ninsori

VIDEO Situaţie rară în Japonia: Comunităţi izolate şi mii de gospodării, fără curent din cauza căderilor masive de zăpadă. Nămeţii au atins 2 metri

Ninsorile abundente din centrul Japoniei şi de-a lungul coastei de nord au izolat comunităţile şi au întrerupt curentul electric la aproximativ 10.000 de gospodării, determinând guvernul să convoace joi o reuniune de urgenţă, scrie Reuters. Zăpada abundentă s-a înregistrat în prefecturile Niigata şi Gunma, unde zăpada a ajuns la 2 metri în trei zile, potrivit […]

Sfântul Andrei a venit cu daruri, anul acesta: Prima ninsoare în Bucureşti

Ziua de Sfântul Andrei a adus cel mai frumos cadou pentru sărbătoriţi – prima ninsoare.  Azi a nins în Bucureşti pentru prima oară în această iarnă. Capitala a fost acoperită de un strat de zăpadă, care însă s-a topit rapid. Traficul s-a desfăşurat normal, chiar dacă Bucureştiul se află sub Cod galben de ninsori. Mulţi […]

METEO Cod galben de ninsori în sud-estul Munteniei şi în cea mai mare parte a Dobrogei

Luni, începând de la ora 15.00 până la ora 23.00, în estul şi sud-estul Munteniei, precum şi în cea mai mare parte a Dobrogei vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă. Cantităţile de precipitaţii vor depăşi pe arii restrânse 15 l/mp. Spre seară, aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar […]

METEO. ANM a emis avertizare Cod galben de ninsori şi vânt puternic în 11 judeţe. Când intră în vigoare

Potrivit ANM, sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Caraş-Severin, Mehedinţi, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş şi Dâmboviţa. În aceste zone se vor semnala ninsori moderate cantitativ şi intensificări ale vântului în zona montană. În cea mai mare parte a Carpaţilor Occidentali şi Meridionali va ninge, iar stratul de zăpadă nou depus local va fi consistent. […]

Prognoza meteo. Urmează zile reci cu ploi în ţară şi viscol la munte

Prognoza pentru ţară La noapte continuă aversele în Muntenia, Transilvania, Maramureş, cea mai mare parte a Olteniei şi Moldovei şi prin Dobrogea, iar în restul ţării ai şanse să scapi fără ploi. Din nou ploile vor fi torenţiale însoţite de tunete, fulgere şi vânt. Se vor aduna chiar 30…50 l/mp, iar vântul o să aibă […]

Prognoza meteo. Ninsorile se opresc, dar vin ploile. Vântul se linişteşte abia vineri

Prognoza pentru ţară Urmează încă o noapte foarte rece, cu ninsori pe la munte, prin Banat, Oltenia, Muntenia, Crişana şi Transilvania. Vântul o să sufle în continuare cu putere în Muntenia şi Dobrogea, iar în zona montană din sud-vest viteza la rafală ajunge la 100 km/h. Minimele sunt modeste şi pornesc de la -10 grade […]

Prognoza meteo. De joi revine primăvara

Prognoza pentru ţară La noapte să ştii că o să ningă în continuare la munte, în sud şi sud-vest şi se adună şi mai multă zăpadaă. Doar în Dobrogea o să fie lapoviţă. Vântul o să sufle în continuare destul de tare şi o să fie între -8 şi 2 grade. Mâine ai parte tot […]

Alertă METEO: Cod portocaliu de ninsori în 12 judeţe. Avertizări ANM şi pentru restul ţării

În Oltenia, vestul Munteniei, sudul Banatului şi Carpaţii Meridionali temporar va ninge abundent (30 – 50 l pe metru pătrat), iar stratul de zăpadă va fi consistent. Vântul va sufla cu 40 – 50 km /h, iar în Carpaţii Meridionali, în judeţele Olt şi Teleorman, precum şi în sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş rafalele vor […]

Prognoza meteo. Cât ţine iarna din primăvară

Prognoza pentru ţară De la noapte să ştii că vremea se strică. 21 de judeţe sunt sub cod galben de ninsori până luni dimineaţa la ora 02:00, aşa că la început o să plouă şi apoi începe să ningă. O să fie şi viscol pe crestele cele mai înalte şi vizibiliatea o să fie scăzută. […]

Prognoza meteo. Avertizare ANM: Cod galben de ninsori, vreme rece şi vânt

ANM a emis o informare de răcire accentuată. ninsori, strat de zăpadă însemnat şi vânt puternic, de azi de la ora 18:00 şi până miercuri la ora 8:00 Interval de valabilitate: 21 Mar 2020, ora 18:00 -> 25 Mar 2020, ora 08:00. În noaptea de sâmbâtă spre duminică şi în cursul zilei de duminică va […]

Prognoza meteo. Vremea se schimbă radical. Temperaturile scad cu 25 de grade şi vin ninsori în mare parte din ţară

Sâmbătă, ai parte de vreme frumoasă în cea mai mare parte a ţării, dar nu te lăsa păcălit de vremea bună ca să ieşi din casă.  Doar prin nordul ţării norii sunt mai mulţi şi spre seară vor fi averse cu descărcări electrice şi vânt mai intens, iar temperaturile vor scădea. Maximele însă vor fi […]

Prognoza meteo pentru mâine şi weekend. Vremea de 1 Martie

Ultimele zile de iarnă vin cu vreme mai caldă decât ar fi normal şi cu ploi. Doar la munte ninge, însă vântul continuă să sufle cu putere, astfel că în zona înaltă meteorologii vorbesc despre viscol.Pe 1 Martie maximele urcă din nou până la 15 grade.

