nchisoare

Avocatul fraţilor Cămătaru, dat în consemn la frontieră

Avocatul fraţilor Cămătaru, Mihai Costea, condamnat definitiv la 13 ani de închisoare, a fost dat în consemn la fontieră, fiind căutat şi la nivel internaţional, a declarat, luni, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Christian Ciocan.

Un număr de 25 de deţinuţi dintr-o închisoare siriană, ucişi în timpul unei revolte

Un număr de 25 de deţinuţi dintr-o închisoare situată la 40 de kilometri de Damasc au fost ucişi sâmbătă, într-o revoltă, a anunţat Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), o organizaţie neguvernamentală apropiată opoziţiei siriene.

Joey Barton, condamnat la patru luni de închisoare cu suspendare

Jucătorul echipei Newcastle, Joey Barton, a fost condamnat la patru luni de închisoare, cu suspendare, după ce a fost judecat pentru că l-a lovit, în mai 2007, pe când evolua la Manchester City, pe coechipierul său Ousmane Dabo.

Silvio Berlusconi se teme că va ajunge în închisoare

Şeful Guvernului italian, Silvio Berlusconi, care a determinat votarea unei legi ce suspendă zeci de mii de procese, printre care şi al lui, "se teme că va ajunge în închisoare", a declarat aliatul său Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, într-un interviu pentru La Repubblica.

Membrii „Clanului Clămparu” au primit condamnări la închisoare între 5 şi 9 ani

Toţi inculpaţii în dosarul "Clanului Clămparu" au fost condamnaţi, vineri, de Tribunalul Sibiu, la închisoare între cinci şi nouă ani, cea mai mare predeapsă primind-o şeful reţelei, Ioan Clămparu.

Britney Spears nu face închisoare după accidentarea unui paparazzo

Cântăreaţa americană Britney Spears, acuzată că a accidentat cu maşina un paparazzo, în noiembrie 2007, a scăpat de o pedeapsă de până la şase luni de închisoare după ce procurorii au decis să renunţe la acuzaţii.

Nuţu Cămătaru este redactor la revista Secţiei din Penitenciarul Jilava şi planton în celulă

Magistratul Judecătoriei Sectorului 4 care admis, în urmă cu o săptămână, cererea de eliberare condiţionată a lui Nuţu Cămătaru, arată în că acesta a avut o conduită bună în închisoare şi a prestat "munci uşoare", cum ar fi cea de redactor la revista Secţiei şi planton în camera de deţinere.

Douăzeci dintre deţinuţii evadaţi după un atac al talibanilor au fost capturaţi

Circa 20 dintre deţinuţii evadaţi dintr-o închisoare din Kandahar, din sudul Afganistanului, au fost capturaţi de autorităţi, însă o mie sunt în continuare în libertate, după un atac asupra închisorii comis de un comando de talibani, au declarat duminică surse din cadrul poliţiei.

Asalt asupra unei închisori din Kandahar, soldat cu evadarea majorităţii deţinuţilor

Cel puţin 15 gardieni au fost ucişi vineri, după ce o închisoare din Kandahar, în sudul Afganistanului, a fost luată cu asalt de un comando taliban, care a deschis o breşă cu o maşină-capcană pentru a permite evadarea majorităţii celor 1.000 de deţinuţi, a anunţat o sursă oficială.

Soţul lui Amy Winehouse va fi condamnat la închisoare (Video)

Blake Fielder-Civil, soţul cântăreţei britanice Amy Winehouse, a pledat vinovat la acuzaţiile de vătămare corporală şi obstrucţionare a justiţiei şi va fi condamnat la o pedeapsă cu închisoarea la o dată care urmează să fie stabilită în curând.

Tânăr condamnat la 10 ani de închisoare pentru violarea unei orfane

Un tânăr de 21 de ani din Şimleul Silvaniei, judecat pentru violarea şi brutalizarea unei orfane de 13 ani, a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare.

Oficiali germani, încuiaţi din greşeală într-o fostă închisoare a STASI

Un grup de oficiali de rang înalt din cadrul Guvernului german a fost închis din greşeală într-una din închisorile operate de fosta poliţie secretă din Germania Democrată, STASI.

SUA vor să construiască un vast centru de detenţie în Afganistan

Statele Unite intenţionează să construiască un vast centru de detenţie la principala bază militară americană din Afganistan, a declarat sâmbătă un reprezentant al Departamentului american al Apărării.

