n stase

Boştinaru: Dosarul Năstase nu a fost discutat, oficial şi public, în PE

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă, că dosarul lui Adrian Năstase discutat de Comisia juridică a Camerei Deputaţilor nu a făcut obiectul preocupărilor exprimate oficial şi public de membrii Parlamentului European.

DNA: Publicarea pe site-ul Camerei a referatului în cazul lui Năstase îngreunează ancheta

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a referatului procurorilor anticorupţie privind dosarul fostului premier Adrian Năstase este de natură să îngreuneze semnificativ ancheta.

Bărbulescu: Referatul DNA în cazul Năstase nu este un act ce nu poate fi public

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Lidia Bărbulescu, a susţinut că publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a referatului prin care se cere urmărirea penală a fostului premier Adrian Năstase nu reprezintă un act care nu poate fi public.

Florin Iordache: Ce s-a publicat pe site-ul Camerei nu afectează procesul lui Năstase

Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor Florin Iordache (PSD) a declarat, sâmbătă, că pe site-ul Camerei au fost publicate doar raportul Comisiei în cazul Adrian Năstase şi referatul înaintat de procurorul Daniel Morar, iar acest lucru nu afectează procesul acestuia.

Camera Deputaţilor a postat pe site referatul DNA în cazul Zambaccian

Camera Deputaţilor a postat pe site referatul procurorilor în cazul Zambaccian, din care rezultă că fostul premier Adrian Năstase are în imobil un buncăr format din două încăperi, iar la etajul patru al clădirii deţine un birou acoperit de o cupolă piramidală, cu rol de luminator, scrie Gândul.

DNA: Referatul procurorilor în dosarul lui Năstase nu este public

Referatul întocmit de procurorii anticorupţie în dosarul fostului premier Adrian Năstase şi înaintat Parlamentului nu este public, a comunicat, pentru MEDIAFAX, Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Vlad Popa: Decizia Comisiei juridice în cazul Năstase a produs consternare la Strasbourg

Europarlamentarul PDL Nicolae Vlad Popa a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia Comisiei juridice a Camerei în cazul lui Adrian Năstase a produs consternare în rândul politicienilor de la Strasbourg şi ar putea activa clauza de salvgardare pe justiţie.

Năstase îl acuză pe Băsescu că ar fi comandat politic toate dosarele împotriva sa

Deputatul PSD Adrian Năstase l-a acuzat, miercuri, pe preşedintele Traian Băsescu de faptul că ar fi comandat politic toate dosarele împotriva sa, după audierea sa în Comisia juridică din Camera Deputaţilor în legătură cu solicitarea DNA de avizare a urmăririi penale împotriva sa.

Comisia juridică recomandă plenului să voteze contra începerii urmăririi penale a lui Năstase

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor recomandă plenului să voteze împotriva începerii urmăririi penale a lui Adrian Năstase, a anunţat vicepreşedintele comisiei, Florin Iordache, după audierea lui Năstase şi prezentarea punctelor de vedere ale raportorilor în cazul acestuia.

Sergiu Andon: În dosarul Zambaccian este vorba de ingerinţe politice

Preşedintele Comisiei juridice din Cameră, Sergiu Andon, a declarat, marţi, după expunerea punctelor de vedere ale celor şapte raportori în cazul Năstase, că s-a conturat un punct de vedere mai tranşant decât în cazul Mitrea, el precizând că în dosarul Zambaccian este vorba de ingerinţe politice.

Năstase va încerca să arate că dosarul său se referă la o speţă civilă, nu penală

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, că la audierea în Comisia juridică din Cameră va încerca să arate că, de fapt, speţa în discuţie este constituită de un litigiu civil, nu penal, el precizând că vrea ca dosarul să ajungă în Justiţie, dar la o instanţă comercială.

Deputaţii dezbat săptămâna viitoare cererile DNA pentru Mitrea şi Năstase

Camera Deputaţilor va dezbate săptămâna viitoare, în aceeaşi şedinţă de plen, rapoartele Comisiei juridice asupra solicitării DNA de aviz a începerii urmăririi penale a deputaţilor PSD Miron Mitrea şi Adrian Năstase.

Năstase: Am votat aşa cum mă gândeam să votez înaintea primului tur de scrutin

Fostul premier Adrian Năstase a votat, duminică, la Liceul Jean Monnet din Capitală, el precizând, la ieşirea de la urne, că a votat pentru retrocedarea dreptului de proprietate asupra Bucureştiului către bucureşteni.

