nuclear

TEPCO va evacua în curând combustibilul din bazinul numărul 4 al centralei de la Fukushima – FOTO

Compania care administrează centrala avariată de la Fukushima va începe în curând să evacueze combustibilul din bazinul numărul 4, o sarcină crucială care constituie primul mare pas în vederea desfiinţării şi ale cărei pregătiri au fost arătate presei joi, pentru prima dată.

Negocierile privind programul nuclear iranian au fost reluate vizând un prim acord

Negocierile cu privire la controversatul program nuclear iranian au fost reluate joi pentru o perioadă de două zile la Geneva, cu speranţa ajungerii la un prim acord.

Teheranul aşteaptă negocieri „foarte dificile” la Geneva în dosarul nuclear

Ministrul iranian de Externe Mohammad Javad Zarif a calificat joi ca "foarte dificile" negocierile în dosarul nuclear cu marile puteri, într-un mesaj postat pe pagina de Facebook.

Israelul denunţă în avans o posibilă propunere a Iranului privind reducerea programului său nuclear

Israelul a îndemnat miercuri marile puteri să respingă orice eventuală propunere a Iranului cu privire la reducerea programului său nuclear controversat, în schimbul unei relaxări a sancţiunilor occidentale.

China solicită Japoniei informaţii precise despre scurgerile de apă radioactivă la Fukushima

China a cerut marţi Japoniei informaţii precise cu privire la modul în care Tokyo gestionează scurgerile de apă radioactivă de la centrala nucleară avariată de la Fukushima, devastată de un tsunami în martie 2011.

Iranul susţine că un acord pe tema controversatului program nuclear este posibil săptămâna aceasta

Un acord între Iran şi marile puteri pe tema controversatului program nuclear iranian este posibil săptămâna aceasta, cu ocazia reuniunii de la Geneva, afirmă ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif.

Coreea de Nord avansează în dezvoltarea unor rachete intercontinentale, anunţă un centru american

Coreea de Nord avansează în dezvoltarea unor rachete strategice capabile să poarte o încărcătură nucleară menită să vizeze continentul american, a anunţat marţi un centru american de reflecţie.

Teheranul confirmă continuarea activităţilor de purificare a uraniului la nivelul de 20%

Directorul Organizaţiei Iraniene pentru Energie Atomică (AIEA), Ali Akbar Salehi, a confirmat miercuri că Iranul continuă normal activităţile de purificare a uraniului la nivelul de 20%.

Centrala nucleară elveţiană de la Mühleberg se va închide în 2019

Centrala nucleară din Mühleberg, în regiunea Berna din Elveţia, va fi scoasă din serviciu în 2019, a anunţat miercuri compania exploatatoare, BKW.

Iranul a suspendat activităţile de îmbogăţire a uraniului la nivelul de 20 la sută

Iranul a suspendat momentan activităţile de purificare a uraniului până la nivelul de 20 la sută, în contextul acuzaţiilor Occidentului referitoare la componenta militară a programului nuclear iranian, anunţă Parlamentul de la Teheran.

Coreea de Nord a efectuat noi lucrări la un complex nuclear: „Phenianul se pregăteşte să efectueze noi explozii pe viitor”

Coreea de Nord a construit două intrări de tunel la complexul unde ţara efectuează teste nucleare, un semn care sugerează că pregăteşte noi teste, a apreciat miercuri un centru de reflecţie american.

Ofiţeri americani, sancţionaţi pentru că au lăsat deschisă uşa postului de control al bombei atomice

Patru ofiţeri din cadrul forţelor aeriene americane au fost pedepsiţi pentru că, în cazul a două incidente, au lăsat deschisă uşa care duce la postul de lansare a bombei atomice pe care ar fi trebuit să o păzească, au dezvăluit marţi oficiali.

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică, îngrijorată de scurgerile de apă radioactivă de la Fukushima

Reactoarele centralei nucleare japoneze Fukushima sunt într-o stare stabilă, însă apa contaminată reprezintă în continuare cea mai mare problemă, a anunţat marţi directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukiya Amano, citat de AFP.

UE va verifica dacă un proiect nuclear din Marea Britanie respectă normele acordării unui ajutor de stat

Comisia Europeană (CE) va examina dacă proiectul companiei EDF de construire a două centrale nucleare în Marea Britanie, cu ajutor public, corespunde normelor privind acordarea unui ajutor de stat, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al CE.

