nato

Geoană: Sunt încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că este încrezător că toate ţările vor implementa planurile pe care liderii NATO le vor aproba, întrebat despre capacitatea NATO de a mobiliza până la 300.000 de militari în caz de necesitate.

Jens Stoltenberg speră că NATO va transmite un mesaj „pozitiv” privind relaţia cu Ucraina

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, s-a declarat încrezător, marţi, că liderii statelor NATO, reuniţi în Lituania, vor transmite un mesaj "pozitiv" Ucrainei, avertizând însă că prioritatea este menţinerea suveranităţii ţării, în contextul invaziei militare ruse.

Iohannis: Ne confruntăm cu două ameninţări – Rusia şi terorismul

Adoptarea Planurilor de Apărare Regională, inclusiv a celui care include România, reprezintă un element central, care va permite un răspuns eficient al Alianţei la două ameninţări majore: Rusia şi terorism, spune Klaus Iohannis înaintea summitului NATO.

Iohannis, despre o prezenţă permanentă în România

Întrebat dacă a deschis discuţii cu vreun aliat din NATO cu privire la o prezenţă permanentă la noi în România, preşedintele Klaus Iohannis spune că „România are trupe franceze”, dar „avem şi alţi aliaţi care practic vor fi prezenţi tot timpul pe teritoriul ţării”.

Tîlvăr: Summitul de la Vilnius, oportunitate pentru reafirmarea unităţii NATO

Summitul de la Vilnius va constitui o oportunitate pentru reafirmarea relaţiei transatlantice şi a unităţii NATO în ceea ce priveşte avansarea agendei aliate, afirmă ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr.

Stoltenberg: Dacă Kievul pierde războiul, nu are rost să mai vorbim despre NATO

"Sarcina noastră acum este să ne asigurăm că Ucraina învinge în acest război, garantând aprovizionarea cu arme şi muniţii, pentru că dacă Ucraina nu câştigă ca naţiune democratică şi independentă, nu va exista niciun motiv pentru a discuta despre garanţii de securitate sau despre aderarea la NATO.”

Ungaria sprijină aderarea Suediei la NATO

Ratificarea în Parlamentul Ungariei a aderării Suediei la NATO este „doar o problemă tehnică” acum, iar guvernul sprijină cererea Suediei, a declarat marţi ministrul de externe, Peter Szijjarto.

Care sunt aşteptările României de la cel mai important summit NATO din ultimele decenii

În următoarele două zile are loc cel mai important summit NATO din ultimele decenii. În capitala Lituaniei se va trasa viitoare strategie a alianţei.

Ucraina va face parte din NATO – declară Zelenski

Ucraina va face parte din NATO, a declarat Zelenski în discursul său de noapte. Acesta se aşteaptă ca la summitul de la Vilnius să apară un "algoritm" pentru calea de aderare oficială a Kievului.

Ion Cristoiu, despre summit-ul NATO: Această reuniune nu este dedicată Ucrainei

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că summit-ul NATO de la Vilnius nu este dedicat Ucrainei, iar reuniunea va fi un succes dacă toate statele membre vor fi obligate să aloce 2% din PIB pentru Apărare şi va fi creată o armată permanentă a Alianţei. “Această reuniune nu este dedicată Ucrainei. Această reuniune va fi un mare […]

Charles Michel a stabilit cu Recep Erdogan avansarea relaţiilor UE-Turcia

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a anunţat, luni seară, că a convenit cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, impulsionarea relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Turcia, conform cotidianului Le Monde.

Marele anunţ al lui Stoltenberg. Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, va sprijini aderarea Suediei la NATO

Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, este de acord să sprijine cererea Suediei de a adera la NATO, a declarat luni seara Secretarul General al Alianţei, Jens Stoltenberg, anunţă bbc.com.

Războiul din Ucraina, ziua 502. Zelenski va merge la Summitul de la Vilnius. Kuleba cere Germaniei să nu întârzie aderarea Ucrainei la NATO / Când ar putea fi Putin dispus la negocieri cu Ucraina / Gerasimov a ieşit la lumină / Întâlnire confirmată Putin-Prigojin

UPDATE 23:00 Zelenski: Securitatea flancului estic al NATO depinde de Ucraina Volodimir Zelenski a declarat că securitatea flancului estic al NATO „depinde de Ucraina”. Înaintea reuniunii NATO de la Vilnius, care începe mâine, preşedintele ucrainean a declarat că ţara sa este deja un membru „de facto” al alianţei. Zelenski a făcut presiuni de mult timp […]

Summitul NATO de la Vilnius | Ţările aliate vor consolida apărarea colectivă şi vor discuta strategia privind Ucraina

Statele membre NATO vor intensifica acţiunile colective de apărare şi descurajare militară, cu ocazia summitului din Lituania, şi vor reafirma sprijinul necondiţionat pentru Ucraina, deşi probabil nu vor stabili un termen clar pentru admiterea ţării în Alianţa Nord-Atlantică.