Diaconescu: Năstase este unul dintre candidaţii potriviţi pentru preşedinţie

Vicepreşedintele PSD Cristian Diaconescu este de părere că Adrian Năstase este "unul dintre candidaţii potriviţi ai PSD" la alegerile de anul viitor pentru preşedinţie.

Guşă votează cu Blaga în turul doi

Liderul PIN, Cozmin Guşă, care a candidat la Primăria Capitalei, a anunţat, joi, într-o conferinţă de presă, că îl va vota pe Vasile Blaga în turul al doilea, neavând cum să îl voteze pe Sorin Oprescu, iar la Primăria Sectorului 1 îl va vota pe Răzvan Murgeanu.

Năstase: Băsescu este ca un animal rănit, sare şi muşcă pe toată lumea

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, că preşedintele Traian Băsescu este disperat că PDL nu ajunge la 50% şi este "ca un animal rănit, sare şi muşcă pe toată lumea".

Vadim, Iliescu, Mitrea şi Năstase îl sprijină în turul doi pe Oprescu

La alegerile pentru Primăria Capitalei, primele două poziţii au fost obţinute de candidatul PDL Vasile Blaga şi de candidatul independent Sorin Oprescu, conform rezultatelor unor exit-poll-uri difuzate de Realitatea TV şi Antena 3.

Năstase: PSD va obţine la alegerile locale un rezultat mai bun decât la europarlamentare

PSD va obţine la alegerile locale un rezultat mai bun decât la alegerile europarlamentare, indiferent de rezultatul din Bucureşti, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, la Reghin, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, deputatul Adrian Năstase.

Năstase: Nu l-am considerat niciodată pe Băsescu preşedinte al României, ci doar al PDL

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, deputatul Adrian Năstase, a declarat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, la Reghin, că nu l-a considerat niciodată pe Traian Băsescu preşedinte al României, ci doar al PDL.

Ilie Năstase îl dorea pe Ogăraru în lotul pentru Euro

Fostul preşedinte al FR Tenis, Ilie Năstase, a declarat, joi seară, că nu înţelege de ce selecţionerul Victor Piţurcă nu l-a inclus în lotul pentru Euro şi pe fundaşul George Ogăraru de la Ajax Amsterdam, care ar fi meritat acest lucru.

Năstase: Mă bazez pe inteligenţa românilor că Băsescu nu va fi reales

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, deputatul Adrian Năstase, a declarat, joi, la Târgu Mureş, că nu crede că Traian Băsescu va fi reales în funcţia de preşedinte, spunând că se bazează pe "inteligenţa românilor" când face această afirmaţie.

Năstase: Trebuie găsit cel mai bun candidat care să asigure o victorie împotriva lui Băsescu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, miercuri, la Târgu Mureş, că strategia PSD pentru alegerile prezidenţiale de anul viitor va trebui construită astfel încât să nu mai existe un al doilea mandat al lui Traian Băsescu.

Năstase a făcut glume despre PDL şi Băsescu la o adunare electorală

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, prezent marţi la Oradea pentru a susţine candidaţii formaţiunii în alegerile locale, le-a împărtăşit celor prezenţi câteva din glumele despre care a spus că îi sunt inspirate de preşedintele Traian Băsescu şi de conduita politică a PDL.

Năstase cerea copia solicitării lui Morar privind avizarea începerii urmăririi penale în cazul său

Fostul premier Adrian Năstase a cerut Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o copie a solicitării formulate de procurorul şef al DNA, Daniel Morar, privind avizul pentru începerea urmăririi penale împotriva sa.

Năstase: Cazul Becali, un show mediatic ce distrage atenţia de la campania electorală

Preşedintele Consiliului Naţional PSD Adrian Năstase a declarat, joi seară, la Titu, că posibila dare de mită în care ar fi implicat finanţatorul clubului de fotbal Steaua, Gigi Becali, este "un show mediatic menit să distragă şi el atenţia de la campania electorală".

Năstase: Băsescu îşi dă seama că PDL nu are purtător de mesaj

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Adrian Năstase a declarat, joi, la Titu, că acuzaţiile preşedintelui Traian Băsescu reprezintă "o capcană" şi că, de fapt, şeful statului îşi dă seama că "partidul lui nu are purtător de mesaj" şi că în afară de "ciupeala" cu mita electorală nu are nimic.

Lucian Bolcaş: Comisia juridică va hotărî dacă Mitrea şi Năstase îşi pot vedea dosarele

Deputatul PRM Lucian Bolcaş, membru în subcomisia pentru cazurile Mitrea şi Năstase, a declarat, miercuri, că membrii Comisiei juridice vor decide dacă foştii miniştrii Miron Mitrea şi Adrian Năstase îşi pot vedea dosarele de la DNA, menţionând că cei doi nu au formulat cereri în acest sens.