Până la zece procente din foştii deţinuţi de la Guantanamo comit din nou acte teroriste

Secretarul american al Apărării, Robert Gates, a declarat joi că între cinci şi zece la sută din deţinuţii eliberaţi din închisoarea americană de la Guantanamo comit din nou acte teroriste.

Pete Doherty a fost eliberat din închisoare

Cântăreţul de rock Pete Doherty, solistul trupei Babyshambles, a fost eliberat din închisoare, marţi, după ce a executat doar 29 de zile din pedeapsa de 14 săptămâni primită pentru că nu a respectat condiţiile eliberării sub supraveghere judiciară, informează thisislondon.co.uk.

Subcontractori ai armatei americane în Irak, acuzaţi de tortură

Un irakian susţine că a fost torturat, alături de alţi deţinuţi civili, de mai mai mulţi subcontractori ai armatei americane, în închisoarea de la Abu Ghraib, potrivit unei plângeri înaintate luni justiţiei federale din Los Angeles.

Tatăl care şi-a ţinut fiica sechestrată 24 de ani, împreună cu trei copii, îi ameninţa că-i gazează

Josef Fritzl - austriacul care şi-a ţinut fiica în captivitate 24 de ani şi cu care a făcut şapte copii - îşi ameninţa victimele că le gazează, dacă încearcă să evadeze din beciul casei unde-i ţinea sechestraţi, relatează The Independent.

Gherla: Un deţinut a murit, după ce medicii Spitalului Municipal au decis să nu îl interneze

Un deţinut de la Penitenciarul Gherla a murit, joi noapte, după ce medicii Spitalului Municipal Gherla, care l-au consultat în urma unei suspiciuni de infarct miocardic, l-au trimis înapoi în penitenciar, fără indicaţii de internare.

Wesley Snipes a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru evaziune fiscală

Actorul american Wesley Snipes, găsit vinovat, în februarie, de evaziune fiscală, în perioada 1999 - 2004, a fost condamnat, joi, la trei ani de închisoare, pedeapsa maximă prevăzută, de un tribunal din Florida.

Şase luni de închisoare pentru un fault

Curtea Supremă din Haga a decis să-l condamne la şase luni de închisoare pe jucătorul olandez de origine marocană Rachid Bouaouzan pentru un fault considerat voluntar, a anunţat, joi, cotidianul Gazzetta dello Sport.

Italia: Un român acuzat de viol a atacat psihologul închisorii în care este reţinut

Românul Ioan Rus, originar din Târnăveni judeţul Mureş, a încercat să agreseze, joi seară, psihologul închisorii Regina Coeli din Roma, unde este deţinut după agresarea şi violarea unei studente, însă a fost împiedicat de gardieni, relatează cotidianul Corriere della Serra în ediţia electronică.

Wesley Snipes riscă trei de ani de închisoare

Guvernul american a anunţat, marţi, că a cerut pedeapsa maximă, trei ani de închisoare şi o amendă de cinci milioane de dolari, pentru Wesley Snipes, după ce a stabilit că actorul se face vinovat de evaziune fiscală, în perioada 1999 - 2004.

Tăriceanu, foarte deranjat de cum a fost tratat cazul Crulic

Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a spus ministrului de Externe, Adrian Cioroianu, la începutul şedinţei de miercuri a Guvernului, că este "foarte deranjat" de modul în care a fost tratată situaţia lui Claudiu Crulic şi i-a cerut să prezinte până joi un raport în acest caz şi măsurile luate.

Pete Doherty va sta după gratii 14 săptămâni

Cântăreţul de muzică rock Pete Doherty, solist al trupei Babyshambles, va sta după gratii 14 săptămâni pentru că nu a respectat condiţiile eliberării sub supraveghere judiciară, mai ales în ceea ce priveşte consumul de droguri şi conducerea în stare de ebrietate.

Lindsay Lohan va juca într-un film despre secta lui Charles Manson

Tânăra actriţă americană Lindsay Lohan va juca într-un film despre un guru psihopat - Charles Manson, aflat în închisoare de peste patru decenii pentru o serie de crime abominabile, a anunţat producătorul viitorului lungmetraj pe site-ul de internet eonline.com.

Cosmin Contra s-a prezentat la audieri la Tribunalul Timiş

Fotbalistul Cosmin Contra şi poliţistul pe care l-ar fi bătut au declarat, joi, la audierile de la Tribunalul Timiş ce judecă recursul făcut de fotbalist împotriva sentinţei Judecătoriei Timişoara de a-l condamna la un an de închisoare cu suspendare, că vor să se împace.

