negocieri

Autorităţile norvegiene confirmă că puterea şi opoziţia din Venezuela s-au întâlnit la Oslo

Autorităţile din Norvegia au confirmat că reprezentanţi ai Administraţiei Maduro şi reprezentanţi ai opoziţiei conduse de Juan Guaido au purtat negocieri la Oslo cu privire la posibile soluţii pentru criza politică ce afectează ţara sud-americană, informează Reuters.

Postul de procuror-şef european vizat de Kovesi: Astăzi are loc a patra rundă de negocieri

Miercuri va avea loc cea de-a patra rundă de negocieri între Consiliul UE şi Parlamentul European pentru funcţia de procuror şef european, pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi, părţile neajungând la nicio soluţie după primele trei întâlniri.

Cum titrează presa britanică respingerea celor opt alternative la Brexit: „Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu.” | FOTO

Theresa May se află pe prima pagina a fiecărui ziar naţional, joi, după ce a promis că va sta în funcţia de prim-ministru pentru următoarea fază a negocierilor de Brexit, transmite ITV News.

A doua rundă negocieri între PE şi Consiliul UE pentru procurorul şef european, fără rezultat

A doua rundă negocieri între Parlamentul European şi Consiliul UE pentru desemnarea procurorului-şef european nu s-a finalizat cu o concluzie, europarlamentarul PSD Gabriela Zoană acuzând miercuri lipsa de transparenţă şi secretomania negociatorilor.

Cadidatura Codruţei Kovesi. România nu va participa la negocierile Consiliului UE cu PE pentru procurorul-şef european

România nu va face parte din echipa celor trei ambasadori care vor reprezenta Consiliul UE la negocierile cu PE pentru numirea şefului Parchetului European, procedura referindu-se la trei state ce vor deţine Preşedinţia Rotativă, a declarat un reprezentant al Consiliului pentru MEDIAFAX.

Preşedintele Comisiei LIBE, despre negocierile pentru procurorul-şef european: Parlamentul European şi Consiliul UE vor fi parteneri egali

Preşedintele Comisiei LIBE din PE, Claude Moraes, a declarat miercuri seara că Parlamentul European şi Consiliul UE sunt parteneri egali şi că în negocierea pentru procurorul şef european nu contează diferenţa de voturi date pentru Jean-Francois Bohnert şi Laura Codruţa Kovesi.

Decanul Baroului Iaşi: Onorariile avocaţilor din oficiu vor fi mărite cu 141% după negocieri

Decanul Baroului Iaşi, Marius Striblea, a anunţat, pe Facebook, că onorariile avocaţilor din oficiu vor fi mărite cu 141%, în urma negocierilor purtate miercuri la Ministerul Justiţiei.

SUA şi China vor relua negocierile comerciale săptămâna viitoare la Beijing

Secretarul Trezoreriei SUA, Steven Mnuchin, a declarat că el şi alţi oficiali americani vor călători săptămâna viitoare la Beijing pentru discuţii comerciale cu China, urmărind să încheie un acord pentru a evita o creştere a tarifelor vamale pe mărfurile chinezeşti la 2 martie, relatează Reuters.

Şeful PSD spune că nu are negocieri cu ALDE şi UDMR pe buget: Habar nu aveţi ce se întâmplă la discuţii

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat că nu are negocieri cu ALDE şi UDMR pe buget, precizând că nu i-au plăcut observaţiile presei care nu are habar ce se întâmplă la acele discuţii şi spune că există tensiuni în coaliţie doar pentru a scoate un breaking news.

Cele şapte teme în dispută, aflate pe masa negocierilor comerciale dintre China şi SUA care încep luni

Oficialii din China şi din Statele Unite vor începe discuţii la nivel ministerial în Beijing, în perioada 7-8 ianuarie, despre disputa comercială dintre cele două state, în speranţa de a ajunge la un acord în timpul armistiţiului de 90 de zile stabilit de preşedinţii Donald Trump şi Xi Jinping.

