nuclear

Laboratorul de cercetare nucleară american Los Alamos rămâne închis până cel puţin miercuri

Centrul de cercetare american de la Los Alamos (New Mexico), unde se află material nuclear, va rămâne închis până cel puţin miercuri, incendiile ameninţând în continuare instalaţiile şi determinând evacuarea a câtorva mii de persoane, relatează AFP.

Bulgaria va primi încă 74 de milioane de euro pentru închiderea a patru reactoare de la Kozlodui

Bulgaria va primi un ajutor suplimentar, în valoare de 73,8 milioane de euro, pentru închiderea, sub presiunea Bruxelles-ului, a patru reactoare de la centrala nucleară Kozlodui, a anunţat marţi ministrul Economiei şi Energiei, Traicio Traikov, relatează AFP.

Laborator de cercetare nucleară american, evacuat din cauza unui incendiu de vegetaţie

Centrul de cercetare american de la Los Alamos (statul New Mexico), unde este depozitat material nuclear, şi-a suspendat activitatea luni, din cauza unui incendiu de vegetaţie izbucnit în apropiere, însă autorităţile au afirmat că toate materialele periculoase se află în siguranţă.

TEPCO a început să recicleze apa decontaminată în rectoarele de la Fukushima

Operatorul centralei nucleare de la Fukushima (nord-estul Japoniei) a început, luni, să recicleze apa poluată, tratată de o uzină de decontaminare, în circuitele de răcire a reactoarelor, relatează AFP.

Mii de militanţi din Franţa au format un lanţ uman în jurul centralei nucleare Fessenheim

Mii de militanţi împotriva energiei nucleare au format un lanţ uman, duminică, în jurul centralei Fessenheim, din estul Franţei, cea mai veche instalaţie nucleară din această ţară, pentru a cere închiderea ei, relatează AFP.

SUA: Incident la o centrală nucleară din Nebraska

O bermă de protecţie construită în jurul unei centrale nucleare din Nebraska, în Statele Unite, pentru a o apăra de inundaţii, s-a prăbuşit duminică, a anunţat un purtător de cuvânt, care a precizat că centrala este în siguranţă, relatează CNN.

Rusia alocă peste 364 de milioane de euro pentru siguranţa centralelor nucleare

Grupul public rus pentru energie atomică (Rosatom) va cheltui în perioada 2011 - 2012 peste 374 de milioane de euro pentru siguranţa centralelor nucleare, anunţă directorul Rosatom, Serghei Kirienko, citat de AFP.

Numeroase deficienţe, depistate la sistemele de protecţie ale centralelor nucleare din Rusia -raport

Studii realizate în Rusia după catastrofa de la Fukushima au evidenţiat o serie de deficienţe la reactoarele nucleare ale ţării, în special în materie de protecţie faţă de riscul seismic, informează AFP citând un raport oficial.

Rezoluţie PE: Exportul deşeurilor nucleare către state din afara UE ar trebui interzise

Exportul deşeurilor nucleare din ţările Uniunii Europene către state non-membre ar trebui interzis, cu excepţia situaţiilor în care scopul este reciclarea, urmată de reimportarea deşeurilor, afirmă parlamentarii europeni într-o rezoluţie adoptată recent.

Iranul nu s-ar teme să anunţe că vrea bomba atomică, dacă aşa ar fi, declară Mahmoud Ahmadinejad

Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad a insistat joi asupra faptului că Iranul nu caută să se doteze cu arma nucleară, contrar suspiciunilor comunităţii internaţionale, afirmând că, dacă ar avea acest obiectiv, "nu i-ar fi frică să anunţe", relatează AFP.

Experţii americani, preocupaţi de riscul inundaţiilor la două centrale nucleare

Experţii americani sunt preocupaţi în legătură cu situaţia de la două centrale nucleare din statul Nebraska, în contextul în care ar putea fi inundate de apele fluviului Missouri, scrie ziarul New York Times, în ediţia electronică.

Uzina de decontaminare a apei radioactive de la Fukushima, oprită din cauza nivelului de radiaţii

Uzina de decontaminare a apei radioactive construită la centrala nucleară Fukushima, din nord-estul Japoniei, a fost oprită la câteva ore după punerea în funcţiune, din cauza unui nivel prea ridicat de radiaţii, a anunţat sâmbătă operatorul centralei.

Greenpeace afirmă că sănătatea copiilor este ameninţată la Fukushima

Greenpeace a cerut joi Japoniei să evacueze copiii şi femeile însărcinate dintr-un oraş situat la circa 60 de kilometri de centrala nucleară accidentată de la Fukushima (nord-est), din cauza nivelului ridicat de radioactivitate, relatează AFP.

