negocieri

Pact global anti-pandemii, negocieri în impas

Negocierile pentru elaborarea unui pact global care să ajute la combaterea viitoarelor pandemii sunt pe muchie de cuţit şi riscă să rateze primul termen, potrivit unor surse citate de Reuters.

COMENTARIU Lelia Munteanu: Portofelele lui Ciolacu

Am un enorm de foarte deosebit respect pentru domnu’ Marcel. N-am fost în localitate, dar aud că a ajuns prim-ministru. Conduce Guvernu’, de mare efect, ca un şef de sală.

Bilanţul morţilor din Rafah creşte. Qatar trimite o delegaţie la Cairo

Într-un comunicat de presă, Ministerul de Externe al Qatarului a anunţat că trimite marţi o delegaţie la Cairo, în Egipt, „pentru a relansa negocierile indirecte între cele două părţi (…) în speranţa de a ajunge la un acord pentru o încetare imediată şi permanentă a focului în Fâşia Gaza în schimbul prizonierilor şi ostaticilor”. Armata […]

Israelul a început o operaţiune în Rafah / Este ultimul bastion al Hamas în Gaza / Netanyahu: Propunerea Hamas este departe de a satisface cererile Israelului

UPDATE Tancurile israeliene au avansat aproape de punctul de trecere Rafah din Gaza cu Egiptul, potrivit unor rapoarte / Operaţiunea Israelului este limitată  Tancurile israeliene au intrat în Rafah în sudul Fâşiei Gaza şi au avansat până la 200 de metri de punctul de trecere cu Egiptul, potrivit unor rapoarte. Un oficial egiptean a declarat […]

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Preşedintele francez Emmanuel Macron l-a îndemnat duminică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu să ajungă la un acord în negocierile cu gruparea militantă palestiniană Hamas privind încetarea focului în războiul din Gaza.

Războiul din Ucraina, ziua 800. Franţa: Rusia a pierdut în Ucraina 150.000 de soldaţi / Răspunsul Kremlinului la declaraţiile lui Macron şi ultima ieşire în decor a lui Medvedev

Spionajul american avertizează: Războiul din Ucraina nu se va încheia prea curând Planul în trei paşi al Rusiei pentru destabilizarea Ucrainei Zakharova: Rusia este gata să ia în considerare discuţii de pace serioase Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de discuţii de pace pentru soluţionarea conflictului din Ucraina, a declarat purtătoarea de […]

Hamas sugerează că ar putea accepta un armistiţiu

Un lider Hamas a declarat joi că grupul studiază cea mai recentă propunere de încetare a focului cu un „spirit pozitiv”, stârnind speranţe de progres în eforturile blocate pentru obţinerea unui acord de armistiţiu, potrivit The New York Times. Ismail Haniyeh, şeful aripii politice a Hamas, a declarat că o delegaţie va călători la Cairo […]

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah au negociat împăcarea la Beijing

Grupurile rivale palestiniene Hamas şi Fatah şi-au exprimat voinţa politică de a căuta reconcilierea prin dialog în cadrul discuţiilor de de la Beijing, a anunţat marţi Ministerul de Externe al Chinei, potrivit Reuters. „Reprezentanţii Mişcării Palestiniene de Eliberare Naţională şi ai Grupului de Rezistenţă Islamică au sosit la Beijing în urmă cu câteva zile pentru […]

Israelul dă o ultimă şansa Hamas pentru încetarea focului: sunteţi de acord cu termenii acordului sau intrăm în Rafah

Înalţi oficiali israelieni le-au spus omologilor lor egipteni, vineri seara, că vor da negocierilor cu ostaticii cu Hamas "o ultimă şansă" înainte de a merge mai departe cu invazia terestră a sudului Fâşiei Gaza şi a oraşului Rafah.

Iohannis, despre şefia NATO: Desemnarea se face prin consens. Mai e cale lungă

Până când nu se obţine unanimitate nu se va va hotărî absolut nimic şi până atunci mai e cale lungă, spune Klaus Iohannis, care precizează că desemnarea secretarului general se face prin consens, iar consensul se obţine prin negocieri.

Iohannis anunţă că România negociază un acord bilateral cu Ucraina

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat joi că România negociază un acord bilateral cu Ucraina. „Acest acord va crea un cadru mai bun pentru această colaborare”, a spus şeful statului.

Nehammer vrea Moscova la masa negocierilor pentru încheierea războiului: ,,Nu poate exista pace fără Rusia”

Afirmaţia cancelarului austriac a fost făcută în cadrul unui interviu pentru publicaţia Zeit, citată de PravdaUA. Nehammer a precizat că războiul din Ucraina poate fi încheiat doar dacă se va purta un dialog cu Rusia, în cadrul unor negocieri de pace şi de încetare a invaziei în Ucraina. ,,Nu poate exista pace fără Rusia”, a […]

Israelul ar lăsa 150.000 de locuitori din Gaza să se întoarcă acasă într-un armistiţiu cu Hamas

Israelul a fost de acord, în cadrul negocierilor din Egipt pentru încetarea focului în războiul din Gaza, cu concesii privind întoarcerea palestinienilor în nordul enclavei, dar susţine că gruparea Hamas nu doreşte să se ajungă la un acord, au declarat miercuri oficiali israelieni.

Negrescu: S-a dat startul negocierilor privind bugetul UE pentru 2025. Aşteptările sunt consistente

„S-a dat startul negocierilor cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai Consiliului Uniunii Europene privind bugetul UE pentru anul 2025. În calitate de negociator-şef al Parlamentului European privind bugetul european voi susţine cu tărie necesitatea unei bugetări axate pe nevoile cetăţenilor în jurul a trei principii cheie: finanţarea programelor prin care creştem nivelul de trai al […]

Negocieri la Cairo. Discuţiile privind încetarea focului în Gaza ajung la „punctul critic”

Ministrul israelian Israel Katz a descris discuţiile ca fiind cel mai apropiat acord între părţi de la armistiţiul din noiembrie în baza căruia Hamas a eliberat zeci de ostatici în schimbul prizonierilor palestinieni deţinuţi în Israel, potrivit Sky News. „Am ajuns la un punct critic al negocierilor. Dacă merge, atunci un număr mare de ostatici […]

Ion Cristoiu: Pe Frontul de Est preoţii debutau cu sfinţirea bisericilor pîngărite de bolşevici

Descurajat (temporar, evident) de imensitatea trudei la studiul BOR în Războiul Sfînt, la Găgeşti Deal fiind, reiau lecturile mele de rutină: zece pagini din Arghezi, zece din Petru Dumitriu, zece din Istoria lui Eugen Barbu. Sînt tot mai convins că voi abandona la un moment dat lucrul la eseu, cum s-a întîmplat cu atîtea proiecte […]

Un fost cancelar german, prieten cu Putin, spune cum s-ar putea încheia războiul din Ucraina: Poate că acest lucru ne poate ajuta să găsim o soluţie

Declaraţia fostului cancelar a fost făcută în cadrul unui interviu publicat joi, acesta considerând că negocierile cu preşedintele rus Vladimir Putin ar putea fi singura modalitate de a pune capăt războiului din Ucraina, notează Deutsche Welle. ,,Am lucrat împreună în mod sensibil timp de mulţi ani. Poate că acest lucru încă ne poate ajuta să […]

Netanyahu afirmă că Israelul va reveni la masa negocierilor pentru încetarea focului cu Hamas

Netanyahu a declarat că a vorbit cu negociatorii principali ai Israelului şi a permis delegaţiei israeliene să se alăture discuţiilor din Qatar şi Egipt în zilele următoare, potrivit AP. Statele Unite, Qatar şi Egipt încearcă depun eforturi pentru o nouă încetare a focului şi eliberarea ostaticilor. Însă aceste eforturi par să fi intrat în impas. […]

Cum vor americanii să stingă conflictul din Gaza

SUA au făcut o propunere privind numărul de palestinieni încarceraţi care ar trebui să fie eliberaţi de Israel în schimbul fiecărui ostatic eliberat de Hamas în cadrul unui proiect de armistiţiu în Gaza, a declarat sâmbătă un oficial israelian apropiat de negocierile de pace privind Gaza.

Uniunea Europeană a decis deschiderea negocierilor de aderare cu Bosnia şi Herţegovina

Liderii Uniunii Europene au convenit joi să invite Bosnia şi Herţegovina să deschidă negocierile de aderare la UE, subliniind în acelaşi timp că ţara balcanică va trebui să întreprindă mai multe reforme înainte de începerea discuţiilor.

