muzic

Violonistul Remus Azoiţei: Lucrările lui Enescu pot schimba universul muzical al unui artist – VIDEO

Violonistul Remus Azoiţei, laureat al ediţiei din 1999 a Concursului Internaţional "George Enescu", spune că fiecare moment în care un concurent din străinătate învaţă o lucrare a marelui compozitor este o mare victorie pentru România, iar universul muzical al interpreţilor se poate schimba.

Piatra Neamţ: Pelicule proiectate pe vârful muntelui Cozla, la Filmul de Piatra

Publicul de la Filmul de Piatra, un festival organizat la Piatra Neamţ, va putea urca sâmbătă pe vârful muntelui Cozla, situat la 650 de metri altitudine, pentru a viziona o serie de pelicule, dar şi pentru a asculta concertele unor formaţii precum Les Elephants Bizarres şi Fine It's Pink.

Čači Vorba şi Mahala Rai Banda deschid Balkanik! Festival 2014

Čači Vorba, una dintre cele mai premiate trupe poloneze la nivel internaţional din ultimii ani, şi Mahala Rai Banda, formaţia care a trecut de la nunţi în România pe scena Operei din Paris, vor cânta în prima zi a Balkanik! Festival, care se desfăşoară în perioada 12 - 14 septembrie, în Bucureşti.

Ştefan Bănică susţine, pentru al 13-lea an consecutiv, concertele de Crăciun de la Sala Palatului. Care sunt preţurile biletelor

Ştefan Bănică va susţine, pentru al 13-lea an consecutiv, concertele sale de Crăciun, primele show-uri fiind programate pe 12 şi 13 decembrie, de la ora 19.30, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat.

Rockerii de la Status Quo au pozat nud pentru coperta noului album al trupei – FOTO

Membrii trupei rock britanice Status Quo au pozat nud pentru coperta viitorului lor album acustic, "Aquostic (Stripped Bare)", care conţine versiunile reorchestrate ale 22 de piese mai vechi ale grupului şi care va fi lansat în luna octombrie.

Cele mai bune solo-uri de chitară din toate timpurile: Led Zeppelin, pe primul loc în top, cu „Whole Lotta Love” – VIDEO

Acordurile de chitară ale piesei "Whole Lotta Love", interpretată de trupa Led Zeppelin, sunt considerate cel mai bun solo de chitară din toate timpurile, potrivit unui top realizat în Marea Britanie, informează bbc.co.uk.

Casa în care a copilărit Johnny Cash a fost transformată în muzeu

Casa în care a copilărit legenda muzicii country Johnny Cash, situată în oraşul american Dyess, a fost transformată în muzeu, autorităţile luând această decizie pentru a revitaliza respectiva regiune din punct de vedere economic.

Primarul Timişoarei, aflat în vacanţă la Ibiza, îşi lansează pe Facebook o melodie compusă de el – AUDIO, FOTO

Primarul Timişoarei, liberalul Nicolae Robu, care s-a aflat în vacanţă la Ibiza, şi-a lansat pe Facebook o compoziţie instrumentală proprie, melodia fiind intitulată "Ca marea".

Duet inedit: Barbra Streisand – Elvis Presley, pe cel mai nou album al artistei

Cântăreaţa americană Barbra Streisand va lansa în septembrie un album de duete, unul dintre cântece fiind interpretat împreună cu Elvis Presley, graţie tehnologiilor moderne.

Actorul Guy Pearce îşi lansează primul album solo, în noiembrie

Actorul australian Guy Pearce se pregăteşte să îşi împlinească în acest an un vis mai vechi şi va lansa primul lui album muzical solo, în luna noiembrie.

Peste 20 de concerte şi 500 de muzicieni, la Festivalul „Enescu şi muzica lumii”

Cea de-a XV-a ediţie a Festivalului Internaţional "Enescu şi muzica lumii", care se va desfăşura de marţi până pe 27 august, va cuprinde peste 20 de concerte la Sinaia, Buşteni, Braşov, Sibiu şi Bucureşti şi peste 500 de muzicieni invitaţi, informează un comunicat.

Trooper va concerta, alături de Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu, pe 1 noiembrie, în Capitală

Trooper, unul dintre cele mai iubite grupuri rock din România, va susţine un concert, pe 1 noiembrie, la Arenele Romane din Capitală, având ca parteneri de scenă două nume mari ale scenei muzicale româneşti, Cristi Minculescu şi Nuţu Olteanu, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Conacul Apafi din Mălâncrav, noua destinaţie „SoNoRo Conac”, din 8 august

Circuitul de concerte "SoNoRo Conac" din vară se reia cu o vizită muzicală la conacul Apafi din satul Mălâncrav, astfel că, vineri, de la ora 19.00, Alexandra Bobeico, Răzvan Popovici şi Christian Naş vor concerta pe proprietatea care a aparţinut familiei regale maghiare Apafi în urmă cu 600 de ani.

