nas

Mbappé evită operaţia la nas

Primele analize ale medicilor sugerează că nasul lui Kylian Mbappé nu va necesita intervenţie chirurgicală, deşi vor exista controale regulate. El este aşteptat să se întoarcă din vacanţă pe 8 august.

STUDIU De ce răcim mai des în sezonul rece? Cercetătorii au aflat motivul şi ne oferă soluţia pentru a ne proteja

„Este pentru prima dată când avem o explicaţie biologică, moleculară în ceea ce priveşte un factor al răspunsului nostru imunitar înnăscut care pare să fie limitat de temperaturile mai scăzute„, a declarat rinologul Dr. Zara Patel, profesor de otorinolaringologie şi chirurgie a capului şi gâtului la Stanford University School of Medicine din California. Ea nu […]

Premieră medicală în România: nasul unui pacient a fost reconstruit în antebraţul acestuia şi apoi transplantat

Nasul unui pacient a fost reconstruit în antebraţul acestuia cu ajutorul unei operaţii în premieră. Medicii români au folosit tegument şi cartilaj de la coastele acestuia pe care l-au instalat sub pielea antebraţului. După patru luni nasul s-a dezvoltat şi a fost mutat de pe antebraţ pe faţă.

UPDATE Al treilea judeţ din România în care purtarea măştilor devine obligatorie de mâine. COVID-19

Locuitorii judeţului Vaslui vor fi obligaţi să să aibă acoperite nasul şi gura când ies din casă. Decizia, luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, se aplică începând de luni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

COVID-19 Primul judeţ din România unde măştile devin obligatorii. Oamenii pot ieşi din casă doar dacă au nasul şi gura acoperite

Gălăţenii care ies pe stradă trebuie să aibă gura şi nasul acoperite. Decizia, care aparţine Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, se va aplica începând de săptămâna viitoare şi a fost luată pentru protejarea populaţiei în contextul epidemiei de COVID-19.

Ce este Anosmia, un simptom observat la mulţi dintre bolnavii asimptomatici de COVID-19

Un număr însemnat de îmbolnăviţi cu coronavirus prezintă iniţial simptome uşoare. Una dintre acestea este anosmia.

O femeie din Suedia reclamă că poliţia i-a modificat în Photoshop fotografia din paşaport. Caricatura care i-a apărut în document. FOTO

Annika Hernroth-Rothstein pretinde că fotografia realizată la secţia de poliţie ar fi fost editată pentru a se conforma imaginii stereotipe despre evrei. Autorităţile suedeze investighează cazul, deşi susţin că de vină pentru distorsionarea imaginii ar putea fi umbrele, potrivit Daily Mail.

Un bărbat care avea dureri de cap a descoperit că a trăit 18 ani cu o punguţă de marijuana în nas

Medicii australieni au avut parte de un caz neobişnuit. O punguţă plină de marijuana a stat în nasul unui bărbat timp de 18 ani, blocându-i aproape complet o nară.

Dacă avem o singură trahee, de ce avem două NĂRI? Explicaţia vă va surprinde

Un cititor al Science Focus i-a întrebat pe jurnaliştii publicaţiei de ce avem două nări dacă avem o singură trahee?

Sophia Loren spune că s-au făcut presiuni asupra sa să îşi „repare” nasul prea lung

Actriţa italiană Sophia Loren, considerată una dintre cele mai frumoase femei din toate timpurile, a declarat că pe vremea când era o tânără artistă s-au făcut presiuni asupra sa pentru a-şi corecta nasul "prea lung" printr-o operaţie estetică.

Elefantul are cel mai performant nas din regnul animal

Nasul elefanţilor nu este doar foarte lung, ci este de asemenea cel mai performant din tot regnul animal, potrivit unui studiu realizat de oamenii de ştiinţă japonezi.

Scarlett Johansson şi ducesa de Cambridge au o formă a nasului perfectă

Scarlett Johansson, ducesa Catherine de Cambridge, Kate Beckinsale şi Jessica Biel sunt femeile a căror formă a nasului este perfectă, potrivit ultimelor cercetări realizate de oamenii de ştiinţă americani.

