monitorizare

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Cine a câştigat şi cine a pierdut mediatic din privatizarea eşuată a Oltchim

Dan Diaconescu este principalul câştigător mediatic, în ziare şi în online, din scandalul privatizării Oltchim, fiind cel mai mediatizat dintre cei implicaţi, urmat de premierul Victor Ponta şi la mare distanţă de Remus Vulpescu, Daniel Chiţoiu, Constantin Roibu şi Adriean Videanu.

ANALIZĂ Mediafax Monitorizare: Topul apariţiilor politicienilor în mediul online

Ziua Referendumului, privită ca un punct terminus pentru disputa între preşedintele Traian Băsescu şi USL, a fost de fapt începutul unei desfăşurări de forţe de ambele părţi foarte vizibilă în mediul online. De la demisii, remanieri, întâlniri cu oficiali străini, declaraţii acide, până la audieri, stenograme, controverse şi modelling, politicienii au oferit publicului în ultimele două săptămâni o alternativă la ştirile despre caniculă şi turism, obişnuitele acestei perioade. Dacă definirea unei majorităţi şi cine este de drept Preşedinte al României se dezbat încă, în ceea ce priveşte vizibilitatea acestora în mediul online, lucrurile sunt clare.

Referendumul va fi urmărit atent de Comisia Europeană, pentru a elimina suspiciunile. Liderul PES: Nu va fi tolerată încălcarea niciunei reguli UE şi a principiului statului de drept

Măsurile luate de Guvernul de la Bucureşti privind organizarea referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu vor fi în atenţia Comisiei Europene, pentru a elimina suspiciunile printr-o evaluare obiectivă, a anunţat, la Bruxelles, liderul Partidului Socialiştilor Europeni (PES), Serghei Stanişev, după întâlnirea cu premierul Victor Ponta. REACŢIA LUI TRAIAN BĂSESCU:

Mediafax Monitorizare lansează primul serviciu complet de monitorizare media

Mediafax Monitorizare lansează luni, pe platforma online www.monitorizare.mediafax.biz, primul serviciu complet de monitorizare media, într-o interfaţă grafică performantă şi uşor de folosit.

Arafat: Achiziţiile făcute de unităţile de primiri urgenţe vor fi monitorizate lunar

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat, a declarat, sâmbătă, că Ministerul Sănătăţii va monitoriza lunar achiziţiile de materiale făcute de unităţile de primiri urgenţe (UPU), după ce au fost constatate diferenţe de preţuri, în urma unor controale.

Finala Europa League: Suporterii vor fi supravegheaţi cu camere video pe străzile care duc spre Arena Naţională

Suporterii vor fi supravegheaţi cu 90 de camere video pe toate străzile din Sectorul 2 al Capitalei care duc spre Arena Naţională, atât înainte, cât şi după terminarea partidei dintre Atletico Madrid şi Athletic Bilbao.

Şoferii care contestă contravenţiile în instanţă nu vor mai câştiga uşor. Cum arată aparatul care va înregistra audio-video discuţiile cu poliţiştii – FOTO

Discuţiile dintre poliţişti şi şoferii opriţi în trafic pentru încălcarea regulilor de circulaţie vor fi înregistrate audio-video şi vor fi folosite ca probe în cazul în care contravenţiile sunt contestate în instanţă, sistemele fiind montate pe zece maşini ale Poliţiei Rutiere aflate pe A1 şi DN7.

Toate convorbirile telefonice şi mailurile ar putea fi monitorizate legal. Proiectul noii legi „Big Brother”, depus la Parlament

Proiectul de lege privind reţinerea datelor de trafic de către operatorii de telefonie mobilă a fost depus la Parlament la începutul lunii noiembrie de către ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme şi deputatul PDL, Adrian Bădulescu, fost ofiţer SRI.

BRAT a lansat „Monitorizarea Investiţiilor în Publicitate – Radio”

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT) a lansat "Monitorizarea Investiţiilor în Publicitate - Radio" (MIP Radio), al doilea serviciu de acest tip din portofoliul studiilor BRAT, după lansarea, în luna ianuarie, a monitorizării pentru presa scrisă, informează un comunicat.

Motodeltaplanul prăbuşit la Galaţi era monitorizat de o lună de către poliţiştii de frontieră

Un aparat de zbor cu aceleaşi caracteristici ale motodeltaplanului prăbuşit, joi dimineaţă, în judeţul Galaţi, era monitorizat de către poliţiştii de frontieră încă din luna martie, când a fost depistat pentru prima dată zburând în zona de frontieră din apropierea Galaţiului.

Programul de monitorizare a unor companii încheiat cu FMI nu a dus la niciun rezultat – consultant

Programul de monitorizare a unor companii încheiat de Guvern cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) nu a dus după doi ani la niciun rezultat, iar arieratele acestor societăţi au crescut, afirmă Aurelian Dochia, consultant financiar la firma de consultanţă Concept.