Apă de ploaie contaminată de la complexul atomic Fukushima s-ar fi scurs în Oceanul Pacific

Apă de ploaie contaminată de la Fukushima s-ar fi scurs în Oceanul Pacific, situat în vecinătate, a anunţat luni compania care administrează acest complex atomic ameninţat de apropierea taifunului Francisco, după ce a fost afectat săptămâna trecută de Wipha.

Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională privind centrala de la Fukushima

Guvernul japonez va lansa o licitaţie internaţională cu scopul de a găsi tehnicile cele mai adecvate pentru extragerea combusitibilului uzat din trei reactoare ale centralei avariate Fukushima, a anunţat joi un oficial.

Statele Unite salută atitudinea Iranului în negocierile pe tema programului nuclear

Statele Unite au salutat, miercuri, abordarea mai serioasă de care Iranul a dat dovadă la negocierile pe tema programului nuclear.

Rusia este nemulţumită de stadiul negocierilor pe tema programului nuclear iranian

Rusia a apreciat că "nu există motive pentru a aplauda" negocierile între Iran şi Grupul 5+1 pe tema programului nuclear iranian, încheiate miercuri la Geneva, subliniind că rezultatele ar fi putut fi mai bune.

Iranul va accepta vizite surpriză la instalaţiile sale nucleare

Aplicarea protocolului adiţional de către Iran care prevede inspecţii surpriză la instalaţiile sale nucleare este inclusă în etapa finală a planului său prezentat la Geneva, a afirmat miercuri şeful negociatorilor iranieni din dosarul nuclear, Abbas Araghchi, rectificând o declaraţie precedentă.

Negocierile asupra programului nuclear iranian: Care este propunerea iranienilor. Israelul avertizează împotriva oricărui acord „parţial” cu Iranul

O "propunere" a fost prezentată marţi de către delegaţia iraniană în cadru negocierilor cu privire la dosarul nuclear iranian, a declarat Michael Mann, un purtător de cuvânt al şefei diplomaţiei europene Catherine Ashton, care prezidează reuniunea.

Catherine Ashton exprimă „optimism prudent” înaintea negocierilor cu Iranul

Catherine Ashton, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, a exprimat un "optimism prudent" înaintea reuniunii de la Geneva pe tema controversatului program nuclear iranian.

Iranul refuză să trimită în străinătate stocul de uraniu îmbogăţit, linia roşie a regimului

Iranul refuză să trimită în străinătate stocul de uraniu îmbogăţit, a declarat Abbas Araghchi, şeful negociatorilor iranieni în dosarul nuclear, citat duminică de site-ul televiziunii de stat.

Coreea de Nord ameninţă voalat SUA cu un „RĂZBOI TOTAL”

Coreea de Nord a îndemnat sâmbătă Statele Unite să pună capăt manevrelor militare şi "şantajului nuclear", avertizând din nou asupra riscului unui "război total".

Uraniu provenind de la foste ogive atomice ruseşti generează 50% din energia nucleară a SUA

Uraniu slab îmbogăţit provenind de la 20.000 de focoase nucleare ruseşti dezactivate serveşte în prezent la generarea a aproape jumătate din energia nucleară a Statelor Unite, şi-a exprimat satisfacţia miercuri, la ONU, un oficial, lăudând acest succes în domeniul dezarmării.

Şase muncitori de la centrala nucleară Fukushima au fost stropiţi cu apă radioactivă

Şase muncitori de la centrala nucleară Fukushima au fost stropiţi, miercuri, cu apă radioactivă, a anunţat operatorul complexului atomic avariat.

Blocajul federal va afecta personalul care monitorizează centralele nucleare în SUA

Blocajul la nivel federal urmează să afecteze personalul care monitorizează cele 100 de reactoare nucleare exploatate în scop comercial în Statele Unite.

Kerry îndeamnă Teheranul să prezinte noi propuneri în negocierile privind dosarul nuclear

Secretarul de Stat american John Kerry a îndemnat luni Iranul să prezinte noi propuneri în cadrul negocierilor privind programul său nuclear controversat, cu câteva zile înainte de reluarea discuţiilor la Geneva.