Angela Gheorghiu va susţine un recital, duminică, la Festivalul Internaţional Baalbeck din Liban

Soprana Angela Gheorghiu va susţine un recital, duminică, la Casino du Liban Theatre, în cadrul Festivalului Internaţional Baalbeck, cel mai vechi şi prestigios eveniment cultural din Orientul Mijlociu, se arată pe site-ul manifestării.

Mesajul trupei Testament pentru fanii români: Veniţi să ne vedeţi în concert

Membrii trupei americane de thrash metal Testament, care vor susţine un concert în premieră în Bucureşti, la Arenele Romane, pe 12 august, au transmis un mesaj fanilor din România prin care îi invită să participe la spectacol, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

REPORTAJ: The Cat Empire a spart barierele muzicale şi lingvistice, într-un show energic, la Bucureşti – FOTO

Trupa The Cat Empire este recunoscută pentru atitudinea militantă faţă de spargerea barierelor muzicale, geografice şi lingvistice, iar show-ul susţinut la Bucureşti a prezentat fanilor o formaţie care poate face ca mii de oameni să se distreze şi să se încarce cu energie pe ritmurile muzicii sale.

CONCERTELE lunii august în Bucureşti: Placebo, The National, Bastille, Testament şi Nazareth

Placebo, Bastille şi The National se numără printre trupele care vor participa la ediţia Summer Well din acest an, care va avea loc pe 9 şi 10 august, iar formaţiile Testament şi Nazareth vor concerta în Bucureşti pe 12, respectiv 22 august.

O nouă versiune a piesei „Stairway to Heaven” a trupei Led Zeppelin va fi inclusă pe viitorul album

Jimmy Page, chitaristul grupului Led Zeppelin, a anunţat că a găsit o versiune nouă pentru piesa "Stairway to Heaven", una dintre cele mai bune compoziţii rock ale formaţiei, şi aceasta urmează să fie integrată pe albumul ce va fi lansat în acest an, informează contactmusic.com.

Un album de jazz pe care Lady Gaga l-a înregistrat împreună cu Tony Bennett, lansat pe 23 septembrie

Un album de jazz, intitulat "Cheek to Cheek", pe care Lady Gaga l-a înregistrat împreună cu Tony Bennett va fi lansat pe 23 septembrie, informează today.com.

Concertul The Cat Empire la Bucureşti: INFORMAŢII utile pentru spectatori

Accesul la concertul pe care formaţia australiană The Cat Empire îl va susţine joi, la Arenele Romane din Bucureşti, va fi permis de la ora 18.00, informează organizatorii evenimentului, Emagic.

REPORTAJ: Generaţia „selfie”, hipioţi şi rockeri înfocaţi, uniţi de muzica Dream Theater, la Bucureşti – FOTO

Adolescenţi care şi-au făcut selfie-uri pe toată durata concertului, hipioţi veseli şi rockeri înfocaţi au fost uniţi, luni seară, de muzica trupei Dream Theater, care, după o aşteptare de 12 ani, a răsunat din nou în România, la complexul Romexpo din Capitală.

George Michael s-a îndepărtat de prieteni şi nu a mai fost văzut în public de două luni

Cântăreţul britanic George Michael s-a izolat complet şi nu a mai fost văzut în public din luna mai, când a fost transportat de urgenţă, cu ambulanţa, la un spital londonez, după ce şi-a pierdut cunoştinţa în reşedinţa sa din partea de nord a capitalei britanice.

DJ-ul olandez Armin van Buuren prezintă cel mai mare show al său, pe 8 noiembrie, în Capitală

Armin van Buuren, care a câştigat de cinci ori premiul pentru cel mai bun DJ al lumii, va prezenta şi în România cel mai mare show al său - "Armin Only Intense", pe 8 noiembrie, de la ora 20.00, la complexul Romexpo în Capitală, informează organizatorii, Alda Events.

Al Bano, pe aceeaşi scenă cu Conchita Wurst

Celebrul cântăreţ Al Bano s-a aflat pe aceeaşi scenă cu Conchita Wurst, care a câştigat concursul Eurovision 2014, cei doi participând, în urmă cu câteva zile, la evenimentul Starnacht am Wörthersee, care a avut loc în Austria şi unde au mai concertat şi alţi artişti, informează un comunicat.

Jaya the Cat, Boogie Belgique, BaBa ZuLa, la prima ediţie Bucharest GreenSounds Festival, în august

Jaya the Cat, Subcarpaţi, Boogie Belgique, Alexandrina, Urma, DJ Ravin & Theodosii Spassov, Coma, BaBa ZuLa sunt câţiva dintre artiştii care vor participa la prima ediţie a Bucharest GreenSounds Festival, un eveniment internaţional dedicat muzicii, care va avea loc în perioada 22 - 24 august.

