motivare

Violatorul jurnalistei a comis o faptă la indigo în 2005

Bărbatul suspectat că, în 10 septembrie, a violat o jurnalistă, în zona Lacului Floreasca din Capitală, în noiembrie 2005 a acostat o studentă într-o staţie de autobuz, a ameninţat-o cu moartea şi a violat-o pe un teren viran, pentru faptele sale fiind condamnat la 11 ani de închisoare.

Curtea de Apel Bucureşti: Dinel Staicu a înţeles să trateze ca o „marfă” soluţia dorită în contestaţia în anulare

Dinel Staicu a dovedit perseverenţă infracţională şi a tratat ca pe o "marfă" soluţia dorită, dând mită magistraţilor peste un milion de euro, sumă considerată imposibil de refuzat, arată Curtea de Apel în motivarea deciziei de arestare a omului de afaceri, în dosarul judecătoarei Cîrstoiu.

ICCJ: Cornel Penescu numea „comision” sau „protocol” mita dată lui Antonie Solomon

ICCJ consideră evident faptul că Antonie Solomon a luat mită de la Cornel Penescu, banii respectivi fiind menţionaţi în registrele firmei Pic drept "comision" sau "protocol", potrivit motivării deciziei prin care fostul primar al Craiovei a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

Motivarea deciziei de arestare: Lăsat în libertate, Hayssam ar putea încerca din nou să se sustragă urmăririi penale

Tribunalul Bucureşti (TB) motivează decizia de arestare preventivă a lui Omar Hayssam prin aceea că inculpatul a părăsit în mod fraudulos teritoriul României şi, lăsat în libertate, ar putea încerca din nou să se sustragă urmăririi penale şi i-ar putea influenţa pe ceilalţi inculpaţi.

Tribunalul Bucureşti: Olosz a vrut tergiversarea cauzei, în speranţa unei pedepse mai blânde. Noul Cod Penal încurajează corupţia

Judecătorul TB care l-a condamnat pe Olosz Gergely la şapte ani de închisoare pentru trafic de influenţă comentează, în motivare, noul Cod Penal, spunând despre acesta că prevede pedepse "mult mai blânde" pentru corupţie, iar din acest motiv fostul senator a urmărit tergiversarea dosarului.

De ce i-a fost mărită pedeapsa lui Gigi Becali cu 6 luni de închisoare. Motivarea instanţei

Gigi Becali a dat dovadă de perseverenţă infracţională în perioada lungă de timp în care şi-a desfăşurat activităţile ilicite, arată Tribunalul Bucureşti (TB), în motivarea deciziei prin care i-a mărit acestuia pedepsa la trei ani şi jumătate de închisoare.

Contestaţia lui Cioacă în cazul condamnării la 22 de ani de închisoare, judecată în octombrie

Contestaţia fostului poliţist Cristian Cioacă în cazul condamnării la 22 de ani de închisoare, primită în dosarul în care este acuzat de uciderea soţiei sale, Elodia Ghinescu, va fi judecată în 3 octombrie, la Curtea de Apel Piteşti.

Motivarea deciziei de arestare a directoarei Costica Vărzaru: Fapta este periculoasă pentru că a creat avantaje pentru elevii care au dat bani

Tribunalul Bucureşti arată că faptele directoarei Costica Vărzaru sunt periculoase şi grave pentru că, prin comiterea lor, s-a creat un avantaj pentru elevii care promovează examenul de bacalaureat prin fraudă şi pot ajunge să intre la facultate în locul altor elevi care au promovat legal examenul.

Curtea Constituţională: Cele două condiţii puse referendumului respectă recomandările Comisiei de la Veneţia

Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra sesizării de neconstituţionalitate pe modificările aduse legii referendumului că reducerea cvorumului la 30% şi introducerea condiţiei votului a 25% din alegători respectă legea fundamentală, jurisprudenţa şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

Curtea Constituţională susţine în motivarea asupra contestaţiei faţă de modificările aduse Legii referendumului că reducerea cvorumului poate fi aplicată abia după un an de zile pentru că altfel nu ar fi respectate principiile statului de drept şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

De ce a fost eliberat directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu. Motivarea instanţei

Directorul Intact Group, Sorin Alexandrescu, a fost eliberat de Tribunalul Bucureşti, pentru că procurorii anticorupţie nu au dovedit că acesta ar încerca să influenţeze în vreun fel cursul anchetei de şantaj şi nici pericolul social în cazul acestuia.

