 ani, a afirmat, în Parlament, premierul Emil Boc.

Moţiunea de cenzură PNL-UDMR, citită în plenul Parlamentului

Parlamentarii s-au reunit, luni, în plen comnun, pentru asculta textul moţiunii de cenzură "Marea păcăleală PDL-PSD", citit de Varujan Vosganian, moţiunea urmând să fie dezbătută şi votată, miercuri, conform deciziei conducerilor celor două Camere ale Parlamentului.

Moţiunea de cenzură „Marea păcăleală PDL-PSD”, prezentată luni în Parlament

Moţiunea de cenzură "Marea păcăleală PDL-PSD" va fi prezentată luni în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului, urmând ca miercuri să fie dezbătută şi votată, au decis marţi conducerile celor două Camere ale Parlamentului.

PNL şi UDMR au depus moţiunea de cenzură la biroul preşedintelui Senatului

Liderii PNL şi UDMR au depus luni, la biroul preşedintelui Senatului, moţiunea de cenzură "Marea păcăleală – PDL-PSD", semnată de 124 de parlamentari ai Opoziţiei, demers care vizează "sancţionarea a patru luni de eşec în ceea ce priveşte politicile fiscal-bugetare".

Moţiunea de cenzură a PNL va fi semnată şi de parlamentari PSD şi PDL

Secretarul general al PNL, Radu Stroe, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că moţiunea de cenzură privind rectificarea bugetară va fi semnată, pe lângă parlamentarii PNL şi UDMR, de cei ai minorităţilor, dar şi de parlamentari ai PSD şi, chiar, PDL.

PNL ameninţă cu moţiunea de cenzură în cazul codurilor juridice

PNL intenţionează să depună o moţiune de cenzură împotriva Guvernului, în cazul în care Executivul îşi va asuma răspunderea pentru Codurile Civil, penal, de procedură penală şi de procedură civilă, a declarat, miercuri, deputatul PNL Eugen Nicolăescu.

Şedinţa comună a Parlamentului pentru votarea moţiunii de cenzură, suspendată

Şedinţa comună a Camerei Deptuaţilor şi Senatului pentru dezbaterea moţiunii de cenzură iniţiată de PDL a fost suspendată luni, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, după ce acesta a constatat că nu era întrunit cvorumul necesar de şedinţă, fiind prezenţi doar 121 de parlamentari.

Proiectul legii lustraţiei, dezbătut marţi de plenul Camerei Deputaţilor

Proiectul legii lustraţiei va intra, marţi, în dezbaterea plenului Camerei Deputaţilor, a anunţat preşedintele acestui for legislativ, Bogdan Olteanu, precizând că propunerea sa de dezbatere a acestei legi a fost votată cu majoritate de voturi în şedinţa Biroului Permanent al Camerei.

PDL cere Parlamentului să respingă săptămâna aceasta OUG de amânare a majorării salariilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, luni, că formaţiunea pe care o conduce cere Parlamentului să respingă săptămâna aceasta OUG de amânare a majorării salariilor profesorilor, în acest sens solicitându-se şi convocarea de urgenţă, luni, a Biroului Permanent al Senatului.

Moţiunea de cenzură „Educaţia rămâne. Guvernul pleacă” a fost depusă

Purtătorul de cuvânt al PDL, Liviu Negoiţă, a anunţat, miercuri, că moţiunea de cenzură intitulată "Educaţia rămâne. Guvernul pleacă" a fost depusă la Birourile Permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, şi cere demiterea Guvernului, pentru că încalcă în mod flagrant Constituţia.

PDL face plângere penală împotriva lui Tăriceanu, dacă blochează majorarea salariilor

Preşedintele PDL, Emil Boc, a anunţat, după şedinţa BPN, că formaţiunea pe care o conduce va depune plângere penală împotriva premierului Călin Popescu Tăriceanu, dacă va adopta OUG pentru blocarea salariilor profesorilor, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

PDL iniţiază o moţiune de cenzură specială

Colegiul Director al PDL a decis, luni, să depună o moţiune de cenzură împotriva guvernării PNL-PSD, a anunţat liderul partidului, Emil Boc.

PSD dă termen Guvernului până la 22 septembrie privind pensiile, ameninţând cu moţiune de cenzură

Vicepreşedintele PSD Marian Sârbu a declarat, joi, că social-democraţii vor introduce o moţiune de cenzură dacă până în data de 22 septembrie Guvernul nu va modifica actul normativ pentru devansarea majorării pensiilor de la 1 octombrie.

Geoană: PSD va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu majorează pensiile la 1 octombrie

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, marţi, după şedinţa departamentelor partidului, că social-democraţii vor iniţia o moţiune de cenzură dacă Guvernul nu va majora pensiile începând cu data de 1 octombrie.

Nicolăescu: PSD este în criză de teme proprii şi acuză orice şi pe oricine din dorinţa de a fi activ

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, apreciază că declaraţia PSD privind starea critică în care se află sistemul sanitar dovedeşte că a început campania electorală, iar partidul, în lipsă de teme proprii, "acuză orice şi pe oricine numai din dorinţa de a fi activ".

Geoană: PSD analizează posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură

Liderul PSD Mircea Geoană a declarat, miercuri, că formaţiunea sa analizează posibilitatea depunerii unei moţiuni de cenzură, în condiţiile în care Guvernul nu se "autolimitează" în acţiunile pe care le întreprinde la final de mandat, care ţin de la privatizări dubioase la licitaţii netransparente.

PSD „se gândeşte serios” la depunerea unei moţiuni de cenzură

Purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu, a anunţat, marţi, că PSD "se gândeşte serios" la depunerea unei moţiuni de cenzură.

PSD ameninţă din nou cu moţiune de cenzură

Deputatul PSD Iulian Iancu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că PSD va începe redactarea unei moţiuni de cenzură în condiţiile în care, în şedinţa de Guvern, AVAS va încerca aprobarea unei HG privind înfiinţarea companiei integrate vertical în domeniul energetic.

PSD ameninţă cu moţiune de cenzură în cazul iniţierii „campionului energetic”

Deputatul social-democrat Iulian Iancu a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că PSD ar putea depune moţiune de cenzură dacă Guvernul nu revine aspura propunerii de iniţiere a unui "campion energetic", prin comasarea Hidroelectrica şi a complexurilor energetice Rovinari şi Turceni.