Cod galben de viscol în 14 judeţe până la ora 23.00. Vizată este zona de munte

La această oră mai este în vigoare o atenţionare cod galben de viscol şi ninsori în 14 judeţe, fiind vizată zona de munte. Totodată, o informare meteo anunţă vânt puternic până sâmbătă noaptea. Două atenţionări nowcasting cod portocaliu şi galben anunţă ninsoare viscolită în 4 judeţe.

Nouă avertizare METEO: Cod GALBEN de ninsori şi viscol. Zonele vizate. Precipitaţii şi vreme rece în Capitală

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare meteorologică cod galben, anunţând intensificări ale vântului şi ninsori viscolite. Codul galben vizează zonele montane, Moldova şi local în Muntenia şi Dobrogea.

CNAIR reaminteşte participanţilor la trafic să circule cu atenţie în contextul avertizărilor meteo

CNAIR reaminteşte marţi participanţilor la trafic să circule cu atenţie şi să respecte restricţiile impuse pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi, unde este cazul, având în vedere ultimele atenţionări de vreme rea emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), la nivelul ţării.

Prognoză specială pentru Capitală: Ploi, vânt, ninsori şi temperaturi cu minus. Anunţul meteorologilor

Meteorologii avertizează că bucureştenii vor avea parte de două zile de ploi, vânt şi ninsori. Joi vor fi minus 2 grade noaptea şi se anunţă viscol.

Alertă METEO: Cod PORTOCALIU de ploi şi ninsori, în nouă judeţe din ţară

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, avertizări cod galben şi portocaliu, anunţând ploi şi ninsori abundente. Codul portocaliu vizează zona montană din 9 judeţe.

ANM a emis cod galben de viscol şi ninsori în 27 de judeţe. Atenţionarea va intra în vigoare vineri

Meteorologii au emis un cod galben de vânt puternic, ninsori şi viscol pentru zona de munte, în vigoare de vineri dimineaţa până sâmbătă la ora 8.00. Sunt vizate 27 de judeţe.

Alertă meteo: Cod GALBEN de viscol şi ninsori în 26 de judeţe

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o avertizare cod galben de viscol şi ninsori valabilă în 26 de judeţe de marţi seara până miercuri seara. La munte se anunţă vânt puternic şi zăpadă.

Avertizare ANM: Cod GALBEN în 17 judeţe din ţară. Sunt aşteptate fenomene meteorologice diverse: vânt, ninsori şi viscol

Meteorologii au emis, duminică, două avertizăre nowcasting cod galben de ninsori şi viscol pentru şase judeţe. Se anunţă vânt cu viteze de 60 km/h.

Avertizare Infotrafic: traficul este îngreunat de viscol în 17 judeţe, iar pe două autostrăzi circulaţia este afectată de ploaie şi lapoviţă

Traficul rutier se desfăşoară în condiţii de iarnă pe drumuri din 17 judeţe. Plouă pe o porţiune a Autostrăzii Soarelui, iar pe un alt sector şi pe autostrada A4 Ovidiu – Agigea este lapoviţă.

Avertizare Infotrafic: Ninge abundent pe Autostrada Soarelui

Ninge abundent pe o porţiune a Autostrăzii Soarelui, avertizează Infotrafic. În Vaslui, o maşină e blocată pe un drum din cauza viscolului puternic, iar un TIR nu poate înainta.

Alertă de vreme rea: ANM anunţă trei zile de ninsori şi viscol. Cod GALBEN pentru 17 judeţe din România

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o informare de ninsori şi viscol, valabilă la nivelul întregii ţări de vineri până duminică. 17 judeţe ale ţării vor intra sub avertizare cod galben de ninsori puternice şi viscol.

Prognoză specială pentru Capitală: Temperaturi în scădere de la o zi la alta şi ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o prognoză specială pentru Capitală, meteorologii avertizând că bucureştenii vor avea parte de temperaturi în scădere de la o zi la alta şi ninsori.

Informare meteo de vreme rea: Meteorologii anunţă ninsori şi vânt, de duminică până marţi seara. Zonele vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo de ploi puternice, vânt şi ninsori la munte, valabilă de duminică până marţi. În Maramureş şi Transilvania se anunţă precipitaţii mixte.

Alertă meteo: vreme rece, ninsori, polei şi vânt, până marţi. Zonele afectate

Meteorologii avertizează că, începând de luni de la ora 7.00, vremea va fi rece, vor apărea ninsorile la munte, în nord şi în centru, dar se va semnala şi polei şi vânt puternic.

