negocieri

JD Vance dă un ultimatum Ucrainei pentru a accepta oferta de pace a lui Trump: „Ne-am angajat într-o cantitate extraordinară de diplomație”

Vicepreședintele american JD Vance a dat un ultimatum Kievului pentru a accepta, în cele din urmă, oferta propusă de președintele american Donald Trump. El a amenințat că, în caz contrar, SUA se vor retrage din negocieri: „este timpul ca ei să spună da sau ca SUA să se retragă din acest proces”.

Bloomberg, despre negocierile privind Ucraina: SUA au propus aliaților europeni relaxarea sancțiunilor împotriva Rusiei. Moscova ar păstra teritoriile cucerite, iar aderarea Ucrainei la NATO ar fi blocată

Statele Unite au prezentat aliaților europeni propuneri pentru încheierea unui acord de pace în Ucraina, printre care posibila relaxare a unor sancțiuni împotriva Rusiei, a scris vineri Bloomberg, citând oficiali europeni anonimi.

Coreea de Sud: Negocierile cu SUA pentru amânarea tarifelor vamale sunt prioritare

Ministrul sud-coreean al Finanțelor, Choi Sang-mok, declară marți că Seulul va încerca să amâne pe cât posibil tarifele reciproce în cadrul negocierilor cu SUA, deoarece perspectiva unor taxe iminente amenință să afecteze economia dependentă de exporturi a țării.

Unde va avea loc a doua rundă de negocieri SUA-Iran privind energia nucleară?

O a doua rundă de discuții nucleare între SUA și Iran va avea loc la Roma, a declarat luni ministrul italian de Externe, Antonio Tajani.

Taiwanul va fi inclus în prima rundă de negocieri comerciale cu SUA, anunţă preşedintele Lai

Taiwanul se va afla în prima serie de parteneri comerciali care vor începe negocierile cu Statele Unite, a anunţat vineri preşedintele Lai Ching-te, declarând că administraţia sa va fi pregătită pentru discuţii, transmite Reuters.

Taiwanul ar putea cumpăra cu 200 de miliarde de dolari mai mult din SUA ca parte a unui acord

Instituțiile de stat din Taiwan ar putea cumpăra în următorul deceniu bunuri suplimentare de 200 de miliarde de dolari din Statele Unite și să crească cu o treime ponderea de gaze naturale lichefiate (GNL) importate din SUA, pentru a reduce deficitul comercial, a declarat joi ministrul economiei.

Avertismentul unui oficial polonez: Trump riscă să facă o „greșeală istorică” dacă va recunoaște pretențiile teritoriale ale Rusiei

Donald Trump riscă să facă o „greșeală istorică” dacă negocierile sale pentru încheierea războiului Ucraina au ca rezultat recunoașterea de către SUA a pretențiilor teritoriale ale Rusiei asupra Crimeei și a altor teritorii ocupate, afirmă consilierul guvernului polonez pentru Ucraina, Paweł Kowal.

Oficial rus: Moscova și Washingtonul ar putea relua contactele diplomatice săptămâna viitoare

Rusia și SUA ar putea relua contactele diplomatice încă de săptămâna viitoare, a declarat, duminică, un înalt oficial rus implicat în negocierile cu Statele Unite, potrivit agenției de presă TASS.

Rebelii din Congo se retrag dintr-un oraş-cheie înainte de negocierile de pace

Rebelii M23, sprijiniţi de Rwanda, s-au retras din oraşul strategic Walikale, situat în estul Republicii Democrate Congo, descriind această mişcare drept un gest de bunăvoinţă înaintea negocierilor de pace planificate să aibă loc săptămâna viitoare cu guvernul congolez, transmite Reuters.

Tranzacţia privitoare la TikTok ar putea fi folosită în negocierile SUA-China despre tarife

Tranzacţia privitoare la TikTok ar putea fi folosită în negocierile SUA-China despre tarifele comerciale anunţate miercuri de Donald Trump. Termenul limită pentru achiziţionarea platformei este 5 aprilie.

Rusia şi SUA negociază cooperarea în domeniul metalelor rare, potrivit unui emisar al Kremlinului

Rusia şi Statele Unite au început discuţii privind proiecte comune de metale rare şi alte iniţiative în Rusia, iar unele companii şi-au exprimat deja interesul pentru acestea, a declarat emisarul preşedintelui Vladimir Putin pentru investiţii, într-un interviu publicat luni, transmite Reuters.

Un oficial rus avertizează că negocierile dintre SUA și Rusia privind Ucraina s-ar putea prelungi până în 2026

Discuțiile dintre oficialii americani și ruși din Arabia Saudită de la începutul acestei săptămâni nu au produs progrese semnificative în negocierile de pace privind Ucraina, care s-ar putea prelungi până anul viitor, a declarat vineri negociatorul rus Grigori Karasin.