Mediafax Monitorizare lansează versiunea pentru mobil a site-ului

Mediafax Monitorizare lansează versiunea pentru mobil a site-ului, prin care clienţii au acces rapid, oricând au nevoie, la articolele din presa scrisă, precum şi la ştirile radio şi TV din rapoartele lor de monitorizare, informează un comunicat.

Specialiştii au făcut un program de lucru pentru monitorizarea şi stabilirea lucrărilor la Uricani

Specialiştii de la CNH şi INSEMEX Petroşani au stabilit un program de lucru, care va fi aplicat de marţi seară, pentru monitorizarea şi stabilirea lucrărilor ce se vor efectua în subteranul Minei Uricani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

SPP neagă că l-ar monitoriza pe Dan Voiculescu

SPP a negat, marţi, că l-ar monitoriza pe vicepreşedintele Senatului Dan Voiculescu, apreciind că afirmaţiile acestuia au un conţinut "eminamente politic".

Lindsay Lohan, obligată să poarte un dispozitiv de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge

Actriţa americană Lindsay Lohan va trebui să poarte un dispozitiv de monitorizare a concentraţiei de alcool din sânge şi să se supună unor controale săptămânale inopinate de detectare a consumului de droguri.

Antonescu: Diaconescu nu este primul despre care se vorbeşte că este urmărit sau monitorizat

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă susţinută la Oradea, că senatorul Cristian Diaconescu nu este singurul politician despre care se spune că este urmărit sau monitorizat.

Băsescu: Justiţia să-şi propună ca în 2010 să elimine mecanismul de monitorizare al UE

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la CSM, că justiţia ar trebui să îşi propună ca în acest an să "lichideze" restanţele pe care le are pentru renunţarea la mecanismul de monitorizare al UE.

Google a lansat un serviciu care permite monitorizarea despăduririlor

Google a lansat un nou serviciu care le permite oamenilor de ştiinţă şi activiştilor ecologici să folosească internetul pentru a supraveghea evoluţia proceselor de despădurire din întreaga lume.

Fostul procuror Ciurea: În dosarul invocat de Nastasiu, 16 persoane erau filate

Fostul procuror Angela Ciurea de la DIICOT, fostă colegă a lui Ciprian Nastasiu, a afirmat, luni seară, la Realitatea TV, că în dosarul invocat de fostul anchetator Nastasiu, disjuns din cazul privatizărilor, erau interceptate 16 persoane, iar acestea s-au suprapus şi cu altele filate.

CNA: OTV, N24 şi B1TV – cele mai multe greşeli de folosire a limbii române

OTV, N24 şi B1TV au înregistrat cele mai multe greşeli de folosire a limbii române în emisiunile pe care le-au difuzat în perioada 20 septembrie - 20 octombrie 2009, însă tendinţa generală este una de scădere a numărului acestor erori la posturilor TV şi radio, potrivit unei monitorizări a CNA.

Examentul auto va fi monitorizat cu GPS şi camere video – VIDEO

Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV) a lansat, joi, programul pilot de monitorizare video şi prin GPS a probei practice a examenului pentru obţinerea permisului de conducere Categoria B, aplicat pentru minimum trei luni în Bucureşti.

Alianţa pentru alegeri corecte va monitoriza prezidenţialele şi referendumul

Alianţa pentru alegeri corecte, formată din ProDemocraţia, Cartel Alfa şi Agenţia de Monitorizare a Presei, intenţionează să monitorizeze alegerile prezidenţiale din 22 noiembrie şi 6 decembrie, precum şi organizarea referendumului, dacă acesta va avea loc, a anunţat, luni, Cristian Pârvulescu.

Guvernul şi FMI au stabilit o listă cu 10 companii monitorizate prioritar

Guvernul şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au stabilit o listă cu zece companii de stat ale căror evoluţii financiare vor fi monitorizate cu prioritate, în vederea reducerii volumului de subvenţii, conform scrisorii suplimentare de intenţie la acordul stand-by încheiat cu instituţia financiară.

Aproape jumătate dintre manageri îşi monitorizează angajaţii

Aproape jumătate dintre managerii români (45,7%) utilizează soluţii software de monitorizare a activităţii angajaţilor, majoritatea folosind două sau mai multe aplicaţii, în timp ce 35,5% nu utilizează astfel sisteme, se arată într-un sondaj realizat de GeCAD Net, firmă de servicii IT.

Onţanu pune camere video în 31 de intersecţii

Primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, a autorizat montarea de camere de supraveghere video în 31 de intersecţii, care vor funcţiona din 15 octombrie.

Tonul folosit de CE în raportul de miercuri, mai blând decât cel din evaluările anterioare

Raportul prezentat miercuri de Comisia Europeană în legătură cu evoluţa Justiţiei din România conţine elemente tehnice asemănătoare cu cele cuprinse în documentele de evaluare din vara trecută sau din iarna acestui an, însă tonul folosit la adresa Bucureştiului este vizibil mai blând.