Barack Obama: Iranul s-ar putea dota cu o bombă atomică peste un an

Preşedintele american Barack Obama a declarat că Iranul ar putea produce o bombă atomică "peste an sau mai târziu", într-un interviu difuzat sâmbătă.

Preşedinta Coreei de Sud, criticată după ce a îndemnat Phenianul să renunţe la „ambiţiile nucleare”

Înaltul Comandament al forţelor armate nord-coreene a criticat-o dur pe preşedinta sud-coreeană Park Geun-Hye, după câteva săptămâni de acalmie, şi a promis că Phenianul îşi va continua programul nuclear.

Noua scurgere de apă radioactivă de la Fukushima a fost oprită. Este posibil ca apa contaminată să fi ajuns în Oceanul Pacific

Noua scurgere de apă radioactivă de la centrala nucleară japoneză accidentată de la Fukushima a fost oprită, însă apa contaminată este posibil să fi ajuns în Oceanul Pacific, a anunţat joi Tokyo Electric Power (Tepco), care gestionează complexul avariat.

Noi dovezi că Phenianul a repornit un reactor nuclear – FOTO

Institutul americano-coreean din cadrul Universităţii Johns-Hopkins a anunţat miercuri că deţine o nouă fotografie prin satelit, care arată că regimul nord-coreean a repornit un reactor nuclear la centrala Yongbyon, care produce plutoniu.

Reactor suedez, oprit timp de trei zile din cauza unor meduze

Un reactor nuclear suedez a fost repornit miercuri dimineaţa, după ce a fost oprit timp de trei zile, din cauza intrării unor meduze într-un circuit de răcire, a anunţat exploatantul.

INCIDENT la Fukushima: Patru tone de apă radioactivă, scurse pe sol în incinta centralei

Compania care administrează centrala avariată de la Fukushima a anunţat marţi că patru tone de apă radioactivă s-au scurs în mod accidental pe solul instalaţiei, în cursul unor operaţiuni de curăţare.

Shimon Peres: Presupusa sinceritate a Iranului poate fi verificată doar prin acţiuni

Preşedintele Israelului, Shimon Peres, a declarat luni, la Haga, că presupusa sinceritate a Iranului în criza nucleară poate fi verificată doar prin acţiuni, în timp ce premierul Benjamin Netanyahu se deplasează la New York pentru a contracara atitudinea moderată a regimului iranian.

Iranul este pregătit să discute despre o limitare a nivelului de îmbogăţire a uraniului

Iranul este pregătit să discute despre o limitare a nivelului de îmbogăţire a uraniului, dar nu va suspenda vreodată, în totalitate, această activitate, aflată în centrul unor îngrijorări occidentale, a declarat adjunctul ministrului de Externe, citat duminică de agenţia Isna.

AIEA apreciază că negocierile cu Iranul au fost „foarte constructive”

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a calificat drept "foarte constructive" negocierile cu Iranul, desfăşurate vineri cu privire la programul său nuclear şi a anunţat că în octombrie va avea loc o nouă reuniune.

Iranul exclude un acord cu AIEA chiar de vineri, odată cu reluarea negocierilor la Viena

Noul ambasador iranian la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a exclus încheierea unui acord cu ocazia reluării, vineri, a negocierilor cu Agenţia, la Viena.

Iranul speră la un acord asupra dosarului său nuclear într-un an, după o reuniune istorică la ONU

Iranul a anunţat joi că speră să se ajungă la un acord internaţional asupra programului său nuclear în termen de un an, în urma unei întâlniri istorice între şeful diplomaţiei sale, Mohammad Javad Zarif, şi secretarul de Stat american John Kerry.

Preşedintele iranian vrea soluţionarea dosarului nuclear în trei luni

Preşedintele iranian Hassan Rohani şi-a exprimat dorinţa ca spinosul dosar nuclear să fie soluţionat în termen de trei luni prin negocieri diplomatice şi s-a angajat totodată la transparenţă, potrivit unui interviu publicat miercuri de ziarul The Washington Post.

Gaură într-un baraj submarin care blochează trecerea elementelor radioactive în mare, la Fukushima

Compania care exploatează centrala accidentată Fukushima a anunţat joi că a descoperit o gaură într-un baraj submarin care blochează trecerea elementelor radioactive în mare.