Bosnia şi Herţegovina, cu un pas mai aproape de UE. Liderii europeni urmează să aprobe începerea negocierilor de aderare la blocul comunitar

Liderii europeni urmează să dea undă verde pentru începerea negocierilor de aderare cu Bosnia şi Herţegovina, potrivit unui proiect de document datat 19 martie şi consultat de POLITICO.

Biden l-a avertizat pe Netanyahu. Urmează negocieri la Washington

Consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat că cele două ţări, SUA şi Israel, vor avea o discuţie cuprinzătoare despre calea de urmat în Gaza, unde o criză umanitară face ravagii după mai multe luni de lupte, relatează Reuters. Întâlnirea ar putea avea loc săptămâna aceasta sau săptămâna viitoare, […]

Şeful Mossad este aşteptat să reia duminică, la Doha, negocierile pentru încetarea focului în Gaza

Şeful serviciilor secrete israeliene este aşteptat să conducă discuţiile de încetare a focului cu mediatorii care se reiau duminică în Qatar, ca răspuns direct la o nouă propunere a Hamas, a declarat sâmbătă pentru Reuters o sursă apropiată discuţiilor.

Papa susţine că Ucraina ar trebui să aibă „curajul steagului alb”

Papa Francisc a declarat într-un interviu că Ucraina ar trebui să aibă ceea ce el a numit curajul „steagului alb” şi să negocieze încheierea războiului cu Rusia, potrivit Reuters.

Israelul nu pare dispus să negocieze până nu primeşte lista ostaticilor deţinuţi de Hamas

Israelul a boicotat duminică negocierile de încetare a focului în Gaza de la Cairo, după ce Hamas a respins cererea sa de a obţine o listă completă cu numele ostaticilor care sunt încă în viaţă, a relatat un ziar israelian, potrivit Reuters.

Noi negocieri pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza

Se aşteaptă ca mediatorii să se reunească din nou la Cairo, duminică, şi să caute o formulă acceptabilă pentru Israel şi Hamas de încetare a focului în Gaza, au declarat surse citate de Reuters.

Erdogan cheamă din nou Rusia şi Ucraina la masa negocierilor de pace

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat că Ankara continuă să susţină o soluţionare paşnică conflictului ruso-ucrainean şi este gata să ofere o platformă pentru ,,negocieri" relevante la Istanbul, informează PravdaUA.

Marcel Ciolacu: Miercuri anunţăm tot calendarul de alegeri

„Sunt ferm convins că mâine (miercuri – n.r.), atât eu, cât şi preşedintele Nicolae Ciucă, vă vom răspunde la aceste întrebări. Este incorect ca în timpul unor negocieri şi unor discuţii eu să vă spun cum se va face. Eu vreau să iau, împreună cu preşedintele Nicolae Ciucă, cea mai bună decizie în ceea ce […]

Ion Cristoiu, despre comasarea alegerilor: Asistăm la o comedie. De fapt, ei sunt înţeleşi şi aveau nevoie de aceste aşa-zise negocieri

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că PNL şi PSD s-au înţeles deja pentru comasarea alegerilor, iar negocierile dintre cele două părţi sunt de faţadă şi fac parte din operaţiunea de salvare a lui Nicolae Ciucă şi de menţinere a lui la conducerea PNL în cazul unui scor slab al. liberalilor la europarlamentare. „Cred că asistăm la […]

Netanyahu a oprit discuţiile despre armistiţiu din Gaza din cauza cererilor „delirante” ale Hamas

Israelul a trimis negociatori pentru negocieri de armistiţiu la Cairo, aşa cum a solicitat Joe Biden, dar aceştia nu s-au întors pentru discuţii suplimentare, deoarece cererile Hamas au fost „delirante”, a declarat sâmbătă premierul Benjamin Netanyahu, notează Reuters.

Războiul Israel – Hamas. Senatul SUA adoptă un pachet de ajutor de 95,3 miliarde de dolari pentru Ucraina, Israel şi Taiwan. Reuniunea de la Cairo se va concentra pe „proiectul final” al acordului de armistiţiu de şase săptămâni. Biden: AP trebuie să se reformeze urgent pentru a putea livra eficient pentru palestinieni.

