nchisoare

Soţia unuia dintre bărbaţii evadaţi de la Secţia 19 Poliţie, reţinută pentru înlesnirea evadării

Soţia lui Marius Tulli Renato, unul din bărbaţii care a evadat duminică din arestul Secţiei 19 Poliţie din Capitală, a fost reţinută pentru înlesnirea evadării, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

Trei persoane implicate în dosarul lui Borbely Laszlo, condamnate la închisoare cu suspendare

Trei persoane implicate în dosarul de trafic de influenţă în care a fost cercetat fostul ministru al Mediului, Borbely Laszlo (UDMR), au fost condamnate, luni, de Tribunalul Satu Mare la pedepse cu închisoare cu suspendarea pedepsei pe diverse perioade, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Miron Mitrea rămâne în închisoare după ce instanţa i-a respins noua cerere de eliberare condiţionată

Fostul ministru al Transporturilor, Miron Mitrea, rămâne în închisoare după ce instanţa i-a respins o nouă cerere de eliberare condiţionată, dar decizia poate fi contestată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Evadare în masă dintr-o închisoare din Papua Noua Guinee: 11 morţi şi alţi 17 răniţi. VIDEO

Unsprezece deţinuţi au murit şi alţi 17 au fost răniţi după ce poliţia a lansat focuri de armă în timpul unei evadări în masă dintr-o închisoare din Papua Noua Guinee, relatează agenţia de presă Reuters.

Şofer prins pe autostradă cu 324 km/h, condamnat la închisoare, în Elveţia

Un şofer surprins de radar în timp ce rula cu un vehicul Bentley cu viteza de 324 de km/h, pe o autostradă din Elveţia, a fost condamnat la trei ani de închisoare, din care şase luni cu executare, scrie ziarul italian La Repubblica.

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat după ce a scris şase cărţi

Fostul senator PSD Cătălin Voicu a fost eliberat condiţionat, după ce a ispăşit patru ani şi o lună din cei şapte ani de închisoare şi a scris şase cărţi după gratii, a decis, vineri, Tribunalul Dâmboviţa.

Un patron de club din Rovinari a fost bătut de un tânăr care trebuia să fie la închisoare

Patronul unui club din oraşul Rovinari a fost bătut de un bărbat care trebuia să fie încarcerat în urma unui proces în care proprietarul clubului a fost martor.

Adam Johnson riscă să ajungă în spatele gratiilor după ce a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră

Adam Johnson (28 de ani) a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, iar formaţia sa, Sunderland, i-a reziliat unilateral contractul, anunţă The Telegraph

Cererea de eliberare condiţionată depusă de fostul ministru Miron Mitrea a fost respinsă de instanţă

Judecătoria Medgidia a respins solicitarea depusă de fostul ministru Miron Mitrea pentru a fi eliberat condiţionat din penitenciar, după ce a ispăşit un an din cei doi la care a fost condamnat pentru luare de mită, decizia instanţei nefiind însă definitivă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

DOSARUL TRANSFERURILOR: Ioan Becali rămâne în închisoare, a decis definitiv Tribunalul Constanţa

Ioan Becali, condamnat în martie 2014 la şase ani şi patru luni de închisoare în dosarul Transferurilor, va rămâne în închisoare, întrucât Tribunalul Constanţa a admis, vineri, constestaţia DNA la decizia Judecătoriei Medgidia privind eliberarea condiţionată a acestuia, decizia fiind definitivă.

Zece ani de închisoare pentru un fermier acuzat de uciderea unui bărbat cu 20 de lovituri de bâtă

Un fermier din localitatea vasluiană Dumasca, în vârstă de 24 de ani, a fost condamnat la zece ani de închisoare şi la plata unor daune morale de 100.000 de lei, după ce a recunoscut că a ucis un cioban cu 20 de lovituri de bâtă pe motiv că i-ar fi furat mai multe oi.

Cel puţin 39 de morţi, într-un raid aerian asupra unei închisori administrate de Al-Qaida în Siria

Cel puţin 39 de persoane au fost ucise într-un raid aerian care a vizat sâmbătă o închisoare administrată de filiala reţelei teroriste Al-Qaida în Siria, Frontul al-Nusra, au declarat activişti citaţi de Associated Press în pagina electronică.

„El Chapo” Guzman, prins când îşi pregătea filmul biografic, revine la închisoarea din care a evadat

Celebrul lider interlop mexican Joaquin "El Chapo" Guzman, care a fost arestat vineri în timp ce îşi pregătea filmul biografic, se va întoarce la închisoarea de maximă securitate din care a evadat în urmă cu şase luni, au anunţat autorităţile, citate de CNN.

EVADARE ca în filme, într-o închisoare din Franţa: Un român şi doi moldoveni au reuşit să fugă după ce au tăiat barele de la celulă – FOTO

Un deţinut de origine română şi doi deţinuţi din Republica Moldova au evadat în noaptea de marţi spre miercuri din închisoarea oraşului francez Amiens, anunţă miercuri postul de radio France Bleu Picardie, relatează postul BFMTV în pagina online.

