notar

Notar din Capitală, trimis în judecată după ce ar fi reținut impozite, dar nu le-a virat către buget

Un notar din Capitală a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București după ce ar fi reținut impozite pe salarii și alte contribuții, dar nu le-a virat către bugetul de stat.

Cazul Nordis: Notarul Andreea Cosma a ieşit de la DIICOT/ Ea şi Ioana Băsescu au fost puse sub acuzare / Laura Vicol şi Vladimir Ciorbă au fost reţinuţi

Andreea Cosma, notarul care, alături de Ioana Băsescu, de asemenea notar public, a încheiat tranzacţiile imobiliare în cadrul Nordis, a ieşit luni seara de la DIICOT şi a fost pusă sub acuzare. Cosma nu a vrut să facă declaraţii.

Percheziţii la notari care ar fi eliberat ilegal certificate de moştenitor în Bucureşti şi Ilfov

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac percheziţii, miercuri, la cabinete notariale din Bucureşti şi Ilfov, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, respectiv eliberarea unor certificate de moştenitor în mod nelegal.

Notar din Oradea acuzat că a încercat să dea averea unei femei ucise chiar suspectului de crimă

DNA a trimis în judecată pe notarul public Lucia Doina Ochiş şi pe cele două persoane care i-au prezentat testamentul olograf. Notarul este acuzat de de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată şi fals intelectual. Cele două persoane fizice, B.G.M. şi B.S.D. […]

Încă un parlamentar anunţă că a renunţat la pensia specială la notar

Deputatul PMP din judeţul Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simioncă, a anunţat, sâmbătă, că a renunţat la pensia de parlamentar prin declaraţie la notar.

Primul senator care renunţă la pensia specială, prin act notarial: Legea votată în Camera Deputaţilor „este o cacealma”

Senatorul Nicolae Marin, din judeţul Galaţi, este primul parlamentar care a renunţat la pensia specială şi a mers la notar pentru a consfinţi decizia. Acesta a anunţat că mai mulţi colegi din partid îi vor urma exemplul, pentru că legea votată în Camera Deputaţilor „este o cacealma”.

Cadavrul unui bărbat, găsit în congelatorul casei sale, la scurt timp după decesul soţiei. Scrisoarea descoperită de poliţişti

După ce Jeanne Souron-Mathers a murit în noiembrie, poliţiştii din statul american Utah au fost şocaţi să găsească cadavrul soţului ei într-un congelator din locuinţa celor doi, scrie CNN.

Lia Olguţa Vasilescu: Şi eu şi Mircea Drăghici suntem programaţi mâine la 14.00 la notar

Lia Olguţa Vasilescu, respinsă din nou de preşedintele Klaus Iohannis pentru portofoliul de la Dezvoltare, a precizat că existenţa cazierului judiciar în cazul său a fost certificată prin semnătura premierului, precizând că vineri la 14.00 va merge alături de Mircea Drăghici la notar.

Toader – cererea de notar, dosar penal: E greu de crezut că eu voi sta în cabinet şi voi face acte notariale

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, joi, la ieşirea de la Consiliul Superior al Magistraturii, că este greu de crezut că se va dedica profesiei de notar după ce-şi va termina mandatul de la Ministerul Justiţiei.

Veste bună pentru familiile care au copii: Acordul unui părinte, pentru celălalt părinte care călătoreşte cu un minor, valabil pentru o perioadă de trei ani

Perioada de valabilitate a unui acord din partea unui părinte, pentru celălalt părinte care vrea să călătorească cu un minor în străinătate, a fost prelungită la trei ani. Până în prezent, un părinte avea nevoie de o procură de la celălalt părinte la fiecare călătorie cu un minor.

Fostul prefect al Capitalei, martor în dosarul lui Videanu, care a apelat la serviciile sale ca notar

Fostul prefect al Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaiei, a dat declaraţii de martor în dosarul lui Adriean Videanu, care ar fi apelat la serviciile sale ca notar pentru a afla cum poate înstrăina acţiunile sechestrate de către DIICOT.

Notar public din Iaşi, judecat pentru că nu a plătit impozite de peste două milioane de lei

Un notar public din Iaşi a fost trimis în judecată, în stare de libertate, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru că nu a virat la bugetul de stat impozitele aferente unor acte juridice, în cuantum de peste două milioane de lei.

Notarul care a autentificat certificatul de moştenitor al familiei Colţeu, la Nadăş, acuzat de abuz

Notarul arădean Adrian Vlai, la biroul căruia a fost autentificat certificatul de moştenitor prin care familia Colţeu a obţinut extravilanul satului Nadăş, a fost pus sub acuzare de DNA Timişoara pentru abuz în serviciu, miercuri continuând punerea sub sechestru a bunurilor familiei Colţeu.

Notarul care a realizat contractul de cumpărare a terenului Ioanei Băsescu, verificat. Rezultatele controlului urmează să fie făcute publice în cursul zilei de joi

Biroul notarial unde a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul achiziţionat de Ioana Băsescu a fost verificat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii uniunii.

Un fost notar public din Capitală, condamnat definitiv la zece ani de închisoare cu executare

Un fost notar public din Capitală a fost condamnat definitiv de instanţa supremă la zece ani de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost acuzat că a întocmit şi a autentificat în fals contracte prin care au fost vândute imobile fără ca proprietarii să ştie despre aceste tranzacţii.

Cu notarul la bancă pentru refinanţarea creditelor. De ce prevede codul civil noi restricţii la refinanţări

Din această lună, clienţii care vor să-şi refinanţeze creditele trebuie să meargă cu notarul la bancă pentru ca acesta să autentifice scrisoarea de refinanţare, do­cumentul care dovedeşte existenţa datoriei vechi, potrivit prevederilor nou­lui Cod civil.

Macovei: Ar fi bine să existe incompatibilităţi între activitatea de parlamentar şi cea de notar

Fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, a declarat, duminică, într-o conferinţă de presă la Sinaia, că ar fi bine ca cel puţin douăzeci de ani de acum încolo să existe incompatibilităţi între activitatea de parlamentar şi cea de avocat sau de notar.

Ioana Tăriceanu a luat 9,60 la examenul de notar public

Soţia premierului Călin Popescu Tăriceanu, Ioana, a fost declarată admisă la concursul pentru ocuparea postului de notar public, ocupând poziţia a treia, cu media 9,60, însă a precizat că va depune contestaţie pentru nota acordată la proba teoretică, unde a obţinut doar 9,50.