nchisoare

„Eu când vreau să fluier, fluier” la Jilava

Peste 100 de deţinuţi, gardieni şi cadre din Penitenciarul Jilava au comentat o evadare din puşcărie şi au râs la metodele de seducţie ale unui puşti de 18 ani, la proiecţia filmului "Eu când vreau să fluier, fluier", de Florin Şerban, joi, în prezenţa echipei de realizatori.

Propunere legislativă pentru interzicerea clonării oamenilor şi pedeapsă cu închisoarea

Deputatul PDL de Timiş Marius Dugulescu susţine că prima iniţiativă a subcomisiei pentru demnitate umană din cadrul Parlamentului al cărei preşedinte este a fost întocmirea unei propuneri legislative pentru interzicerea clonării oamenilor şi pedepsirea celor care încalcă această lege cu închisoare.

Cinci români au fost reţinuţi pentru tâlhărie şi agresiune în Austria

Poliţiştii austrieci au reţinut cinci români suspectaţi că au tâlhărit şi agresat un dealer auto în localitatea Ansfelden, din nordul Austriei, relatează Austrian Times.

Marian Clită, acuzat de uciderea unei însoţitoare de bord, s-a predat autorităţilor din Malmo

Asasinul disidentului Gheorghe Ursu, Marian Clită, acuzat de uciderea, luni seară, a unei însoţitoare de bord, într-un hotel din Copenhaga, s-a predat, miercuri după-amiază, autorităţilor suedeze, la Malmo, relatează Radiodifuziunea daneză, care citează presa centrală.

Medic condamnat la închisoare cu executarea pedepsei pentru luare de mită

Tribunalul Dolj a condamnat la trei ani de închisoare un medic craiovean care, în schimbul a 500 de lei, a vrut să-i faciliteze unui invalid obţinerea, în regim de urgenţă, a unei decizii de pensionare.

Patru suspecţi judecaţi în Germania pregăteau un masacru de proporţii

Patru bărbaţi acuzaţi de pregătirea unor atacuri islamiste în 2007 plănuiau "un masacru" de proporţii în Germania, susţin procurorii, în prima zi a prezentării rechizitoriului, la Dusseldorf.

Cinci americani deţinuţi în Pakistan sub acuzaţia de terorism susţin că sunt torturaţi

Cinci tineri americani arestaţi în Pakistan în luna decembrie sub acuzaţia că ar fi încercat să intre în contact cu reţeaua al-Qaida pentru a comite atentate susţin că sunt victimele unei "înscenări" şi că sunt torturaţi de poliţia pakistaneză şi de agenţi ai serviciilor americane.

Obama va cere peste 250 de milioane de dolari pentru a închide Guantanamo

Preşedintele american, Barack Obama, a înscris în prezentarea de luni a bugetului pentru anul fiscal 2011 un plan de peste 250 de milioane de dolari, pentru achiziţionarea şi transformarea unei închisori din Illinois, astfel încât să poată găzdui deţinuţi de la Guantanamo.

SUA condamnă „cu fermitate” execuţia unor opozanţi în Iran

Statele Unite condamnă "cu fermitate" execuţia "nedreaptă" a doi opozanţi în Iran, a reacţionat un purtător de cuvânt al Casei Albe, în timpul unei vizite a preşedintelui Barack Obama în Florida (sud-est).

Mircia Gutău: Sunt convins să judecătorii care m-au condamnat au coşmaruri

Primarul din Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a declarat, joi seară, că este convins că magistraţii care l-au condamnat au coşmaruri şi că o asemenea sentinţă puteau da numai dacă erau forţaţi, el afirmând, totodată, că va renunţa la politică şi că nu are ce să le reproşeze colegilor din PDL.

O româncă a fost găsită înjunghiată mortal într-un apartament din Dublin

O româncă a fost găsită înjunghiată mortal, joi, într-un apartament din campusul Institutului Irlandez de Management, în Dublin, alături de un bărbat care a supravieţuit şi a fost transportat la spital, informează Irish Times.

Italia: Cinci români acuzaţi de viol, găsiţi nevinovaţi după un an de închisoare

Cinci cetăţeni români acuzaţi de sechestrarea şi violarea unei conaţionale au fost găsiţi nevinovaţi de justiţia italiană, deşi au stat la închisoare 12 luni, informează site-ul Notiziarioitaliana.it.

Un fost lider nazist suedez, inculpat pentru incitare la furtul inscripţiei de la Auschwitz

Parchetul regional din Cracovia a anunţat miercuri că a inculpat un fost lider nazist suedez pentru incitare la furtul inscripţiei germane "Arbeit macht frei" de la fostul lagăr de exterminare nazist Auschwitz-Birkenau.

