nicula

Mitropolitul Clujului conduce luni procesiunea pe jos de la Gherla la Mănăstirea Nicula

Mitropolitul Andrei al Clujului va conduce luni porcesiunea tradiţională desfăşurată pe jos de la Gherla la Mănăstirea Nicula, care precede marele praznic al Adormirii Maicii Domnului.

7000 de persoane au participat la pelerinajul de la Mănăstirea Nicula, primul cu distanţare socială. Amenzi pentru nepurtarea măştii

Măsurile de ordine publică şi sănătate au fost asigurate la Mănăstirea Nicula de peste 1.250 de jandarmi, poliţişti, pompieri, medici SMURD şi SAJ. Numărul maxim de participanţi în Mănăstirea Nicula s-a înregistrat în 14 august, când au fost aproximativ 2.500 persoane. Numărul total de pelerini care au afluit în cele 5 zile de desfăşurare a […]

Icoana făcătoare de minuni de la Nicula, în pelerinaj prin Cluj şi Bistriţa: „Va îndepărta boala asta, ciuma asta, care s-a abătut peste oameni”

Icoana de la Mănăstirea Nicula din judeţul Cluj adună an de an la sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului, zeci de mii de credincioşi. Este singurul moment când icoana este scoasă din biserică. Astăzi însă la Cluj, preoţii, însoţiti de poliţişti şi jandarmi, au trecut cu icoana pe la toate spitalele şi s-au rugat pentru bolnavi. Dumitru […]

Mitropolitul Clujului: Maica Domnului plânge pentru că au emigrat 5 milioane de români

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, crede că unul dintre motivele pentru care plânge Maica Domnului este emigrarea a 5 milioane de români, plecaţi în căutarea unui loc de muncă. Efectul este dezbinarea multor familii, spune IPS Andrei.

Adormirea Maicii Domnului | A început slujba la Mănăstirea Nicula. Mii de credincioşi înconjoară biserica în genunchi/ FOTO, VIDEO

Sfânta Liturghie este oficiată pe altarul de vară din curtea mănăstirii mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi de mitropolitul de Rwanda şi Burundi, IPS Innocentios Byakatonda.

Ortodocşii şi greco-catolicii, procesiuni separate la Nicula. Mitropolitul de Rwanda participă la slujbele religioase | FOTO

Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici din judeţul Cluj participă, miercuri, la două procesiuni separate care pleacă din Gherla spre satul Nicula, primii pentru a se ruga Icoanei făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la mănăstire, ceilalţi pentru a însoţi moaştele episcopului Iuliu Hossu.

Sfânta Maria | Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală la Mănăstirea Nicula

Peste 120 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală, în ultimele trei zile, în timpul pelerinajului de la Mănăstirea Nicula, majoritatea cazurilor fiind lipotimii cauzate de căldură, de lipsa alimentaţiei sau a medicaţiei administrate necorespunzător, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sfânta Maria, la Mănăstirea Nicula: 20.000 de pelerini se roagă la Icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria | GALERIE FOTO, VIDEO

Peste 20.000 de pelerini asistă, miercuri dimineaţa, la slujba de Liturghie oficiată de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, şi se roargă la Icoana făcătoare de minuni pentru sănătatea lor, dar şi pentru pace în ţară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

FOTO | SLUJBA de la Nicula. Peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga. UPDATE: 130 de persoane, îngrjite de medici pentru dureri de cap

Peste 25.000 de pelerini stau la coadă pentru a se ruga, marţi, la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj. Unii au înconjurat în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului | Călugării de la Nicula pregătesc 20.000 de sarmale şi tot atâtea felii de cozonac pentru pelerini

Zeci de mii de pelerini sunt aşteptaţi să se roage cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, călugării pregătind câte 20.000 de sarmale şi felii de cozonac, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 30.000 de pelerini asistă la slujba de Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula, de Adormirii Maicii Domnului. Aproape 200 de persoane au avut nevoie de asistenţă medicală – FOTO, VIDEO

Peste 30.000 de pelerini asistă, luni, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei, şi stau la rând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului la Mănăstirea Nicula. Peste 30.000 de oameni prezenţi, unii înconjoară în genunchi şi pe coate biserica de lemn – FOTO

Peste 30.000 de pelerini sunt prezenţi, duminică, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria şi a participa la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, unii înconjurând în coate şi genunchi bisericuţa de lemn din curtea mănăstirii.

Peste 150 de pelerini la Nicula, îngrjiţi de medici din cauza unor lipotimii, înţepături de insecte

Peste 150 de persoane care au mers în pelerinaj la Mănăstirea Nicula au avut nevoie, vineri şi sâmbătă, de îngrijiri medicale, fiind vorba de cazuri de înţepături de insecte, tensiune crescută şi lipotimii cauzate de căldură şi epuizare.

Peste 30.000 de pelerini asistă la slujba de Liturghie oficiată la Mănăstirea Nicula – FOTO

Peste 30.000 de pelerini asistă, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi stau la rând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

REPORTAJ: Pelerinajul la Mănăstirea Nicula, de Sfânta Maria, o tradiţie de 100 ani într-un sat sălăjean

Un grup de credincioşi din satul Derşida, judeţul Sălaj, a pornit, marţi, pe jos, în pelerinaj spre Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, unde se vor aduna zeci de mii de oameni la sărbătoarea Sfintei Maria. Pelerinii sălăjeni respectă o tradiţie de peste 100 ani, iar pe drum se roagă şi cântă pricesne.

