nicol escu

Nicolăescu: Noua structură a direcţiilor de sănătate publică, prezentată probabil săptămâna viitoare

Noua structură a direcţiilor de sănătate publică va fi prezentată "probabil" săptămâna viitoare, spune ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, potrivit căruia reorganizarea DSP-urilor - care funcţionează într-un "sistem cu structuri comuniste" - ar putea deveni efectivă din noiembrie.

Nicolăescu: În cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, putem s-o facem şi cu asistenţi medicali

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, unde a participat la o dezbatere publică a reformei din sănătate, că el crede că în cabinetele şcolare trebuie făcută prevenţie, iar aceasta poate fi făcută şi de către asistenţi medicali.

Nicolăescu: Nu vreau OUG, tot pachetul de reformă a sănătăţii trebuie să treacă prin Parlament

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, la Sighişoara, la o dezbatere publică a reformei din sănătate cu zeci de reprezentanţi din sistem, din Regiunea VII Centru, că nu vrea să se adopte nicio lege din acest pachet prin Ordonanţă de Urgenţă, ci să treacă prin Parlament.

Nicolăescu: Medicul va fi obligat să spună pacientului ce medicamente i se potrivesc, acesta va opta

Medicul va fi obligat să informeze pacientul despre medicamentele care i se potrivesc în funcţie de diagnostic, iar acesta va putea să opteze, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, la o dezbatere vizând măsurile de reformă în sistemul sanitar.

Nicolăescu: Din 2014 introducem în programa şcolară ore de educaţie sanitară

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a anunţat, duminică, la şcoala de vară a PNL de la Constanţa, că din 2014 se vor introduce în programa şcolară ore de educaţie sanitară, în care elevii vor învăţa şi despre acordarea primului ajutor, el arătând că a avut o discuţie cu ministrul Educaţiei.

Nicolăescu, după ce Elena Băsescu a născut într-un spital de stat: Putem asigura orice naştere

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, duminică, la şcola de vară a PNL, răspunzând unei întrebări legate de faptul că fiica şefului statului, Elena Băsescu, a ales să nască într-un spital de stat, că sistemul sanitar românesc este capabil să asigure, azi, orice fel de naştere.

Noua listă de compensate, amânată pentru ianuarie 2014

Noua listă a medicamentelor compensate trebuie adoptată până la 31 decembrie, astfel încât să poată deveni operaţională la începutul anului viitor, a declarat, miercuri, ministrul Eugen Nicolăescu, după ce tot el a dat anterior, ca posibile termene de intrare în vigoare, 1 iulie şi 1 august 2013.

Nicolăescu: Spitalele să găsească resurse pentru a acoperi finanţarea fără a tăia din salarii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, le-a spus managerilor de spitale să acopere necesarul de finanţare fără a tăia din salariile angajaţilor, arătând că dacă vor avea mai multe consultaţii în ambulatoriu şi internări de zi, s-ar putea să aibă şi mai mulţi pacienţi mulţumiţi.

Nicolăescu: I-am cerut managerului de la „Marie Curie” să-şi dea demisia. Dacă nu o face îl demit

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu i-a cerut managerului Spitalului "Marie Curie" din Capitală, Gabriel Smarandache, să-şi înainteze demisia până marţi, altfel îl va demite, apreciind că managementul acestei unităţi este "sub orice critică".

Ministrul Sănătăţii, total nemulţumit de managementul Spitalului „Marie Curie” din Capitală

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu este nemulţumit de managementul Spitalului "Marie Curie" din Capitală, apreciind că anumite probleme, precum scoaterea posturilor vacante la concurs, precum şi strategia pe termen lung pentru atragerea specialiştilor pot fi rezolvate prin soluţii manageriale.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Nicolăescu: Se reduc posturile din minister şi direcţiile de sănătate, nu din spitale

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat, joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform", că va fi redus numărul de posturi din minister (MS) şi direcţiile de sănătate publică (DSP), dar în niciun caz din unităţile sanitare.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Nicolăescu: Trebuie modificat modul de stabilire a preţurilor medicamentelor din import

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a declarat joi, la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform", că trebuie modificat modul de stabilire a preţurilor pentru medicamentele din import, astfel încât să fie descurajate exporturile paralele.

CONFERINŢA MEDIAFAX – Nicolaescu: Până la 1 ianuarie 2014, vom avea o listă nouă de medicamente compensate

Ministrul Sănătăţii Eugen Nicolăescu a anunţat joi, în premieră, la conferinţa "Mediafax Talks about Health Reform", că până la 1 ianuarie 2014 va fi elaborată o nouă listă de medicamente compensate.

Guvernul a decis reînfiinţarea Institutului Inimii de la Târgu-Mureş

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că Executivul a decis reînfiinţarea Institutului Inimii de la Târgu-Mureş şi că la începutul lunii octombrie va fi realizat primul transplant.

