norvegia

Staţia feroviară de la aeroportul internaţional din Oslo, evacuată după o alertă cu bombă

Staţia feroviară de la aeroportul internaţional din Oslo a fost evacuată joi seară, după descoperirea într-un tren a unui mesaj care menţiona prezenţa unei bombe la bord, au anunţat autorităţile norvegiene.

Un cotidian norvegian obţine acces la cele 250.000 de note diplomatice deţinute de WikiLeaks

Un cotidian norvegian, care nu a fost selecţionat de la început de WikiLeaks, a obţinut accesul la toate cele 250.000 de note diplomatice americane, a căror exclusivitate era deţinută până în prezent de cinci mari cotidiene internaţionale, a anunţat joi unul din directorii Aftenposten.

Norvegia, campioană europeană la handbal feminin

Campioana olimpică şi europeană en-titre Norvegia şi-a păstrat trofeul, câştigând duminică, la Herning, finala Campionatului European de handbal feminin, în faţa Suediei, scor 25-20 (10-11).

Premiul Nobel pentru Pace, depus pe scaunul gol al lui Liu Xiaobo

Preşedintele comitetului Nobel, Thorbjoern Jagland, a aşezat vineri diploma şi medalia premiului Nobel pentru Pace pe scaunul gol al laureatului, disidentul chinez Liu Xiaobo deţinut, care nu a primit autorizaţia de a merge la Oslo pentru a primi recompensa.

Ţările care vor participa la ceremonia decernării Premiului Nobel pentru Pace. Vezi cine a refuzat invitaţia

Douăzeci de ţări, între care Rusia, China şi Iranul, au respins invitaţia Institutului Nobel de a asista, vineri, la ceremonia organizată în onoarea disidentului chinez Liu Xiaobo, laureatul premiului Nobel pentru Pace.

China decernează propriul premiu pentru pace, cu o zi înaintea ceremoniei de la Oslo

China a decernat joi propriul premiu pentru pace, primul de acest tip, în cadrul unei conferinţe la Beijing, cu o zi înainte de ceremonia de la Oslo în onoarea disidentului chinez încarcerat, Liu Xiaobo, luareatul din acest an al premiului Nobel pentru Pace, relatează CNN.

Comitetul Nobel respinge oferta lui Lech Walesa de a-l reprezenta pe Liu Xiaobo la ceremonie

Comitetul Nobel a respins luni o propunere a liderului istoric al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa, care s-a declarat dispus să îl reprezinte în mod simbolic pe disidentul chinez încarcerat Liu Xiaobo la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace, la Oslo.

Şase ţări au refuzat invitaţia la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace din cauza ameninţărilor Chinei

Şase ţări au refuzat invitaţia de a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace chinezului Liu Xiaobo, în decembrie, şi anume China, Rusia, Kazahstan, Cuba, Maroc şi Irak, a anunţat joi Institutul Nobel.

Mai multe ţări ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace

Mai multe ţări încă ezită să trimită reprezentanţi la ceremonia de înmânare a Premiului Nobel pentru Pace în decembrie, anunţă Institutul Nobel, după ce China a avertizat ţările care îl vor susţine pe disidentul Liu Xiaobo.

Ambasada SUA la Oslo, acuzată că a supravegheat ilegal sute de persoane în ultimii 10 ani

Norvegia a cerut în mod oficial explicaţii din partea Ambasadei Statelor Unite la Oslo care, potrivit presei, ar fi supravegheat şi înregistrat datele a sute de persoane în această ţară scandinavă, în mod ilegal, în ultimii zece ani, a anunţat joi Guvernul norvegian.

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti, între 27 şi 29 octombrie

Zilele Filmului Norvegian la Bucureşti vor avea loc între 27 şi 29 octombrie, la Institutul Cultural Român, incluzând proiecţia a cinci pelicule ce vor putea fi vizionate gratuit, informează un comunicat din partea organizatorilor.

Norvegia va aloca României, până în 2014, aproape 300 de milioane de euro pentru proiecte

Ambasadorul Regatului Norvegiei în România, Oystein Hovdkinn, a declarat, marţi, la Alba Iulia, că ţara sa a devenit "cel mai mare donator bilateral" pentru România, urmând să aloce, până în 2014, aproape 300 de milioane de euro pentru finanţarea unor proiecte.

Ambasadorul Norvegiei, convocat de China după atribuirea Premiului Nobel pentru Pace

Ambasadorul Norvegiei la Beijing a fost convocat vineri la Ministerul chinez al Afacerilor Externe, care i-a exprimat "nemulţumirea" după atribuirea Premiului Nobel pentru Pace disidentului chinez Liu Xiaobo, a anunţat Guvernul norvegian.