Cluj: Ponta s-a închinat la icoana Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula – FOTO

Premierul Victor Ponta şi soţia sa, Daciana, s-au închinat, vineri după-amiază, la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria de la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, şeful Guvernului spunând că nu a avut dorinţe legate de politică, pentru că aceasta este ”mai puţin importantă”.

Cluj: Peste 40.000 de pelerini asistă la slujba de Liturghie de la Mănăstirea Nicula. Mitropolitul Clujului: Ascultarea de poruncile lui Hristos ne scoate din toate situaţiile dificile

Peste 40.000 de pelerini asistă, vineri, la slujba de Liturghie la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, oficiată de un sobor de preoţi condus de mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, şi se roagă la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria.

Nicula: Analizăm peste două săptămâni rapoartele CSA, ANVM, CSSPP

Preşedintele Comisiei pentru buget, finanţe, Cosmin Nicula, a declarat, marţi, că membrii Comisiei vor analiza peste două săptămâni "rapoartele de activitate ale CSA, Pensiilor Private şi CNVM", în cadrul anchetei privind activitatea ASF.

Nicula: Creditul Ioanei Băsescu respectă procedurile bancare. Poate fi discutat ca moralitate

Preşedintele Comisiei de buget din Senat, care a făcut ancheta privind activitatea CEC Bank, a declarat, miercuri, despre creditul luat de Ioana Băsescu, că a respectat procedurile bancare, dar că poate fi discutat la nivel de moralitate.

Nicula: Am primit documentele cerute de la CEC – fără nume, CNP, CUI, denumirea societăţii

Preşedintele Comisiei de buget din Senat care anchetează activitatea CEC Bank, Cosmin Nicula, a declarat, luni, la finalul şedinţei care a durat aproximativ jumătate de oră, că Radu Gheţea a pus la dispoziţia comisiei documentele solicitate, care nu conţin nume, CNP, CUI sau denumirea societăţii.

Comisia de anchetă anunţă cifre noi în cazul CEC: Un singur credit peste 700.000 de euro acordat în 2013

Preşedintele Comisiei de anchetă privind activitatea CEC, Cosmin Nicula, a declarat, miercuri, că, aşa cum rezultă din documentele prezentate de bancă, în 2013 s-a acordat un singur credit de peste 700.000 de euro pentru persoanele fizice.

Nicula: CEC trebuie să dea explicaţii privind ultimele evenimente relatate de presă

Preşedintele Comisiei buget, finanţe din Senat, Cosmin Nicula (PSD), a declarat, luni, că CEC va trebui să dea "câteva explicaţii" în faţa subcomisiei de anchetă privind "ultimele evenimente" relatate de presă, însă a precizat că în şedinţa conducerii Senatului nu s-a discutat despre Ioana Băsescu.

IPS Andrei: Mă doare sufletul că s-au triplat divorţurile, familia tradiţională suferă

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei, le-a spus, joi, celor aproximativ 70.000 de persoane care asistă la slujba de la Mănăstirea Nicula că familia este celula de temelie a societăţii şi are un rol esenţial, spunând că i se rupe sufletul pentru că numărul divorţurilor s-a triplat.

Mitropolitul Clujului: Trebuie să ne trăim viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, i-a îndemnat pe credincioşii prezenţi, miercuri, la Mănăstirea Nicula, să îşi trăiască viaţa în linişte, în spovedanie, post şi fapte bune, pentru că a constatat că există "vrăjmăşie, ură şi ranchiună" la nivelul clasei politice şi al oamenilor de rând.

Cluj: Peste 50.000 de credincioşi, la Mănăstirea Nicula, la slujba de liturghie – FOTO

Peste 50.000 de credincioşi asistă, miercuri, la Mănăstirea Nicula, judeţul Cluj, la slujba de liturghie oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului şi se închină la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, între cei prezenţi aflându-se şi prefectul de Cluj şi şeful CJ.

Cluj: Peste 60.000 de pelerini asistă, de Sfânta Maria, la slujba de la Mănăstirea Nicula

Peste 60.000 de pelerini asistă, duminică dimineaţă, la slujba de liturghie de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, care este oficiată de un sobor de 14 preoţi şi diaconi, în frunte cu episcopul vicar al Mitropoliei Clujului, Irineu Bistriţeanul.

Peste 50.000 de pelerini la slujba de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula

Peste 50.000 de pelerini participă, sâmbătă dimineaţã, la slujba prilejuită de Adormirea Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula, la manifestări fiind prezenţi, printre alţii, premierul Emil Boc şi preşedintele Senatului, Mircea Geoană.

Primarul din Petroşani spune că îl va da în judecată pe senatorul Nicula

Primarul din Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a declarat, miercuri, că îl va da în judecată pe senatorul PSD Cosmin Nicula dacă acesta nu va putea proba acuzaţiile privind legătura dintre banii cheltuiţi din bugetul Ministerul Tineretului şi proiectul telegondolei ce urmează să fie iniţiat în oraş.

Pelerinaj la icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nicula (VIDEO)

Zeci de mii de credincioşi s-au închinat, în noaptea de marţi spre miercuri, la icoana Făcătoare de Minuni de la Mănăstirea Nicula, din judeţul Cluj, şi au înconjurat biserica de trei ori cu lumânări aprinse în mâini.