Joe Biden a ajuns în Lituania, unde va participa la summitul NATO

Preşedintele Statelor Unite, Joseph Biden, a ajuns luni după-amiază în Lituania, unde va participa la summitul Alianţei Nord-Atlantice, afirmă surse citate de agenţia DPA şi de site-ul Tagesschau.de.

Kuleba cere Germaniei să nu repete greşeala făcută de Angela Merkel la Summitul NATO de la Bucureşti

Ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, cere guvernului german să nu întârzie aderarea Ucrainei la NATO la summitul de la Vilnius, relatează site-ul Tagesschau.de.

Acord preliminar al statelor NATO privind planuri regionale de apărare în cazul unui atac al Rusiei

Reprezentanţii statelor membre NATO au ajuns la un acord de principiu privind implementarea unor planuri regionale de apărare şi ripostă în cazul unui atac al Rusiei, afirmă oficiali din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, înaintea summitului de la Vilnius.

Statele Unite şi Germania vor bloca, la summitul NATO, discuţiile privind admiterea Ucrainei

Statele Unite şi Germania vor bloca, la summitul NATO din Lituania, discuţiile privind fixarea unui termen clar de admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică, afirmă surse citate de site-ul Tagesspiegel.de.

Olaf Scholz respinge sugestia condiţionării admiterii Suediei în NATO de integrarea Turciei în UE

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, a respins, luni, sugestiile preşedintelui turc, Recep Tayyip Erdogan, privind condiţionarea admiterii Suediei în NATO de avansarea procesului integrării Turciei în Uniunea Europeană.

Rusia avertizează că admiterea Ucrainei în NATO ar genera efecte negative pentru securitatea Europei

Eventuala admitere a Ucrainei în Alianţa Nord-Atlantică ar genera efecte "negative" pentru securitatea Europei, iar Rusia va avea o reacţie "fermă", a avertizat luni Administraţia de la Moscova, înaintea summitului NATO.

Erdogan mutare de ultimă oră: Turcia în UE la schimb cu Suedia în NATO

Preşedintele turc Tayyip Erdogan, într-o mişcare neaşteptată, a declarat luni că Uniunea Europeană ar trebui să deschidă calea pentru aderarea Ankarei la blocul comunitar înainte ca parlamentul turc să aprobe oferta Suediei de a adera la alianţa militară NATO.

România, locul în care avioanele NATO turează motoarele: exerciţiu de luptă italian la Marea Neagră

În România, forţele NATO sunt pregătite să se ridice de la sol în orice moment, iar exerciţiile sunt tot mai dese.

Erdogan şi Biden au discutat la telefon despre candidatura Suediei la NATO

Preşedinţii Tayyip Erdogan şi Joe Biden au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au discutat despre candidatura Suediei la NATO, anunţă reprezentanţii preşedintelui turc, potrivit Reuters.

Joe Biden vizitează Marea Britanie pentru a se întâlni cu Rishi Sunak şi Regele Charles înaintea summitului NATO din Lituania

Vizita a fost anticipată de mult timp şi are loc după ce Rishi Sunak a vizitat Washingtonul luna trecută pentru discuţii cu preşedintele SUA.

Presa de stat din China lansează atacuri dure la adresa NATO înainte de summit: „O relicvă a războiului rece” / Statele Unite sunt mai mult stăpânul decât liderul NATO”

China este îngrijorată de interesul NATO în Asia-Pacific, acuzând alianţa că joacă cartea confruntării. Presa chineză a lansat o serie de articole în ultimele zile menite să denigreze alinaţa.

Cel mai sigur loc din lume va fi Vilnius. NATO trasformă capitala într-o fortăreaţă. De la sisteme Patriot la echipament pentru a face faţă unui potenţial atac chimic, biologic sau nuclear

NATO a transformat Vilnius într-o fortăreaţă apărată cu armament avansat pentru a-i proteja pe preşedintele american Joe Biden şi pe alţi lideri ai alianţei care se vor întâlni săptămâna viitoare la doar 32 km de gardul de sârmă ghimpată de la graniţa Lituaniei cu Belarus, un stat aliat ale Rusiei, relatează Reuters,

NATO priveşte şi spre răsărit / Japonia doreşte un angajament sporit al NATO în Asia / Mai mulţi lideri asiatici vor fi la Vilnius, lucru ce aduce obiecţiile Beijingului

Prim-ministrul japonez Fumio Kishida va încerca să consolideze legăturile cu membrii NATO în timpul summitului din Lituania, în timp ce alianţa încearcă să aprofundeze cooperarea cu ţările cu mentalităţi similare pentru a contracara Rusia şi a supraveghea China.

Ţările NATO sunt de acord să cheltuiască „cel puţin 2%” din PIB pentru apărare

Ţările NATO au ajuns la un acord pentru a creşte cheltuielile militare la cel puţin 2% din PIB, au declarat vineri seara, pentru Reuters, doi diplomaţi, sub protecţia anonimatului.