Sindicatele şi administraţia Metrorex nu s-au înţeles asupra salariilor, negocierile continuă

Negocierile dintre administraţia Metrorex şi sindicate vor continua şi marţi, după ce discuţiile de luni nu au avut rezultate concrete, cele două părţi venind cu propuneri diferite de creştere a salariilor.

Opoziţia mizează pe „dislocarea” a 30-42 de aleşi din coaliţia de guvernare pentru a vota o moţiune de cenzură

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionel Dancă, a declarat, joi, că liberalii încă sunt în negocieri pentru moţiunea de cenzură şi că între 30 şi 42 de parlamentari ai majorităţii ar putea fi convinşi să voteze moţiunea.

Hassan Rouhani: SUA trimite Iranului mesaje „în fiecare zi” pentru a începe negocierile

Statele Unite trimit constant mesaje către Iran pentru a începe negocierile, a declarat preşedintele iranian Hassan Rouhani sâmbătă într-un discurs difuzat la televiziunea de stat, relatează Reuters.

Propunerile Marii Britanii referitoare la Brexit au fost respinse din nou de Uniunea Europeană

Uniunea Europeană a respins, joi, propunerea Marii Britanii de a i se permite colectarea, în locul Uniunii, a taxelor vamale de la graniţa Regatului Unit, relatează Sky News.

UE, dispusă să negocieze cu Statele Unite pentru rezolvarea disputelor comerciale

Uniunea Europeană este gata să negocieze cu Statele Unite pentru a rezolva problemele de natură economică iniţiate de decizia Washigntonului de a impune taxe vamale, a declarat Comisarul European pentru Comerţ, Cecilia Malmstrom, citată de Reuters.

Sindicaliştii Sanitas, negocieri, astăzi, la Ministerul Sănătăţii. Huşanu: Dacă nu se rezolvă situaţia, intrăm în grevă

Sindicaliştii Sanitas se vor întâlni, miercuri, cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii, pentru a analiza regulamentul de sporuri, după ce săptămâna trecută, în urma unui miting din faţa Guvernului, spuneau că veniturile angajaţilor din Sănătate ar putea să nu mai scadă de luna viitoare.

NEGOCIERI la Ministerul Sănătăţii | Sorina Pintea: Spitalele vor putea suplimenta sporurile din propriile bugete

Noi negocieri au avul loc, vineri dimineaţă, la Ministerul Sănătăţii, între reprezentanţii sindicatelor din domeniu şi ministrul Sorina Pintea, după protestele din ultima perioadă din spitale. La discuţii participă şi ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Oficiali UE evocă riscul disensiunilor în negocierile Brexit / Reuters: Irlanda şi România ar putea avea priorităţi diferite

Negocierile pe tema Brexit ar putea genera disensiuni între ţările Uniunii Europene, afirmă diplomaţi, în timp ce preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a făcut apel la unitate, în contextul în care, notează agenţia Reuters, state precum Irlanda şi România au priorităţi diferite în relaţia cu Marea Britanie.

Theresa May este „ambiţioasă şi optimistă” în privinţa negocierilor pentru Brexit

Premierul britanic Theresa May s-a declarat, luni, "ambiţioasă şi optimistă" în privinţa viitorului ţării şi a negocierilor cu Uniunea Europeană pentru Brexit, relatează site-ul BBC News.

Transportul în comun, reluat treptat la Oradea, în timp ce negocierile pentru majorarea salariilor continuă

Circulaţia transportului în comun a fost reluată treptat în municipiul Oradea, după două zile de protest al şoferilor de autobuze şi vatmanilor de tramvaie. Negocierile pentru majirarea salariilor continuă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Theresa May: Marea Britanie este pregătită, dacă negocierile pentru Brexit vor eşua

Guvernul britanic vrea ca negocierile pentru Brexit să se finalizeze cu succes, însă este pregătit pentru scenariul în care negocierile cu UE vor eşua, a declarat, miercuri, premierul britanic Theresa May, într-un discurs ţinut în faţa membrilor Partidului Conservator, informează France 24.