Concertul Dream Theater la Bucureşti: Recomandări pentru spectatori

Accesul publicului la concertul pe care trupa Dream Theater îl va susţine luni, la complexul Romexpo în Capitală, va fi permis de la ora 18.30, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

Trupa americană de metalcore Unearth va concerta în România pe 15 septembrie

Trupa americană de metalcore Unearth va concerta în premieră în România, pe 15 septembrie, în clubul Fabrica din Capitală, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Accesul la concertul pe care Julio Iglesias îl va susţine duminică, la Galaţi, permis de la 19.30

Accesul la concertul pe care cântăreţul Julio Iglesias îl va susţine duminică, pe stadionul Dunărea din Galaţi, va fi permis de la ora 19.30, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Concertul pe care Julio Iglesias trebuia să îl susţină, sâmbătă, la Mamaia, a fost anulat

Concertul pe care cântăreţul Julio Iglesias trebuia să îl susţină, sâmbătă, în staţiunea Mamaia, la Summerland, a fost anulat, în urma problemelor de ordin logistic care au intervenit în ultimul moment şi au dus la împiedicarea montării scenei în timp util, se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.

Mesajul trupei Dream Theater pentru fanii români: Veniţi la concertul de la Bucureşti, va fi grozav

John Petrucci, Jordan Rudess şi Mike Mangini, membri ai trupei Dream Theater, au transmis un mesaj fanilor din România, prin care îi invită să participe la concertul care va avea loc pe 28 iulie, la Romexpo, asigurându-i că va fi un show grozav, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

REPORTAJ: Hugh Laurie i-a cucerit pe români cu poveşti muzicale, o doză de umor şi un pahar cu whisky

Cântăreţul britanic Hugh Laurie le-a oferit românilor, sâmbătă seară, la concertul susţinut la Sala Palatului, ocazia de a porni într-o călătorie muzicală de aproximativ două ore, timp în care au putut asculta melodii vechi de peste o sută de ani şi poveşti spuse cu umor, la un pahar cu whisky.

Cea mai veche piesă muzicală din lume, compusă în urmă cu 3.400 de ani, a fost găsită în Siria – AUDIO

Cea mai veche piesă muzicală din lume, gravată în urmă cu aproximativ 3.400 de ani pe o tăbliţă de argilă, a fost descoperită în situl Ugarit din Siria.

Concertul pe care trupa britanică Blue urma să îl susţină pe 18 iulie, la Bucureşti, a fost anulat

Concertul de promovare a albumului "Roulette", pe care trupa britanică Blue urma să îl susţină pe 18 iulie, la Sala Palatului din Bucureşti, a fost anulat din cauza interesului scăzut al publicului, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

CONCERTUL lui Hugh Laurie la Bucureşti: Accesul va fi permis de la ora 19.00

Accesul la concertul pe actorul şi cântăreţul britanic Hugh Laurie, vedeta serialului de televiziune "Dr. House", îl va susţine sâmbătă, la Sala Palatului din Bucureşti, va fi permis de la ora 19.00, urmând ca spectacolul să înceapă la ora 20.00, informează organizatorii, Phoenix Entertainment.

Peste 200 de candidaţi din 35 de ţări, înscrişi la Concursul Internaţional „George Enescu”

Peste 200 de candidaţi din 35 de ţări, precum Germania, Japonia, Statele Unite ale Americii şi Australia, s-au înscris la cea de-a XIV-a ediţie a Concursului Internaţional "George Enescu", care se va desfăşura în perioada 6 - 27 septembrie, în Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Trupa Vunk va susţine un concert, pe 3 octombrie, la Sala Polivalentă din Capitală

Trupa Vunk va susţine un concert, pe 3 octombrie, la Sala Polivalentă din Capitală, biletele pentru acest eveniment fiind puse în vânzare într-o ediţie specială dedicată fanilor, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Tudor Gheorghe va susţine spectacolul „Anotimpurile mele” pe 9 octombrie, la Sala Palatului

Tudor Gheorghe, alături de Orchestra Naţională Radio şi Corul Naţional de Cameră Madrigal, va susţine spectacolul "Anotimpurile mele" pe 9 octombrie, de la ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Concertul Thirty Seconds to Mars în Bucureşti: Tot ce trebuie să ştii despre eveniment

Accesul la concertul pe care trupa americană Thirty Seconds to Mars îl va susţine sâmbătă, la complexul Romexpo din Capitală, este permis începând cu ora 17.30, informează organizatorii, D&D East Entertainment.

Google a cumpărat platforma muzicală online Songza

Compania Google a anunţat, marţi, că a cumpărat platforma muzicală online Songza, pe care intenţionează să o integreze în serviciul său de streaming de muzică, Google Play Music All Access, întărindu-şi astfel poziţia pe piaţa de profil.

Subcarpaţi, Basska şi Blazing Vibez Soundsystem, în deschiderea concertului din Bucureşti al trupei The Cat Empire

Trupele Subcarpaţi, Basska şi Blazing Vibez Soundsystem vor cânta în deschiderea concertului pe care formaţia australiană The Cat Empire îl va susţine pe 31 iulie, la Arenele Romane din Capitală, informează organizatorii evenimentului, Emagic.