Tribunalul Giurgiu, despre agresorul lui Chauncey Hardy: Şapte ani de închisoare sunt suficienţi ca să se îndrepte – MOTIVAREA SENTINŢEI

Pedeapsa de şapte ani de închisoare dată lui Ionuţ Tănăsoaia - agresorul baschetbalistului american decedat după ce a fost lovit cu pumnul în faţă - este suficientă pentru ca acesta să se îndrepte, conform motivării sentinţei dispuse de Tribunalul Giurgiu.

Cazul femeii violate, ucise şi tranşate: Motivarea deciziei de arestare a lui Florin Mînzăraru

Florin Mînzăraru, acuzat că a violat, ucis şi tranşat o femeie din Argeş, a fost arestat preventiv de Tribunalul Bucureşti pentru că prezintă un pericol pentru ordinea publică, iar cercetarea lui în libertate pentru faptele comise i-ar crea impresia că poate persista în sfidarea legii.

Judecătoria Sectorului 1: Alexandrescu are abilitate în a folosi metode care să îngreuneze tragerea la răspundere

Calitatea conspirată în care a acţionat Sorin Alexandrescu denotă o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea şi tragerea la răspundere, faptele acestuia lezând dreptul cetăţenilor de a fi informaţi cu profesionalism în mass-media, arată instanţa în motivarea arestării.

Silviu Ionescu, despre accidentul din Singapore: Din imaginile celui de-al doilea accident reiese că ambii martori mint

Fostul însărcinat cu afaceri al României în Singapore Silviu Ionescu susţine că, potrivit imaginilor surprinse de camerele de supraveghere, martorii de la al doilea dintre accidentele pentru care a fost condamnat la închisoare "apar la 6-7 secunde" după ce maşina pleacă şi, în opinia lui, au minţit.

Motivarea condamnării diplomatului Silviu Ionescu: Nu a dat dovadă de „căinţă” sau „responsabilitate civică”. A lăsat victimele în agonie pentru a fugi

Instanţa arată, în motivarea condamnării diplomatului Silviu Ionescu, că acesta nu a dat dovadă de "căinţă" sau "responsabilitate civică" după ce şi-a lăsat victimele agonizând în stradă în urma accidentelor din Singapore, modul de corectare fiind închisoarea.

CSM: Alina Bica a dat dovadă de spirit de iniţiativă şi deschidere faţă de noi metode de investigare

Alina Bica, avizată pozitiv pentru funcţia de procuror-şef al DIICOT, a dat dovadă, de-a lungul activităţii profesionale, de spirit de iniţiativă şi deschidere faţă de noi tehnici şi investigare a infracţiunilor, arată Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în motivare.

De ce a fost eliberată din arest judecătoarea Antonela Costache. Motivarea instanţei

Curtea de Apel Bucureşti a decis că Antonela Costache poate fi eliberată pentru că nu sunt probe care să arate traficul de influenţă, a avut o conduită foarte bună şi o activitate profesională de excepţie, iar "moralitatea şi legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viaţa normală".

Dragomir şi Iorgulescu, achitaţi pentru că nu s-a dovedit că au avut înţelegeri frauduloase

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, şi Gino Iorgulescu au fost achitaţi definitiv de instanţa supremă pentru că nu au existat suficiente probe care să arate că între cei doi ar fi existat o înţelegere legată de o tranzacţie imobiliară supraevaluată, care a costat Liga peste 350.000 de euro.

Motivarea deciziei de eliberare a lui Adrian Năstase: Opiniile lui nu pot fi cenzurate de instanţă şi nu duc la prelungirea executării pedepsei

Doi judecători ai Tribunalului Bucureşti arată, în motivarea deciziei de eliberare a lui Adrian Năstase, că nu pot cenzura opiniile personale ale fostului demnitar şi că acestea, indiferent care sunt, nu pot duce la o prelungire a executării pedepsei sau la neacordarea eliberării condiţionate.

Motivarea deciziei în dosarul Loteria I: Se impune îndepărtarea lui Copos de la activităţi ce presupun încredere publică

Judecătoria Sectorului 2 arată în motivarea deciziei din dosarul Loteria I că se impune îndepărtarea lui Gheorghe Copos de la activităţile care presupun încrederea publică şi exerciţiul autorităţii, ca pedeapsă accesorie, având în vedere natura şi gravitatea infracţiunii săvârşite de acesta.