Stoltenberg înţelege decizia SUA privind muniţia cu fragmentare, dar notează că nu e hotărârea NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a încercat să justifice decizia SUA de a furniza Ucrainei muniţie cu fragmentare, subliniind că armata ucraineană este nevoită să se apere de invazia rusă, dar a reamintit că Alianţa Nord-Atlantică nu are o poziţie comună privind armamentul de acest tip.

Stoltenberg: NATO îşi va consolida apărarea, inclusiv în zona Mării Negre, şi vrea anvergură globală

Alianţa Nord-Atlantică îşi va consolida apărarea, prin măsuri suplimentare în nord, sud şi est, inclusiv în zona Mării Negre, afirmă secretarul general, Jens Stoltenberg, subliniind că NATO va intensifica parteneriatele cu naţiuni din zona Asia-Pacific.

Jens Stoltenberg crede că aliaţii vor reafirma că Ucraina va deveni la un moment dat membră a NATO

Liderii statelor din cadrul NATO vor intensifica susţinerea pentru Administraţia de la Kiev şi vor reafirma, cu ocazia summitului din Lituania, că Ucraina va putea deveni la un moment dat membră a NATO, afirmă secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Războiul din Ucraina, ziua 499. Contraofensiva declanşată de trupele lui Zelenski avansează lent. Ruşii resping incursiunile ucrainene / Obiecte misterioase la Centrala Zaporojie / Stoltenberg spune că Summitul de la Vilnius va apropia Ucraina de aderarea la NATO

UPDATE – Zelenski ajunge în Turcia Preşedintele Volodîmîr Zelenski a sosit în Turcia pe 7 iulie, a informat serviciul de presă al preşedintelui, potrivit Kyiv Independent.    UPDATE Incendiu masiv după un atac cu rachete al ruşilor în Zaporizhzhia Un atac cu rachete al ruşilor a vizat o instalaţie de infrastructură din oraşul Zaporizhzhia, declanşând […]

Iohannis va participa, în perioada 11-12 iulie 2023, la reuniunea şefilor de stat de la Vilnius

Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, în perioada 11-12 iulie 2023, la reuniunea şefilor de stat şi de guvern ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la Vilnius, Republica Lituania.

Stoltenberg speră să îl convingă pe Erdogan să accepte admiterea Suediei în NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va întâlni luni cu preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, şi cu premierul Suediei, Ulf Kristersson, în cadrul eforturilor pentru a obţine admiterea rapidă a Turciei în Alianţa Nord-Atlantică, informează site-ul Tagesschau.de.

Războiul din Ucraina, ziua 498. Zelenski nu e mulţumit de cum merge contraofensiva / După Bulgaria, azi a ajuns în Republica Cehă / S-a potolit situaţia la centrala nucleară de la Zaporojie / Lukaşenko: Putin nu-l va ucide pe Prigojin / Foc la Cafè Puşkin, locul unde se întâlneşte elita Rusiei

UPDATE 23:00 – Zelenski se întâlneşte cu preşedintele ceh la Praga Zelenski a sosit în această seară la Praga pentru discuţii cu preşedintele ceh Petr Pavel şi cu alţi oficiali, potrivit unui videoclip postat pe pagina de Facebook a preşedintelui ucrainean. Filmarea îl arată pe Zelensk purtând obişnuitul său tricou kaki şi strângându-i mâna lui […]

Jens Stoltenberg: NATO monitorizează atent activităţile Grupului Wagner

Alianţa Nord-Atlantică monitorizează atent activităţile Grupului Wagner, a afirmat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, pe fondul informaţiilor privind deplasările lui Evgheni Prigojin, directorul organizaţiei paramilitare ruse.

Premierul ucrainean anunţă că după război Ucraina va înfiinţa o armată profesionistă

Ucraina intenţionează să treacă la o armată profesionistă după încheierea războiului cu Rusia, a anunţat joi premierul ucrainean Denys Shmyhal.

Negocieri înainte de summitul NATO. Preşedintele ucrainean se află în Bulgaria

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, se află joi în Bulgaria pentru a purta discuţii cu liderii bulgari înainte de summitul NATO de la Vilnius.

Premierul Italiei crede că NATO ar trebui să ofere garanţii de securitate Ucrainei

Premierul Italiei, Giorgia Meloni, a afirmat miercuri, în cursul unei vizite în Polonia, că Alianţa Nord-Atlantică ar trebui să ofere garanţii de securitate Ucrainei.

Zelenski: Summitul NATO este decisiv pentru Europa / Un oficial german ar vrea admiterea parţială a Ucrainei

Summitul NATO va fi determinant pentru securitatea Europei, afirmă preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care pledează insistent pentru admiterea ţării sale în Alianţa Nord-Atlantică, iar, pe fondul disensiunilor, un oficial parlamentar german propune integrarea unor regiuni ucrainene.