morminte

Civilizaţie necunoscută, veche de peste 1000 de ani, descoperită în Mexic

Morminte şi rămăşiţe omeneşti ale unei populaţii care a trăit în urmă cu peste 1.000 de ani, ce nu a fost încă identificată, au fost descoperite în munţii din nordul Mexicului, a anunţat Serviciul naţional de arheologie din această ţară.

Două morminte vechi de 2.500 de ani, descoperite în necropola Saqqara

Două morminte vechi de circa 2.500 de ani au fost descoperite în necropola egipteană Saqqara, la sud de oraşul Cairo, unul dintre acestea fiind cel mai mare monument de acest tip descoperit până în prezent în acest complex, a anunţat, luni, Consiliul suprem pentru antichităţi egiptene (CSA).

Egipt: Mormintele faraonilor ar putea dispărea

Mormintele bogat ornamentate ale faraonilor din Valea Regilor, situată în sudul Egiptului, ar putea dispărea în 150 - 500 de ani dacă vor rămâne deschise turiştilor, a declarat şeful Departamentului pentru Antichităţi Egiptene, Zahi Hawass.

Morminte vechi de 4.300 de ani, descoperite în Egipt (Galerie Foto)

O expediţie arheologică egipteană a descoperit, în Saqqara, două morminte vechi de 4.300 de ani, datând din perioada domniei faraonului Unas, ultimul suveran al dinastiei a V-a, a anunţat Consiliul suprem pentru antichităţi al Egiptului (CSAE).

Sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului, profanate

Sute de morminte din Cimitirul Evreiesc de pe şoseaua Giurgiului din Bucureşti au fost profanate, Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România reclamând, joi, actele de vandalism Ministerului Justiţiei.

Mumie preincaşă, descoperită în Peru

Arheologii care lucrează la situl Huaca Pucllana din Peru au descoperit, marţi, într-un mormânt, o mumie ce se pare că aparţine vechiului cult Wari, care s-a dezvoltat în zonă înainte de cultura incaşă.

Cea mai mare necropolă dacică, descoperită în Ucraina

Arheologii sătmăreni au descoperit cel mai mare cimitir din arealul dacic, cu ocazia săpăturilor efectuate pe şantierul arheologic de la Malaia Kopania, din Ucraina, aflat la 20 de kilometri de graniţa cu România.

Morminte faraonice din vremea lui Ramses al II-lea, descoperite lângă Cairo

O echipă de arheologi egipteni a scos la lumina zilei un mare număr de morminte care datează din epoca lui Ramses al II-lea, care conţin un sarcofag şi o parte dintr-o mumie, la Sakkara, la sud-vest de Cairo, a anunţat Consiliul Suprem pentru Antichităţi al Egiptului, transmite AFP.