mutu

Cum explică Ioan Becali plecarea lui Mutu de la Fiorentina

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă susţinută în Italia, că Adrian Mutu a plecat de la şedinţa de pregătire de miercuri, după ce a aflat că cei din conducerea clubului l-au jignit, numindu-l "cancerul clubului" şi "nenorocit", informează violanews.com.

Oficial: Fiorentina l-a exclus pe Mutu de la antrenamente şi pregătire

Clubul Fiorentina a anunţat, vineri, pe site-ul oficial, excluderea jucătorului Adrian Mutu de la antrenamentele şi pregătirea echipei, deoarece acesta a încălcat obligaţiile contractuale.

Mutu s-a prezentat la antrenamentul Fiorentinei

Atacantul Adrian Mutu s-a prezentat, vineri dimineaţă, la antrenamentul formaţiei Fiorentina, anunţă calciomercato.com, iar la ora 14.00 (ora României) va susţine o conferinţă de presă alături de Ioan Becali şi avocatul Paolo Rodella.

Adrian Mutu împlineşte sâmbătă 32 de ani

Atacantul echipei AC Fiorentina şi al naţionalei României, Adrian Mutu, supranumit "Briliantul" de suporterii români şi "Il Fenomeno" de fanii italieni, împlineşte, sâmbătă, 32 de ani şi îşi începe anul 2011 în plin scandal, aşa cum a fost cazul şi în 2010.

Mihajlovici: Mutu a dat dovadă de lipsă de respect faţă de toţi. Nu am nevoie de un astfel de jucător

Tehnicianul echipei Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat că atacantul Adrian Mutu a dat dovadă de lipsă de respect faţă de toţi plecând de la antrenamentul de miercuri fără să dea explicaţii şi a precizat că formaţia sa pierde un jucător important, informează direttanews.it.

Conducerea Fiorentina: Vom lua măsuri dure împotriva lui Mutu

Administratorul delegat al clubului Fiorentina, Sandro Mencucci, a declarat, joi, pentru Sky Sport, că gruparea italiană va lua măsuri dure împotriva atacantului român Adrian Mutu, după ce acesta a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie, informează fiorentina.it.

Fost antrenor italian: Mutu ar fi util la AC Milan

Fostul antrenor italian Corrado Orrico a declarat, la Sky Sport, că AC Milan ar face o mare afacere dacă l-ar transfera pe atacantul român Adrian Mutu, care se află în dizgraţia conducătorilor clubului AC Fiorentina, informează site-ul direttanews.it.

Mutu a refuzat să se antreneze după ce a aflat că Fiorentina nu îl lasă să plece liber de contract

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, într-o emisiune televizată, că atacantul Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri după-amiază al Fiorentinei după ce a aflat că gruparea viola nu îi permite să se transfere la o altă echipă din Italia liber de contract.

Fiorentina ar putea deschide acţiuni contra lui Mutu în plan sportiv şi civil

Site-ul oficial al clubului AC Fiorentina a anunţat, printr-un comunicat, că atacantul român Adrian Mutu a părăsit antrenamentul de miercuri fără să ofere vreo explicaţie şi că, urmare a comportamentului său din ultima perioadă, gruparea va deschide acţiuni în plan sportiv şi civil.

Director sportiv Cesena: Mutu ne interesează doar dacă vine gratis

Directorul sportiv al clubului Cesena, Lorenzo Minotti, a declarat, miercuri, pentru site-ul fiorentinanews.com, că a vorbit cu impresarul lui Adrian Mutu, Victor Becali, şi i-a transmis că atacantul român poate veni la echipa sa doar gratis.

Mutu, nou incident la Fiorentina. Becali spune că ruptura dintre român şi clubul viola este totală

Presa italiană a scris, miercuri, că atacantul Adrian Mutu a avut un nou incident la Fiorentina, iar fostul impresar Ioan Becali a declarat că ruptura dintre jucătorul român şi clubul viola este "totală".

Mihajlovici: Dacă într-o zi Mutu va pleca, avem alţi jucători pe postul lui

Antrenorul echipei AC Fiorentina, Sinişa Mihajlovici, a declarat, miercuri, că în cazul în care atacantul Adrian Mutu va pleca într-o zi de la formaţia italiană, are alţi jucători pe postul lui, informează La Repubblica.

Giuseppe Signori: Mutu este unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului mondial

Fostul internaţional italian Giuseppe Signori a declarat, marţi, la Radio Toscana, că atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, este unul dintre cele mai mari talente ale fotbalului mondial, informează site-ul violanews.com.