De ce a fost condamnat autorul masacrului de la Perla, Gheorghe Vlădan, la închisoare pe viaţă. Motivarea instanţei

TB notează, în motivarea deciziei prin care autorul masacrului de la Perla, Gheorghe Vlădan, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, că pedeapsa se impune în raport cu rezonanţa deosebit de negativă a faptelor, calitatea inculpatului de angajat al MAI şi periculozitatea deosebită a acestuia.

De ce nu a fost eliberat din închisoare Sorin Ovidiu Vîntu. Motivarea instanţei

Cererea de eliberare condiţionată formulată de Sorin Ovidiu Vîntu, aflat în detenţie după ce a fost condamnat la un an de închisoare în dosarul şantajării lui Sebastian Ghiţă, a fost respinsă în 6 martie de Judecătoria Sectorului 4.

Motivarea Curţii de Apel Braşov în cazul lui Huidu: Închisoarea cu executare ar fi „o măsură excesivă”

O pedeapsă cu executare în cazul fostului realizator TV Şerban Huidu ar fi "o măsură excesivă", întrucât acesta este la prima abatere, are un potenţial ridicat de "reconsiderare" a conduitei şi regretă comiterea faptei, se arată în motivarea sentinţei Curţii de Apel Braşov din 7 februarie.

Motivarea recursului DNA la cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase. Recursul va fi judecat în 18 martie

Procurorii DNA au transmis luni Judecătoriei Sectorului 4 dosarul privind cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase, la care au ataşat şi motivele de recurs împotriva deciziei prin care această instanţă a decis eliberarea condiţionată a fostului premier. Recursul va fi judecat în 18 martie.

Judecătoria Sectorului 4: Lucrarea ştiinţifică a lui Adrian Năstase este în acord cu legea. Cele 45 de zile, acordate corect

Lucrarea ştiinţifică scrisă de Adrian Năstase în penitenciar a fost întocmită conform dispoziţiilor legale, iar cele 45 de zile scăzute din pedeapsă pentru activitatea desfăşurată în detenţie au fost stabilite corect, arată Judecătoria Sectorului 4 în motivarea deciziei de eliberare.

MOTIVAREA deciziei de eliberare a lui Adrian Năstase. Ce a considerat instanţa Judecătoriei Sectorului 4

Adrian Năstase a avut un comportament conform "întru totul" cu rigorile mediului carceral şi nu a fost niciodată sancţionat, iar regimul de detenţie şi-a atins scopul pentru care fostul premier a fost condamnat, arată instanţa Judecătoriei Sectorului 4 în motivarea deciziei de eliberare.

Nuţu Cămătaru a fugit cu câteva ore înainte ca anchetatorii să descindă la casa acestuia

Nuţu Cămătaru a fugit cu câteva ore înainte ca anchetatorii să descindă la casa acestuia, fiind găsit într-o locuinţă, unde s-a ascuns pentru a nu fi reţinut, arată Tribunalul Bucureşti în motivarea deciziei de arestare preventivă a acestuia şi a altor patru persoane.

ICCJ: Anii de la comiterea faptelor lui Ioan Avram Mureşan nu au atenuat gravitatea lor

Completul de cinci judecători de la instanţa supremă arată că cei 13 ani scurşi de la comiterea faptelor pentru care a fost condamnat fostul ministru al agriculturii Ioan Avram Mureşan nu atenuează gravitatea lor, generată de funcţiile inculpaţilor şi de acordul cu Statele Unite.

Motivarea deciziei în DOSARUL TRANSFERURILOR: Fraţii Becali, iniţiatori şi beneficiari. Borcea, contribuţie prin funcţie

Instanţa notează felul elaborat în care fraţii Becali au iniţiat şi dezvoltat activităţile ilicite privind obţinerea de bani ilegali din transferuri de jucători, perioada lungă de timp şi numărul mare de fapte comise astfel, dar şi contribuţia esenţială a lui Cristi Borcea prin prisma funcţiei sale.

Motivarea deciziei în DOSARUL TRANSFERURILOR: Expertizele oamenilor de fotbal nu combat expertiza Gărzii Financiare

Curtea de Apel Bucureşti arată în decizia de condamnare a oamenilor de fotbal din dosarul tranferurilor de jucători că expertizele comandate de aceştia nu combat rapoartele şi expertiza Gărzii Financiare şi că ei se fac vinovaţi de acuzaţiile aduse de procurorii anticorupţie.