Argentina a redeschis ancheta în cazul lui Jeremy Clarkson. Starul riscă până la 3 ani de închisoare

Autorităţile din Argentina au redeschis investigaţia în cazul lui Jeremy Clarkson, care a fost acuzat de comportament "provocator şi insultător" în timpul unor filmări desfăşurate anul trecut în această ţară, pe vremea când Clarkson era star al show-ului de televiziune "Top Gear".

Trei suporteri condamnaţi la închisoare cu executare după incidentele de la Marseille-Lyon

Tribunalul din Marsilia a condamnat trei suporteri ai echipei Olympique Marseille la închisoare cu executare, între patru şi şase luni, pentru implicare în incidentele din apropierea Stadionului Velodrome, înaintea meciului cu Olympique Lyon, care a avut loc duminică, informează lequipe.fr.

Sute de deţinuţi, eliberaţi dintr-o închisoare din Afganistan în urma unui atac taliban

Insurgenţi talibani au luat luni dimineaţa cu asalt o închisoare din oraşul Ghazni, în centrul Afganistanului, au omorât poliţişti şi au eliberat sute de deţinuţi, a anunţat poliţia, relatează Reuters în pagina electronică.

Sud-coreeanul care l-a atacat pe ambasadorul SUA a fost condamnat la 12 ani de închisoare

Un sud-coreean a fost condamnat la 12 ani de închisoare, pentru că l-a atacat cu un cuţit pe ambasadorul american în Coreea de Sud, Mark Lippert, în luna martie, fiind acuzat de tentativă de asasinare, informează site-ul agenţiei de presă AP.

Autorităţile turce i-au eliberat din închisoare pe cei doi jurnalişti britanici de la Vice News

Doi jurnalişti britanici de la Vice News, care au fost arestaţi în Turcia pentru acuzaţii legate de terorism, au fost eliberaţi din închisoare, a declarat joi un oficial turc, dar translatorul lor va rămâne în detenţie până la finalizarea anchetei, relatează Associated Press în pagina online.

Trei jurnalişti de la Al-Jazeera, condamnaţi la închisoare în Egipt pentru „difuzare de ştiri false”

Trei jurnalişti ai postului de televiziune Al-Jazeera au fost condamnaţi sâmbătă, în Egipt, la trei ani de închisoare pentru "difuzare de ştiri false", relatează BBC News Online.

Israelul eliberează sute de imigranţi africani neajutoraţi în deşert, după o decizie a Curţii Supreme

Israelul eliberează marţi şi miercuri, în plin deşert, sute de imigranţi clandestini africani, în urma unei hotărâri a Curţii Supreme, dar îi abandonează neajutoraţi în faţa unei dileme: unde să se ducă, relatează AFP în pagina electronică.

Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru „terorism”, în Rusia

Regizorul ucrainean Oleg Sentsov, opozant al anexării Peninsulei Crimeea de către Federaţia Rusă, a fost condamnat marţi la 20 de ani de închisoare pentru "terorism", în regim sever de detenţie, de un tribunal din Rostov-pe-Don, un oraş din sudul Rusiei.

Chelsea Manning, găsit vinovat pentru încălcarea regulilor închisorii în care îşi achită pedeapsa

Chelsea Manning, soldatul condamnat la 35 de ani de inchisoare pentru furnizarea de documente secrete către WikiLeaks, a fost găsit vinovat marţi pentru încălcarea regulilor din închisoare, a informat Uniunea Americană pentru Libertăţi Civile, citată pe site-ul Reuters.

Actorul american Emile Hirsch, condamnat la 15 zile de închisoare

Actorul american Emile Hirsch a fost condamnat la 15 zile de închisoare, luni, după ce starul lungmetrajului "În sălbăticie/ Into the Wild" a recunoscut în faţa unui judecător faptul că a agresat fizic, în timpul unui festival cinematografic, o femeie care lucrează ca producător de film.

REPORTAJ: „Şuteală cu Şmenuială”, o expoziţie într-o fostă închisoare, ce ascunde poveşti ale trecutului – VIDEO, FOTO

"Şuteală cu şmenuială", o expoziţie "self-made" organizată într-o fostă secţie de poliţie din centrul Capitalei şi vernisată joi, ascunde poveşti din trecutul bucureştean, care, în timp, vor fi descoperite atât de vizitatorii curioşi, cât şi de iniţiatorii proiectului.

Naomi Campbell, condamnată la şase luni de închisoare cu suspendare

Modelul britanic Naomi Campbell a primit o pedeapsă de şase luni de închisoare cu suspendare, după ce, în august 2009, a atacat un paparazzo care încerca să o fotografieze împreună cu fostul ei iubit, miliardarul rus Vladimir Doronin.