Principala închisoare din capitala haitiană s-a prăbuşit, iar câţiva deţinuţi au fugit

Închisoarea principală din capitala haitiană, Port-au-Prince, s-a prăbuşit în timpul cutremurului violent care a afectat marţi oraşul, permiţând "câtorva deţinuţi" să fugă, a anunţat miercuri ONU.

Numărul foştilor deţinuţi de la Guantanamo care revin la terorism este în creştere

Numărul foştilor deţinuţi de la Guantanamo Bay care după eliberare au recurs din nou la activităţi teroriste a crescut de la 14 la 20 la sută, afirmă un oficial american citând un raport al Pentagonului, transmite CNN.

„Celulele de lux” din închisorile indoneziene – FOTO

Condiţiile din închisorile din Indonezia pot fi foarte confortabile, unele celule fiind dotate cu canapele, televizoare cu ecran plat, sală de karaoke şi căzi de baie, potrivit unor fotografii cu "celulele de lux" care au pus autorităţile într-o situaţie stânjenitoare.

Obama cere reforme pentru corectarea eşecurilor serviciilor americane de informaţii

Preşedintele Barack Obama a criticat marţi eşecurile serviciilor americane de informaţii care, în opinia sa, ar fi putut să împiedice pătrunderea unui suspect înarmat cu explozibili într-un avion cu destinaţia Statele Unite şi a cerut reforme pentru corectarea acestor erori.

Poliţia indoneziană respinge o solicitare de întrerupere a detenţiei lui Nicolae Popa

Poliţia naţională indoneziană a respins oficial o solicitare de întrerupere a detenţiei lui Nicolae Popa, condamnat în absenţă în România şi arestat în Indonezia la începutul lunii decembrie, la solicitarea autorităţilor române, relatează Jakarta Globe.

FOCUS: Peste 60 la sută din averea copiilor Ceauşescu, recuperată după confiscare

Peste 60 la sută din bunurile confiscate de autorităţi după Revoluţia din decembrie 1989 au fost recuperate în timp de copiii cuplului Ceauşescu, singurul fiu rămas în viaţă, Valentin Ceauşescu, primind înapoi cele mai de valoare obiecte, după 20 de ani de procese.

Pete Doherty, arestat pentru posesie de droguri

Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, a fost arestat, luni, în Marea Britanie, în urma unei acuzaţii de posesie de droguri, imediat ce s-a prezentat într-un tribunal unde era judecat pentru încălcarea codului rutier.

Un fost deţinut de la Guantanamo compară anii de închisoare cu „iadul pe pământ”

Un fost deţinut somalez la închisoarea de la Guantanamo, care a fost eliberat săptămâna trecută, după opt ani, a declarat luni într-un interviu că anii de închisoare au "fost ca iadul pe pământ".

Revendicatorul terenurilor din cartierul ANL „Henri Coandă”, trimis în judecată pentru înşelăciune

Revendicatorul terenurilor din cartierul ANL "Henri Coandă", Radu Fotino şi complicea sa, Luminiţa Râşnoveanu, ambii condamnaţi la 15, respectiv 7 ani de închisoare, au fost deferiţi din nou justiţiei pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, după ce au promis vânzarea unor terenuri.

Aproximativ 170 de militanţi ecologişti, arestaţi la Copenhaga – VIDEO

Aproximativ 170 de persoane au fost arestate miercuri dimineaţă în faţa Bella Center din Copenhaga, unde se desfăşoară conferinţa ONU pe tema climei, a anunţat o purtătoare de cuvânt a poliţiei.

„Spune adevărul puterii”, un spectacol jucat de deţinuţi, în premieră la Teatrul Metropolis

Spectacolul "Spune adevărul puterii", o piesă despre curaj şi aşteptarea în întuneric, în care actorii au fost persoane private de libertate, a fost jucat în premieră joi seară, de Ziua Internaţională a Drepturilor Omului, la Teatrul Metropolis din Capitală.

Un paparazzo celebru, condamnat pentru şantajarea unor fotbalişti

"Regele paparazzilor italieni" Fabrizio Corona a fost condamnat, joi, la trei ani şi opt luni de închisoare pentru şantaj şi tentativă de şantaj în cazul fotbaliştilor Francesco Coco şi Adriano şi al motociclistului Marco Melandri.

Trei medici, judecaţi în Polonia în cazul decesului deţinutului român Claudiu Crulic

Trei medici sunt judecaţi în oraşul polonez Cracovia în cazul deţinutului român Claudiu Crulic, decedat în ianuarie 2008 după ce a făcut greva foamei într-un penitenciar din Polonia, relatează site-ul postului Radio Polonia.

Predoiu întrebat despre Nicolae Popa: Ambasadorul nostru la Jakarta ştie ce are de făcut

Ministrul interimar de Externe, Cătăin Predoiu, a declarat, marţi, răspunzând unor întrebări referitoare la Nicolae Popa, că "s-au luat toate măsurile" pentru ca acestuia să îi fie acordată asistenţă consulară, el adăugând că "ambasadorul român la Jakarta ştie ce are de făcut".