Vineri vor avea loc noi negocieri sindicate-Guvern. Tudose: Nu renunţăm la transferul contribuţiilor de la angajator la angajat

În urma discuţiilor dintre reprezentanţii sindicatelor şi premierul Tudose, s-a stabilit ca aceştia să aibă o întâlnire vineri în care se vor căuta măsuri financiare compensatorii privind transferarea contribuţiilor sociale. Mihai Tudose susţine că nu se renunţă la transfer.

Republica Moldova speră să reia în cel mai scurt timp discuţiile pentru reglementarea transnistreană

Republica Moldova speră că discuţiile despre reglementarea transnistreană în formatul 5+2 vor fi reluate în curând, a declarat vicepremierul moldovean Gheorghe Bălan, după o întâlnire cu ministrul de Externe al republicii separatiste proruse Transnistria, Vitali Ignatiev, relatează site-ul agenţiei Tass.

Turcia şi Iordania se pronunţă pentru negocieri de pace „serioase”

Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei şi preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, au lansat luni un apel la noi negocieri de pace "serioase şi eficiente" între Israel şi palestinieni, a informat o sursă oficială la Amman, potrivit Daily Mail.

UE va studia „cu atenţie” propunerea Marii Britanii de acord vamal provizoriu după Brexit

Comisia Europeană a anunţat, marţi, că va "studia cu atenţie" propunerea Marii Britanii privind stabilirea unui acord vamal provizoriu cu Uniunea Europeană, dar că va aborda relaţia economică post-Brexit după ce vor fi înregistrate progrese considerabile în negocieri, relatează site-ul BBC News.

România şi China vor accelera negocierile pentru investiţiile energetice de la Rovinari şi Cernavodă

La Ministerul Energiei a avut loc, miercuri, o întâlnire de lucru a echipelor de negociere din România şi China implicate în proiectul construcţiei termocentralei de la Rovinari, părţile convenind să accelereze negocierile. Oficialii au discutat şi despre Unităţile 3 şi 4 de la Cernavodă.

Fost şef al serviciului diplomatic britanic avertizează echipa de miniştri a cabinetului May: Negocierile pentru Brexit nu au început bine

Negocierile pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană nu au început bine, din cauza dezacordurilor dintre echipa de miniştri a premierului Theresa May privind tipul de acord pe care să-l obţină, a declarat luni Simon Fraser, fost şef al serviciului diplomatic britanic, relatează Reuters.

Coreea de Sud propune negocieri militare cu Coreea de Nord pe data de 21 iulie

Coreea de Sud a propus, luni, începerea unor negocieri militare cu Coreea de Nord şi oprirea activităţilor ostile din apropierea frontierei dintre cele două state, după ce regimul de la Phenian a efectuat o serie de teste cu rachete în ultimele săptămâni, potrivit Reuters.

ONU: A şaptea rundă de negocieri privind situaţia din Siria s-a încheiat neconcludent

Vineri, la Geneva s-a încheiat cea de-a şaptea rundă de negocieri privind detensionarea situaţiei din Siria, fără a se ajunge însă la un rezultat concret, informează The Associated Press.

The Telegraph: Theresa May plănuieşte perturbarea negocierilor Brexit din raţiuni politicianiste

Premierul Theresa May plănuieşte să întrerupă negocierile cu UE pe tema Brexit, din "raţiuni de politică internă", pentru a arăta publicului britanic că are o abordare dură şi că nu acceptă să achite restanţele estimate la aproximativ 100 de milioane de euro, relatează Sunday Telegraph.

Paul Stănescu (PSD) confirmă negocierile cu UDMR: Probabil că se va concretiza ceva

Preşedintele PSD Olt, Paul Stănescu, a confirmat, vineri, negocierile social-democraţilor cu UDMR pentru susţinerea la votul moţiunii împotriva Guvernului Grindeanu şi pentru cooptarea în viitorul guvern, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sindicatele din CULTURĂ, după negocieri pe legea SALARIZĂRII unice: Se propun creşteri chiar şi de 140%, avantajate sunt funcţiile mici

La Ministerul Muncii au avut loc, vineri, noi discuţii privind legea salarizării unitare, sindicatele din domeniul culturii fiind invitate să analizeze majorările salariale propuse de stat pentru angajaţii instituţiilor de cultură din România, care s-ar ridica în unele cazuri chiar şi la 140%.

