ninsoare

40 de persoane, printre care şi copii mici, blocate de mai bine de 12 ore în zăpadă, pe un drum naţional

Aproximativ 40 de persoane, printre care şi copii mici, sunt blocate de mai bine de 12 ore în nămeţi, în judeţul Ialomiţa. Apelurile de urgenţă au început să curgă încă de aseară, însă autorităţile nu au reuşit până acum să îi salveze pe oameni din zăpadă.

Condiţii de iarnă pe aeroporturi. Care este situaţia traficului aerian: Unele zboruri au înregistrat întârzieri

Pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, traficul aerian se desfăşoară în condiţii de iarnă, conform programului de zbor, informează CNAB.

Prognoză specială pentru Bucureşti: Vânt puternic, lapoviţă şi ninsoare. Anunţul ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de până joi dimineaţă de vânt puternic, ploaie, apoi lapoviţă şi ninsoare.

Avertizare meteo: Cod roşu de viscol şi vânt pentru mai multe judeţe. Cod portocaliu în alte zone ale ţării

ANM a emis avertizări cod roşu de viscol şi vânt în zona montană din 9 judeţe, în vigoare de miercuri seara până joi dimineaţă. În Capitală va fi cod portocaliu de vânt şi ninsoare.

Iarna începe să îşi facă simţită prezenţa. Camioanele nu pot înainta pe DN 15, în Harghita, din cauza ninsorii

Circulaţia rutieră se desfăşoară pe un singur sens alternativ, marţi seara, pe DN 15, între Topliţa şi Borsec, în judeţul Harghita, unde, din cauza ninsorii şi a carosabilului alunecos, camioanele nu pot înainta.

VREMEA în următoarele zile: Temperaturile scad drastic. Meteorologii anunţă valori normale pentru această perioadă

Meteorologii informează că vremea se va răci în următoarele zile în ţară şi în Capitală, fiind anunţate temperaturi maxime de până la 3 grade în Bucureşti, unde este aşteptată şi ninsoarea. Potrivit ANM valorile sunt cele normale pentru această dată.

METEO: Cod galben de ploi, ninsoare şi viscol în 27 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare cod galben de ploi, ninsori la munte şi viscol. Avertizarea vizează 27 de judeţe şi este în vigoare până la ora 23.00.

VIDEO | Fenomen meteo extrem în Arabia Saudită: nisipul deşertului, acoperit cu un strat de zăpadă. Imagini spectaculoase

Fenomen meteo extrem în Arabia Saudită. Ninsoarea a acoperit o parte din deşert.

O femeie însărcinată a fost dusă la maternitate în Iaşi cu ajutorul unui echipaj de deszăpezire

O femeie însărcinată din comuna Ipatele, judeţul Iaşi, a fost dusă duminică seara la Maternitatea Cuza Vodă din Iaşi de către Ambulanţă cu ajutorul unui echipaj de la deszăpezire, întrucât drumul până în comuna unde se afla aceasta avea porţiuni pe care nu se putea circula din cauza zăpezii.

Alertă METEO: Cod GALBEN în şase judeţe din ţară. Ce fenomene anunţă ANM

Meteorologii au emis, duminică, două avertizări Cod galben de vânt puternic, valabile în şase judeţe din ţară.

Vremea se răceşte în următoarele zile. Meteorologii anunţă ninsori, inclusiv în Capitală

Meteorologii anunţă vreme mai rece în următoarele zile, în ţară şi în Capitală, cu valori normale pentru această perioadă. Lapoviţa şi ninsoarea sunt aşteptate în majoritatea ţării la finele acestei săptămâni.

VIDEO | Cum se aruncă banii pe fereastră: asfalt turnat pe ninsoare într-o comună din Bistriţa Năsăud. Explicaţia primarului

O porţiune dintr-un drum din comuna Şieu, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost asfaltată în timp ce ningea abundent, imagini cu utilajele care lucrează fiind surprinse de o localnică şi postate pe Facebook. Potrivit primarului, constructorul şi-a asumat lucrările şi se va testa calitatea acestora.

Prognoza meteo de 1 Decembrie. Lapoviţă în Bucureşti

Temperaturile scad şi devin normale pentru această perioadă din an în majoritatea regiunilor. În Bucureşti, ziua de 1 Decembrie va aduce o răcire semnificativă, iar maximele nu vor mai depăşi 5 grade Celsius, fiind posibilă lapoviţa. În restul ţării, temperaturile vor varia între 1 şi 8 grade.

ALERTĂ METEO: Cod GALBEN de ninsori şi precipitaţii care pot duce la formarea poleiului. Judeţele afectate

Meteorologii au emis, vineri seara, o avertizare Cod galben de ninsori în patru judeţe. De asemenea, pentru 12 judeţe au fost emise avertizări de precipitaţii mixte care pot favoriza depunerea poleiului.

Austria se confruntă cu primul episod de iarnă din acest an, cauzat de valul masiv de ploi şi ninsori

Cantităţi însemnate de ploi şi ninsori au determinat apariţia fenomenelor de alunecări de teren, avalanşe şi pene de curent în Austria, pe perioada weekend-ului, în cadrul primului episod de iarnă din acest an, relatează site-ul agenţiei Dpa.

Prima ninsoare din această toamnă în Suceava: S-a aşternut un strat subţire de zăpadă, iar omătul s-a depus şi pe copaci | FOTO, VIDEO

În judeţul Suceava a început să ningă vineri, în Munţii Rarău. S-a aşternut un strat subţire de zăpadă, iar omătul s-a depus şi pe copaci.

Prima ninsoare din acest sezon în România: A nins ca în poveşti, iar momentul a fost surprins pe Facebook | VIDEO

Prima ninsoare din acest sezon a avut loc în Munţii Giumalău, în partea de Vest a masivului Rarău-Giumalău, momentul fiind filmat şi postat pe Facebook.

Ninsoare în Munţii Bucegi la mijlocul lunii iulie: Temperatura maximă a zilei a fost de două grade Celsius | VIDEO

Ninsoare ca-n plină iarnă, luni după-amiază, în Munţii Bucegi, la Vârful Omu. Timp de 15 minute a nins, iar maxima zilei a fost de două grade Celsius. Meteorologii spun că urmează alte patru zile cu vreme rece, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VIDEO – Zăpadă în luna mai. Un strat proaspăt de 50 de centimetri în Bucegi

Stratul de zăpadă depus în ultimele ore pe platoul Munţilor Bucegi este de 40 de centimetri, pe alocuri ajungând şi la 50 de centimetri şi este viscol. Turiştii sunt sfătuiţi de către salvamontişti să nu meargă la munte acum, transmite corespondentul MEDIAFAX.

NINSOARE la sfârşitul lunii martie în Predeal: Drumarii intervin cu utilaje şi material antiderapant | FOTO, VIDEO

Drumarii intervin, marţi, în judeţul Braşov, pe DN 1, în Predeal şi pe DN73A, zona Râşnov, cu mai multe utilaje de deszăpezire şi împrăştie material antiderapant, după ce în zonă a început să ningă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Informare METEO de ploi, vânt şi ninsori, emisă de ANM, valabilă pentru aproape toată ţara

Meteorologii au emis, luni, o informare meteo de ploi, vânt, lapoviţă şi ninsori în aproape toată ţara, în vigoare de luni seara până marţi la ora 12.00. Pe litoral, viteza vântului va ajunge la rafale de 70 de kilometri pe oră.

Avertizare MAE: Coduri roşu şi portocaliu de ninsoare în Serbia

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în Serbia că autorităţile locale au emis coduri roşu şi portocaliu de nincoare în perioada 24-25 ianuarie.

Fenomen rar la Ierusalim: NINGE pentru prima dată după mulţi ani | VIDEO

În Ierusalim şi în munţii din centrul Israelului a început să ningă, miercuri seara, fenomenul fiind unul neobişnuit pentru capitala Israelului, chiar dacă în ţară zăpada nu reprezintă chiar o curiozitate, mai ales în zona de munte.

ANM a actualizat prognoza METEO: Anunţ de ninsori slabe în următoarele săptămâni

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o prognoză valabilă până pe data de 27 ianuarie, pentru fiecare regiune geografică în parte. Astfel, potrivit prognozei, precipitaţiile, implicit ninsorile, vor fi slabe cantitativ în majoritatea regiunilor, mai puţin la munte, unde vor fi moderate.

Brigada Rutieră, despre cum se circulă marţi în Bucureşti, după un nou val de ninsori/ Primăria Capitalei: Străzile sunt „la negru” în proporţie de 95%

Circulaţia se desfăşoară în Bucureşti în condiţii de iarnă, la ora 11.00 fiind înregistrate valori ridicate de trafic pe arterele principale ale Capitalei, însă nu au fost sesizate zone blocate şi nici accidente, informează Brigada Rutieră.

VREMEA în Capitală. ANM anunţă până când va mai ninge şi ce strat de zăpadă se va depune

Meteorologii au emis, pentru Bucureşti, o informare pentru ziua de marţi, când va ninge de la ora 9:00 şi până la ora 11:00. Potrivit ANM, în acest interval se va depune un strat nou de zăpadă, de 3 centimetri.

Cel puţin un mort, zeci de răniţi, în urma ninsorii şi viscolului în Europa Centrală

Ninsoarea şi viscolului care au afectat luni Europa Centrală s-au soldat cu decesul unei persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite, condiţiile meteo nefavorabile cauzând numeroase accidente rutiere şi o avalanşă în sudul Germaniei, informează agenţia de ştiri Dpa.

Fenomen meteorologic rar într-o comună din Buzău: Ninsoare cu tunete şi fulgere

Locuitorii comunei Smeeni, din judeţul Buzău, au avut parte de un fenomen meteorologic rar în timpul nopţii, când a nins şi, de parcă ar fi fost furtună, a tunat şi a fulgerat, transmite corespondentul MEDIAFAX

Starea drumurilor. Ninge pe Autostrada Soarelui, o parte a carosabilului este acoperită de zăpadă

Traficul pe Autostrada Soarelui, de la kilometrul 193 până la Autostrada A4 Ovidiu-Agigea şi pe toată lungimea acesteia, se desfăşoară în condiţii de ninsoare, carosabilul fiind acoperit cu un strat subţire de zăpadă. Ninge uşor şi pe Autostrada A1 Sibiu-Deva.

ANM, prognoza meteo. Atenţionare de vreme rece pentru două zile. Temperaturile vor coborî la -16 grade Celsius

La începutul săptămânii viitoare vremea va fi rece, iar temperatura maximă va fi între -9 şi 1 grad, anunţă reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie, precizând că, noaptea de luni spre marţi va fi cea mai rece din săptămâna care urmează. În Capitală, temperatura nu va depăşi 0 grade.

Atenţionare ANM valabilă în ajunul Crăciunului: Ninsori la munte, ploi şi vânt în sud-vestul, centrul şi estul ţării

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, o nouă avertizare, valabilă până în dimineaţa Crăciunului, fenomenele vizate fiind ploi în vest, nord şi centru, iar la munte vor fi ninsori şi intensificări ale vântului.

Căsuţele comercianţilor de la Bâlea Lac, distruse. Nu au fost victime, dar salvamontiştii au transmis un avertisment

Prima avalanşă produsă la Bâlea Lac după ninsorile abundente din ultima perioadă a distrus căsuţele comercianţilor care vând produse în apropierea tunelului. Nu au fost victime, însă salvamontiştii avertizează că riscul de producere de noi avalanşe este mare, de 4, pe o scară de la unu la cinci.

Şcolile din Gorj rămân închise şi marţi din cauza ninsorilor

Elevii din judeţul Gorj vor rămâne acasă şi marţi, potrivit deciziei de luni a Inspectoratului Şcolar Judeţean. Cursurile au fost suspendate în tot judeţul, ca urmare a efectelor ninsorilor abundente din ultimele zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

ALERTĂ ANM: Cod galben de ninsoare şi viscol până la ora 12.00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni dimineaţa, avertizare cod galben de ninsoare şi viscol pentru şapte judeţe din ţară, în unele zone stratul de zăpadă fiind consistent.

ALERTĂ METEO: Cod portocaliu de viscol în trei judeţe din sud. Cod galben de ploi şi ninsori în zona Moldovei

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică seara, atenţionări cod portocaliu de viscol pentru trei judeţe din sudul ţării. Alte cinci judeţe din zona Moldovei sunt sub cod galben de ploi şi ninsori.

Ministrul de Interne anunţă că în acest moment nu mai sunt trenuri blocate între staţii

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că 87 de echipe lucrează în judeţele care au rămas fără energie electrică în urma ninsorii şi viscolului. Dan a vorbit şi despre trenurile care au avut întârzieri şi a menţionat că în acest moment nu mai sunt trenuri blocate.

Toate şcolile dintr-un judeţ au fost închise din cauza ninsorilor

Toate şcolile din judeţul Gorj vor fi închise, luni, din cauza ninsorilor abundente, anunţă reprezentanţii Inspectoratului Judeţean Şcolar. Măsura ar putea fi prelungită şi pentru marţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VISCOLUL face victime: Accidente cu morţi şi răniţi din cauza vremii/ Zeci de localităţi, fără electricitate. Copaci şi stâlpi, doborâţi. Maşini blocate în nămeţi şi şcoli închise | LIVE TEXT

Zeci de localităţi din vestul ţării au rămas fără energie electrică din cauza ninsorii, fiind afectate zeci de mii de familii. Peste 150 de copaci şi 15 stâlpi au fost doborâţi din cauza vântului şi a zăpezii, iar 40 de maşini au rămas blocate în nămeţi, în ultimele 24 de ore, în judeţele afectate de vremea rea, anunţă Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

VISCOLUL face ravagii în ţară: Zeci de mii de oameni din Timiş, Buzău şi Caraş-Severin, fără energie electrică

Peste 10.000 de persoane din 30 de localităţi din judeţul Timiş au rămas fără energie electrică, sâmbătă seara, din cauza greutăţii zăpezii care a distrus 19 linii de medie tensiune, transmite corespondentul MEDIAFAX.

VISCOL în mare parte din ţară. COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori, prelungit/ HARTA judeţelor afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a prelungit, sâmbătă, atenţioarea cod portocaliu de ninsori pentru mai multe judeţe din vestul, sudul şi centrul ţării, până duminică, la ora 12. Şi codul galben pentru judeţe din Banat, Crişana şi Transilvania a fost prelungit.