Profesor trimis în judecată fiindcă a primit mită de la elevi, condamnat la închisoare cu suspendare

Un profesor de la un liceu din Ploieşti trimis în judecată sub acuzaţia că a primit mită de la elevi timp de cinci ani a fost condamnat la doi ani şi cinci luni de închisoare cu suspendare, având interdicţia de a exercita profesia de cadru didactic şi fiind obligat la muncă în folosul comunităţii.

Djohar Ţarnaev a fost transferat la Supermax, cea mai sigură închisoare federală din SUA

Djohar Ţarnaev, condamnat la moarte pentru atentatul de la Maratonul din Boston, a fost transferat la Supermax, cea mai sigură închisoare federală din Statele Unite, a anunţat Departamentul american al Justiţiei, citat de CNN.

Barack Obama, primul preşedinte american în exerciţiu care vizitează o închisoare federală – VIDEO

Barack Obama a vizitat joi o închisoare federală, fiind primul preşedinte american în exerciţiu care face acest lucru, şi a declarat că a întâlnit deţinuţi "care au făcut greşeli ce nu sunt atât de diferite de greşelile făcute" de el, relatează Associated Press în pagina electronică.

Medic psihiatru care prescria droguri unor toxicomani, condamnat la doi ani închisoare cu suspendare

Medicul psihiatru Cristian Gheorghe Bellu Bengescu a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu suspendare, după ce a semnat un acord de recunoaştere a vinovăţiei, prin care a admis că prescria droguri unor toxicomani.

Dustin Diamond, interpretul personajului Screech din „Salvaţi de clopoţel”, condamnat la închisoare – VIDEO

Actorul american Dustin Diamond, interpretul personajului Screech din serialul "Salvaţi de clopoţel", difuzat la începutul anilor 1990, a fost condamnat, joi, la patru luni şi jumătate de închisoare pentru înjunghierea unui bărbat într-un bar din oraşul Milwaukee, în seara de Crăciun 2014.

Gardian, inculpat în legătură cu evadarea a doi criminali dintr-o închisoare americană

Un al doilea angajat a fost inculpat în legătură cu evadarea a doi deţinuţi care ispăşeau pedepse pentru comiterea unor crime dintr-o închisoare de maximă securitate din statul New York, la începutul lui iunie, relatează CNN.

Directorul Centrului Cultural Media SRR, condamnată la un an cu suspendare. Decizia nu e definitivă

Directorul Centrului Cultural Media al SRR, Oltea Şerban-Pârâu, a fost condamnată la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, printr-o decizie a Judecătoriei Sectorului 1, care nu este definitivă şi urmează să fie atacată cu apel, după cum a declarat aceasta pentru MEDIAFAX.

Un poliţist bulgar, reţinut în timp ce ajuta doi irakieni să traverseze ilegal graniţa cu Turcia

Un membru al Poliţiei de Frontieră din Bulgaria a fost reţinut în timp ce ajuta doi cetăţeni străini să traverseze ilegal graniţa bulgaro-turcă, a anunţat luni Procuratura, citată de site-ul Novinite.com.

Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost condamnat la opt luni de închisoare pentru corupţie

Fostul premier israelian Ehud Olmert a fost condamnat, luni, la opt luni de închisoare pentru că a acceptat ilegal bani de la un susţinător american, relatează AP, în pagina electronică.

Actorul Randy Quaid, eliberat dintr-o închisoare din Canada

Actorul american Randy Quaid a fost eliberat dintr-o închisoare canadiană destinată imigranţilor, în care fusese plasat după ce a fost arestat săptămâna trecută de agenţii serviciului vamal din această ţară, informează contactmusic.com.

Un lider al Fraţilor Musulmani condamnat la şapte ani de închisoare a murit într-un spital din Cairo

Un lider al Fraţilor Musulmani care ispăşea o pedeapsă de şapte ani de închisoare la Zagazig, în Delta Nilului, a murit miercuri într-un spital din Cairo, a anunţat o sursă din cadrul serviciilor egiptene de securitate, relatează Le Figaro în pagina electronică.

O americancă, condamnată la închisoare pentru susţinerea grupării Stat Islamic

O locuitoare a statului american Virginia (est) a fost condamnată, luni, la patru ani şi jumătate de închisoare pentru susţinerea grupării jihadiste Stat Islamic (SI) pe reţelele de socializare, relatează Le Figaro în pagina electronică.

Zeci de morţi în confruntări într-o închisoare din Irak; 50 de terorişti au evadat

Doisprezece gardieni şi 50 de deţinuţi au murit în cursul unor incidente produse într-o închisoare din estul Irakului, iar 50 de deţinuţi au evadat, anunţă Ministerul irakian de Interne, citat de Al Jazeera.

Actorul Salman Khan, condamnat la cinci ani de închisoare, rămâne liber până la judecarea apelului

Actorul indian Salman Khan, unul dintre cele mai mari staruri de la Bollywood, condamnat miercuri la cinci ani de închisoare, va rămâne liber până la judecarea apelului, a decis Curtea Supremă din India, informează CNN.