Ali Imran, condamnat definitiv la şase ani de închisoare pentru uciderea regizorului Nemescu

Judecătorii au decis, luni, prin sentinţă definitivă, condamnarea la şase ani a britanicului Ali Imran pentru uciderea într-un accident rutier a regizorului Cristian Nemescu, a sunetistului Andrei Toncu şi a taximetrului Dumitru Arustei, în luna august 2006.

Mama lui Nemescu consideră nedreaptă decizia finală referitoare la moartea fiului său

Mama lui Cristian Nemescu, Erica Nemescu, a declarat pentru MEDIAFAX că decizia definitivă a Curţii de Apel de a-l condamna la şase ani de închisoare pe britanicul Ali Imran, pentru uciderea într-un accident rutier a trei tineri, printre care şi regretatul regizor, este una ilegală.

Un mort şi mai mulţi răniţi la o manifestaţie a kurzilor în sud-estul Turciei – GALERIE FOTO

Manifestaţiile care denunţau condiţiile în care este deţinut liderul rebel kurd, Abdullah Ocalan, au degenerat duminică în ciocniri cu poliţia în sud-estul Turciei, provocând moartea unei persoane şi rănirea altora, potrivit presei şi surselor locale.

Gardienii i-au permis unui traficant de droguri să crească cannabis în celulă

Gardienii britanici ai închisorii Verne din Portland, au permis unui traficant de droguri să crească plante de cannabis în celula sa şi chiar să decoreze una ca brad de Crăciun, potrivit The Sun.

Manifestaţie la New York împotriva procesului organizatorilor atentatelor de la 11 septembrie

Sute de manifestanţi au înfruntat sâmbătă o ploaie torenţială în faţa tribunalului din New York unde urmează să aibă loc procesul celor cinci bărbaţi acuzaţi de organizarea atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

Teatrul ca libertate, la Festivalul deţinuţilor „Exit! „

Festivalul de teatru al deţinuţilor "Exit!", ce a debutat miercuri la Teatrul Nottara din Capitală, este o manifestare teatrală inedită în care actorii joacă spectacole inspirate din propria experienţă de a trăi privaţi de libertate, din care n-au lipsit tatuajele, aripile de îngeri şi mâinile la spate.

Fostul vicepreşedinte iranian condamnat pentru participarea la proteste, eliberat pe cauţiune

Fostul vicepreşedinte reformist iranian Mohammad Ali Abtaki, condamnat la şase ani de detenţie pentru participarea la protestele postelectorale, a fost eliberat pe cauţiune, confirmă surse judiciare citate de presa iraniană.

Obiecte ale cuplului Bernard şi Ruth Madoff, vândute la licitaţie – GALERIE FOTO

O jachetă din satin bleu imprimată cu numele lui Bernard Madoff, scris cu litere portocalii, a fost vândută pentru 14.500 de dolari la o licitaţie care a avut loc la New York, unde bijuterii, ceasuri şi alte obiecte personale ale celebrului escroc au fost adjudecate pentru circa 1 milion de dolari.

Fratele lui Fane Spoitoru, condamnat la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri

Instanţa l-a condamnat, vineri, pe Migdal Ion, fratele lui Fane Spoitoru, la 15 ani de închisoare pentru trafic de droguri de mare risc, acuzaţie adusă de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminlaitate Organizată şi Terorism (DIICOT).

Procesul lui Radovan Karadzici a fost amânat pentru luni

Procesul fostului lider politic al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzici, a fost amânat pentru luni de un judecător al Tribunalului Penal Internaţional (TPI) pentru fosta Iugoslavie, care a convocat pentru ziua următoare o audiere pe problemele ridicate de absenţa acuzatului.

Franţa: Cultul scientologic a fost condamnat pentru escrocherie, însă nu a fost interzis

Cultul scientologic din Franţa şi unul dintre principalii lui conducători, Alain Rosenberg, au fost condamnaţi, marţi, la plata unei amenzi de 630.000 de euro pentru escrocherie de către tribunalul din Paris, care a permis totuşi continuarea activităţii sectei.

Lil Wayne, condamnat la un an de închisoare pentru deţinere ilegală de arme

Rapperul american Lil Wayne va fi condamnat la un an de închisoare, după ce a pledat vinovat, joi, la acuzaţia de deţinere ilegală de arme, potrivit unor surse judiciare din New York.

Autorul atacului de la Chişinău riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la 15 ani

Persoana care a aruncat grenada în timpul concertului din centrul oraşului Chişinău riscă o pedeapsă cu închisoarea de la opt la 15 ani, a declarat Iurie Crijanovschi, şef al Secţiei ordine publică a Comisariatului general de poliţie din capitala moldoveană, relatează site-ul Unimedia.md.