mprumut

UE va acorda 6,5 miliarde de euro Ungariei pentru susţinerea economiei

Uniunea Europeană va acorda 6,5 miliarde de euro Ungariei, împrumut care face parte dintr-un program mai amplu de finanţare convenit cu FMI, în valoare totală de 25,1 miliarde de dolari, destinat depăşirii problemelor cu care se confruntă economia ţării.

The Economist corectează un articol despre o presupusă negociere a României cu FMI

Publicaţia The Economist a corectat un articol din luna octombrie şi a scos România, Bulgaria şi Letonia de pe lista statelor care negociază cu Fondul Monetar Internaţional (FMI) obţinerea de împrumuturi, după ce toate cele trei ţări au negat existenţa unor astfel de discuţii.

AC Milan a anunţat oficial împrumutul lui David Beckham

Clubul AC Milan a anunţat oficial, joi, transferul sub formă de împrumut al mijlocaşului englez David Beckham, de la Los Angeles Galaxy.

FMI, UE şi Banca Mondială vor acorda credite de 25,1 miliarde dolari Ungariei

Fondul Monetar Internaţional (FMI), Uniunea Europeană (UE) şi Banca Mondială (BM) vor acorda Ungariei credite în valoare totală de 25,1 miliarde dolari, destinate restabilirii încrederii în economia locală, afectată semnificativ de criza financiară globală.

BNR: România nu are nevoie de un împrumut de la FMI

România nu are nevoie, potrivit calculelor Băncii Naţionale a României (BNR), de un împrumut de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), şi nu există probleme de finanţare, a declarat, marţi, viceguvernatorul băncii centrale Cristian Popa.

Taher nu i-a plătit lui Copos niciun ban pentru cele 80 la sută din acţiunile FC Rapid (surse)

Punerea în proprietate a omului de afaceri Fathi Taher cu cele 80 la sută din acţiunile SC FC Rapid SA nu a fost realizată până acum deoarece acesta nu a îndeplinit niciuna dintre obligaţiile contractului de preluare a clubului şi nu i-a plătit niciun ban lui George Copos pentru pachetul majoritar.

AIG a semnat un acord „definitiv” cu Fed

American International Group (AIG) a semnat un acord "definitiv" cu Rezerva Federală americană (Fed), prin care banca centrală va oferi asigurătorului un credit de până la 85 miliarde de dolari, în schimbul preluării unei participaţii de 79,9%.

Fed împrumută AIG cu până la 85 miliarde de dolari

Rezerva Federală americană (Fed) va împrumuta American International Group (AIG) cu până la 85 de miliarde de dolari pentru doi ani, în schimbul preluării unei participaţii de 79,9% la asigurător, finanţarea de urgenţă având scopul de a evita intrarea grupului în faliment.

Mureşan: Fabbiani va fi împrumutat la Newell’s Old Boys

Preşedintele CFR Cluj, Iuliu Mureşan, a declarat, luni seara, la Sport.ro, că atacantul Christian Fabbiani va fi împrumutat în următoarele zile, la solicitarea acestuia, la formaţia argentiniană Newell's Old Boys.

Corriere dello Sport: Lazio insistă pentru Moţi

Cotidianul Corriere dello Sport a scris, luni, că gruparea italiană Lazio Roma, la care este legitimat Ştefan Radu, insistă pentru transferul fundaşului echipei Dinamo Bucureşti, Cosmin Moţi.

BERD va finanţa modernizarea IMM-urilor

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) va finanţa cu 40 milioane de euro proiecte pentru modernizarea întreprinderilor mici şi mijlocii din sectorul industrial din România, fondurile fiind accesibile prin intermediul Băncii Comerciale Române şi BRD-Groupe Societe Generale.

CE a lansat o investigaţie oficială împotriva Italiei, pentru un împrumut acordat Alitalia

Comisia Europeană (CE) a lansat, miercuri, o investigaţie oficială împotriva Italiei, referitoare la un împrumut acordat de guvernul italian operatorului de transport aerian Alitalia, aflat în pericol de faliment, a declarat comisarul pentru Transporturi, Antonio Tajani.

Gândul: Poliţia creditelor face dosar întregii familii

De multe ori o persoană care solicită un credit la o bancă este respinsă fără nici un fel de explicaţie deşi nu se află în baza de date a Biroului de credit şi nici nu e consemnată la Centrala Riscurilor Bancare.

Sepsi va fi împrumutat de Benfica la un alt club

Cotidianul portughez A Bola a scris, joi, că fundaşul echipei Benfica Lisabona, Laszlo Sepsi, va fi împrumutat sezonul viitor la un alt club pentru a căpăta mai multă experienţă.

Predoiu interesat de recuperarea decalajului programului cu BM privind instanţele

Ministrul Justiţiei, Cătăllin Predoiu, a stabilit, în această săptămână, cu experţii Băncii Mondiale (BM) recuperarea decalajului privind implementarea programului pentru construirea unor noi sedii judecătoreşti şi renovarea spaţiilor existente, precum şi pentru pregătirea personalului.

Paul Cazan se află la Cluj pentru a parafa împrumutul jucătorilor Mărginean, Oliveira şi Amoreirinha

Directorul executiv al grupării UTA Arad, Paul Cazan, se află la Cluj pentru parafarea actelor de împrumut ale jucătorilor Radu Mărginean, Pedro Oliveira şi Daniel Amoreirinha, de la CFR Cluj.

Gândul: Băncile negociază doar cu anumiţi clienţi condiţiile de creditare

Negocierea condiţiilor de creditare nu a devenit încă o practică pe piaţa bancară românească. Scenariul contractării unui credit este aproape la fiecare bancă acelaşi: spui ce doreşti iar consilierul de credit îţi comunică ce poţi să primeşti, faci dosarul şi într-un final semnezi contractul de creditare pe care-l vezi doar atunci, moment în care poţi să descoperi (dacă cunoşti ceva noţiuni juridice) şi toate costurile împrumutului.

Rapid a dat 400.000 de euro pe Herea

Mijlocaşul Ovidiu Herea a fost împrumutat clubului Rapid pe o perioadă nedeterminată în schimbul a 400.000 de euro, a anunţat preşedintele Consiliului de Administraţie al FC Naţional, Constantin Iacov.

CA al SRTv împrumută 3,5 milioane RON pentru finanţarea activităţilor curente

Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv) a aprobat, în şedinţa de joi, accesarea unui credit pe termen scurt, în valoare de 3.500.000 RON, „pentru finanţarea activităţilor curente".