Năstase: Băsescu este o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, marţi, în replică la afirmaţiile lui Traian Băsescu, că acesta este "o gură mare care nu a găsit o cârciumă la Neptun, aşa că trebuia să iasă să spună şi el public ceva" şi că "preşedintele penal Traian Mihăileanu face tot felul de declaraţii aberante".

Subcomisia pentru Mitrea şi Năstase a decis să nu dea declaraţii până la finalizarea lucrărilor

Preşedintele subcomisiei privind dosarele lui Mitrea şi Năstase, Sergiu Andon, a declarat, marţi, că raportorii au convenit că să nu se dea niciun fel de declaraţie, nici măcar privind procedura convenită pentru misiunea pe care o au, până la sfârşitul lucrărilor subcomisiei.

Băsescu îi reproşează lui Năstase că prin avocaţi a recurs la tertipuri ca să nu ajungă la procurori

Şeful statului a declarat, marţi, la RRA că Adrian Năstase a aplicat, prin avocaţi, toate tertipurile pentru a nu ajunge în faţa procurorilor şi a precizat că, din câte ştie, nimeni nu vrea să îl percheziţioneze sau aresteze pe fostul premier, procurorii dorind doar să îi ia acestuia o declaraţie.

Subcomisia pentru avizarea începerii urmăririi penale a lui Mitrea şi Năstase s-a întrunit

Subcomisia de raportori pentru cercetarea şi elaborarea unui preraport privind avizarea începerii urmăririi penale a deputaţilor Miron Mitrea şi Adrian Năstase s-a reunit, marţi dimineaţă, în prima şedinţă, în care va discuta probleme de procedură şi organizare.

Comisia juridică nu a reuşit să stabiliească procedura pentru cazurile Mitrea şi Năstase

Deputaţii din Comisia juridică nu au reuşit să stabilească, luni, procedura de urmat în vederea elaborării unui raport pe marginea solicitărilor DNA referitoare la începerea urmăririi penale a deputaţilor Miron Mitrea şi Adrian Năstase, o parte din aceştia contestând deciziile Biroului Permanent.

Năstase ar accepta să fie contracandidatul lui Băsescu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că va accepta să fie un contracandidat al lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din 2009 dacă nu va exista un alt candidat mai bine plasat pentru a câştiga alegerile.

Oprescu: În 2000, am fost trădat după o înţelegere Năstase-Băsescu

Senatorul independent Sorin Oprescu a declarat, joi, la Realitatea TV, că a fost trădat de către PSD în 2000, când a pierdut alegerile pentru Primăria Capitalei, în urma unei înţelegeri dintre Adrian Năstase şi Traian Băsescu, de "executarea" acesteia ocupându-se Dan Ioan Popescu.

Olteanu: Am primit solicitarea DNA în cazul lui Adrian Năstase

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a primit solicitarea DNA de aviz pentru declanşarea urmăririi penale împotriva deputatului PSD Adrian Năstase.

DNA cere avizul Camerei Deputaţilor în cazul Adrian Năstase

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea procedurii de urmărire penală împotriva deputatului PSD Adrian Năstase, fost prim-ministru, informează, joi, Biroul de presă al DNA.

Geoană: Năstase, printre opţiunile PSD pentru Preşedinţie

Unul dintre posibilii candidaţi social-democraţi la funcţia de preşedinte este Adrian Năstase, o decizie în acest sens urmând să fie luată după alegerile locale şi cele parlamentare, a declarat, miercuri, la Galaţi, preşedintele PSD Mircea Geoană.

Năstase: Cei care au crezut în miracole au primit un tiran

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, duminică, la lansarea candidaţilor PSD Vaslui pentru alegerile locale, că este momentul să se arate electoratului că în ultimii patru ani, "s-a dărâmat mult şi s-a trăit în haos", iar "cei ce au crezut în miracole au primit un tiran".

Năstase nu vrea telefoane mobile în secţiile de votare

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, sâmbătă, că va sugera reprezentantului PSD în BEC să ceară interzicerea telefoanelor mobile în secţiile de vot, întrucât "există un partid pregătit cu o sumă de bani importantă pentru a valorifica imaginile din secţiile de vot"

Năstase: Respirăm un aer poluat, aerul toxic al politicii Băsescu

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a afirmat, miercuri, la lansarea candidaţilor social-democraţi la principalele primării, că românii respiră un aer poluat, "aerul toxic" al politicii de tip Băsescu, ce îi otrăveşte lent.