Prognoză nouă pentru Capitală, emisă de ANM. De când încep ninsorile

Meteorologii au emis o nouă prognoză specială pentru Capitală, valabilă până sâmbătă dimineaţă, interval în care vremea va fi deosebit de rece, cu ploi temporare. Potrivit ANM, vineri seară ar putea să apară lapoviţa şi ninsoarea.

Val de aer tropical în România. Temperaturile ajung până la 25 de grade în Europa Centrală şi de Est

După valul de aer rece din România, meteorologii de la Severe Weather Europe anunţă o schimbare radicală de vreme în Europa Centrală şi de Est, inclusiv la noi în ţară.

Vremea se răceşte accentuat. De mâine, temperaturile scad cu mai mult de 10 grade Celsius

Vremea se va răci brusc de marţi, temperaturile urmând să scadă cu peste 10 grade Celsius comparativ cu ziua luni când sunt anunţate chiar şi 25 de grade, informează ANM.

ANM: Debut de săptămână cu ploi, lapoviţe şi ninsori

Săptămâna viitoare va fi caracterizată, din punct de vedere meteorologic, de zile cu temperaturi normale lunii februarie, pe alocuri uşor mai ridicate, care vor alterna cu perioade în care sunt aşteptate ploi, lapoviţe şi ninsori pe arii extinse, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

ALERTĂ METEO: Cod galben de ninsori şi VISCOL, până luni la ora 14:00. Precipitaţii mixte şi vânt puternic, până marţi/ Care sunt judeţele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare cod galben de ninsori şi viscol pentru zona Munţilor Apuseni, nordul Carpaţilor Orientali şi zona înaltă din vestul Carpaţilor Meridional, valabilă luni, de la ora 02.00 până la ora 14.00. Izolat se va produce polei.

ALERTĂ METEO de ninsori şi viscol, până vineri la prânz. Care sunt judeţele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o informare meteo de ninsori şi strat nou de zăpadă, intensificări temporare ale vântului, precipitaţii mixte, polei, valabilă de miercuri de la ora 22.00 şi până vineri, la ora 12.00.

Atenţionare MAE: Ninsori şi furtună în Grecia. Ce regiuni sunt vizate / Cod roşu de ninsori în Austria, până pe 11 ianuarie

MAE avertizează românii care tranzitează, miercuri, sau vor să clătorească în Grecia, că vor fi ninsori, furtuni şi rafale puternice de vânt, informează instituţia. Ministerul recomandă celor care vor să se deplaseze cu feribotul să contacteze în prealabil firmele de transport naval.

MAE atenţionează românii că Serbia va fi sâmbâtă şi duminică sub cod portocaliu de ninsori

MAE avertizează românii care vor să călătorească sau tranzitează Serbia că un cod portocaliu şi galben de ninsori a fost emis sâmbătă şi duminică, fiind posibil ca unele drumuri să fie închise temporar din cauza condiţiilor meteo.

IMAGINILE ZILEI: Traficul rutier între Novaci si Rânca, judeţul Gorj, închis din cauza ninsorilor, redeschis

Traficul rutier între Novaci si Rânca, judeţul Gorj, închis duminică din cauza ninsorilor abundente şi a viscolului, a fost redeschis luni.

Vremea rea continuă astazi în cea mai mare parte a ţării. COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori, polei şi vânt | HARTĂ

Meteorologii au emis o atenţionare de ninsori, lapoviţă, ploi şi polei, valabilă până duminică la ora 18:00, în toată ţara. Pentru opt judeţe a fost emisă avertizare cod portocaliu. În aceste zone, va ninge abundent, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.

COD GALBEN de ninsori, lapoviţă, ploi şi vânt puternic în Capitală şi 32 de judeţe. Cât timp va fi în vigoare avertizarea METEO

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică după-amiază, atenţionări meteo Cod galben de ninsori, lapoviţă, ploi şi intensificări ale vântului pentru 32 de judeţe şi municipiul Bucureşti.

VREMEA se înrăutăţeşte în toată ţara: Cod galben de ninsori, lapoviţă şi ploaie în 30 de judeţe şi Capitală

Meteorologii au emis mai multe avertizări cod galben, pentru 30 de judeţe şi Capitala, care intră în vigoare duminică, la ora 22.00, şi sunt valabile până luni seara. În această perioadă se vor înregistra ninsori, apoi lapoviţă şi ploaie.

Vremea se încălzeşte uşor. Cum vor evolua temperaturile | PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va continua să se încălzească uşor în cea mai mare parte a ţării, dar valorile termice se vor menţine sub normele perioadei, informează ANM.

COD PORTOCALIU şi GALBEN de ninsori însemnate cantitativ, până vineri, la ora 15.00. Care sunt judeţele afectate | HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de ninsoare, valabilă pentru 14 judeţe şi Capitala, ce va intra în vigoare de joi seara şi va fi valabilă până vineri, la ora 15.00. În paralel va fi în vigoare şi un cod galben de ninsori pentru jumătate de ţară.