Premiul Nobel pentru Pace, acordat disidentului chinez Liu Xiaobo

Premiul Nobel pentru Pace pentru 2010 a fost acordat, vineri, disidentului chinez Liu Xiaobo, relatează site-ul nobelprize.org

Premiul Nobel pentru Pace ar putea fi acordat unei personalităţi controversate

Preşedintele Comitetului Nobel norvegian, Thorbjoern Jagland, a sugerat vineri că premiul Nobel pentru Pace va fi acordat unei personalităţi controversate, pe fondul speculaţiilor că distincţia ar putea fi decernată disidentului chinez Liu Xiaobo.

Tren deraiat în Norvegia. 37 de persoane au fost rănite

Un tren norvegian care se deplasa între Stockholm şi Oslo a deraiat vineri în apropiere de frontiera suedeză, provocând rănirea a treizeci şi şapte de pasageri, dintre care unul grav, au anunţat compania de căi ferate norvegiană NSB şi poliţia.

O spioană nazistă, în spatele înfrângerii aliate din Norvegia în anul 1940

O fostă balerină rusă devenită spioană nazistă s-ar afla la originea eşecului contraofensivei militare conduse de o forţă franco-britanică în Norvegia în aprilie 1940, potrivit unor documente declasificate joi de MI5, serviciile de informaţii britanice.

Avocatul iraniencei condamnată la moarte prin lapidare s-a refugiat în Norvegia

Avocatul iraniencei condamnată la moarte prin lapidare, pe numele căruia există un mandat de arestare, s-a refugiat în Norvegia, anunţă ministrul norvegian de Externe, Jonas Gahr Stoere.

Doi norvegieni din trei se opun aderării ţării lor la UE

Doi norvegieni din trei se opun aderării ţării lor la Uniunea Europeană, se arată într-un sondaj publicat luni, ostilitatea fiind împărtăşită de simpatizanţii tuturor partidelor, inclusiv ai formaţiunilor politice care în mod tradiţional sunt cele mai eurofile.

Un avocat norvegian susţine că multe premii Nobel pentru Pace au fost acordate ilegal

Mai mult de jumătate dintre Premiile Nobel pentru Pace decernate după 1946 au fost acordate ilegal şi nu respectă testamentul inventatorului dinamitei, susţine un autor norvegian, într-o carte ce va fi publicată luna viitoare, relatează The Independent în ediţia online de duminică.

O femeie susţine că a fost muşcată de mână de consulul Cubei la Oslo

O tănără cu cetăţenie norvegiano-cubaneză este nevoită să ia antibiotice după ce, susţine ea, a fost muşcată de mână de consulul Cubei la Oslo, a anunţat marţi presa norvegiană.

Circa 600 de persoane evacuate de pe o navă germană de croazieră din cauza unui incendiu

Aproximativ 600 de persoane au fost evacuate duminică de pe o navă de croazieră germană ancorată într-un fiord pe coasta occidentală a Norvegiei, din cauza unui incendiu declanşat în sala maşinilor, au anunţat serviciile de intervenţie.

Rusia şi Norvegia au ajuns la un acord asupra frontierei maritime în zona arctică

Norvegia şi Rusia au ajuns la un acord asupra trasării frontierei maritime în zona arctică, lucru ce ar putea pune capăt unui diferend de 40 de ani în această regiune, despre care se crede că este bogată în hidrocarburi, au anunţat marţi preşedintele rus şi premierul norvegian.

Norvegia închide din nou o parte din spaţiul său aerian

Norvegia a închis din nou, marţi dimineaţă, o parte din spaţiul său aerian din sud-vestul ţării, din cauza norului de cenuşă format în urma erupţiei vulcanice din Islanda, în timp ce spaţiul aerian polonez va rămâne închis marţi deasupra tuturor aeroporturilor din această ţară.

JO de Iarnă: România a ratat calificarea în finala probei de ştafetă-sprint

Echipa masculină de schi fond a Norvegiei a câştigat, luni, medalia de aur în proba de ştafetă-sprint din cadrul Jocurilor Olimpice de la Vancouver, în vreme ce România a ratat calificarea în finală.

Norvegia a câştigat medalile de bronz la CM din China

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat, duminică, medaliile de bronz ale Campionatului Mondial din China, după ce a învins în finala mică reprezentativa Spaniei, scor 31-26 (15-9).