Cum arată „avionul sfârşitului lumii”, care nu poate fi distrus nici de un atac nuclear – VIDEO

Forţele Aeriene americane dispun de "avionul sfârşitului lumii", o gamă de aeronave care pot rezista exploziilor nucleare şi impactului cu asteroizi. Avioanele au fost construite pentru a-l proteja pe preşedinte şi pe apropiaţii lui în cazul adeveririi celor mai sumbre scenarii.

Deputaţii elveţieni aprobă abandonarea progresivă a energiei nucleare

(Ştire redifuzată. Ştirea a fost publicată iniţial miercuri, 8 iunie.)

Deputaţii elveţieni aprobă abandonarea progresivă a energiei nucleare

Deputaţii elveţieni au aprobat miercuri planurile prezentate de Guvern pentru abandonarea progresivă a energiei nucleare înainte de 2034, deschizând calea unui lung proces politic care ar urma să se încheie în câteva luni, relatează AFP.

Apă uşor contaminată radioactiv provenind de la o centrală nucleară niponă va fi deversată în mare

Compania de electricitate japoneză Tokyo Electric Power (Tepco) a anunţat că intenţionează să deverseze în mare aproximativ 3.000 de tone de apă uşor contaminată provenind de la centrala nucleară Fukushima II, informează AFP.

Iranul va transfera operaţiunile de îmbogăţire a uraniului la uzina de la Fordoo

Iranul va produce uraniu îmbogăţit în proporţie de 20 la sută în noua uzină de la Fordoo, la sud de Teheran, şi va multiplica de trei ori capacitatea de producţie, anunţă şeful programului nuclear iranian, Fereydoun Abbassi Davani, citat de AFP.

Guvernul german a adoptat proiectul de lege privind abandonarea energiei nucleare

Guvernul german a adoptat luni proiectul de lege care va face din Germania prima mare putere economică din lume care renunţă la energia nucleară, a anunţat ministrul Economiei, Philipp Roesler, citat de AFP.

Justiţia italiană confirmă organizarea referendumului privind energia nucleară în 12-13 iunie

Curtea de Casaţie din Italia a confirmat miercuri organizarea unui referendum pe tema energiei nucleare pe 12 şi 13 iunie, după ce Guvernul italian a decis deja renunţarea la proiectele de construire a centralelor atomo-electrice, informează AFP.

Reacţia Japoniei la accidentul de la centrala Fukushima a fost „exemplară”

Reacţia Japoniei la accidentul de la centrala nucleară Fukushima a fost "exemplară", dar riscurile de tsunami au fost subestimate, a apreciat miercuri Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), cerând independenţa autorităţii nipone de reglementare în domeniul nuclear.

Reactorul 5 al centralei nucleare bulgare de la Kozlodui a fost repus în funcţiune

Centrala nucleară bulgară Kozlodui a anunţat, marţi, repunerea în funcţiune a unuia dintre cele două reactoare, după efectuarea unor lucrări de întreţinere, în timpul cărora au fost descoperite fisuri la jumătate dintre carcasele de protecţie, relatează AFP.

Activităţi suspendate la centrala nucleară de la Fukushima din cauza furtunii tropicale Songda

Operatorul centralei nucleare avariate de la Fukushima, TEPCO, a suspendat unele dintre activităţile din exteriorul centralei, din cauza unei furtuni tropicale, la doar câteva zile după ce a recunoscut că nu este pregătit pentru condiţii meteorologice dure, relatează BBC News Online.

UPDATE: Guvernul german anunţă că va închide ultimele reactoare nucleare în 2022

(Corectează data la care vor fi închise majoritatea reactoarelor şi adaugă detalii)

Germania va închide ultimele reactoare nucleare în 2022

Germania îşi va închide ultimele reactoare nucleare în 2022, devenind astfel prima putere industrială care renunţă la energia atomică, a anunţat luni ministrul Mediului.

Incendiu la cea de-a doua centrală de la Fukushima

Un incendiu fără gravitate s-a produs vineri într-o centrală nucleară situată în apropiere de Fukushima Daiichi (numărul 1) din nord-estul Japoniei, unde a avut loc în martie cel mai grav accident nuclear din ultimii 25 de ani, a anunţat operatorul.