Un reprezentant ONU va participa la negocierile SUA-Rusia privind Ucraina

Un reprezentant al ONU va participa la negocierile SUA-Rusia privind încheierea războiului din Ucraina. De asemenea, la discuții vor fi invitați reprezentanți ai unor țări care nu au fost numite. Dezvăluirile au fost făcute de unul dintre negociatorii ruși.

Trimisul american Steve Witkoff, optimist privind negocierile cu Ucraina: Putin vrea pace

Trimisul special al SUA, Steve Witkoff, și-a exprimat optimismul duminică, înainte de discuțiile din Arabia Saudită menite să pună capăt războiului din Ucraina.

Poziţionarea României în contextul negocierilor de pace din Ucraina, pe agenda CSAT din 28 martie

Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru vineri, 28 martie, la Palatul Cotroceni. Poziţionarea României în contextul negocierilor de pace din Ucraina este pe agenda şedinţei.

Ambasadoarea UE în Ucraina: UE nu va recunoaşte niciodată ocupaţia ilegală a teritoriilor ucrainene

Ambasadoarea UE în Ucraina, Katarina Mathernova, a reafirmat că Uniunea Europeană nu va recunoaşte niciodată anexarea ilegală a teritoriilor ucrainene de către Rusia, potrivit Ukrinform.

Congo şi rebelii M23 confirmă participarea la negocierile de pace din Angola

Grupul rebel M23 susţinut de Rwanda, precum şi guvernul congolez, au confirmat că vor participa la negocierile de pace din Angola, relatează Al Jazeera.

Nicio întrevedere SUA-Rusia nu va avea loc săptămâna aceasta, confirmă Moscova

Rusia dezminte discuțiile cu SUA în Arabia Saudită, în timp ce Ucraina cere restabilirea ajutorului militar. Detalii despre negocierile de pace.

Israelul trimite o delegaţie în Qatar pentru a încerca să avanseze negocierile de încetare a focului

Israelul a anunţat că va trimite luni o delegaţie în Qatar în încercarea de a avansa negocierile privind încetarea focului în Gaza, în timp ce Hamas a raportat semnale pozitive în discuţiile cu mediatorii privind începerea negocierilor pentru a doua fază a armistiţiului, scrie AP.

Oficialii americani se întâlnesc cu omologii ucraineni în Arabia Saudită

Oficiali de rang înalt ai administraţiei Trump plănuiesc o întâlnire cu omologii lor ucraineni în Arabia Saudită, săptămâna viitoare, pentru a începe discuţiile despre o încetare a focului care să pună capăt războiului ţării cu Rusia, informează, vineri, Politico.

Lukașenko îl invită pe Trump la Minsk pentru negocieri cu Zelenski și Putin

Aleksandr Lukașenko declară că Minsk este pregătit să găzduiască discuții între liderii SUA, Ucrainei și Rusiei pentru a pune capăt războiului din Ucraina, scrie The Kyiv Independent.

Ministerul Muncii şi AmCham, întâlnire despre soluţii pentru dezvoltarea pieţei muncii

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţii Camerei de Comerţ Americane în România (AmCham), pentru a discuta soluţii concrete în dezvoltarea unei pieţe a muncii moderne, flexibile şi competitive.

Viktor Orban vrea ca UE, urmând exemplul SUA, să intre în negocieri directe cu Rusia cu privire la războiul din Ucraina

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a îndemnat Uniunea Europeană să intre în negocieri directe cu Rusia, arătând diviziunile dintre Budapesta şi restul blocului comunitar înainte de summitul de urgenţă privind apărarea.

UE ia în considerare să numească un trimis special pentru potenţialele negocieri de pace privind războiul din Ucraina

Liderii UE vor discuta săptămâna viitoare despre numirea unui trimis special, care să reprezinte blocul comunitar, în posibilele negocieri privind încetarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit unor surse citate de Bloomberg. Mai mulţi lideri europeni au solicitat anterior trimiterea unui reprezentant la negocierile de pace dintre Rusia şi SUA, care au început pe 18 februarie […]

Rusia nu vrea să cedeze teritoriul cucerit. Kremlinul afirmă că discuţiile privind teritoriul ucrainean anexat „nu sunt negociabile”

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat joi, în cadrul unui briefing cu jurnaliştii, că Rusia nu va retroceda teritoriile ucrainene pe care le-a ocupat ilegal, subliniind că discuţiile privind acest subiect „nu sunt negociabile”. „Teritoriile care au devenit subiecte ale Federaţiei Ruse, care sunt înscrise în constituţia ţării noastre, sunt o parte […]

Franţa anunţă că negociază cu Ucraina pentru mineralele rare încă din octombrie

Franţa şi Ucraina negociază utilizarea mineralelor ucrainene în industria franceză de apărare încă din octombrie 2024, conform ministrului francez al Apărării, Sebastien Lecornu, potrivit The Kyiv Independent.