Fidel Castro îndeamnă SUA să îşi trateze deţinuţii aşa cum procedează Cuba

Fidel Castro a îndemnat Statele Unite să îşi trateze deţinuţii aşa cum procedează Cuba cu cei 75 de disidenţi încarceraţi în 2003, într-un articol publicat luni de cotidianul oficial Granma.

Mischie, condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere

Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Gorj şi fost preşedinte al PSD Gorj, actual lider al filialei gorjene a PNG, Nicolae Mischie, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere, într-un dosar privind modul în care a adus în ţară două autoturisme, sentinţa nefiind definitivă.

Gărzile unei închisori daneze, spitalizate după ce au mâncat prăjituri de la deţinuţi

Patru ofiţeri ai unei închisori din Danemarca au mâncat o prăjitură gătită de deţinuţi şi au ajuns la spital, conducerea penitenciarului suspectând că acestea conţineau substanţe narcotice.

Un clujean este cercetat de poliţişti după ce şi-a ucis câinele

Un bărbat din localitatea clujeană Izvorul Crişului este cercetat de poliţişti după ce şi-a ucis câinele, lovindu-l cu o bâtă şi tăindu-i gâtul.

Marion Jones a intrat în închisoare

Fosta sportivă americană Mario Jones, condamnată în ianuarie la şase luni de închisoare pentru sperjur, a fost încarcerată la Texas, vineri, pentru a-şi ispăşi pedeapsa.

CAB: Cozma rămâne doar cu despăgubirile de 10.000 de euro

Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a respins, vineri, contestaţia lui Miron Cozma faţă de acordarea doar a sumei de 10.000 de euro drept despăgubiri pentru perioada cât a stat în închisoare după anularea decretului de graţiere.

Fostul preot Corogeanu şi cele patru foste măicuţe de la Tanacu, încarceraţi la Penitenciarul Vaslui

Fostul preot Daniel Corogeanu şi cele patru foste călugăriţe de la Tanacu au fost încarceraţi, miercuri după-amiază, la Penitenciarul Vaslui, după ce au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Busta Rhymes, condamnat la trei ani de supraveghere judiciară

Cântăreţul de rap Busta Rhymes, nominalizat la premiile Grammy, a fost condamnat, miercuri, la trei ani de supraveghere judiciară pentru vătămare corporală, încălcarea regulilor rutiere şi deţinere de arme.

O nouă înregistrare video în care Amy Winehouse se droghează

O înregistrare video în care cântăreaţa britanică Amy Winehouse se droghează fumând dintr-o pipă şi prezintă cantităţile de cocaină şi Valium pe care tocmai le-a consumat a fost postată pe internet şi preluată de The Sun.

Marion Jones nu i-a spus încă fiului ei că va merge la închisoare

Fosta atletă americană Marion Jones, condamnată la şase luni de închisoare pentru sperjur, a declarat că nu i-a spus încă fiului ei, care va împlini cinci ani, că va fi încarcerată.

Marion Jones trebuie să se prezinte la închisoare până la 11 martie

Atleta americană Marion Jones, condamnată la şase luni de închisoare pentru sperjur, trebuie să se predea autorităţii penitenciarelor până la data de 11 martie.

Marion Jones a fost condamnată la 6 luni de închisoare

Atleta americană Marion Jones a fost condamnată, vineri, la New York, la şase luni de închisoare, deoarece a minţit judecătorul în privinţa folosirii substanţelor dopante, informează cotidianul Gazzetta dello Sport.

Michelle Rodriguez a efectuat doar 17 din cele 180 de zile de închisoare la care a fost condamnată

Michelle Rodriguez, star al serialului de televiziune "LOST - Naufragiaţii", a efectuat doar 17 din cele 180 de zile de închisoare la care a fost condamnată pentru că a încălcat regulile libertăţii sub supraveghere la care a fost condamnată pentru mai multe accidente rutiere.

Joey Barton rămâne în închisoare

Fotbalistului echipei Newcastle United Joey Barton, arestat şi inculpat pentru agresiune, i s-a refuzat ieşirea pe cauţiune din închisoare pentru a doua oară, după ce a apărut în faţa instanţei din Liverpool printr-o videoconferinţă din închisoarea Walton, informează BBC.