modificare legislativa

Mica modificare legislativă care face din suspendarea lui Băsescu o misiune imposibilă

Liderul PSD Victor Ponta a declarat, ieri, că social-democraţii vor declanşa procedura de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu dacă acesta va promulga Legea pensiilor. Şeful liberalilor, Crin Antonescu, şi-a anunţat imediat susţinerea, nici unul dintre cei doi lideri necunoscând însă faptul că suspendarea lui Traian Băsescu ar putea fi tranşată de către Curtea Constituţională, fără să mai fie nevoie de un referendum.