Guvernul elveţian recomandă Parlamentului să renunţe progresiv la centralele nucleare

Guvernul elveţian a recomandat miercuri Parlamentului să nu înlocuiască centralele nucleare la finalul duratei de exploatare a acestora, care vor fi, prin urmare, închise progresiv până în 2034, relatează AFP.

Bruxelles-ul aprobă un acord privind teste de siguranţă la centralele nucleare europene

Comisia Europeană (CE) s-a declarat, miercuri, "foarte mulţumită" de acordul obţinut cu o zi înainte asupra testelor care urmează să fie efectuate pentru verificarea rezistenţei centralelor nucleare din Uniunea Europeană (UE), care sunt, totuşi, considerate insuficiente de ecologişti, relatează AFP.

AIEA, îngrijiorată de noile informaţii privind programul nuclear al Iranului

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) a anunţat marţi că a primit noi informaţii despre programul nuclear controversat al Iranului, care i-au sporit îngrijorarea, în timp ce Teheranul a respins miercuri aceste suspiciuni, relatează AFP.

AIEA: Instalaţia suspectă din Siria, bombardată în 2007, era foarte probabil un reactor nuclear

O instalaţie izolată situată în deşert în Siria, bombardată de armata israeliană în septembrie 2007, era "foarte probabil" un reactor nuclear, a anunţat marţi Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA).

NATO, îngrijorat în privinţa arsenalului nuclear pakistanez dar susţine că acesta este bine protejat

Securitatea arsenalului nuclear al Pakistanului este un "subiect de îngrijorare" pentru NATO, a declarat, marţi, la Kabul secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Anders Fogh Rasmussen, apreciind însă că acesta "va fi bine protejat", relatează AFP.

Atacarea unei baze militare generează îngrijorare privind siguranţa armelor nucleare din Pakistan

Atacul talibanilor împotriva bazei militare din Pakistan a generat îngrijorări privind capacitatea armatei de a proteja sofisticatele arme nucleare din această ţară, relatează Financial Times, în ediţia electronică.

Mii de participanţi la un marş, în Elveţia, împotriva energiei nucleare

Mii de persoane au început, duminică, un marş contra energiei nucleare, în nordul Elveţiei, în contextul în care Guvernul urmează să ia o hotărâre, miercuri, cu privire la viitorul acestui tip de energie, relatează AFP.

Sudul Germaniei va fi afectat de pene de curent la iarnă, dacă centralele nucleare rămân închise

Regiunile sudice ale Germaniei ar putea fi afectate de pene de curent la iarnă dacă cele şapte centrale nucleare scoase din uz în luna martie de guvern rămân oprite, au avertizat operatorii reţelelor de electricitate, transmite Reuters.

Barjă gigantică la Fukushima, pentru a stoca apa radioactivă

O barjă care va stoca mii de tone de apă radioactivă folosită pentru răcirea reactoarelor avariate la centrala nucleară Fukushima Daiichi a fost ancorată sâmbătă în apropierea centralei, a anunţat operatorul.

Directorul TEPCO va demisiona din cauza accidentului de la Fukushima

Compania japoneză TEPCO a anunţat vineri că directorul său va demisiona din cauza accidentului de la Fukushima, urmând ca această decizie să fie confirmată de adunarea generală a acţionarilor.

Miezul reactorului, topit parţial în cazul altor două unităţi de la centrala Fukushima

Barele de combustibil ale altor două reactoare ale centralei Fukushima Daiichi au fost avariate substanţial, potrivit companiei Tokyo Electric Power, ceea ce complică misiunea de închidere în siguranţă a acestora, fără emisii radioactive importante, relatează Wall Street Journal, în ediţia online.

Debut al procesului de oprire a unui reactor de la centrala nucleară japoneză Hamaoka

Operatorul centralei nucleare de la Hamaoka a început vineri procesul de oprire a unui reactor al acestei instalaţii situate într-o regiune cu puternică activitate seismică din centrul Japoniei, după o cerere în acest sens a Guvernului, a anunţat un oficial aflat la faţa locului, relatează AFP.

Noi scurgeri de apă radioactivă la centrala nucleară de la Fukushima

Operatorul centralei nucleare Fukushima a anunţat, joi, noi probleme, între care şi o scurgere la nivelul cuvei unui reactor şi deversarea apei contaminate în ocean.

O centrală nucleară care nu a funcţionat niciodată, transformată în obiectiv turistic în Filipine

Singura centrală nucleară din Filipine, care a fost construită cu 30 de ani în urmă, însă nu a funcţionat niciodată, va deveni obiectiv turistic, au anunţat, miercuri, autorităţile de la Manila, citate de AFP.