Şeful Clinicii de Neurochirurgie a SJ Timişoara despre demiterea sa: „Raportul Ministerului Sănătăţii se referă la date dinaintea numirii mele”

Şeful Clinicii de Neurochirurgie a SJ Timişoara, Horia Pleş, spune că raportul Corpului de control al MS, invocat de ministrul Eugen Nicolăescu la demiterea sa pentru confict de interese, se referă la date anterioare numirii sale în funcţie şi că societatea sa a prestat ocazional servicii pentru spital.

Nicolăescu: Regândim costurile transplantului, ca să includem plata medicilor şi a asistenţilor

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că trebuie regândit modul în care este calculat costul transplantului, astfel încât acesta să includă şi activitatea echipelor de prelevare, dar şi pe cea a medicilor şi asistenţilor care efectuează astfel de servicii medicale.

Nicolăescu, despre reacţia CNAS: Relaţiile instituţionale trebuie rezolvate fără exagerări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că indiferent cine se află la conducerea CNAS, instituţia trebuie să funcţioneze normal, întrucât ea deserveşte interesele pacienţilor, iar relaţiile instituţionale trebuie rezolvate fără exagerări.

Nicolăescu: Probabil în toamnă vom avea calcule diferenţiate clawback pentru medicamente generice şi originale

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, marţi, că probabil în toamnă, după ce va intra în vigoare noua listă cu medicamente compensate, să existe şi calcule diferenţiate clawback pentru generice şi pentru originale.

Nicolăescu neagă că Ministerul Sănătăţii a cerut DSP-urilor o situaţie a folosirii „limbilor minoritare” în spitale

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că, din cunoştinţele sale, ministerul nu a solicitat direcţiilor de sănătate publică din judeţe situaţii privind folosirea "limbilor minoritare" în spitale, catalogând drept "simplă declaraţie politică" informaţia referitoare la acest lucru.

Eugen Nicolăescu: E nevoie de 4 miliarde de euro pentru infrastructura sistemului sanitar. Unde i-om găsi, nu ştiu

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, spune că un calcul făcut de MS arată că e nevoie de investiţii de patru miliarde de euro în infrastructura sistemului sanitar pentru ca aceasta să ajungă la "un nivel de standard minimal, nu de lux", adăugând că nu ştie de unde ar putea fi alocaţi aceşti bani.

Nicolăescu, întrebat când se va eradica şpaga din sistemul sanitar: Eu nu sunt utopic

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a afirmat, sâmbătă, la Ploieşti, întrebat dacă poate estima când se va eradica şpaga din sistemul sanitar românesc, că el nu este "utopic", iar la insistenţele jurnaliştilor a adăugat: "Vreţi să rezolvăm azi ce nu se rezolvă de 70 de ani în România".

Ministrul Sănătăţii: În acest an vom avea vaccin antigripal românesc

Institutul Cantacuzino va produce în acest an vaccin antigripal, pentru început fiind estimate a fi realizate trei milioane de doze, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, precizând că instituţia devine serviciu de interes economic general.

Nicolăescu: Noua listă a medicamentelor compensate ar putea intra în vigoare la 1 august

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare la 1 august, în prezent aceasta fiind într-o "fază avansată" de lucru, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, după ce în aprilie tot el dădea ca termen posibil data de 1 iulie.

Schimb de replici Ponta-Nicolăescu pe tema proiectelor neasumate care „pleacă” în presă: „Fără coerenţă o să rămână doar că fiecare vine cu câte o idee năstruşnică”

Premierul Victor Ponta i-a atras atenţia ministrului Eugen Nicolăescu că din ministerul său "pleacă" documente neasumate de Guvern şi că lipsa de coerenţă va duce la apariţia unor "idei năstruşnice" în domeniu, ministrul replicând însă că, în opinia sa, transparenţa nu este un lucru rău.

Ministrul Sănătăţii: S-ar putea ca, într-o zi, spitalele să intre în insolvenţă dacă mai acumulează datorii

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a recomandat liderilor Sanitas reuniţi la Bucureşti miercuri, la Consiliul Naţional, "să stea cu ochii" pe managerii spitalelor, ca să nu mai facă arierate, avertizând că unităţile sanitare, dacă tot vor acumula datorii, ar putea să intre în insolvenţă.

Nicolăescu, despre eventuale majorări salariale în Sănătate, în 2013: Avem bani puţini, nu e de unde

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, miercuri, că nu sunt posibile majorări salariale ale personalului medical în 2013, explicând că bugetul disponibil anul acesta este, practic, mai mic decât cel din 2012, astfel că "nu e de unde".

Nicolăescu: Hipertensiunea este o boală a secolului. Eu însumi sunt hipertensiv de mulţi ani

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, sâmbătă, că hipertensiunea arterială este o boală a secolului, el însuşi fiind hipertensiv de mulţi ani, şi că românii trebuie să meargă la medic când sunt sănătoşi pentru a preveni astfel de afecţiuni.