Fechet, după negocieri cu silvicultorii: Îmi menţin punctul de vedere legat de primele de pensionare

Îmi menţin, în continuare, punctul de vedere legat de primele de pensionare, de reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor, susţine ministrul Mediului, Mircea Fechet, după negocierile avute miercuri cu sindicaliştii din silvicultură.

Istanbulul găzduieşte noi negocieri între diplomaţii ruşi şi americani

După discuţiile iniţiale pentru încetarea focului în Ucraina, care au avut loc în Arabia Saudită, la mijlocul lui februarie, diplomaţii ruşi şi cei americani se vor reuni joi, pe teritoriul Turciei, la Istanbul, a anunţat ministrul rus de externe într-o conferinţă de presă pe care a susţinut-o în Qatar. „Vor aborda problemele sistemice care s-au […]

Teheranul exclude orice „negocieri directe” cu Statele Unite

Nu vom negocia sub presiune, ameninţări sau sancţiuni, declară ministrul de Externe iranian, Abbas Araghchi, în timpul unei întâlniri cu omologul său rus, Serghei Lavrov, la Teheran.

Turcia vrea să găzduiască discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia

Turcia este pregătită să găzduiască discuţiile de pace dintre Ucraina şi Rusia, a declarat, luni, ministrul turc de externe, Hakan Fidan.

Ucraina şi SUA sunt în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene

Ucraina şi SUA au ajuns în faza „finală” a negocierilor pentru un acord privind mineralele ucrainene. Anunţul a fost făcut de vicepremierul ucrainean Olga Stefanishyna. Washingtonul a solicitat acces la minerale ucrainene în schimbul protecţiei.

Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului

Cancelarul Olaf Scholz a declarat că nu va lua parte la negocierile de coaliţie cu blocul conservator dacă partidul său, SPD, este invitat, notează SkyNews.

Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei / Zelenski şi Scholz discută „modalităţi de a obţine o pace justă” în Ucraina

Trudeau şi Trump au discutat despre războiul din Ucraina şi traficul de fentanil Starmer: Voi sprijini Ucraina în discuţiile cu Trump Trump anunţă următoarea rundă de negocieri de pace pentru Ucraina, la Riad, pe 25 februarie Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că o nouă fază a negocierilor de încetare a focului, menită să oprească […]

Trump anunţă următoarea rundă de negocieri pentru pacea din Ucraina la Riad, pe 25 februarie

SUA şi Rusia continuă negocierile pentru un armistiţiu în Ucraina, fără participarea Kievului. O nouă rundă de discuţii este programată pe 25 februarie la Riad, iar un summit Trump-Putin este luat în calcul.

Trump atacă Marea Britanie şi Franţa: „Nu au făcut nimic” pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat că preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Sir Keir Starmer „nu au făcut nimic” pentru a pune capăt războiului din Ucraina.

Erdogan afirmă că Turcia este „gazda ideală” pentru negocierile de pace privind războiul din Ucraina

În cadrul unei conferinţe comune de presă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, Erdogan a afirmat că Turcia este „o gazdă ideală pentru negocierile care probabil vor începe între Rusia, Ucraina şi Statele Unite”, scrie The Kyiv Independent. În timpul conferinţei, preşedintele turc a menţionat, ca argument pentru afirmaţia făcută, succesul pe care Ankara l-a avut […]

Negocierile dintre SUA şi Rusia s-au încheiat după 4 ore şi jumătate. Consilierul lui Putin spune că discuţiile „au decurs bine”

Negocierile dintre Rusia şi Statele Unite, conduse de secretarul de stat american Marco Rubio şi ministrul de externe rus Serghei Lavrov, s-au încheiat la Riad, în Arabia Saudită.

Israelul începe săptămâna aceasta negocierile pentru următoarea etapă a încetării focului în Gaza

Israelul va începe săptămâna aceasta negocieri indirecte cu gruparea militantă palestiniană Hamas cu privire la a doua fază a acordului de încetare a focului în Gaza şi solicită demilitarizarea completă a enclavei, a declarat marţi ministrul de externe Gideon Saar.

Cine sunt oficialii de rang înalt din SUA, Rusia şi Arabia Saudită prezenţi la Riyadh pentru negocierile privind pacea din Ucraina

O întâlnire diplomatică crucială la Riyadh a reunit figuri importante din SUA, Rusia şi Arabia Saudită, fiecare având un rol semnificativ în conturarea geopoliticii globale, relatează The Guardian.   Delegaţia SUA:   Steve Witkoff, un apropiat al lui Trump şi emisar pentru Orientul Mijlociu, a jucat un rol esenţial în presiunile asupra premierului israelian Benjamin […]

Ce spune preşedintele interimar despre negocierile privind Ucraina?

Ce spune preşedintele inerimar despre negocierile privind Ucraina?