Mutu a piedut titlul de cel mai bun jucător al Parmei din ultimii zece ani. Vezi cine a câştigat

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a pierdut titlul de cel mai bun jucător din ultimii zece ai formaţiei FC Parma, pentru care a jucat în perioada 2002-2003, informează site-ul gazzettadiparma.it.

2010 – Anul de coşmar al lui Adrian Mutu

Anul 2010 a început spectaculos pentru Adrian Mutu, care a marcat meci de meci, însă totul a "explodat" la 28 ianuarie, când Comitetul Olimpic Italian (CONI) a anunţat că românul a fost depistat pozitiv cu sibutramină, pentru a doua oară în carieră după episodul "Chelsea 2004".

Fiorentina anunţă că absenţa lui Mutu de la antrenament a fost justificată

Gruparea Fiorentina a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că atacantul român Adrian Mutu, precum şi alţi câţiva jucători, au lipsit de la şedinţa de pregătire programată în această după-amiază, din cauza întârzierilor înregistrate la cursele aeriene cu care aceştia urmează să revină la Florenţa.

Adrian Mutu, pe lista clubului Parma pentru un eventual transfer

Presa italiană notează, luni, că şi gruparea Parma a intrat în cursa pentru achiziţionarea atacantului Adrian Mutu, după ce de serviciile acestuia s-au arătat interesate cluburi precum Galatasaray, Napoli şi Malaga.

Adrian Mutu, dorit de Malaga

Atacantul echipei Fiorentina, Adrian Mutu, este dorit de gruparea spaniolă Malaga, care ar fi oferit 3 milioane de euro pentru transferul jucătorului şi un salariu net de 2,5 milioane de euro pentru român, informează site-ul calcionews24.com.

Fiorentina l-a pus pe Adrian Mutu pe lista de transferuri

Oficialii clubului AC Fiorentina au decis să-l pună pe lista de transferuri pe atacantul Adrian Mutu, nemulţumiţi de problemele create de român în ultima perioadă, jucătorul urmând a fi cedat în perioada de "mercato" din ianuarie, informează site-ul fiorentina.it.

Ioan Becali: Cred că Mutu rămâne la Fiorentina

Fostul impresar Ioan Becali a declarat, joi, postului Sky Sport 24, că el crede că atacantul Adrian Mutu va rămâne la Fiorentina şi că nu există nicio ofertă din partea clubului Napoli pentru transferul fotbalistului român, informează www.calcionews24.com

Adrian Mutu, candidat la titlul de cel mai bun jucător al Parmei din ultimii zece ani

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, se află printre cei zece candidaţi la titlul de cel mai bun jucător din ultimii zece ai formaţiei FC Parma, pentru care a jucat în perioada 2002-2003, informează site-ul gazzettadiparma.it.

Fiorentina neagă contactul cu vreun club pentru cedarea lui Adrian Mutu

Oficialii grupării AC Fiorentina au negat contactul cu vreun club pentru cedarea lui Adrian Mutu, după ce în ultimele zile au apărut zvonuri conform cărora atacantul român este dorit de echipa SSC Napoli, informează violanews.com.

Procuratorul Enrico Fedele: Napoli are nevoie de un jucător ca Mutu

Agentul italian de jucători Enrico Fedele a declarat, luni, că gruparea SSC Napoli are nevoie de un jucător ofensiv de calitate, iar românul Adrian Mutu ar putea fi o variantă în acest sens, informează pianetazzurro.it.

Lăcătuş: Mutu nu este un exemplu pentru români

Tehnicianul stelist Marius Lăcătuş a declarat că atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, nu este un exemplu pentru români deoarece un jucător care este mai cunoscut pentru viaţa sa privată decât pentru realizările din teren nu poate reprezenta un punct de referinţă, informează calciomercato.com.

Mutu: Nu m-am gândit niciodată să mă retrag, sper să-mi închei cariera la Fiorentina

Atacantul Adrian Mutu a declarat, într-un interviu acordat publicaţiei La Nazione, că speră să-şi încheie cariera la Fiorentina, club care i-a propus un nou contract pe cinci ani, şi a spus că niciodată nu s-a gândit să se retragă în cele nouă luni de suspendare după cazul sibutramina.

Jorgensen: Mutu trăieşte pentru gol, el are şapte vieţi

Fostul fotbalist al echipei Fiorentina, Martin Jorgensen, a declarat pentru site-ul violanews.com că atacantul Adrian Mutu trăieşte pentru a marca şi "are şapte vieţi", reuşind mereu să se redreseze după perioadele dificile.