Florea: Nicolăescu s-o lase domol cu analizele. Rezultatele programului vechi ne băgau în carantină

Prim-vicepreşedintele PDL Dorin Florea îi recomandă ministrului Sănătăţii "să lase senzaţionalul deoparte" şi să facă un program de analize medicale pentru populaţie pentru 4-5 ani, arătând că rezultatele programului anterior dispus de acesta "băgau România în carantină pentru vreo 100 de ani".

Nicolăescu: Datele de la evaluarea din 2008, folosite la stabilirea pachetului minim de servicii

Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, din 2007-2008, va ajuta la stabilirea pachetului minim de servicii medicale, a anunţat vineri, la prezentarea rezultatelor obţinute, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu: 20% dintre românii evaluaţi în programul naţional din 2008 au aflat că au o boală nouă

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a prezentat rezultatele programului din 2007-2008 de evaluare a sănătăţii populaţiei, arătând că principalele patologii cu care se confruntă românii sunt hipertensiunea, hepatitele şi diabetul, 20 la sută dintre cei evaluaţi aflând astfel că au o boală nouă.

Nicolăescu: Finanţare directă a Institutului Cantacuzino, pentru vaccin antigripal produs în ţară

Guvernul a reglementat, prin ordonanţă de urgenţă aprobată miercuri, cadrul legislativ care permite finanţarea directă a Institutului Cantacuzino, condiţie premergătoare şi necesară producerii vaccinului antigripal în România, a declarat agenţiei MEDIAFAX ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu: Spitalele nu primesc mai puţini bani. Directorii nu şi-au înţeles rolul de manageri

Spitalele nu primesc mai puţini bani, dar unii directorii nu au înţeles rolul pe care îl au ca manageri, ei putând mări fondurile renunţând la spitalizările fictive şi folosind alocările pentru ambulatoriu, unde pot fi 30 la sută internări pe zi, a declarat joi ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.

Nicolăescu promite bolnavilor de cancer că vor avea citostatice fără sincope tot anul

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, promite bolnavilor de cancer că vor avea citostatice fără sincope tot anul, precizând că programul oncologic a trecut dintr-o fază de boală cronică, într-o formă de convalescenţă, iar actualele "crize acute" vor fi "potolite" pentru a intra în normalitate.

Nicolăescu: „Jos Băsescu!” a fost programul nostru în campania electorală. Nu pot să mă dezic

Vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că sloganul "Jos Băsescu!", care nu poate fi un proiect de ţară, potrivit lui Victor Ponta, a fost programul USL în campania electorală, iar el nu se poate dezice de acesta.

Nicolăescu, nemulţumit de conducerea Agenţiei Naţionale pentru Transplant, anunţă schimbări

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că Agenţia Naţională de Transplant nu are, din punctul lui de vedere, un management competent şi că va trebui să se "umble" şi la această instituţie, în contextul reorganizării MS.

Nicolăescu: Noua listă de compensate, din 1 iulie. Protocoalele terapeutice, până la sfârşitul anului

Noua listă de medicamente compensate ar putea intra în vigoare din 1 iulie, iar protocoalele terapeutice, prin care medicii vor fi îndrumaţi să recomande generice, până la sfârşitul lui 2013, a spus ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Nicolăescu: Noua lege a malpraxisului ar putea intra în dezbatere publică în două-trei săptămâni

Proiectul noii legi a malpraxisului, care va stabili modul de verificare şi evaluare a faptei reclamate, ar putea fi pus în dezbatere publică în două-trei săptămâni, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Nicolăescu: Medicii din spitalele publice ar putea câştiga peste 1.000 de euro. Lucrăm la lege

Salariul de bază al unui medic primar din sistemul public este de 1.800 de lei, însă, printr-o nouă lege ce ar putea fi aplicată din 1 ianuarie 2014, ar putea ajunge la peste 1.000 de euro, a declarat ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV.

Nicolăescu: Ministerul Sănătăţii are foarte puţine pârghii de control. Multe instrumente, amputate

Ministrul Eugen Nicolăescu a declarat în emisiunea "După 20 de ani", difuzată duminică de Pro TV, că Ministerul Sănătăţii a rămas cu foarte puţine pârghii de control, în urma descentralizării, şi cu multe atribuţii şi instrumente "amputate", precizând că legislaţia trebuie modificată.

Nicolăescu: Programul de reabilitare a maternităţilor, printr-un credit BM, şi nu BEI, continuă

Programul de reabilitare a maternităţilor continuă cu sprijinul Băncii Mondiale, nu al BEI, pentru 2013 fiind în lucru 20 de unităţi, adică o treime din totalul celor 63 cu acest profil, existente la nivel naţional, a declarat marţi, pentru MEDIAFAX, ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu.