ninsori

Suceava: Pe drumurile naţionale au fost împrăştiate materiale antiderapante

Circulaţia pe drumurile naţionale din judeţul Suceava se desfăşoară în condiţii normale, a declarat, marţi, prefectul judeţului, Sorin Popescu, care a menţionat că în urma ninsorilor s-a intervenit cu materiale antiderapante.

Atenţionare cod galben de ninsoare şi viscol

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare meteo cod galben, prognozând că, de marţi de la prânz şi până joi la prânz, va ninge în majoritatea zonelor ţării, iar la munte va fi viscol.

Drumuri din Harghita şi Cluj, afectate de ninsori

Mai multe drumuri din Harghita şi Cluj au fost afectate de ninsorile căzute în noaptea de marţi spre miercuri.

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri naţionale şi pe A1

Circulaţia se desfăşoară cu greutate, joi, pe mai multe drumuri naţionale şi pe Autostrada Bucureşti - Piteşti, din cauza ninsorilor abundente, meteorologii emiţând o avertizare Cod galben valabilă de joi, ora 15.00, până sâmbătă, ora 2.00, informează Centrul Infotrafic.

Atenţionare Cod galben de ninsori şi vânt în sudul şi sud-estul ţării

Meteorologii au emis, joi, o atenţionare Cod galben de ninsori şi vânt, pentru sudul şi sud-estul ţării, valabilă de joi, ora 15.00, până sâmbătă, ora 2.00. Vor fi afectate judeţele Constanţa, Ialomiţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi şi Ilfov şi, respectiv, municipiul Bucureşti.

Atenţionare cod galben de ninsori în opt judeţe din vestul ţării

Meteorologii au emis, luni, o atenţionare cod galben de ninsori şi vânt pentru judeţele Caraş-Severin, Timiş, Hunedoara, Arad, Alba, Cluj, Sălaj şi Bihor. Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, începând de marţi, ora 12.00 şi până miercuri, ora 9.00, vor fi ninsori pe arii extinse în Banat şi Crişana, mai abundente în zona de munte aferentă.

Avize de furtună pentru navele aflate în porturile româneşti

Căpitănia Zonală Constanţa a transmis, joi, avize de înrăutăţire a vremii pentru următoarele 24 de ore, cu posibilitatea de prelungire până la 48 de ore, navelor aflate în porturile Constanţa Nord şi Constanţa Sud, Midia şi Mangalia.

Avertizare meteorologică cod galben pentru 17 judeţe şi Bucureşti

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben pentru 17 judeţe din estul şi sud-estul ţării şi pentru Bucureşti, unde începând de joi, de la ora 22.00 şi până sâmbătă, la ora 02.00, sunt posibile ninsori şi vânt puternic.

Harghita: Circulaţie îngreunată, trenuri întârziate şi localităţi fără curent electric din cauza zăpezii

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate, luni dimineaţă, pe toate drumurile din judeţul Harghita, unde s-au înregistrat căderi masive de zăpadă, astfel că DN 13B, în Pasul Bucin, s-a îngustat din cauza omătului depus, iar drumul E 578 a fost blocat la Ditrău din cauza unui tir care a derapat.

Strat de zăpadă de câţiva centimetri pe crestele Munţilor Rodnei şi Călimani

Stratul de zăpadă măsoară câţiva centimetri pe crestele înalte ale Munţilor Rodnei şi Călimani din Bistriţa-Năsăud, unde a nins în ultimele zile, iar temperaturile au scăzut sub zero grade Celsius.

Opt morţi, în urma ninsorilor din Statele Unite

Opt persoane au murit din cauza furtunilor de zăpadă care s-au abătut asupra statului Ohio şi asupra nord-estului Statelor Unite, potrivit postului de televiziune Sky News.

Gorj: Trafic rutier închis spre staţiunea Rânca din cauza viscolului

Circulaţia rutieră pe DN 67C, spre staţiunea Rânca, din judeţul Gorj, a fost închisă, luni dimineaţa, din cauza vântului puternic şi a ninsorilor.

Circa 30 de morţi în Iran şi Afganistan, în urma ninsorilor

Mai multe persoane au murit şi altele au fost date dispărute după ce un val de frig însoţit de ninsori s-a abătut asupra Iranului şi Afganistanului.

Bulgaria: Ninsorile blochează mai multe drumuri naţionale şi provoacă pene de curent

Ninsorile din ultimele ore au blocat drumurile naţionale şi au provocat pene de curent în mai multe sate din Bulgaria, anunţă site-ul Novinite.com, adăugând că zăpada va continua să cadă până la sfârşitul săptămânii.

Dolj: Treizeci de localităţi fără curent electric din cauza ninsorilor

Alimentarea cu energie electrică este întreruptă total sau parţial în treizeci de localităţi din judeţul Dolj, în urma ninsorilor căzute în ultimele 14 ore.

Ninsori şi ploi în toată ţara, în weekend

Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă cod galben pentru ploi, de sâmbătă până luni, interval în care vremea va fi rece, vântul se va intensifica şi vor fi precipitaţii, mai ales sub formă de ninsoare în nordul şi centrul ţării.