Directorul unei firme de construcţii şi un muncitor au MURIT după ce au leşinat într-o fosă septică/ Anchetă penală
16:15, 30 Mai 2018
Poliţiştii din Gorj au deschis un dosar penal, după ce directorul unei firme de construcţii şi un muncitor din Târgu-Jiu au murit, miercuri, în urma unui accident de muncă, cei doi bărbaţi rămânând fără aer în timp ce făceau lucrări într-o fosă septică, transmite corespondentul MEDIAFAX. Şi unui pompier i s-a făcut rău atunci când a coborât în hazna, acesta fiind transportat la spital.