Mutu, între primi zece jucători ai etapei a XV-a a campionatului Italiei

Site-ul tuttomercatoweb.com l-a inclus pe atacantul român al echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, între cei mai buni jucători ai etapei a XV-a din Serie A.

Mutu: Vreau să duc din nou Fiorentina în cupele europene

Atacantul Adrian Mutu le-a spus, luni, unor apropiaţi că îşi doreşte să ducă din nou echipa AC Fiorentina în cupele europene, informează Corriere dello Sport.

Mutu, nominalizat la premiul dezamăgirea anului în Italia

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, care a fost suspendat timp de nouă luni pentru dopaj, a fost nominalizat la premiul "Bidonul de Aur", care se acordă jucătorului din campionatul Italiei care a dezamăgit cel mai mult, informează Radio2 Catersport.

Sandro Mencucci: Mutu este un geniu, dar este şi obraznic

Administratorul delegat al clubului AC Fiorentina, Sandro Mencucci, a declarat, luni, pentru Radio Rai, că atacantul Adrian Mutu este un geniu, dar în acelaşi timp este şi obraznic, informează site-ul fiorentina.it.

Presa italiană: Super Mutu – petrecere după 319 zile, a făcut fericită Fiorentina, nu a dezamăgit

Presa italiană notează, duminică, după meciul Fiorentina - Cagliari, scor 1-0, în care atacantul Adrian Mutu a înscris unicul gol, că românul se află la prima reuşită după 319 zile, făcându-şi fericită echipa, şi nu a dezamăgit.

Mihajlovici: Mutu este puternic, ştia că va reveni

Tehnicianul Sinişa Mihajlovici a declarat că este foarte fericit pentru atacantul Adrian Mutu, care a adus victoria Fiorentinei în meciul cu echipa Cagliari, scor 1-0, din etapa a XV-a a campionatului Italiei, el reuşind să marcheze după 11 luni într-o partidă oficială, informează violanews.com.

Mutu: Pentru mine este cea mai frumoasă zi din 2010

Atacantul Adrian Mutu, care a marcat golul victoriei Fiorentinei în meciul cu echipa Cagliari, a declarat că, duminică, 5 decembrie, este cea mai frumoasă zi pentru el din 2010, una din puţinele zile fericite, informează violanews.com.

Mutu: Pentru mine este important că mă întorc pe teren

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a declarat, duminică, pentru Rai Sport, înaintea partidei cu formaţia Cagliari, că este important că revine pe teren după o accidentare suferită la mijlocul lunii noiembrie, informează site-ul violanews.com.

Pancaro: Sper să vedem un Mutu mare, revenirea sa este importantă

Fostul internaţional italian Giuseppe Pancaro a declarat că revenirea atacantului Adrian Mutu la Fiorentina, după o perioadă în care a fost indisponibil din cauza unei accidentări, este importantă şi a precizat că speră să vadă "un Mutu mare", informează violanews.com.

Avocatul ospătarului lovit de Mutu: Procesul va merge mai departe

Avocatul ospătarului Berat Recaj, Luca Spaziani, a declarat, joi, că atacantul echipei AC Fiorentina nu a dat niciun semn după ce l-a lovit pe clientul său şi în acest caz procesul va merge mai departe, informează site-ul fiorentinanews.com.

Chelsea vrea să-l ruineze pe Mutu! Vezi pe ce proprietăţi de lux ale „Briliantului” au pus ochii londonezii!

Probleme mari pentru Mutu. Abia revenit pe gazon, după suspendarea de nouă luni pentru consum de sibutramină, în proces cu un ospătar kosovar căruia i-a aplicat o corecţie, "Briliantul" e lovit rău şi pe partea financiară.

Chelnerul lovit de Mutu i-a cerut acestuia 10.000 de euro

Avocatul chelnerului Berat Recaj, Luca Spaziani, a declarat, miercuri, că i-a cerut atacantului echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, care l-a lovit pe clientul său, suma de 10.000 de euro în schimbul retragerii plangerii, informează violanews.com.

Adrian Mutu vrea să joace în meciul cu Juventus Torino

Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, s-a confesat, luni, unor prieteni că vrea să joace în partida cu formaţia Juventus Torino, din etapa a XIV-a a campionatului Italiei, informează cotidianul Tuttosport, citat de site-ul firenzeviola.it.

Avocaţii lui Mutu şi cei ai chelnerului agresat nu au ajuns la un acord

Avocaţii atacantului Adrian Mutu nu au ajuns la un acord în privinţa unei recompense financiare cu reprezentanţii chelnerului Berat Racaj, agresat de fotbalistul român în urmă cu o lună, a anunţat cotidianul Gazzetta dello Sport, citat de site-ul violanews.com.