UPDATE IDF oferă un tur al tunelului din Gaza unde Sinwar şi familia sa s-au ascuns cu milioane de euro în numerar IDF difuzează un clip în care trupele fac un tur al tunelului în care Yahya Sinwar, familia sa şi alţi înalţi oficiali Hamas s-au ascuns în timpul războiului. Videoclipul arată că tunelul are două […]

Surse diplomatice: Israel şi Hamas fac progrese în obţinerea unui nou acord de încetare a focului

Israel şi Hamas fac progrese în negocierile privind încheierea unui nou acord de încetare a focului, au declarat mai mulţi oficiali pentru Reuters.

EXCLUSIV/ Gândurile lui Cristoiu, LIVE, de la ora 22.00, la Aleph News

Astăzi, de la ora 22.00, publicistul Ion Cristoiu şi Magda Gheorghiţă discută despre negocierile dintre PNL şi PSD pentru comasarea alegerilor din acest an, negocieri care amână luarea unei decizii şi bulversează pregătirea campaniei electorale pentru alegerile locale. Discursul preşedintelui Iohannis în Parlamentul European, mesajele transmise acolo şi în conferinţa de presă care a urmat […]

Rebelii columbieni spun că încă n-au ajuns la un acord cu guvernul pentru prelungirea armistiţiului

Guvernul columbian şi gherilele Armatei de Eliberare Naţională (ELN) nu au convenit încă asupra prelungirii armistiţiului pentru încă şase luni, a arătat, luni, ELN, potrivit Reuters.

Germania. Peste 1.100 de zboruri vor fi blocate joi din cauza grevelor

Aproape 200.000 de pasageri vor fi afectaţi de anularea sau întârzierea zborurilor, a arătat miercuri ADV, Asociaţia aeroporturilor germane, relatează Reuters. La Frankfurt, punctele de control de securitate din zona de tranzit vor rămâne închise, a anunţat operatorul aeroportuar Fraport, adăugând că ,,prin urmare nu este posibilă îmbarcarea”. Toţi pasagerii care plănuiau să îşi înceapă […]

Universal Music se pregăteşte să retragă melodiile de pe TikTok după ce negocierile au eşuat

Universal Music, gigantul din industrie care controlează o treime din muzica mondială, s-a aflat în negocieri tensionate cu TikTok, cu sediul la Beijing, în ultimul an, potrivit unor persoane familiarizate cu acest subiect, scrie Financial Times. Marţi, Universal a acuzat TikTok de „intimidare” şi a declarat că firma a vrut să plătească o „fracţiune” din […]

Liderul Hamas spune că gruparea a primit o nouă ofertă de armistiţiu care poate fi negociată

Şeful Hamas a confirmat că grupul a primit propunerea care a fost vehiculată la reuniunea de la Paris. Hamas studiază oferta, dar orice înţelegere va necesita o încetare completă şi permanentă a focului, a explicat Ismail Haniyeh. De asemenea, a fost confirmat faptul că liderii Hamas au fost invitaţi în Egipt pentru discuţii asupra acordului. […]

Războiul din Ucraina, ziua 705. Pun capăt războiului? Un oficial de la Moscova anunţă că Rusia este dispusă să vorbească limba diplomaţiei / UE reînnoieşte sancţiunile economice împotriva Rusiei

În timp ce Putin trage din toate poziţiile în Ucraina, un director rus susţine că „rămânem deschişi către o soluţie diplomatică”, în timp ce conflictul armat intră luni în cea de-a 705-a zi.

Ucrainenii l-au invitat pe preşedintele Chinei să participe la negocierile de pace din Elveţia

Ucrainenii l-au invitat pe preşedintele Chinei, Xi Jinping, să participe la un summit de pace alături de alţi lideri mondiali, a declarat principalul consilier al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski. Întâlnirea ar trebui să aibă loc în Elveţia.

Războiul Israel – Hamas. Militanţii palestinieni spun că vor respecta orice ordin de încetare a focului, dacă armata israeliană va face acelaşi lucru

UPDATE Curtea de Justiţie de la Haga nu a ordonat Israelului să pună capăt operaţiunii militare din Gaza  Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga nu a ordonat Israelului să pună capăt operaţiunii sale militare din Fâşia Gaza. Obligă însă Israelul să ia mai multe măsuri pentru a proteja palestinienii. Curtea Internaţională de Justiţie de […]