Predoiu: Reforma justiţiei nu trebuie politizată, este nevoie de consens pentru decizii în corupţie

Raportul CE relevă că reforma justiţiei nu trebuie politizată şi că este nevoie ca voinţa politică să fie mai clar exprimată, fiind necesar un consens al tuturor instituţiilor pentru independenţa sistemului şi decizii rapide în anchetele de corupţie, a declarat ministrul de resort, Cătălin Predoiu.

Peste 50 de elevi români au intrat în contact cu britanicii diagnosticaţi cu virusul H1N1

Directorul Grupului Şcolar "Ioan Holban" din Iaşi, Vasile Guzganu, a declarat presei, luni, că 53 de elevi români au intrat în contact cu cei doi elevi britanici diagnosticaţi cu virusul gripal H1N1, aceştia fiind monitorizaţi de inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

FMI: Sistemul financiar trebuie monitorizat şi după încheierea crizei

Economia mondială va ieşi probabil din criză la începutul anului 2010, însă monitorizarea atentă a sistemului financiar mondial trebuie să continue şi după acest moment, a declarat, vineri, directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn.

Nicu Constantin este în continuare în stare critică

Starea sănătăţii actorului Nicu Constantin este uşor ameliorată, el reuşind să respire singur, spontan, dar rămâne critică, fiind monitorizat permanent de medicii din Clinica de Anestezie Terapie Intensivă, a declarat, marţi, agenţiei MEDIAFAX, comandantul Spitalului Militar, Ioan Sârbu.

FIFA monitorizează evoluţia epidemiei de gripă porcină înaintea Cupei Confederaţiilor

FIFA a anunţat, miercuri, că monitorizează evoluţia epidemiei de gripă porcină, cu o lună şi jumătate înainte de debutul Cupei Confederaţiilor, competiţie ce va fi găzduită de Africa de Sud, informează AFP.

Videanu: FMI a cerut României să monitorizeze companii care primesc subvenţii

FMI a cerut României să monitorizeze mai multe companii care primesc subvenţii, printre care, de la Ministerul Economiei, Compania Naţională a Huilei, Compania Naţională a Uraniului şi Regia Autonomă de Activităţi Nucleare, a declarat, marţi, într-o conferinţă, ministrul Economei, Adriean Videanu.

România a ieşit din top zece al ţărilor cu cele mai riscante datorii de stat

România a ieşit din top zece al statelor cu cele mai riscante datorii, după ce costurile de asigurare a datoriilor ţării faţă de riscurile de restructurare sau default au scăzut comparativ cu sfârşitul lui 2008, potrivit firmei de monitorizare a pieţei finaciare CMA DataVision.

Misiunea NASA de monitorizare din spaţiu a gazelor cu efect de seră a eşuat

Misiunea NASA de monitorizare din spaţiu a gazelor cu efect de seră, lansată marţi, a eşuat, deoarece satelitul care urma să facă acest lucru nu s-a desprins de racheta care îl transporta în spaţiu, a anunţat Agenţia spaţială americană.

Antrenorii din Liga I ar putea să beneficieze de un sistem de monitorizare a partidelor

Un sistem de monitorizare a partidelor, care ar urma să ofere date statistice tehnicienilor, a fost prezentat, luni, la întâlnirea profesională a antrenorilor principali din primele două ligi şi a posesorilor licenţei Pro.

Băsescu doreşte realizarea graficului acţiunilor pentru ridicarea monitorizării pe justiţie

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus, marţi, celor prezenţi la întâlnirea de la Cotroceni, pe tema justiţiei, că obiectivul final al discuţiilor este realizarea unui grafic al acţiunilor care trebuie întreprinse, pentru ca monitorizarea justiţiei din România de către CE să fie ridicată.

SUA a pierdut evidenţa a zeci de arme livrate în Afganistan, inclusiv de România

Armata americană nu a ţinut evidenţa în mod eficient a zeci de mii de arme livrate de Pentagon forţelor afgane sau donate de 21 de ţări, între care şi România, existând riscul ca acestea să fie furate sau vândute militanţilor, relatează International Herald Tribune în ediţia electronică.

Borbely: UDMR va monitoriza cu atenţie activitatea Guvernului

UDMR va monitoriza "cu atenţie" activitatea Guvernului, primul aspect fiind legat de buget, urmând ca cele două grupuri parlamentare ale Uniunii să se întâlnească, în acest sens, săptămâna viitoare, a declarat, duminică, deputatul de Mureş Borbely Laszlo.

CE: Nu există nicio cerere de sprijin financiar din partea României

Comisia Europeană precizează că autorităţile române nu au cerut, până în prezent, sprijin financiar Uniunii Europene, dezminţind astfel informaţiile publicate de agenţia Reuters, care citează o declaraţie a şefului delegaţiei UE la Bucureşti, Nicolae Idu.

Băsescu: Năstase exagerează cu afirmaţiile publice

Preşedintele Traian Băsecu a declarat, luni, la TVR1, că, pentru ca monitorizarea României pe Justiţie să fie ridicată, este nevoie, printre altele, ca niciun dosar de demnitar să nu mai fie reţinut de Parlament, menţionând, în acest context, că Adrian Năstase "exagerează cu afirmaţiile publice".