Cei care au pus dispozitivul exploziv sub maşina lui Mararu au cerut 15.000 euro dacă acesta moare

Daniel Pădurariu a planificat asasinarea lui Bogdan Mararu, pe fondul unor conflicte mai vechi cu familia acestuia, şi l-a pus pe Cosmin Irinel Lăcătuş să găsească două persoane care, pentru 7.000 de euro, să monteze dispozitivul exploziv, acestea cerând 15.000 de euro dacă Mararu moare.

TB: Trăşculescu s-a folosit de funcţia politică, relaţii şi cunoştinţe, pentru atribuirea lucrărilor

Fostul deputat Alin Trăşculescu s-a folosit de influenţa pe care o avea, fie pe linie de afiliere politică, fie pe simple relaţii de prietenie şi cunoştinţe pentru atribuirea unor lucrări către un anumit ofertant şi, pentru aceasta, se aştepta să primească bani, se arată în motivarea arestării.

Motivarea Tribunalului Bucureşti: Trăşculescu a dat dovadă de cinism atunci când îşi trafica influenţa pentru bani

Fostul deputat Alin Trăşculescu a dat dovadă de un cinism ce reiese din conţinutul tuturor interceptărilor, în contextul în care a înţeles să-şi folosească influenţa conferită de calitatea sa de demnitar pentru a obţine bani, arată Tribunalul Bucureşti, în motivarea deciziei de arestare a acestuia.

ICCJ, despre Năstase: Pedeapsa s-a dorit exemplară pentru a menţine vie conştientizarea urmărilor

ICCJ radiografiază, în motivarea din dosarul Trofeul Calităţii, modul în care trebuie analizate şi judecate faptele de corupţie la nivel înalt, aratând că percepţia publică asupra unor astfel de fapte se poate diminua în timp, motiv pentru care ele trebuie pedepsite sever oricând sunt depistate.

MOTIVAREA ICCJ: Năstase, principalul beneficiar din Trofeul Calităţii. „Afacerea”, pusă în mişcare pentru el. Detenţia – pentru îndreptarea atitudinii acestuia faţă de infracţiuni

Inculpaţii din dosarul "Trofeul Calităţii" au obţinut un beneficiu constând în sume de bani sau menţinere în funcţii publice, avantajul substanţial revenind, "fără îndoială, persoanei pentru care întreaga «afacere» a fost pusă în mişcare, respectiv lui Adrian Năstase". Condamnarea lui Năstase este "singura aptă să asigure îndreptarea atitudinii acestuia faţă de comiterea de infracţiuni" şi "resocializarea sa pozitivă", arată ICCJ în motivarea condamnărilor definitive din dosarul "Trofeul Calităţii".

Instanţă: Soţii Reghecampf sunt obişnuiţi cu atacurile mediatice, iar Tudor nu-i mai poate şantaja

Dumitru Tudor nu ar mai putea să îi şantajeze pe Laurenţiu şi Ana Maria Reghecampf dacă ar fi lăsat liber întrucât a prezentat deja faptele aşa-zis compromiţătoare în emisiuni TV, iar conflictul nu a fost puternic resimţit de soţii Reghecampf întrucât aceştia sunt obişnuiţi cu atacurile mediatice.

Motivarea instanţei în cazul Şerban Huidu: Cum a explicat fostul realizator TV impactul fatal

Autoturismul Dacia Logan lovit de maşina condusă de fostul realizator TV Şerban Huidu, condamnat la închisoare cu suspendare în urma accidentului din octombrie 2011, soldat cu trei morţi, s-a rotit de două ori în aer, potrivit declaraţiilor martorilor incluse în motivarea Judecătoriei Braşov.

De ce au fost achitaţi Becali şi Babiuc în procesul schimbului de terenuri – motivarea instanţei

Probele procurorilor DNA nu dovedesc acuzaţiile aduse finanţatorului Stelei, George Becali, fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, fiicei acestuia, Ioana, şi generalului Dumitru Cioflină, în legătură cu schimbul de terenuri dintre omul de afaceri şi MApN, motivează ICCJ achitarea acestora.

Deputatul Viorel Cărare spune că a demisionat din PDL din cauza tensiunilor din organizaţia Vaslui

Deputatul Viorel Cărare, vicepreşedinte al organizaţie judeţene Vaslui a PDL, a declarat că şi-a dat demisia din partid din cauza tensiunilor existente la nivelul organizaţiei, acesta urmând să activeze până la finalul mandatului ca deputat independent.