Cele mai spectaculoase imagini publicate de NASA în 2013 – FOTO

Sateliţii care orbitează în jurul Pământului, dar şi astronauţii de la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale, fotografiază adesea erupţii vulcanice, uragane şi alte ipostaze spectaculoase ale naturii dezlănţuite.

Motivul pentru care renul Rudolf are nasul roşu

Motivul pentru care Rudolf, unul dintre renii lui Moş Crăciun, are nasul roşu a fost dezvăluit de cercetătorii norvegieni şi olandezi.

RECORD în a doua zi a B’estfest: Peste 28.000 de spectatori, prezenţi la festival – FOTO

A doua seară a festivalului B'estfest Summer Camp 2013, în care au concertat Nneka, Nas, Biohazard şi Noisia, a avut un public record de peste 28.000 de spectatori, anunţă organizatorii evenimentului, Emagic.

Un nas ca al ducesei Kate, cea mai populară solicitare în cabinetele de chirurgie plastică britanice

Un nas ca al ducesei Catherine, soţia prinţului William al Marii Britanii, reprezintă solicitarea cel mai frecvent întâlnită pe parcursul anului 2012 în cabinetele de chirurgie plastică din Marea Britanie

Motivul pentru care renul Rudolf are nasul roşu – VIDEO

Motivul pentru care Rudolf, unul dintre renii lui Moş Crăciun, are nasul roşu a fost dezvăluit de cercetătorii norvegieni şi olandezi.

Motivul pentru care Javier Bardem refuză să vizioneze filmele în care joacă

Deşi a câştigat multe trofee prestigioase şi aprecierea criticilor de specialitate, starul spaniol a spus că nu înţelege cum a ajuns să fie considerat o mare vedetă de cinema şi a mărturisit că nu se uită la filmele în care a jucat

Această fotografie a făcut înconjurul lumii. POVESTEA EMOŢIONANTĂ a femeii din imagine, la patru ani de la drama pe care a trăit-o – FOTO

Aesha Mohammadzai a fost desfigurată pe când avea 18 ani de soţul ei taliban după ce a încercat să scape de căsătorie. I-au fost tăiate nasul şi urechile, iar acum, la patru ani de când a fugit în Statele Unite ale Americii, femeia încearcă să lase în urmă momentele dureroase pe care le-a trăit.

Cură de slăbire EXTREMĂ: Cum poţi pierde kilogramele în plus ţinând un tub ÎN NAS timp de zece zile

Un specialist în hrănirea artificială a inventat o cură de slăbire extremă, care presupune asigurarea necesarului de nutrienţi şi proteine timp de zece zile printr-un tub care se ţine în nas.

Kelis şi Nas au divorţat

Cântăreaţa Kelis şi rapperul Nas au divorţat oficial, la peste un an de la depunerea actelor în instanţă, informează contactmusic.com.

Persoanele cu nasul mare sunt protejate de gripă şi răceli

Un nas proeminent este asociat cu un risc mai mic de a contracta răceli sau gripă, acesta constituind o barieră naturală pentru particulele de praf, virusurile şi bacteriile din atmosferă, informează dailymail.co.uk.

Amy Winehouse îşi doreşte un nou nas

Amy Winehouse urmează să suporte o nouă operaţie estetică, pentru corectarea liniei nasului, despre care artista britanică afirmă că este "unul de vrăjitoare", informează femalefirst.co.uk.

Kelis şi Nas aşteaptă primul copil (Video)

Starul hip hop Nas şi soţia sa, cântăreaţa Kelis, aşteaptă primul lor copil, potrivit revistei Us Weekly, citată de Mtv.com.

Nasul mamiferelor poate detecta pericolul

Nasul mamiferelor este dotat cu receptori specializaţi în detectarea mirosului generat de feromonii emanaţi de animalele din aceeaşi specie care sunt în pericol, este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Lausanne.

George Clooney oferă cele mai frumoase cadouri de Crăciun

George Clooney şi Reese Witherspoon s-au situat pe primul loc în topul celebrităţilor cu cele mai mari probabilităţi de a oferi cadouri frumoase de Crăciun, potrivit unui expert în citirea chipurilor, informează femalefirst.com.