Negocierile pe legea salarizării: Medicii vor avea creşteri salariale medii de peste 56%, iar unii chiar de 100%

Sindicaliştii din sănătate şi asistenţă socială au intrat, marţi dimineaţă, la discuţii cu reprezentanţii Ministerului Muncii, aceştia declarând că aşteaptă să primească draftul legii salarizării ca să poată discuta concret despre ierarhizarea salariilor în sistemul medical. După ce au analizat proiectul legii salarizării, liderii sindicali din sănătate s-au declarat mulţumiţi de majorările propuse de Ministerul Muncii, declarând că medicii şi asistentele medicale vor beneficia de creşteri, în medie, de 56%, cele mai mari salarii urmând să ajungă la 15.000 de lei.

Ce au stabilit sindicatele din Poliţie la negocierile de la Ministerul Muncii şi de ce ameninţă cu proteste

Reprezentanţii sindicatelor din Poliţie s-au întâlnit, luni, cu ministrul Muncii, pentru a negocia majorările ce vor fi aplicate prin noua lege a salarizării. La final, ministerul a anunţat că s-a ajuns la un acord, în timp ce sindicatele sunt nemulţumite şi anunţă proteste, dar nu din cauza proiectului, ci pentru că sunt nu este aplicată Hotărârea de Guvern nr 1.

Negocierile de pace pentru Siria au fost reluate la Geneva după o întrerupere de zece luni

Negocierile pentru găsirea unei soluţii politice la conflictul din Siria au fost reluate joi, la Geneva, după o întrerupere de zece luni, sub egida Naţiunilor Unite, relatează site-ul agenţiei Reuters.

Serghei Lavrov: Reluarea negocierilor de pace asupra Siriei sub egida ONU, amânate la finalul lunii februarie

Reluarea negocierilor de pace asupra Siriei sub egida Naţiunilor Unite, care era programată pe 8 februarie la Geneva, a fost amânată pentru finalul lunii, a anunţat şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, citat de site-ul cotidianului Le Figaro.

Norvegia: Lipsa de experienţă în negocieri a Marii Britanii ar putea îngreuna procesul de Brexit

Marii Britanii îi lipseşte experienţa în ceea ce priveşte negocierile internaţionale ca urmare a apartenenţei îndelungate la Uniunea Europeană, iar acest lucru ar putea îngreuna discuţiile, a declarat premierul norvegian Ema Solberg, care a adăugat că se teme de un "Brexit foarte dur".

PSD şi ALDE îşi împart ministerele – MAE, subiect de dispută. ALDE îl propune pe Teodor Meleşcanu/ Lista miniştrilor, definitivată cel târziu marţi dimineaţa

PSD şi ALDE vor definitiva luni, cel târziu marţi dimineaţă, lista Cabinetului condus de Sorin Grindeanu, urmând să fie stabilite ce portofolii vor fi preluate de ALDE şi care vor fi cele patru noi ministere, formaţiunile disputându-şi MAE, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, surse politice.

Dmitri Rogozin: Rusia este interesată de reluarea negocierilor privind conflictul transnistrean

Rusia este interesată de reluarea negocierilor privind soluţionarea conflictului transnistrean şi a problemelor economice în regiunea separatistă, a declarat sâmbătă vicepremierul rus Dmitri Rogozin, citat de Sputnik News.

Turcan: Continuăm efortul pentru a obţine acest guvern de dreapta/ Există intoxicări în spaţiul public, cum ar fi propunerea pentru şefia PNL pentru Tăriceanu

Preşedintele intermar al PNL Raluca Turcan a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că formaţiunea sa continuă efortul pentru a obţine un guvern de dreapta, ea arătând că liberalii au datoria să încerce şi că au existat discuţii politice informale, scopul fiind acela de a da României o guvernare sănătoasă.