Circa 10.000 de persoane au protestat la Oslo faţă de armele nucleare

Aproape 10.000 de militanţi pacifişti au defilat joi seara la Oslo, la câteva ore după decernarea Premiului Nobel pentru Pace preşedintelui american, Barack Obama.

Gaţu: Norvegia este o echipă redutabilă, care ne-a citit foarte bine

Preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că echipa de handbal a Norvegiei este una redutabilă, care a citit foarte bine jocul României, la Campionatul Mondial din China.

O formă a virusului A/H1N1 care a suferit o mutaţie periculoasă, descoperită în Norvegia

Cercetătorii norvegieni au identificat o formă a virusului A/H1N1 care a suferit o mutaţie periculoasă, el fiind descoperit la doi pacienţi care au murit din cauza gripei şi la un al treilea care este în stare gravă, au anunţat, vineri, oficiali citaţi de Washington Post.

Barack Obama – premiul Nobel pentru Pace – VIDEO

Premiul Nobel pentru Pace pentru 2009 a fost acordat, vineri, preşedintelui american, Barack Obama, pentru "eforturile extraordinare de consolidare a diplomaţiei internaţionale şi a cooperării între popoare", conform site-ului nobelprize.org.

Cele mai bune locuri din lume în care merită să trăieşti – GALERIE FOTO

Norvegia şi-a menţinut statutul de cea mai dezirabilă ţară din lume în care merită să trăieşti, potrivit unui studiu realizat de experţii ONU, iar ţările africane subsahariene, puternic afectate de războaie şi maladia SIDA, sunt cele mai puţin atractive ţări din lume.

Tot mai mulţi infractori români în închisorile norvegiene

Numărul infractorilor români din închisorile norvegiene a crescut de zece ori în ultimii trei ani, o tendinţă îngrijorătoare atât pentru poliţia norvegiană, cât şi pentru comunitatea de afaceri, scrie cotidianul The Norway Post, în ediţia electronică.

Norvegianul Ovrebo speră să arbitreze la Cupa Mondială din 2010

Arbitrul norvegian Tom Henning Ovrebo, contestat vehement de englezi pentru prestaţia de la meciul Chelsea - FC Barcelona, speră să arbitreze la Cupa Mondială din 2010, informează AFP.

Norvegia: Un băiat de nouă ani a deschis focul în incinta unei şcoli

Un băiat în vârstă de nouă ani a tras două focuri de armă cu o puşcă de vânătoare, marţi, în curtea unei şcoli din oraşul Harstad, în nordul Norvegiei, fără să rănească nici o persoană, a anunţat poliţia norvegiană.

O navă rusească de pescuit cu 17 persoane la bord s-a scufundat în largul Norvegiei

Un marinar rus a murit şi alţi 16 au fost salvaţi vineri, după ce pescador rus având la bord un echipaj format din 17 persoane s-a scufundat în largul Norvegiei, au anunţat serviciile norvegiene de salvare.

Egil Olsen şi-a prelungit înţelegerea cu naţionala Novegiei până la finalul preliminariilor CM-2010

Antrenorul Egil Olsen, care a fost numit în luna ianuarie la conducerea naţionalei Norvegiei doar pentru trei meciuri, şi-a prelungit, marţi, înţelegerea cu federaţia norvegiană până la finalul campaniei de calificare pentru turneul final al CM-2010, informează L'Equipe.

Norvegia şi Suedia îşi depun candidatura comună pentru Euro-2016

Norvegia şi Suedia au anunţat, joi, că îşi depun candidatura comună pentru organizarea Campionatului European din 2016, competiţie dorită şi de Franţa.

Franţa se confruntă cu o întrerupere a livrărilor de gaz rusesc, în contextul unui val de frig

Franţa se confruntă cu o întrerupere a livrărilor de gaz natural rusesc, a anunţat miercuri gestionarul reţelei franceze de transport de gaz GRTGaz, în condiţiile în care un val de frig a determinat creşterea cererii de gaz şi electricitate la niveluri-record.

Prostituţia a fost scoasă în afara legii, în Norvegia

Autorităţile norvegiene au adoptat o lege care interzice cetăţenilor să apeleze la servicii sexuale contracost, în ţară sau în străinătate, din cauza influenţei majore pe care au obţinut-o proxeneţii bulgari pe piaţa nordică, informează Novinite.

Norvegia, campioană europeană pentru a treia oară consecutiv

Naţionala de handbal feminin a Norvegiei a câştigat titlul european, duminică, în finala de la Skopje, în care a trecut de revelaţia competiţiei, Spania, cu scorul de 34-21 (13-12).